Clima Mării Negre

   Marea Neagră se află în zona temperată, clima de deasupra acvatoriului fiind influenţată hotărâtor de principalii centri barici care guvernează circulaţia generală a atmosferei Europei de Sud-Est: anticiclonul subtropical al Azorelor şi anticiclonul Europei de Sud-Est la care se adaugă activitatea ciclonică din nordul Oceanului Atlantic şi din Marea Mediterană.
   Clima Mării Negre prezintă, pe cea mai mare parte a suprafeţei, un caracter semiarid, evaporaţia fiind mai mare decât cantitatea de precipitaţii.
   Relieful continental din jurul Mării Negre determină distribuţia foarte neuniformă a factorilor dinamici ai climei deasupra acvatoriului. Poziţia bazinului Mării Negre cu deschidere largă pe cea mai mare parte a laturii nordice, spre stepele pontice, de unde pătrund lesnicios masele de aer continentale uscate şi reci, barajul lanţului Munţilor Carpaţi care reduce mult penetrarea influenţelor oceanice din vest, barajul eficient al lanţului Munţilor Caucaz care crează condiţii de adăpost faţă de influenţele excesiv continentale din nord-est, prezenţa în sud a Munţilor Pontici şi a Podişului Anatoliei, determină un anumit model de distribuţie spaţială a parametrior climatici.
   Vara, temperatura aerului este relativ uniformă. Precipitaţiile sunt mai evident diferenţiate.
   Iarna, temperatura aerului este foarte diferenţiată, minimele fiind atinse în colţul nord-vestic, iar maximele, în sud-estul bazinului. Precipitaţiile în acest sezon prezintă o distribuţie extrem de diferită în cadrul bazinului.

   Parametri climatici monitorizaţi de Centrul Elen pentru Cercetări Marine „Poseidon System“

Direcţia şi viteza vântului

   Atmosfera nu se află niciodată în repaus, aerul mişcându-se în mod continuu dintr-o regiune în alta. Deplasarea orizontală, sau aproape orizontală, a aerului faţă de suprafaţa terestră se numeşte vânt. Vântul se caracterizează prin două elemente: direcţie şi viteză. Direcţia vântului în apropierea suprafeţei terestre se apreciază de obicei în raport cu punctele cardinale şi este dată de direcţia de unde suflă acesta (de punctul cardinal dinspre care suflă vântul). Viteza vântului constă în distanţa parcursă de aer într-o unitate de timp. Aceasta se exprimă în m/s sau în km/h. Între aceste unităţi de măsura se poate stabili o relaţie: 1m/s = 3,6 km/h.

Precipitaţii atmosferice sub formă de ploaie

   Totalitatea particulelor de apă lichidă sau solidă care cad din nori şi ajung pe suprafaţa terestră, poartă denumirea de precipitaţii atmosferice. Ele  iau naştere atunci când picăturile ce formează norii ating diametrul de 0,1 mm, fiind astfel capabile să scape de sub influenţa curenţilor ascendenţi. Creşterea particulelor noroase până la realizarea dimensiunilor şi greutăţii necesare căderii lor se produce prin transformarea picăturilor existente în nuclee de condensare, contopirea acestora sau ciocnirea cristalelor de gheaţă cu picăturile de apă suprarăcită (givraj), care îngheaţă şi formează granule (măzărichea, grindina).

Precipitaţii atmosferice sub formă de zăpadă

   Precipitaţiile sunt clasificate în funcţie de mărimea picăturilor şi viteza (intensitatea) de cădere (ploi şi ninsori obişnuite, cu căderi uniforme şi continue; averse de ploaie, zăpadă, lapoviţă, cu picături mari şi cu variaţii de intensitate şi de viteză; burniţe, numai precipitaţii lichide cu picături foarte mici), după modul de formare (convective, frontale, orografice) şi compoziţie (ploaia, aversa de ploaie şi burniţa; ninsoarea, aversa de zăpadă, lapoviţa, aversa de lapoviţă, acele de gheaţă, grindina).

Nebulozitate

   Nebulozitatea reprezintă gradul de acoperire al cerului cu nori. Norul constituie un sistem coloidal format din picături de apă sau cristale de gheaţă de diferite dimensiuni, aflate în suspensie la diferite înălţimi. Nebulozitatea se exprimă în optimi din bolta cerească (1/8…8/8). Astfel, dacă pe cer există doar „urme“ de nori, gradul său de acoperire este mai mic de 1/8. Nebulozitatea este maximă atunci când, într-o regiune, cerul este acoperit în întregime cu nori (gradul de acoperire este de 8/8). În funcţie de plafonul norilor, adică de înălţimea bazei lor deasupra suprafeţei solului, putem vorbi de nori joşi, medii şi înalţi. Partea atmosferei în care se observă de obicei norii a fost împărţită în acest sens în trei „etaje“ (superior, mijlociu şi inferior). Spre exemplu, la latitudini mijlocii, înălţimile aproximative ale limitelor etajelor sunt următoarele: etajul superior: de la 5 la 13 km; etajul mijlociu: de la 2 la 7 km; etajul inferior: de la suprafaţa terestră la 2 km.

Temperatura aerului

   Temperatura aerului reprezintă un factor climatic important care influenţează şi determină alte elemente, procese şi fenomene meteorologice, contribuind la descrierea stării timpului şi climei unei regiuni. Pe suprafaţa terestră temperatura aerului variază semnificativ în funcţie de intensitatea radiaţiei solare. În majoritatea sa, încălzirea aerului se face indirect, prin intermediul suprafeţei terestre (uscat şi apă), care îndeplineşte rolul de sursă principală de căldură pentru aerul atmosferei libere. Ca urmare a faptului că uscatul se încălzeşte şi se răceşte de circa două ori mai repede decât apa, regiunile de coastă au ierni mai călduroase şi veri mai răcoroase decât cele din interiorul continentelor.
   Măsurarea temperaturii aerului se face în staţiile meteorologice răspândite pe întreaga suprafaţă a globului terestru. Cu datele obţinute se calculează temperatura medie zilnică, temperatura medie lunară şi temperatura medie anuală. Repartiţia temperaturii aerului în diferitele regiuni ale planetei este redată pe hărţile climatice prin linii numite izoterme, care unesc puncte cu aceleaşi valori de temperatură medie. Temperatura este exprimată în majoritatea ţărilor în grade Celsius (°C).

Presiunea atmosferică

   Presiunea atmosferică se defineşte ca fiind forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă şi reprezintă unul din parametrii fundamentali în meteorologie. Harta distribuţiei presiunii la nivelul solului permite recunoaşterea formaţiunilor barice ciclonice şi anticiclonice, ale căror geneză şi ciclu de viaţă sunt în strânsă legătură cu starea vremii. Această hartă este aproape nelipsită din buletinele meteorologice, dar realizarea prognozei meteo se bazează pe analiza modului în care vor evolua încă mulţi alţi parametri, la nivelul solului, în troposfera joasă, medie şi superioară, la nivelul tropopauzei şi chiar şi în stratosfera joasă. Presiunea atmosferică se măsoară cu ajutorul barometrului şi este exprimată în milibari (mbar).

   În funcţie de distribuţia spaţială a deschiderilor şi a barierelor continentale se diferenţiază evident trei compartimente cu climă specifică: vestic, central şi estic.
   Compartimentul vestic este larg deschis spre nord şi nord-est, de unde provin influenţele continentale excesive specifice stepelor pontice. Sectorul nordic al compartimentului se caracterizează prin ierni reci şi uscate, cu vânturi puternice. Temperatura medie multianuală a lunii ianuarie creşte cu un gradient de 3,7°C, de la -0,6/-0,7°C, în Golful Fidonisi, la 3°C, în apropierea Strâmtorii Bosfor. Iarna precipitaţiile au valori medii lunare cuprinse între 38 şi 50 mm, iar evaporarea între 30 şi 80 mm. Verile sunt moderat de calde. În luna iulie, temperatura este distribuită mult mai uniform, gradientul schimbării fiind de numai 0,5-0,6°C. Vara precipitaţiile au valori moderate, mediile lunare variind între 25 şi 35 mm, evaporarea prezentând valori cuprinse între 80 şi 130 mm. Mediile anuale ale precipitaţiilor variază între 350 şi 600 mm, iar ale evaporaţiei, între 800 şi 975 mm.
   Compartimentul estic, situat la adăpostul Munţilor Caucaz, se materializează în specificul climatic prin temperaturi medii anuale de 14-15°C, cu ierni calde şi relativ umede şi veri moderate şi umede. Acest compartiment este mai omogen din punct de vedere al repartiţiei temperaturilor, dar bine diferenţiat în privinţa distribuţiei precipitaţiilor şi a evaporării. Astfel, în nordul compartimentului, precipitaţile au valori medii lunare care variază între 25 şi 100 mm, iar evaporarea între 35 şi 200 mm, pe când în sudul compartimentului, precipitaţiile au valori medii lunare cuprinse între 80 şi 200 mm, iar evaporarea, între 70 şi 110 mm. Media anuală a precipitaţiilor este de 600 mm, în nordul compartimentului şi de 1700 mm, în sud. Media anuală a evaporării este de 1.290 mm în nord şi de 785 mm în sud. Local se diferenţiază condiţii climatice asemănătoare celor subtropicale, datorate exclusiv adăpostului oferit de Munţii Caucaz, ca şi de relieful cu văi adânci orientate spre sud-vest şi cu depresiuni adăpostite.
   Compartimentul central prezintă trăsaturi climatice de tranziţie.

   Diferenţele cele mai semnificative se înregistrează la cantităţile de precipitaţii din sectorul nord-vestic şi din sectorul sud-estic, care exprimă rolul esenţial al barierei lanţului Munţilor Caucaz. Suma medie anuală a precipitaţilor atmosferice este în colţul nord-estic (46º28′ lat. N şi 30º10′ long. E), de 370-380 mm, în partea centrală a Mării Negre (43º50′ lat. N şi 33º27′ long. E), de 340-350 mm, iar în colţul sud-estic (41º55′ lat. N şi 41º15′ long. E), de 1.700-1.900 mm.
   Vântul şi procesele eoliene deasupra mării au o importanţă deosebită determinând morfologia şi dinamica valurilor, starea apelor în stratul de amestec, circulaţia de suprafaţă, procesele superficiale de amestec şi chiar circulaţia prin Strâmtoarea Bosfor.
   Principalii centri barici care influenţează dinamica atmosferei deasupra Mării Negre sunt:
   – vara se resimte influenţa anticiclonului Azore şi a ciclonului din Golful Persic;
   – iarna se manifestă centrul de presiune înaltă din Asia, centrul de joasă presiune din regiunile arctice şi centrii barici din bazinul Mării Mediterane.
   În aceste condiţii intensificările de vânt din timpul iernii au o direcţie dominantă din nord-nord-est în compartimentele vestic şi central şi din sud şi sud-est în compartimentul estic.
   Se observă, de asemenea, o variabilitate climatică pronunţată, iernile grele alternând cu cele uşoare, ceea ce influenţează în mare măsură, structura termică a acvatoriului.

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAŢII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
Prof. dr. EMIL VESPREMEANU
– GEOGRAFIA MĂRII NEGRE, EDITURA UNIVERSITARĂ, BUCUREŞTI-2005;
METEO ROMÂNIA;
POSEIDON SYSTEM, HELLENIC CENTRE FOR MARINE RESEARCH;
ГИДРОМЕТЦЕНТР РОССИИ;
WEATHER ONLINE.