Cromobionte

   Cromobiontele sunt un grup eterogen de organisme eucariote, unicelulare si pluricelulare, cu origini comune, ce formeaza in cadrul lumii vii o linie independenta evolutiv. Existenta acestui grup este sustinuta de rezultatele a numeroase studii ultrastructurale si moleculare care confirma o serie de caractere biologice particulare, precum si legaturile filogenetice dintre  diferitele specii de cromobionte, cele mai multe autotrofe, fotosintetizante (cromofite), dar si heterotrofe, parazite si saprofite (cromozoare). Pana de curand au fost cunoscute ca plante (criptofitele, crisofitele, diatomeele, algele brune), ciuperci (oomicetele) sau animale (heliozoarele, cilioforele, sporozoarele).
   Clasificarea lumii vii in sase regnuri, incluzand cromobiontele intr-un regn separat (Chromista), a fost facuta de Thomas Cavalier-Smith, profesor la Universitatea Oxford si este acceptata astazi de cei mai multi biologi, desi exista inca numeroase controverse.
   Cromobiontele sunt definite si se remarca prin:
    – preponderenta pigmentilor carotenoizi, mai precis a unor xantofile, care determina culoarea bruna, galben-aurie, verde-galbuie sau verde;
   – clorofila a si c;
   – clorofila b lipseste;
   – produsul de asimilatie altul decat amidonul sau amidonul extraplastidial, (exceptand criptofitele si dinoflagelatele);
   – tilacoizii grupati cate 2-4, iar invelisul plastidial in general tetramembranat, datorita cisternei reticulului endoplasmatic care se gaseste in continuitate directa cu spatiul perinuclear;
   – flageli heteroconti care pornesc dintr-o invaginare.

   Din punct de vedere sistematic si taxonomic cromobiontele sunt incadrate in regnul Chromista care cuprinde subregnul Hacrobia cu increngaturile Cryptophyta, Haptophyta si Heliozoa si subregnul Harosa din care fac parte infraregnul Heterokonta cu increngaturile Bigyra, Oomycota si Ochrophyta, infraregnul Alveolata cu increngaturile Myzozoa si Ciliophora si infraregnul Rhizaria cu increngaturile Cercozoa, Foraminifera si Radiozoa, alaturi de cateva grupe (Incertae sedis) de diverse grade, ce cuprind anumite cromobionte care din diferite motive nu pot fi subordonate grupelor taxonomice sus-numite.

   In Marea Neagra cele mai cunoscute cromobionte sunt algele brune (Phaeophyceae), alaturi de  care se regasesc alte grupe de organisme ce includ specii care intra in componenta planctonului (cele mai multe), in bentos sau sunt parazite: criptofite (Cryptophyta), primnesiofite (Prymnesiophyceae), heliozoare (Heliozoa), labirintulide si traustochitride (Bigyra), pseudofungi (Oomycota), diatomee (Bacillariophyceae), crisofite (Chrysophyceae), xantofite (Xanthophyceae), silicoflagelate (Dictyochophyceae), dinoflagelate (Dinoflagellata), sporozoare  (Sporozoa), ciliate (Ciliophora), cercozoare (Cercozoa) si foraminifere (Foraminifera).

   Criptofite (Cryptophyta)

   Sunt alge monadoide, rar cocoide, preponderent de culoare bruna, brun-galbui, dar si albastru-verzui sau rosie. Diversitatea culorii este determinata de variatia calitativa si cantitativa a pigmentilor asimilatori: clorofila a si c, o serie de xantofile si ficobiline; peridinina si fucoxantina lipsesc; produsul de acumulare principal este amidonul extraplastidial.
    In Marea Neagra sunt mentionate 18 specii apartinand genurilor Cryptomonas, Hillea, Komma, Plagioselmis, Rhodomonas, Teleaulax (clasa Cryptophyceae), Telonema (clasa Telonemea) si Leucocryptos (Cryptophyta incertae sedis).

   Organizarea celulei de tip Cryptomonas
   Celula este eliptica sau reniforma, apical trunchiata cu simetrie dorsiventrala. Periferic, celula prezinta un periplast rigid sau flexibil cu structura complexa. El este format din plasmalema, prevazuta pe fata interna cu un strat de placi hexagonale dispuse usor elicoidal, la punctul de contact dintre trei placi adiacente gasindu-se cate un trihocist, iar pe fata externa prezinta un material difuz, granular sau fibrilar. Ventral prezinta un sant longitudinal care formeaza la capatul distal o invaginare profunda, digitiforma, numita cripta, tapetata cu trichisti dispusi caracteristic. Din vecinatatea deschiderii criptei pornesc 2 flageli subegali, distal atenuati, homodinamici, cu mastigoneme: unul mai lung pleuronematic (plumos), celalalt stihonematic (pectinat). Tot in partea distala se gaseste vacuola pulsatila si uneori stigma. Cromatoforul este parietal, frecvent bilobat. Ultrastructural, el se remarca prin invelis tetramembranat, tilacoizi cate doi, dar chiar in cadrul genului modul de grupare variaza (3-4 sau solitari). Pirenoidul extraplastidial, situat pe fata ventrala a cromatoforului, este acoperit de amidon care se continua si pe restul acestuia. Mitocondria cu aspect reticular are ciste digitiforme aplatizate, insusire care alaturi de corpii Maupas (organite birefrigente cu rol necunoscut) singularizeaza criptofitele in cadrul cromobiontelor. Aparatul Golgi a fost desemnat in microscopia optica drept corpuscul parabazal. Nucleul sferic-ovoid cu un nucleol, este situat in partea bazala.

Cryptomonas

Cryptomonas

   Inmultire si reproducere
   Speciile manadoide se inmultesc prin diviziune longitudinala dupa un plan care trece prin cripta, iar cele cocoide prin zoospori. Desi reproducerea este incerta, totusi la unele specii de Cryptomonas este semnalata copularea izogama, dar etapele urmatoare nu se cunosc.

   Raspandire si mod de viata
   Criptofitele sunt specii ubicviste, preponderant autotrofe, care vegeteaza obisnuit in ape mai curate decat speciile heterotrofe (Leucocryptos marina), care in ciuda faptului ca sunt osmotrofe, prezinta un leucoplast si formeaza amidon (indicator sistematic).

   Cryptophyceae

Cryptomonas pyrenoidifera Geitler, 1922

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Hacrobia, Increngatura Cryptophyta, Clasa Cryptophyceae, Ordinul Cryptomonadales, Familia Cryptomonadaceae, Genul  Cryptomonas.

Cryptomonas pyrenoidifera

   Haptofite (Haptophyta)

    Mici specii marine planctonice, cu doua tipuri diferite de organizare: alge aurii mobile si coccolithoforide.
   Haptofitele se caracterizează prin haptonemele lor (flageli foarte spiralati), solzi si la cateva forme asa-numitele cocolite (structuri impregnate cu carbonat de calciu, care au aspectul unor placi sau discuri). Fiecare celula are o haptonema dispusa la capatul anterior.
   Haptofitele tipice au doua plastide galben-aurii (chrysoplaste), inconjurate de reticulul endoplasmatic care vine in contact cu membrane nucleara. Plastidele contin clorofilele a, C1 si C2; lipsesc clorofilele b si e. Prezinta insa atat alfa- cat si gama caroten si fucoxantina. Fucoxantina are importanta in formarea culorii galben-aurii.
   Populatiile de haptofite nude sunt responsabile de producerea si emiterea in atmosfera a unei mari cantitati de gaz de dimetil sulfid.
   In Marea Neagra, din increngatura Haptophyta sunt mentionate 55 de specii apartinand clasei Prymnesiophyceae.

   Primnesiofite (Prymnesiophyceae). Forme preponderent monadoide, marine, in general cu flageli izoconti, homo- sau heterodinamici cu haptonema, sau doar cu structuri care o amintesc si cu scvame, organice, la unii taxoni mineralizate (cocolite).
   Speciile cu cocolite au un rol deosebit in viata ecosistemelor marine, constituind o componenta de baza a planctonului alaturi de diatomee si dinofite, ca forme nanoplanctonice. Alte specii se fixeaza cu haptonema de branhiile pestilor provocandu-le moartea din cauza unei toxine hemolitice, mai ales in perioadele de multiplicare intensa.

Acanthoica quattrospina Lohmann, 1903 

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Hacrobia, Increngatura Haptophyta, Clasa Prymnesiophyceae, Ordinul Syracosphaerales, Familia Rhabdosphaeraceae, Genul Acanthoica.

Acanthoica quattrospina

Emiliania huxleyi (Lohmann) W.W.Hay & H.P.Mohler, 1967

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Hacrobia, Increngatura Haptophyta, Clasa Prymnesiophyceae, Ordinul Isochrysidales, Familia Noelaerhabdaceae, Genul Emiliania.

Emiliania huxleyi

   Heliozoare (Heliozoa)

   Forme solitare, rareori coloniale, uneori fixate, de regula libere, care au numeroase pseudopode dispuse radiar, de unde si denumirea grupului (helios-soare). Aceste pseudopode se numesc actinopode (actinos-raza). Actinopodele sunt intarite de un filament axial, format dintr-o protoplasma mai densa. Filamentele axiale se sprijina pe o formatiune central granulara (centroplast) sau pe nucleu. Membrana celulara lipseste. Citoplasma se diferentiaza intr-o zona corticala intens vacuolizata si o zona medulara, la nivelul careia se gaseste si nucleul si centroplastul, considerat ca fiind un centrosom. Unele specii de heliozoare prezinta un schelet format din mici placute sau tepi de siliciu, uneori in forma de sfera prevazuta cu numeroase perforatii.
   Reproducerea se realizeaza asexuat, prin diviziune binara sau sexuat. Inmulţirea sexuata are unele particularitati, purtand numele de pedogamie. Cei doi gameti provin din diviziunea aceluiasi exemplar (autogamie). Gametul mascul emite o prelungire care atinge gametul femel, iar prin aceasta prelungire, continutul gametului mascul se „scurge“ in gametul femel, urmand citogamia, cariogamia si formarea zigotului. Nucleul zigotului se divide, rezultand doi indivizi-frati, ale caror nuclee sufera doua diviziuni de maturatie, in decursul carora se elimina doua globule polare.
   Heliozoarele sunt in cea mai mare parte animale pelagice, putine fiind bentale, fixate. Vacuolele din citoplasma externa au rolul de a ajuta la plutire. Prin micsorarea sau marirea numarului acestor vacuole, heliozoarul isi poate controla pozitia in coloana de apa. Se hranesc cu protozoare sau mici metazoare. La multe specii, in citoplasma corticala se gasesc alge verzi simbionte.
   Datorita faptului ca heliozoarele traiesc aproape exclusiv in apele dulci, in Marea Neagra, din increngatura Heliozoa  sunt mentionate numai cateva specii (5?), din genurile Raphidiophrys, Acanthocystis si Choanocystis (clasa Centrohelea).

Raphidiophrys elegans Hertwig & Lesser, 1874

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Hacrobia, Increngatura  Heliozoa, Clasa Centrohelea, Ordinul Centrohelida, Familia Raphidiophryidae, Genul Raphidiophrys.

Raphidiophrys elegans

Acanthocystis turfacea Carter 1863

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Hacrobia, Increngatura  Heliozoa, Clasa Centrohelea, Ordinul Centrohelida, Familia Acanthocystidae, Genul  Acanthocystis.

Acanthocystis turfacea

Choanocystis aculeata (Hertwig & Lesser) Roijackers & Siemensma, 1988

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Hacrobia, Increngatura  Heliozoa, Clasa Centrohelea, Ordinul Centrohelida, Familia Acanthocystidae, Genul Choanocystis.

Choanocystis aculeata

   Bigyra

   Cromobionte care se fixeaza si traiesc parazite pe iarba de mare (Zostera marina), pe Ulva si alte alge marine.
   Din aceasta increngatura in Marea Neagra sunt mentionate specii din subincrengatura Sagenista, clasa Labyrinthulea, ordinul Labyrinthulida (Labyrinthula macrocystis, Labyrinthula vitellina) si ordinul Thraustochytriida (Thraustochytrium aggregatum, Thraustochytrium proliferum, Schizochytrium octosporum, Schizochytrium minutum).

   Labyrinthulida. Specii care formeaza colonii celulare ce sunt reunite prin ectoplasma mucoasa, formata din mucopolizaharide si actomiosinproteine. Ele nu au aspect de amoeba si nici nu sunt amoebe. Coloniile sunt transparente si sunt de cativa centimetri lungime. Mecanismul de miscare nu este cunoscut, insa nu formeaza nici pseudopode nici flageli. Cand conditiile nu sunt prielnice se deshidrateaza si formeaza chisti care nu au o forma bine conturata. Sunt specii osmotrofe.

Labyrinthula

Labyrinthulide (Labyrinthula sp.)

   Thraustochytriida. Grup obscur din apele marine care formeaza zoospori umflati (sori), care superficial se aseamana cu cei de la Chytridiomycetes, regnul Fungi, unde au si fost incadrate pana de curand. Datorita faptului ca produce celulele flagelate si prezinta si alte caracteristici structurale au fost introduse in regnul Chromista. Matricea ectoplasmica nu inconjura fiecare celula asa cum se intampla la Labyrinthulida. Peretele sporangiilor contine mari cantitati de α– galactoza. In unele Thraustochytridae a fost depistat sulfatgalactanul.

Thraustochytrium

Thraustochytride (Thraustochytrium sp.)

   Pseudofungi (Oomycota)

   Aceasta increngatura s-a individualizat in functie de morfologia zoosporului si a secventelor de nucleotide in ARNr.
   Oomicotele cuprind in Marea Neagra mucegaiurile de apa sau ruginile albe (Anisolpidium ectocarpii, parazita pe alge bruna  din genul Ectocarpus; Pythium maritimum, parazita  pe alga rosie Ceramium rubrum; Pontisma lagenidioides parazita pe algele rosii din genul Ceramium si algele verzi  Chaetomorpha; Sirolpidium bryopsidis, parazita pe algele verzi din genul Cladophora si Rhizoclonium, etc.).
   Sunt parazite sau unele, simbiotrofe. Se hranesc ca ciupercile prin filamentele pe care le introduc in gazda (hife). Realizeaza digestia enzimatica apoi absorb produsele. Toate sunt coenocitice. Aparatul vegetativ poate fi unicelular sau poate forma un sifonoplast plurinuclear. Miceliul poate fi un sifonoplast inter- si intracelular. Se inmultesc asexuat, prin zoospori. Zoosporii pot fi flagelati. Flagelii sunt egali ca lungime, insa unul este prevazut cu peri. Se pot forma si pseudoconidii. Reproducerea sexuata este o oogamie. Oogonul si anteridele pot prezenta diferite tipuri de structura.

Oomycota

Oomycota

Oomycota

   Ochrophyta

   Este increngatura care reprezinta cele mai multe cromobinte din Marea Neagra: diatomee (Bacillariophyceae) mentionate 697 de specii, crisofite (Chrysophyceae) 9 (14) specii, xantofite (Xanthophyceae) 3 (9) specii, alge brune (Phaeophyceae) 76 de specii, silicoflagelate (Dictyochophyceae) 17 specii.
   Din punct de vedere sistematic si taxonomic speciile din Marea Neagra, cuprinse in increngatura Ochrophyta sunt incadrate in clasele Bacillariophyceae (subincrengatura Khakista), Chrysophyceae (subincrengatura Phaeista, infraincrengatura  Limnista), Xanthophyceae, Phaeophyceae  (subincrengatura Phaeista, infraincrengatura  Limnista, supraclasa Fucistia), si Dictyochophyceae (subincrengatura Phaeista, infraincrengatura Monista, supraclasa Hypogyristia)

   Diatomee (Bacillariophyceae). Forme unicelulare care pot forma colonii, puternic diferentiate si specializate, de culoare galben-bruna, preponderent acvatice, planctonice si bentonice.

Diatomee (Bacillariophyceae)

Diatomee (Bacillariophyceae)

   Celula nu prezinta flageli. Peretele celular pectocelulozic, impregnat cu dioxid de siliciu, este reprezentat printr-o teca formata din doua parti: epiteca si hipoteca, care au aspectul unor cutii, una fiind mai mare si o cuprinde pe cealalta mai mica. Fiecare teca este formata dintr-o valva si din pleure (laturile). Valva poate avea forme diferite: circulara, ovoida, lanceolata, baciliforma etc. si poate prezenta ingrosari caracteristice: doi noduli terminali si unul central. Nodulii sunt conectati printr-o despicatura numita rafa.
   Nucleul este mare. Prezinta si unul sau mai multi cromatofori care contin clorofila a, c, beta-caroteni xantofila incluzand fucoxanthina, luteina si diatoxanthina.
   Deplasarea se poate face prin glisare cu ajutorul citoplasmei care exuda la nivelul rafei. Speciile care nu au rafa nu pot sa se deplaseze, ci plutesc pasiv.
    Inmultirea are loc prin diviziunea binara după un plan paralel cu valvele si perpendicular pe pleure. Una dintre valve ramane la o celula fiica, iar cealalta la a doua celula fiica. Valva mica devine valva superioara la o celula, ceea ce face ca celulele sa devina in generatii din ce in ce mai mici. La un moment dat celulele mici devin auxospori. Acestia numai au teca silicioasa si pot reface dimensiunile celulelor caracteristice speciei respective. Reproducerea sexuata este o izogamie sau o anizogamie. La penate procesul sexual aminteste de conjugare, avand loc un schimb de substanta nucleara.
   Dintre genurile mai comune in Marea Neagra, sunt mentionate: Cerataulina, Chaetoceros, Cyclotella, Leptocylindrus, Navicula, Nitzschia, Skeletonema, Thalassionema, Thalassiosira, etc.. 

   Crisofite (Chrysophyceae). Acest grup a fost stabilit pe baza similaritatii secventei genelor in ARNr ceea ce sugereaza ca au un ancestor comun.
   Sunt alge marine planctonice, cu reprezentanti si in Marea Neagra (Chromulina ovalis, Dinobryon sertularia, Epipyxis utriculus, Kephyrion rubri-claustri, Ochromonas oblonga, etc.).
   Toate speciile produc celule cu flageli heteroconti (atasati anterior si inegal dezvoltati; flagelii sunt penati). Crisofitele au culoarea galben-aurie (flagelate aurii), determinata de prezenta fucoxantinei (75%) asociata diferentiat cu alte seturi de xantofile, care mascheaza clorofila a si c. Au o puternica tendinta de pluricelularitate. Crisofitele nu au celule germinative, nu au meioza si nici stadii sexuale. Formeaza zoospori (roi de celule) care inoata si se dezvolta in colonii. O alta forma de inmultire este fragmentarea coloniei in doua sau mai multe colonii mici, fiecare continand sute sau mii de celule. Crisofitele interactioneaza puternic cu mineralele, in special cu siliciul si cu fierul. Produsul principal de acumulare, crizolaminarina (leucozina, poliglucan lichid hidrosolubil) este insotita de ulei si sporadic de alte substante.

Chromulina

Crisofite (Chromulina sp.)

   Organizarea celulei de tip Ochromonas
   Celuala monoenergida, are aspect ovoidal, structura dorsiventrala, nucleul cu un nucleol, o invaginare ventrala putin adanca din care pornesc flagelii tip heterocont clasic. Periplastul este mai mult sau mai putin flexibil. Cromatoforii (1-2) sunt parietali si au ultrastructura proprie cromofitelor. Tilacoizi cate (2)-3. Pirenoid prezent sau absent, extraplastidial pe fata ventrala. In partea bazala prezinta un globul de crizolaminarina, iar in cea terminala o vacuola pulsatila, uneori stigma, condriom si un corp Golgi. Corpii muciferi sunt situati sub plasmalema. Unele specii prezinta chist endogen, cu perete intreg, silicios, porul apical fiind inchis cu un dop de natura organica.

Ochromonas

Ochromonas

   In cursul procesului de diversificare au aparut numeroase variatii, unele cu mare valoare evolutiva, filogenetica si implicit sistematica. La nivelul aparatului flagelar o linie evolutiva a dus prin regresie la disparitia flagelului posterior si aparitia unor forme monoflagelate. Succesiunea Ochromonas (foarte scurt), Chromulina (vestigial intracitoplasmatic functionand ca fotoreceptor), Helicopedinella  (persista numai blefaroplastul), este edificatoare in acest sens.
   Multe specii monadoide prezinta un invelis extern, special, format din scvame sau reprezentat prin lorica.
   – Scvamele au origine intracitoplasmatica si sunt extrem de diversificate. Variaza mult natura lor organica si mineralizata (dioxid de siliciu sau carbonat de calciu); structura, diferita pe cele 2 fete; dispozitia uni- sau multistratificata; morfolgia acestora, in raport cu pozitia lor pe celula: apical, median sau bazal.
   – Lorica (Dinobryon) este de natura celulozica, are aspect variat, de palnie sau clopot si nu adera la protoplast, acesta este fixat doar prin polul bazal.

   Inmultire si reproducere
   Speciile monadoide se divid longitudinal. La formele loricate se divide doar protoplastul, una din celulele fiice parasind lorica. La multe specii de Dinobryon celula fiica se fixeaza cu polul bazal la deschiderea loricii mame, unde isi elaboreaza o noua lorica, rezultand colonii (Dinobryon sertularia).

Dinobryon sertularia Ehrenberg, 1834

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Harosa, Infraregnul Heterokonta, Increngatura  Ochrophyta, Subincrengatura Phaeista, Infraincrengatura Limnista, Clasa Chrysophyceae, Ordinul Chromulinales, Familia Dinobryaceae, Genul Dinobryon.

Dinobryon sertularia

   Speciile cu celelalte tipuri de tal se inmultesc asexuat prin zoospori.
   Sexualitatea este cunoscuta la putine specii. Aceasta este reprezentata prin hologamie tipica (Mallomonas sp.) si izogamie hologama (Dinobryon sp.), rezultand chistul sau hipnozigotul (hipnozigochist). Chistul poate sa apara si prin agamie (endochist la Dinobryon sp., Mallomonas, Chromulina).
   Anumite specii, la care nu se cunoaste inca sexualitatea, prezinta in ciclul vital stadii reversibile conditionate ecologic (modificarea factorului hidric, termic etc.). Astfel la Chromulina sp. talul monadoid poate trece temporar in stadiul de palmela format din mai multi indivizi inglobati intr-o masa gelatinoasa comuna cu mentinerea sau disparitia flagelilor, asemanator talului capsal, sau in Acela de chist, precedat de stadiul amiboidal.

   Raspandire si mod de viata
   Crisofitele sunt organisme acvatice, preponderent autotrofe dar exista si specii mixotrofe sau chiar heterotrofe. Totusi si ultima categorie elaboreaza crizolaminarina. Crisofitele au un rol important in viata ecosistemelor acvatice. Ca forme nanoplanctonice, reprezinta o componenta de baza a fitoplanctonului marin alaturi de diatomee si dinoflagelate.

   Xantofite (Xanthophyceae). Alge preponderent microfite, de culoare verde-galbui, verde-intens, cu o serie de tal mai completa (inclusiv sifonal).

Xantofite (Xanthophyceae)

Xantofite (Tetraedriella sp.)

   Xantofitele se caracterizeaza prin aparatul flagelar tipic heterocont; pigmentii asimilatori, clorofila a si e sau c, niciodata b; preponderenta xantofilelor (cryptoxanthina, eoxanthina, diadinoxanthina) si lipsa amidonului; cromatofori cu invelis tetramembranat; mitocondrii cu criste tubuloase; endochisti cu peretele sicilifiat (bivalv); corpi fizoizi, echivalenti corpilor muciferi, situati in parietoplasma sau in plasma perinucleara; celula mono- sau polienergida; cromatofor, unul sau numerosi cu pirenoizi pe fata ventrala; o singura vacuola, incepand cu formele pluricelulare si perete celular pecto-celulozic, uneori mineralizat (dioxid de siliciu, carbonat de calciu), caracteristica fiind structura in H, proprie unor forme filamentoase. Peretele celular la aceste forme (Tribonema) este alcatuit din doua parti de varsta diferita ca la diatomee, deoarece diviziunea este identica sub aspect morfologic. In cursul diviziunii se diferentiaza in zona mediana a celulei mame, dupa cariochineza, doi hemicilindri. Acestia adera strans prin bazele lor, fiecare reprezentand partea nou formata a peretelui celulelor fiice. Cele doua parti ale peretelui celulei mame, impinse una fata de alta prin cresterea protoplastilor si a hemicilindrilor nou formati, vor constitui cealalta parte a peretelui. Filamentul se fragmenteaza foarte usor, la mijlocul celulelor ramanand impreuna parti din peretele celular de la 2 celule succesive (hemicilindri din cursul diviziunii). Acestea au in sectiune optima, aspectul literei H de la care se trage denumirea mentionata. Ansamblul de „piese in H“ este invelit de un strat cuticular.

Xantofite (Xanthophyceae)

Xantofite (Tribonema sp.)

   Xantofitele au o evolutie morfologica paralela cu crisofitele, carora le sunt superioare prin talul sifonal si una convergenta, cu clorofitele. Lipsa fucoxantinei, raritatea globulelor cu crizolaminarina adesea inlocuite cu concretiuni incolore, asa-numitul nisip vacuolar“, frecventa lipidelor, definesc xantofitele ca o linie cu evolutie colaterala inchisa.

   Inmultire si reproducere
   Vegetativ se multiplica prin diviziune si fragmentarea talului, asexuat prin zoospori, reproducerea este izo- si oogamie; ciclu haplofazic.

   Raspandire si mod de viata
   Xantofitele traiesc in toate regiunile geografice, in diferite tipuri de biotopuri acvatice, dominante fiind formele dulcicole, planctonice si bentonice. Temperatura pare sa fie un factor determinant pentru prezenta sau absenta unei specii (speciile de Tribonema vegeteaza in ape reci, dar exista si specii termofile). Totodata prezenta xantofitelor variaza in raport cu reactia ionica, existand specii bazifile (calcifile) si acidifile (calcifuge) sau cu gradul de troficitate, specii oligotrofe si eutrofe, constituind indicatori biologici pentru apele poluate. Si xantofitele prezinta specii mixo- si heterotrofe.

   In Marea Neagra xantofitele sunt reprezentate prin specii apartinand genurilor: Meringosphaera (Meringosphaera mediterranea), Tribonema (Tribonema vulgare) sau Tetraedriella.

Meringosphaera mediterranea Lohmann, 1902

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Harosa, Infraregnul Heterokonta, Increngatura  Ochrophyta, Subincrengatura Phaeista, Infraincrengatura Limnista, Supraclasa Fucistia, Clasa Xanthophyceae, Ordinul Mischococcales, Familia Pleurochloridaceae, Genul Meringosphaera.

Meringosphaera mediterranea

Tribonema vulgare Pascher, 1923 

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Harosa, Infraregnul Heterokonta, Increngatura  Ochrophyta, Subincrengatura Phaeista, Infraincrengatura Limnista, Supraclasa Fucistia, Clasa Xanthophyceae, Ordinul Tribonematales, Familia Tribonemataceae, Genul Tribonema.

Tribonema vulgare

   Alge brune (Phaeophyceae). Feofitele sau algele brune propriu-zise sunt cromofite pluricelulare, cu o mare diversitate morfoanatomica, atingand in complexitate si dimensiuni maximul in cadrul algelor. Prefera apele marine, curate cu transparenta mare. Vegeteaza pe substrat solid (stanci, bolovani), putine specii populand stratul mobil, nisipos (epipsamice). Unele feofite, mai ales sezoniere sunt epifite.
   Au tal pluricelular, filamentos, lamelar, simplu sau ramificat ce poate avea un habitus ce aminteste de plantele superioare. Prezinta rizoizi, cauloizi si filoizi. Unele specii pot avea diferentiate chiar tesuturi conducatoare, asimilatoare si de rezerva (de fapt sunt pseudoparenchimuri) tinand cont de dimensiunile foarte mari ale acestora.

Alge brune (Cystoseira barbata)

Alge brune (Cystoseira barbata)

   Celulele sunt legate intre ele prin plasmodesme si contin plastide galben-brune sub forma de discuri care au clorofila a si c, niciodata b. Fucoxanthina este pigmentul dominant. Dintre carbohidratii sintetizati laminarina este caracteristica. Acumuleaza si lipide, care sunt depuse in rezerva. Alaturi de laminarina se mai poate gasi manita, ca produs de sinteza, dintre glucide si fucosanul (o substanta caracteristica mai ales pentru Fucus). Celulele pot avea pirenoizi, insa sunt multe specii care nu au (Laminaria). Peretele celular contine putina celuloza, in schimb prezinta multi alginati care ii confera un aspect mucilaginos. 
   Algele brune se remarca printr-o capacitate de regenerare extraordinara. Talul distrus de ghetari sau animale se reface, tot odata fragmentele detasate genereaza taluri noi.
    Inmultirea asexuata se realizeaza prin zoospori. Talul este diploid ca urmarea fertilizarii oului. Sporangele de pe talul sporofit formeaza zoospori care sunt flagelati si haploizi, deoarece are loc intai meioza.
    Inmultirea sexuata este o izogamie, care tinde spre anizogamie si chiar oogamie. In ciclul biologic al feofitelor deosebim o alternanta de generatii: una sporofitica si una gametofitica. Cea sporofitica genereaza spori, iar cea gametofitica gameti. Si zoosporii si gametii sunt flagelati. Cele doua generatii pot fi asemanatoare (homomorfe) sau mult diferite (heteromorfe). La speciile heteromorfe poate domina gametofitul sau sporofitul. Cele mai multe specii sunt haplodiplobionte.
   Este intalnita si partenogeneza si chiar apogamia.
   Algele brune sunt autotrofe (extrem de putine sunt heterotrofe parazite), ceea ce le confera un rol primordial in viata ecosistemelor marine.
   Continutul mare de acid alginic si alginati cu insusiri fizico-chimice remarcabile; faptul ca anumite specii elaboreaza vitamine, substante cu actiune antimicrobiana care actioneaza asupra daunatorilor animali si parazitilor vegetali si ca acumuleaza iod, brom etc., au facut ca algele brune sa fie utilizate in alimentatie, industria farmaceutica, textila sau ca furaje si ingrasaminte.
   Intre algele brune prezente la litoralul romanesc se regasesc specii ca: Ectocarpus siliculosus, Scytosiphon lomentaria, Cystoseira barbata, Punctaria latifolia, Desmarestia viridis, altele.

   Silicoflagelate (Dictyochophyceae). Sunt un grup mic de cromobionte, cu forme monoflagelate, cromatofori numerosi si schelet silicios intern, cu o configuratie caracteristica alcatuit din tuburi, uneori compacte. Sunt specii exclusiv marine, nanoplanctonice, care au avut o dezvoltare maxima in Tertiar, numarul lor scazand apoi continuu.

Silicoflagelate (Dictyocha sp)

Silicoflagelate (Dictyocha sp.)

Silicoflagelate (Dictyocha sp)

Silicoflagelate (Dictyocha sp.)

   In Marea Neagra au fost identificate specii din genurile: Apedinella, Dictyocha, Mesocena, Octactis, Parapedinella si Pseudopedinella.

 Dictyocha speculum Ehrenberg, 1839 

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Harosa, Infraregnul Heterokonta, Increngatura  Ochrophyta, Subincrengatura Phaeista, Infraincrengatura Monista, Supraclasa Hypogyristia, Clasa Dictyochophyceae, Ordinul Dictyochales, Familia Dictyochaceae, Genul Dictyocha.

Dictyocha speculum

   Myzozoa

   Este o increngatura a infraregnului Alveolata (regnul Chromista) care cuprinde in Marea Neagra dinoflagelatele (456 specii) si sporozoarele (45 specii ?) incluse din punct de vedere sistematic in infraincrengatura Dinoflagellata (Subincrengatura Dinozoa) si infraincrengatura Sporozoa (Subincrengatura Apicomplexa).

   Dinoflagelate (Dinoflagellata). Organisme unicelulare preponderent monadoide, de culoare bruna, brun-galbui sau rosie, raspandite peste tot in apa, dominante fiind speciile marine care reprezinta o componenta majora a fitoplanctonului. Unele formeaza colonii.
   Se remarca prin cele doua santuri perpendiculare – cingulum si sulcus si doi flageli heteroconti, heteromorfi, inserati ventral, situati in santuri care atunci cand se misca determina inaintarea si rotirea celulei. Cingulum (sant transversal sau sant ecuatorial) imparte celula in epicon (deasupra) si hipocon (dedesubt). Multe specii au un perete rigid numit test format din celuloza incrustata cu siliciu. Prezinta doua vacuole care se deschid intr-o camera mai mare (pusula) care se deschide printr-un canal la exteriorul celulei. Pusula are o functie osmoreglatoare. Sub membrana se pot gasi trichocisti, care pot intepa prada si pot descarca brusc diferite substante toxice.

Dinoflagelate (Peridinium sp.)

Dinoflagelate (Peridinium sp.)

Dinoflagelate (Noctiluca scintillans)

Dinoflagelate (Noctiluca scintillans)

   Majoritatea dinoflagelatelor sunt autotrofe, unele sunt mixotrofe iar altele exclusiv heterotrofe (saprofite si parazite, chiar endoparazite). Anumite specii formeaza zooxantile la specii de radiolari, foraminifere etc.
   Sunt specii care au o capacitate de inmultire foarte mare, determinand fenomene de „inflorire“ a apelor cu consecinte dezastruoase. Unele dinoflagelate (Noctiluca scintillans) se remarca prin fenomenul de bioluminiscenta, generat de infrastructuri subpeliculare, ce provoaca fenomenul de „aprindere“ a marilor.

Noctiluca scintillans (bioluminiscenta)

Noctiluca scintillans (bioluminiscenta)

   In Marea Neagra sunt inventariate  specii de dinoflagelate din ordinele: Gymnodiniida, Peridiniida, Gonyaulacida, Dinophysida, Prorocentrida, Noctilucida, Suessiida.

   Sporozoare (Sporozoa). Specii unicelulare, exclusiv parazite (exocelular sau endocelular), caracteristic grupului fiind prezenta in ciclul de dezvoltare a stadiului de spor.
   Sporozoarele au o structura simplificata datorita vietii parazitare: lipsesc organitele de miscare in stadiul vegetativ, vacuolele digestive si pulsatile. In regiunea apicala prezinta structuri complexe (inel apical, conoid, rhopotrii, mioneme, microtubuli subpeliculari) care le permit sa infecteze gazdele. Hranirea se realizeaza prin osmoza pe intreaga suprafata a corpului. Au un ciclu de viata complex care implica mai multe gazde. Majoritatea sporozoarelor sunt haploide.
   In cursul ciclului evolutiv formeaza sporozoiti sau spori infestanti. Grupele care au un ciclu evolutiv monoxen formeaza spori cu sporozoiti infestanti, care trec prin mediul extern pentru a parazita o noua gazda. Cele care prezinta un ciclu evolutiv heteroxen formeaza sporozoiti infestanti care nu mai trec prin mediul extern, raman in gazda si sunt transmisi altor gazde prin intermediul unui vector. Ciclul biologic reprezinta o metageneza, adica o alternanta intre reproducerea asexuata si sexuata si care include, in general trei etape: schizogonia (exceptie eugregarinele), gamogonia si sporogonia, fiecare cu mai multe stadii.
   Sporozoitul, stadiul infestant, uninucleat, patrunde intr-o celula gazda, se hraneste, creste, transformandu-se in trofozoit. La un moment dat trofozoitul devine schizont, care sufera o serie de diviziuni nucleare iar in urma unei plasmotomii finale va da nastere la schizozoiti sau merozoiti ce vor incheia faza schizogonica (multiplicare asexuata). Ciclul schizogonic se poate repeta de mai multe ori, avand ca efect agravarea infectiei in gazda. Merozoitii evolueaza in gametociti, masculi si femeli, care vor da gameti. Acestia copuleaza si procesul gamogonic sfarseste cu zigotul diploid (faza reproductiva sexuata), care prin diviziuni nucleare, din care prima reductionala (meioza initiala) si plasmotomie, va da sporozoiti inchisi (la monoxene) sau nu (la heteroxene) intr-un invelis rezistent – sporul.
   La speciile de sporozoare care necesita doua gazde in ciclul evolutiv (formele heteroxene), gamogonia se desfasoara intr-o gazda iar sporogonia in alta. Gazda in care are loc gamogonia este considerata drept gazda definitiva, iar cea în care se desfasoara schizogonia este cunoscuta a fi gazda intermediara.

   In Marea Neagra sporozoarele sunt reprezentate de specii  apartinad clasei Conoidasida, subclasele Gregarinasina (gregarine) si Coccidiasina (coccidii).

   Gregarinele (Gregarinasina) sunt sporozoare parazite, in general in intestinul nevertebratelor, mai ales la artropode, manifestand preferinte chiar pentru anumite segmente ale acestuia (preferinta pentru un anumit ph); alte specii se localizeaza in tuburile lui Malpighi sau in tesutul gras, in celomul polichetelor, molustelor, echinodermelor, in parenchimul turbelariatelor si nemertienilor.

Gregarine (Gregarinasina)

Gregarine (Gregarinasina)

   In Marea Neagra sunt mentionate gregarine din genurile Cephaloidophora (Cephaloidophora conformis,  Cephaloidophora rhithropanopeii), Nematopsis (Nematopsis portunidarum, Nematopsis legeri), ordinul Eugregarinorida – eugregarine.
   Eugregarinele se caracterizeaza prin talie mare, prezentand un parazitism endocelular doar in anumite faze ale ciclului de dezvoltare. Corpul simplu, necompartimentat la acefaline (monocistidee) sau divizat de septe citoplasmatice in epimerit, protomerit si deutomerit la cefaline (policistidee) este protejat de o membrana celulara rezistenta la sucurile digestive ale gazdei.
   Ciclul de dezvoltare nu prezinta faza schizogonica. Sporozoitul se prinde cu extremitatea anterioara de celula intestinala a gazdei, se alungeste si diferentiaza pentru fixare o umflatura sau expansiuni cuticulare. Parazitul se transforma in  trofozoit care la monocistidee ramane necomparimentat. La policistidee un prim sept citoplasmatic delimiteaza epimeritul de restul celulei, dupa care un al doilea sept, posterior, separa protomeritul de deutomerit. Este stadiul de cefalin. La nivelul primului sept, trofozoitul se detaseaza, devenind liber in lumenul intestinal. Este stadiul de sporadin. Foarte curand sporadinii se unesc cate doi in sizigii, actionand ca gamonti: cel anterior (primitul) este femel, cel posterior (satelitul) mascul. Sexul este determinat inainte de constituirea sizigiilor, la unele specii chiar in stadiul de sporozoit. Intre cei doi parteneri exista diferente histochimice la unele specii chiar morfologice. Dupa formarea sizigiei gamontii se turtesc si secreta un chist (gamontochistul) in care se petrec procesele sexuale. Incep diviziunile nucleare pregamice. Procesul sexual este o izogamie sau o anizogamie, in ultimul caz gametul femel fiind sferic sau oval, cel mascul cu un scurt flagel intern anterior si unul lung posterior. Gametii masculi se detaseaza si ajung in vecinatatea gametilor femeli care se desprind si cele doua relicvate se contopesc. Zigotul evolueaza in sporoblast, cu aspect de trigon si secreta un perete gros, transformandu-se in spor. In interiorul lui, prin trei kariokineze succesive (prima reductionala) si plasmotomie, rezulta opt sporozoiti.
   Evolutia gametochistilor are loc in general, in mediul extern si depinde de temperatura. Sporii ies prin sporoducte sau ruperea peretelui chistului, datorita relicvatului care, umflandu-se, preseaza asupra lor.

   Coccidiile (Coccidiasina) sunt sporozoare parazite, intracelular, cu stadiul vegetativ imobil, in general de durata scurta. Paraziteaza la nevertebrate (moluste, anelide, enteropneuste, artropode) si vertebrate (de la pesti pana la mamifere).
   Ciclul evolutiv este complet, gamogonia diferita la cele doua sexe, iar procesul sexual o anizogamie extrema.
   In Marea Neagra specii din genul  Eimeria (Eimeria merlangi, Eimeria sardinae, Eimeria scorpaenae, Eimeria syngnathi), Goussia (Goussia clupearum), ordinul Eucoccidiorida.

Coccidii - oochisti (Eimeria sp.)

Coccidii – oochisti (Eimeria sp.)

   La Eimeria, sporozoitul, eliberat din oochist sub actiunea sucurilor digestive, patrunde intr-o celula intestinala, determinand formarea unei vacuole, se hraneste (trofozoit), creste si se transforma in schizont, care va da schizozoitii. Acestia perforeaza celula-mama si celula-gazda, ajung in lumenul intestinal si ataca celule sanatoase, reluand ciclul schizogonic. La un moment dat, apar gametocitii; cel femel – macrogametocitul – sufera fenomene de maturatie, se incarca cu materii de rezerva si da un macrogamet; cel mascul – microgametocitul – petrece un numar de kariotomii succesive si o plasmotomie si da microgameti biflagelati. Copulatia are loc in intestin; gametul femel emite un con de atractie spre care vin gametii masculi; unul din ei fecundeaza macrogametul. Zigotul secreta un perete chistic complex si devine oochist. Prima diviziune postgamica este reductionala si se petrece in gazda; a doua, ecvationala, in mediul extern. Evolutia oochistilor depinde de conditiile de umiditate si oxigen. O plasmotomie duce la formarea a patru sporoblaste, care vor evolua in patru spori cu perete dublu, iar in interiorul fiecaruia o kariotomie, urmata de o plasmotomie, au ca rezultat formarea a doi sporozoiti, in total opt intr-un oochist. Durata ciclului variaza dupa specie.

   Ciliate (Ciliophora)

   Ciliatele reprezinta grupul cel mai evoluat si mai complex al cromobiontelor, fiind din punct de vedere sistematic o increngatura a infraregnului Alveolata (regnul Chromista). In Marea Neagra sunt inventariate 424 de specii din care 277 si la litoralul romanesc.
   Grupul este definit de prezenta, cel putin in stadiile tinere ale ciclului lor de viata, a unor organite de miscare numite cili, sau de derivate ale acestora (cirri, membrane ondulante, membranele, pectinele etc). Prezinta trichocisti, care contin substante toxice. Intre cili se gaseste o retea de fibrile de legatura care formeaza asa-numita kinetodesma, cu rol in miscarea cililor.

Ciliate (Ciliophora)

Ciliate (Ciliophora)

   Corpul ciliatelor prezinta polaritate si este protejat fie de o pelicula elastica ce permite miscari metabole (Paramecium, Dileptus), fie de placi si platose situate in stratul superficial al ectoplasmei (Coleps). Unele forme secreta o lorica gelatinoasa sau chitinoida pe care se poate cimenta material strain. La peritrichi, lorica este fixata de substrat pe cand la heterotrichi si majoritatea tintinidelor este purtata de organism. Ciliatele sunt forme polienergide heterocariote, avand un aparat nuclear dublu constituit din unul sau mai multi macronuclei poliploizi si din unul sau mai multi micronuclei diploizi.
   Modul de nutritie variaza in limite largi. Ciliatele sunt heterotrofe cu o nutritie exclusiv holozoica. Cele mai multe specii au organite specializate pentru nutritie, formate dintr-un citostom bine diferentiat, inconjurat de cili vibratili sau de membranele cu cili vibratili, care se deschide intr-un citofaringe, la capatul caruia se formeaza vacuola digestiva. Aceasta este deplasata prin corp si in final se deschide in citoproct. Dupa felul in care isi iau hrana, ciliatele pot fi rapitoare (inghit prazi ce uneori le depasesc volumul) sau producatoare de vartejuri (preiau particulele nutritive din suspensii prin antrenarea acestora spre citostom cu ajutorul bataii cililor).
   Reproducerea asexuata se realizeaza prin diviziune binara in plan transversal (exceptie peritrichii, la care planul de diviziune este longitudinal) sau prin inmugurire simpla sau multipla care poate fi la randul ei interna sau externa. Reproducerea sexuata imbraca forma conjugarii sau autogamiei. Doi indivizi se apropie, stabilesc o punte de legatura intre ei si realizeaza un schimb de material nuclear dar nu si de protoplasma.
   Amphisiella, Aristerostoma, Blepharisma, Chaenea, Cothurnia, Dysteria, Paramecium, Tintinnidium, Zoothamnium sunt cateva din genurile cu specii in Marea Neagra.

   Cercozoare (Cercozoa)

   Cromobionte ce constituie o increngatura a infraregnului Rhizaria (regnul Chromista). In Marea Neagra sunt citate 36 specii de cercozoare din care: Campascus interstitialis, Rhumbleriella filosa, Trinema enchelys (subincrengatura Filosa), Alepiella tricornuta, Chardezia caudata, Ogdeniella elegans, Psammonobiotus communis (subincrengatura Endomyxa).

Trinema enchelys (Ehrenberg, 1838) Leidy, 1878

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Harosa, Infraregnul Rhizaria, Increngatura Cercozoa, Subincrengatura Filosa, Supraclasa Ventrifilosa, Clasa Imbricatea, Ordinul Euglyphida, Familia Trinematidae, Genul Trinema.

Trinema enchelys

Trinema enchelys

   Foraminifere (Foraminifera)

   Foraminiferele sunt specii marine, cu corpul protejat de o cochilie calcaroasa formata dintr-o singura loja sau incapere (monotalame), sau mai multe (politalame). Speciile actuale au dimensiuni cuprinse între 0,02-0,05 mm si 0,5 mm; exista insa si forme fosile – numulitii din tertiar – care atingeau dimensiuni de 10 cm diametru. Formele fosile sunt caracteristice pentru anumite perioade geologice, fiind folosite adesea ca indicatoare. Morfologia cochiliei este extrem de variata, fiind la cele mai multe specii perforata de orificii (foramene) pe unde ies la exterior pseudopodele. La alte specii, pseudopodele ies la exterior printr-o singura deschizatura.

Foraminifera

Foraminifera

   Cochilia foraminiferelor este de cele mai multe ori calcaroasa; exista si specii la care cochilia este chitinoasa sau alcatuita din diferite materiale – firisoare de nisip, spiculi de spongieri etc. cimentate de substante gelatinoase sau pseudochitinoase produse de citoplasma externa. Pseudopodele sunt foarte lungi, subtiri, prezentand un filament axial consistent; se pot contopi, formand o retea anastomozata. Nucleul este de regula unic, cu toate ca exista si forme la care exista mai multi nuclei mici.
   In ciclul de dezvoltare al foraminiferelor se succed doua generatii – una rezultata prin inmultire schizogonica (generatie macrosferica) si cealalta rezultata prin inmultire sexuata (generatie microsferica). Exemplarele celor doua generatii pot prezenta dimorfism. Astfel, la generatia microsferica, proloculum – loja initiala – este mica, dar cochilia rezultata are dimensiuni mari. La generatia macrosferica proloculum este mare dar cochilia rezultata este mica. La unele specii cochilia generatiei microsferice prezinta lojele dispuse inrulat in sensul acelor de ceasornic, in timp ce la generatia macrosferica sensul de rotatie este invers. Este important de retinut ca atat gametii (izogametii) cat si schizozoizii sunt flagelati.
   Din punct de vedere sistematic, foraminiferele constituie ca si cercozoarele o increngatura a infraregnului Rhizaria (regnul Chromista). In Marea Neagra au fost inventariate 138 de specii din care 49 si la litoralul romanesc (Ammobaculites agglutinans, Ammonia tepida, Cibicides refulgens, Cornuspira planorbis, Elphidium ponticum, Lagena perlucida, Pyrgo oblonga, Spiroloculina hyalina, Trochammina inflata, etc.).

Lagena perlucida Montagu, 1803

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Harosa, Infraregnul Rhizaria, Increngatura Foraminifera, Clasa Foraminifera incertae sedis, Ordinul Lagenida, Suprafamilia Nodosarioidea, Familia Lagenidae, Genul Lagena.

Lagena perlucida

Trochammina inflata Montagu, 1808

   Incadrare taxonomica: Regnul Chromista, Subregnul Harosa, Infraregnul Rhizaria, Increngatura Foraminifera, Clasa Globothalamea, Subclasa Textulariia, Ordinul Lituolida, Subordinul Trochamminina, Suprafamilia Trochamminoidea, Familia Trochamminidae, Subfamilia Trochammininae, Genul Trochammina.

Trochammina inflata

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMATII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
Prof. dr. I. POP, Prof. dr. I. HODISAN, Conf. dr. D. MITITELU, Lector dr. LUCIA LUNGU, Lector dr. I. CRISTUREANU, Lector dr. GH. MIHAI
– BOTANICA SISTEMATICA, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCURESTI-1983;
MUSTATA COSTICA, MUSTATA MARIANA, GHEORGHE MIHAI
– REGNURILE LUMII VII, IASI-2004;
Lector univ. dr. VALERIA FIRA, Asist. univ. dr. MARIA NASTASESCU
– ZOOLOGIA NEVERTEBRATELOR, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCURESTI-1977;
Conf. univ. dr. FLORIN AIOANEI, Asist. univ. dr. MALA-MARIA STAVRESCU-BEDIVAN
– ZOOLOGIA NEVERTEBRATELOR – MANUAL UNIVERSITAR, EDITURA BIOFLUX, CLUJ-NAPOCA-2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s