Siturile arheologice din Mangalia

   Incinta elenistica

   Latura de nord din perioada elenistica a Cetatii Callatis. Zidul de incinta din epoca elenistica a fost identificat inca din anul 1962, cu ocazia cercetarii incintei romano-bizantine. Autorii cercetarii mentionau ca „in cursul lucrarilor de dezvelire a zidului de aparare romano-bizantin s-a dat peste urmele unei incinte mai vechi, lucrata din pietre legate intre ele cu pamant“, iar concluzia era: „Este vorba de incinta greceasca al carei traseu, pe latura de nord a cetatii, este urmat, datorita configuratiei terenului, de zidul de aparare din epoca romana tarzie“.
   Aceeasi latura a fost descoperita in vara anului 1982 cu ocazia sapaturilor arheologice cu caracter de salvare de la intersectia strazii Vasile Parvan cu Soseaua Constantei, pe o lungime de 8 m. Zidul, construit in tehnica celor doua paramente, are fundatia la -2,14 m si are o grosime de 4,50 m. Talpa paramentului exterior e formata din placi de calcar semifasonate, lungi de 1,20-1,40 m si late de 0,80-0,95 m, asezate pe un strat de argila roscata bine batatorita pe pamantul viu (argila galbena).

Zid de incinta de epoca elenistica

Zid de incinta de epoca elenistica

Zid de incinta de epoca elenistica

   Zidul de incinta de epoca elenistica
(este probabil faptul ca el sa fi fost edificat in cursul secolului al III-lea i.e.n. si a functionat, cu o serie de reparatii pana cel tarziu in a doua jumatate a secolului al II-lea e. n.)

   Paramentul se pastreaza pe o inaltime de doua asize. Paramentul interior are talpa realizata in aceeasi tehnica, iar grosimea placilor de calcar este de 0,35 m.
   Emplectonul, atat cat s-a pastrat, este format din piatra marunta in amestec cu argila, aceasta situatie e suplinita de tasarea puternica a emplectonului. Directia zidului este aici est-vest, aproximativ paralel cu stada Vasile Parvan.

   In primavara anului 1984, in zona blocului M5, a fost salvat un fragment de zid lung de 35 m. Din nefericire, pe acest traseu s-au practicat in perioada dintre cele doua razboaie mondiale mai multe beciuri sau fundatii adanci care au demantelat zidul din temelie.
   Observari complete s-au putut face pe o lungime de 18 m in care sunt paramentul exterior, talpa zidului, doua blocuri din prima asiza si talpa paramentului interior. Trebuie subliniat ca atat aici cat si in prima situatie, latura de nord a incintei elenistice e pe acelasi ax cu incinta romano-bizantina. Zidul are aceiasi tehnica de constructie. Talpa paramentului exterior e formata din placi de calcar cu dimensiunile de 1,30-1,50 x 0,95 x 0,35 m asezate pe acelasi strat de lut rosu. Aceasta maniera de alcatuire a substructiei a fost intalnita si la zona sacra, dovada ca stratul de argila rosie are rol impermeabil datorita panzei freatice deosebit de ridicate.
   Din paramentul interior nu s-a surprins decat talpa sa realizata din acelasi placi de calcar semifasonate, asezate pe argila rosie. Grosimea curtinei e si aici de 4,50 m.
   Emplectonul e format tot din piatra marunta, amestecata cu argila galbena, bine batatorita; cele mai numeroase fragmente de calcar provin din fasonarea ori semifasonarea blocurilor de parament.
   Trasarea unei sectiuni de 25 x 2 m perpendicular pe incinta a permis descoperirea unui sant paralel cu paramentul exterior, la circa 15 m, larg de 18 m si adanc de 6 m, plin in momentul descoperii cu pamant negru si daramatura moderna. Nu s-a putut surprinde si existent unui val asa cum se poate observa pe traseul zidului in partea de nord-vest. Doua manusi de amfora thasiene, descoperite in emplecton, permit datarea acestui monument in secolul al IV-lea i.e.n.
   Cu privire la grosimea considerabila, ea nu trebuie sa surprinda avand in vedere ca traseul sau inchidea o suprafata de circa 80 ha. Tocmai lungimea sa explica folosirea acestui tip de emplecton deosebit de rezistent si fara sa fie nevoie de multa piatra in compozitie.

   In perioada 25 februarie-26 aprilie 1993, Muzeul de Arheologie Callatis a efectuat o sapatura de salvare in zona bisericii catolice a orasului, paralel cu strada Tepes Voda, in apropierea Autohaltei Mangalia. Ca urmare a sapaturii s-a evidentiat santul de aparare al incintei elenistice surprins pe o latime de 13 m.
   Studierea si inregistrarea profilului a permis constatarea ca adancimea acestui sant, in antichitate, a fost de cca. 4,50 m, acum fiind umplut cu depuneri moderne. Chiar pe marginea acestui sant a fost descoperita o manusa de amfora thasiana datata 305-290 i.e.n. La 13 m sud de santul principal a fost cercetat un alt sant, secundar, aproximativ paralel  cu santul principal, cu directia est-nord-est – vest-sud-vest. Latimea acestui sant este, la buza celor doua valuri ce se observa atat spre incinta cat si in afara, de 5,60 m, iar in partea de jos de circa 2,70 m.
   Materialul descoperit in acest sant se compune in majoritate din tegulae sinopeene stampilate (21), ce fac parte din trei categorii si sunt datate 370-346 i.e.n. Adancimea acestui al doilea sant de la nivelul de calcare este de 4,30 m, iar adancimea in antichitate a fost de 2,35 m.
   La 3,50 m sud de santul secundar a fost surprinsa o parte din daramatura si groapa de demantelare a incintei elenistice.
   Rarele fragmente ceramice gasite in groapa de demantelare dovedesc ca zidul a fost demolat in epoca romana, iar blocurile de parament au fost folosite la zidul roman de incinta (cum a fost constatat in  cercetarile anterioare si sapatura de salvare din zona Scala-IGAF) sau la alte constructii.
   La 4,40 m a fost surprins un bloc din fundatia paramentului exterior al zidului care facea probabil un colt aici, precum si acelasi emplecton sus amintit, toate asezate pe argila rosie. Blocul de fundatie are 0,30 x 0,30, iar din lungime sunt vizibili doar 0,40 m, restul fiind in profil. Oricum, atat datorita orientarii celor doua santuri cat si a situatiei prezentate, zidul elenistic isi schimba aici orientarea, afirmatie bazata si pe configuratia terenului.
   Situatia prezentata ne permite datarea constructiei acestui zid dupa materialul tegular la 370-346 i.e.n., iar toarta thasiana atesta faptul ca sistemul de aparare functiona si la inceputul secolului al III-lea i.e.n. (305-290 i.e.n.).

   Latura de vest a incintei elenistice. In anul 1978, latura de vest a fost surprinsa in zona intersectiei Strazii Sirenei cu Bdul. 1 Decembrie 1918, avand caracteristici similare cu segmentele de incinta sus amintite.
   In partea de sud a orasului, in fata Casei Armatei, a fost descoperit un fragment din tronsonul de sud al incintei callatiene de epoca elenistica, cu o lungime de 7 m. Monumentul se afla sub panza freatica actuala si nu a putut fi studiat complet, dar importanta acestei descoperiri consta in faptul ca acest tronson al incintei sudice delimiteaza aria habitala in epoca elenistica, completand singura latura necunoscuta a zidului de aparare din acea epoca.
   Sectoarele incintei callatiene prezentate mai sus aduc o contributie importanta la cunoasterea sistemului defensiv al Callatisului in secolele IV-III i.e.n., precum si la cunoasterea traseului incintei ce inchidea o suprafata de 80 ha.

   Zona sacra. Sapatura de salvare din iarna anului 1982 efectuata in zona de sud si sud-est a orasului modern a dat la iveala un complex de altare si constructii din secolul al IV-lea i.e.n.
   Monumentalitatea acestor constructii a fost surprinsa pe suprafata unde trebuia sa se ridice blocurile M6 si M7. Intr-un perimetru de 50/60 m au aparut doua altare, unul mai mare realizat din blocuri de calcar frumos fasonate, prinse intre ele cu crampoane din fier imbracate in plumb, realizate in coada de randunica. Altarul mic are latura de nord de 3,35 m, iar cea de est de 3,95 m, talpa lui depasind cu 10-15 cm primele blocuri. Altarul mare are 6 m pe latura de vest si 4,7 m pe latura de sud si pastreaza doua randuri de blochete, totalizand in inaltime, de la nivelul pe care s-a asezat talpa lui, 1,15 m. La vest de acest altar s-a mai putut surprinde fundatia templului, acolo unde s-a construit blocul M7. Lungimea de 6 m si latimea de 6,80 m a acestui edificiu, coroborata cu dimensiunile altarului mare descris mai sus, sunt identice cu templul tezaurului ridicat de Megara pe aleea sacra de la Delphi.
   La numai 35 m nord-est de aceste constructii, pe faleza, intr-un sant de canalizare, la 1,80 m de nivelul actual de calcare, a aparut un fragment dintr-un altar semicircular realizat in aceiasi maniera. Toate aceste constructii datate dupa maniera constructiva, ceramica si monedele gasite, in secolul al IV-lea i.e.n., indica ca in aceasta parte a orasului se afla zona sacra a Callatidei.

   Situl din strada Oituz, Bl. OP2. In anii 1990-1992 a fost cercetat situl arheologic aflat pe strada Oituz, Bl. OP2 cu urmatoarele rezultate:
   Prin cercetarile intreprinse in cele 7 sectiuni s-a putut constata existenta a doua constructii distincte plasate la nord de strada Oituz si a unui edificiu la sud de aceasta strada.
   Cele doua edificii, avand aceiasi orientare ca si strada, sunt despartite printr-un coridor de acces, o stradela, a carei latime variaza intre 0,85 m si 1 m. Zidurile au grosimi ce variaza intre 0,55 si 0,80 m si sunt construite din blochete de calcar semifasonate, legate cu pamant galben.
   Dupa toate indiciile, unul din cele doua edificii a avut subsol; intreaga zona cercetata, circa 912 m², reprezinta o parte a unui cartier vestic callatian de epoca elenistica, iar amploarea constructiilor, fie ca este vorba de edificiile sus amintite, de strazi, stradele, curti interioare, pavaje sau fantani, indreptateste supozitia ca la baza constructiei sale s-a aflat un plan de organizare urbana.
   Datarea intregului complex pe baza materialului descoperit: ceramica fragmentara (skyphoi, kantharoi, phiale, boluri) si toarte de amfora stampilate de provenienta (Cos, Sinope, Thasos), se poate face in secolele IV-II i.e.n.

Fragment ceramic pictat, epoca elenistica

Fragment ceramic pictat, epoca elenistica
(secolele IV-III i.e.n.)

   Cercetarea a evidentiat rare materiale romane si mai ales romano-bizantine, fapt explicabil prin pozitia extramurana a acestei zone in epocile respective.

   Incinta Romana si Romano-Bizantina

   Latura de nord. Asa cum ne informeaza o inscriptie, zidul de incinta a fost refacut in secolul al II-lea din ordinul guvernatorului provinciei Marcus Valerius Bradua, dar si din aceasta refacere s-a pastrat prea putin. Ceea ce cunoastem si a fost descoperit in urma sapaturilor este zidul construit in vremea romana tarzie. Historia Augusta cronica oficiala a Imperiului Roman, aminteste ca imparatul Gallienus (253-268) a trimis doi arhitecti din Bizant, pe Cleodamos si Athenaios, sa refaca fortificatiile oraselor de pe coasta dobrogeana a Marii Negre. Incinta, construita probabil de acestia, a urmat dupa cat ne putem da seama traseul incintelor anterioare, incluzand chiar pe alocuri portiuni mai bine pastrate ale acestora. Ea inchidea o arie trapezoidala a carei baza mare era construita pe tarmul inalt al marii. Celelalte trei laturi, de nord, de vest si de est, mergeau in linie dreapta intalnindu-se sub unghiuri de deschideri diferite. Pe laturile de nord si vest, sapaturile mai vechi au identificat si o serie de turnuri patrulatere exterioare. pe latura de nord s-a putut constata ca turnurile ritmau relativ regulat curtina. In coltul de nord-vest este situat un turn, de asemenea patrulater, caracter specific, se pare, pentru tipul de fortificatie obisnuit de cei doi arhitecti bizantini. Aceasta particularitate se mai intalneste la Histria si Argamum. Zidul, gros in jur de 2 m, este construit din mari blocuri de piatra cioplita, dispuse regulat dupa ordinea pseudo-isodomon. Paramentul interior este adesea o replica foarte asemanatoare a celui exterior. Pe alocuri, mai ales la baza zidului, se disting portiuni cu alt caracter – blocuri inguste si lungi, cu bosaje proeminente, dispuse in asize relativ omogene – care ar putea fi eventual resturi ale vechii incinte a lui Marcus Valerius Bradua, inglobate in incinta mai noua.
   Pe latura de vest, in apropierea coltului de nord-vest, era situata o poarta mica. Se pare ca poarta principala, flancata de turnuri, era situata pe latura de sud.

   Bazilica de tip „Sirian“. Intr-o vreme mai tarzie, constructiile orasului s-au apropiat adosandu-se de incinta. Este si cazul bazilicii din coltul de nord-est al cetatii. Aceasta ocupa o arie quasi-rectangulara, limitata spre sud de o strada pavata cu dale din calcar si cu canal de scurgere pe centru, iar spre est si vest de cate un zid care o separa de alte complexe arhitectonice.
   Ansamblul bazilicii se compune din trei parti: bazilica propriu-zisa, atrium-ul si palatul, toate dispuse transversal pe axa principala a complexului. Acesta dateaza din secolul al V-lea, dar forma in care s-a pastrat este de fapt rezultatul a doua transformari succesive, ultima datata in secolul al VI-lea.

Bazilica de tip Sirian

Bazilica de tip „Sirian“
Incercare de reconstituire a complexului architectural (arh. Dinu Theodorescu) 

   Zidurile principale, care-l limiteaza si unitatile construite din interiorul lui sunt realizate din mari blocuri de piatra, ingrijit cioplite apareiate ca un opus quadratum. Zidurile interioare care impart unitatile in incaperi sunt construite din mici blocuri paralelipipedice din calcar. La fel si pilastri din colturile impluvium-ului atrium-ului, la care insa zonele din asize de piatra alterneaza cu asize de caramida – opus mixtum.

Basilica Siriana de la Callatis

Bazilica de tip „Sirian“ din cetatea Callatis
(pilastri construiti in tehnica opus mixtum)

   Bazilica propriu-zisa, servind ca lacas de cult crestin, orientata neobisnuit nord-sud, are un plan general relativ rectangular, este pavata cu dale de calcar, fiind impartita transversal in doua spatii: spre nord un spatiu important impartit in trei nave prin doua siruri de coloane, iar spre sud alt spatiu mult mai ingust, impartit in trei incaperi, dintre care cea centrala avea functia de altar, iar cele laterale foloseau drept sacristii. Acoperisul bazilicii era realizat probabil in sarpanta, cu frontoane triunghiulare de zidarie spre est si vest si cu partea centrala corespunzand navei centrale si altarului, suprainaltata pentru a asigura luminarea interiorului. Accesul in bazilica se facea din atrium printr-o poarta principala prevazuta, probabil, cu un portal de piatra profilata, situat in mijlocul peretelui exterior al laturii de est. Sacristia estica comunica printr-o poarta mica cu culoarul de sud al atrium-ului. La randul lui, atrium-ul, situat la un nivel mult mai jos decat bazilica, de plan aproape patrat si cu un impluviu central, comunica cu strada printr-o poarta ce se deschidea in zidul de sud. Impluviul, de plan patrat, lasa pe laturi culoare inegal de largi, fiind pavat cu lespezi de calcar si limitat pe cele patru laturi de o crepidoma ingusta pe care se inaltau cinci pilastri. Pe trei laturi, vest, nord si est, intre pilastri erau asezate cate trei coloane, sustinand impreuna cu pilastrii, acoperisul culoarului. Impluviul avea un canal ce dubla laturile de vest, nord si sud prin care se evacuau apele pluviale. Canalul iesea apoi de sub palat in strada, in coltul de sud-vest aflandu-se un put. Culoarul de sud era impartit prin ziduri de piatra legate cu mortar in cateva incaperi. Intre acestea se distinge baptisterium. Palatul de pe latura de est, impartit se pare in trei incaperi importante nu a putut fi cercetat in intregime.
   Ansamblul acesta, asa cum arata in ultima sa faza, prezinta importante asemanari atat ca plan cat si ca tehnica constructiva, cu edificii de acelasi tip din Siria, deosebindu-se in schimb de celelalte bazilici din Dobrogea. Este, se pare, opera unui arhitect sirian si servea, probabil, drept sediu al episcopiei orasului. Materialele arheologice rezultate din cercetare sunt: placi de cancelli decorate cu profile si motive geometrice, realizate intr-un relief plat; capitele compozite de tip tarziu, unele din ele cu volute atrofiate si cu abaca trapezoidala, altele cu o bogata decoratie de frunza de acant, tratate plat si de motive zoomorfe, realizate intr-un relief inalt, proeminent; fusuri de coloane netede sau canelate.

   Coltul de nord-vest al incintei. Cercetarile arheologice desfasurate pana in anul 1992 in zona coltului de nord-vest al cetatii au permis avansarea urmatoarelor concluzii:
   In zona de est a suprafetei cercetate se poate observa curtina de nord a incintei elenistice, care pare sa se termine aici. Din acest zid, lat de 4.40 m, nu s-au mai pastrat decat fundatiile si prima asiza a paramentului exterior si a celui interior. Emplectonul a fost distrus in epoca moderna, probabil de o locuinta sau de un beci. Ultimul bloc al paramentului exterior se sprijinea pe soclul unei constructii formate din blocuri de calcar, ingrijit fasonate, elevatia acestei constructii pastrandu-se numai pe prima siza. Soclul are inaltimea de 0,38 m, iar prima asiza, retrasa, de 0,35 m.

Coltul de nord-vest al Cetatii Callatis

Coltul de nord-vest al Cetatii Callatis

   Ca tip si tehnica de constructie, monumentul apartine epocii elenistice. Constructia are o forma rectangulara cu dimensiunile de 11,35 x 10 m, respectiv 12 x 10,70 m pe soclu, iar destinatia ei ramane inca neclara. S-a emis ipoteza ca ar fi vorba de un altar, dar in coltul de sud-est al monumentului, la 4 m spre vest a aparut o latura construita in aceiasi tehnica, vizibila pe circa 2,50 m spre sud. Dupa toate probablitatile tinand seama de aparitia acestei laturi, intraga constructie, socotita ipotetic altar, nu poate fi altceva decat turnul de colt al primului zid de aparare al cetatii, construit in secolul al IV-lea i.e.n. Latura sus amintita ar putea reprezenta in acest caz capatul de nord al curtinei de vest al incintei elenistice. Din pacate nu a putut fi surprins si paramentul exterior, acesta fiind suprapus de capatul de nord al curtinei de vest al zidului de aparare roman si romano-bizantin.
   O astfel de constatare arheologica ne indeamna sa credem ca acest prezumtiv turn a fost refolosit cu aceiasi destinatie in epoca elenistica tarzie si in cea romana si romano-bizantina.

   Zona hotelurilor I.G.A.F. si President (Scala). In decembrie 1993, in perimetrul curtii interioare dintre hotelurile President (Scala) si I.G.A.F. au aparut trei faze ale paramentului exterior al zidului de incinta callatian, la limita sudica a curtinei vestice. Cele trei faze de constructie a zidului de incinta, aproximativ paralele si cu aceiasi orientare nord-sud, au fost notate, de la est la vest, dar si cronologic, I, II, III si IV.
   Paramentul exterior al acestei prime faze e compus din blocuri mari de calcar cu bosaj (construit in tehnica opus graecum) si au fost evidentiate cinci asize.
   La -2,23 m si 2,35 m est de fata exterioara a fazei I a aparut la fundatia zidului, cu pamant rosu, un bloc de calcar cu aceiasi orientare, nord-sud, cu latimea de 0,47 m, pe o lungime de circa 0,50 si 0,30 m grosime ce reprezinta corespondentul exterior amintit. Deci, in aceasta faza, dupa toate aparentele elenistica tarzie (secolul I i.e.n.), incinta a avut 2,35 m grosime.
   Cea de-a II-a faza a paramentului exterior, a fost evidentiata la -0,25 si 0,23 vest de faza I, fiind identificate patru asize. Spatiul dintre cele doua faze a fost umplut in antichitate cu piatra, tegulae fragmentare, olane, toate cu urma de arsura puternica. Blocurile sunt de circa 0,55 m latime si prelucrate mai grosier. Ultima asiza este un bloc masiv de calcar, o arhitrava refolosita. Tehnica de constructie, precum si fasonarea rudimentara a blocurilor, masivitatea lor, ne indreptatesc sa datam ipotetic aceasta faza in secolele I i.e.n. – I e.n.
   A III-a faza a paramentului exterior a aparut la -0,80 m si 0,12 m de faza a II-a, cu aceiasi orientare nord-sud si 0,90 m lungime. La constructia acesteia s-a folosit mortar cu nisip de mare, var, scoici, caramida pisata ce leaga blocurile acestei faze de faza anterioara. Zidul are grosimea la baza, inclusiv cele doua crepida de 0,60 m, pastrandu-se doar trei asize. La constructia acestei faze s-au folosit piese arhitectonice mai vechi, indreptatindu-ne sa identificam aceasta refacere cu aceea din 171, realizata sub indrumarea lui Marcus Valerius Bradua, oricum in timpul imparatului Marcus Aurelius.
   Catre est, suprapunand faza I, a fost identificat un zid de blocuri de calcar legate cu lut rosu (faza IV), apartinand unei cladiri de epoca romano-bizantina dupa toate aparentele. Afirmatia se bazeaza atat pe existenta in componenta zidului a unor blocuri masive de calcar ce au facut parte dintr-un zid legat cu mortar cat si pe existenta in umplutura dintre faza IV si faza I a unor bucati de mortar antic si blocuri cu urme de mortar, legate si ele cu lut rosu.
   Subliniem faptul ca in lipsa criteriilor stratigrafice de datare (stratul antic a fost ras de nivelul modern) in afara umpluturii antice dintre fazele I si II ale incintei, si a umpluturii tarzii dintre fazele IV si I, concluziile ce se impun se rezuma la ipoteza ca faza I poate fi elenistica tarzie, faza II romana timpurie, iar faza III poate fi pusa in corelatie cu refacerea incintei din secolul al II-lea, in timpul domniei imparatului Marcus Aurelius. Nu este exclus ca una din fazele II sau III sa aiba legatura cu inscriptia in limba greaca databila tot in timpul lui Marcus Aurelius, descoperita in necropola callatiana.

   Hotelul President (Scala) – Turnul de aparare. In anii 1993-1994, sapaturile arheologice cu caracter de salvare din zona Hotelului President au evidentiat urmatoarele:
   Inca din primele zile cercetarile au constatat ca la construirea hotelului, zidul de incinta si edificiile antice care se mai conservau pana la acea data au fost rase la inaltimea nivelului de calcare, intre pilonii hotelului pastrandu-se parti din edificiile antice, dar mai ales un tronson al zidului de aparare. Ele fac parte din ultimele faze ale evolutiei urbanistice a orasului Callatis, de la sfarsitul secolului al VII-lea.
   Cel mai important sit arheologic descoperit in perimetrul propus spre cercetare este paramentul interior al incintei callatiene apartinand acesteia si turnul descoperit in partea de sud a hotelului. In coltul de sud-vest, chiar la imbinarea celor doua laturi ale hotelului, a fost dezvelit un tronson din paramentul interior amintit. Sectiunea IV, care a fost trasata, a urmarit sa surprinda inaltimea elevatiei si fundatia incintei. Astfel, s-a constatat ca imediat sub planseul de beton ce uneste pilonii de subsol ai constructiei moderne se conserva emplectonul incintei pe inaltimea de aproximativ 1 m. Emplectonul este compus din pietre de calcar nefasonate, legate cu mortar obtinut din var, nisip, caramida pisata si carbune. Mai jos s-au pastrat doua randuri de asize cu inaltimea de 0,30 si respectiv 0,42 m, apoi o crepida lata de 0,10 m sub care se afla o alta asiza de 0,42 m inaltime, asezata pe o crepida de 0,18 m. Asiza urmatoare este lucrata mai neingrijit, fiind inalta de 0,32 m si urmata de o crepida de 0,12 m de la care incepe fundatia.
   S-a constatat ca blocurile paramentului sunt prinse cu un mortar diferit de cel al emplectonului, avand in compozitie mai multa caramida fin pisata. Pe nivelul de la care incepe fundatia zidului au fost descoperite doua monede de bronz slab conservate. Dupa cum indica emplectonul pastrat, tronsonului defensiv din sectiunea IV ii lipsesc pietrele de parament, de la alte doua asize ramase in coltul de vest, lipsesc pietrele de parament, indepartate pentru introducerea unei conducte de canalizare contemporane. Groapa acestei conducte, ce intra sub fundatia blocului, a distrus pana la fundatie profilul de vest, la est acesta lipsind, fiind inlocuit de un pilon de beton al constructiei moderne.
   Turnul de aparare al laturii de sud al incintei romano-bizantine a fost surprins in spatiul din sudul hotelului. Asemeni zidului incintei, asizele superioare si emplectonul au fost rase la data construirii hotelului (si anterior) pana la nivelul de calcare. La acest nivel, turnul a fost degajat la suprafata, constatandu-se forma sa rectangulara si latimea zidurilor de 3,05 m, pastrata pe laturile de sud si est, latura de vest fiind sub talpa blocului. Recent, cu ocazia indepartarii pardoselii hotelului in vederea reintroducerii instalatiilor de termoficare, s-a degajat si latura de vest a constructiei antice pe o portiune suficient de mare pentru a se confirma aceeasi latime a zidului si la latura vestica, cat si rectangularitatea turnului care masoara in interior 7,45 m.
   In interiorul turnului din partea exterioara hotelului s-a practicat un sondaj ce a mers pana la adancimea de 4,75 m unde a fost surprinsa talpa fundatiei. Nu este exclus, datorita dimensiunilor mari ale turnului, ca acesta sa fie unul din cele doua turnuri mari ale portii de sud a cetatii.

   Situri intramuros. Cercetarile arheologice desfasurate in ultimii ani in zona intramuros a cetatii romano-bizantine au pus in valoare urmatoarele situri:
   Hotel Zefir. In primavara anului 1993 a fost efectuata o cercetare arheologica cu caracter de salvare in zona fostului Hotel Zefir.
   Sub nivelul de daramatura format din piatra, olane, chirpic ars si cenusa ce demonstreaza inca o data incetarea violenta a vietii in cetate la sfarsitul secolului al VI-lea si inceputul secolului al VII-lea, au fost identificate ruinele a doua cladiri de epoca romano-bizantina.
   Prima cladire, orientata nord-nord-vest – sud-sud-est, are vizibil numai zidul de sud-vest, lat de 0,60 m si lung de 2,50 m, realizat din blochete din calcar legate cu pamant.
   Pavajul edificiului, realizat din caramizi de 0,32 x 0,32 x 0,04 m, se pastreaza pe o suprafata de circa 2,40 x 2,20 m. Orientarea si placile de cancelli fragmentare indreptatesc supozitia ca ar putea fi vorba de un edificiu basilical, insa cercetarile nu au mai putut continua datorita afectarii acestui edificiu de o conducta moderna.
   Moneda de la Mauriciu Tiberiu (588), descoperita pe pavaj, plaseaza incetarea functionalitatii acestui edificiu si a locuirii romano-bizantine in cetate la sfarsitul secolului al VI-lea si inceputul secolului al VII-lea.
   O alta faza de locuire in aceasta zona este reprezentata de un pavaj din dale masive de calcar, iar materialul ceramic (coaste de amfore cu striuri marunte, opait fragmentar cu medalioane pe disc) poate lega functionarea acestei faze de perioada Anastasius – Iustinian.
   Tot acestei faze apartine zidul unei locuinte cu orientare sud-vest – nord-est, realizat din blochete din calcar legate cu pamant, lat de 0,50 m si lung de 6,25 m. Locuinta are si un vas de provizii (dolium) in partea de sud-est.
   Orizontul de locuire elenistic reprezentat si el prin mai multe faze, poate fi datat pe baza materialului ceramic (fragmente de amfore Thasiene, boluri fragmentate si fragmente de kantaroi), in secolele III-II i.e.n.
   Hotel President (Scala). In anii 1993-1994, Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia a initiat in zona fostului Hotel Scala – acum President (sediul Centrului Roman de Afaceri „Marea Neagra”), ample cercetari arheologice cu caracter de salvare ocazionate de lucrarile de reparatie a hotelului si de constructie a unui restaurant.
   Situatia inregistrata in urma cercetarilor este urmatoarea:
   Pe o suprafata de peste 1000 m² au fost descoperite aspecte de urbanism de epoca romano-bizantina, ale unui cartier sudic al Callatisului. Cartierul a fost strabatut de o strada principala orientata est-vest, lata de 6 m, pavata cu dale cioplite din calcar. Strada era prevazuta cu un canal de scurgere colector si el construit din dale mari de calcar, de 1 m adancime si 1 m latime, in care se deversau alte canale mai mici ce veneau din cladirile sau curtile interioare aflate la nord sau la sud de strada principala. Canalul, ca si strada, a functionat in decursul secolului al VI-lea si inceputul secolului al VII-lea, dupa cum o dovedesc monedele de la Justin I (518-527) si Justin II si Sofia (565-578), descoperite in depunerile din canalul sus amintit. Catre sfarsitul secolului al VI-lea, datorita decaderii cetatii, planul urbanistic se complica, iar strada principala este blocata in extremitatea sa vestica de un zid realizat din blochete de calcar legate cu pamant, datat si el de o moneda Justin al II-lea.
   In extremitatea sa estica, strada principala se intersecteaza cu o strada secundara orientata nord-sud, bordata la est de un edificiu databil in secolul al VI-lea. Zidurile acestui edificiu au folosit drept fundatie ziduri mai vechi, de secol IV, carora le apartine si un pavaj din dale mari de calcar datat cu o moneda Theodosius (379-375) si cu margele policrome din sticla, caracteristice acestei perioade.
   La vest de aceasta stradela, care are si ea canal de scurgere ce se racordeaza cu un canal principal, se poate observa o curte interioara, o fantana si un bloc de parament cu o cruce incizata, refolosit probabil la un edificiu basilical.
   La sud de strada principala situatia este mai complexa, in sensul ca vestigiile antice au fost grav afectate de o cladire moderna si o groapa cu var. Putem aminti aici o cladire cu subsol si pilon central, databila in secolele V-VI, prin ceramica descoperita; cladirea adaposteste cel putin patru dolia si nu este exclusa ipoteza ca ne aflam in fata unui horreum. Latura de est a acestei cladiri are 6,50 m si este realizata din blochete de calcar refolosite, legate cu pamant.
   Strada, situata la est de edificiul prevazut cu o incapere cu subsol, va fi dezafectata in momentul amenajarii in secolul al VI-lea a arterei principale. Si aici se remarca o a doua fantana ce are diametrul de 0,60 m. Refacerile datorate acestui moment vor crea edificii de dimensiuni mai mari, care vor dezafecta o alta strada orientata est-vest, datata in secolul al IV-lea si prevazuta cu doua canale colectoare ce au fost obturate de zidurile sus amintite. O parte din zidurile ridicate in secolul al IV-lea vor fi refacute sau dublate, deoarece si lucrarile constructive din secolul al VI-lea vor pastra, in general, aceeasi orientare impusa initial de existenta laturii de sud a zidului de incinta callatian si a portii de sud.
   Tot in sectorul sudic a fost descoperit un mic edificiu termal adosat incintei, format din doua incaperi ce au zidurile realizate in opus mixtum, din piatra de calcar ce alterneaza cu straturi de caramizi patrate. Prima incapere are pardoseala ingrijit lucrata, din caramizi mari (0,57 x 0,37 x 0,04 m) si se pot observa urmele unei instalatii de hypocaust. A doua incapere este o cadita cu dimensiuni inegale (0,85 x 0,60 x 0,67 m), cu peretii realizati in opus mixtum si interiorul tencuit in opus signinum. Adancimea maxima pana la pragul de sus este de 0,65 m, iar in partea de sud cadita are doua orificii: de aductiune (astupat ulterior) si de scurgere. La circa 0,30 m de la fund, cadita e prevazuta cu o treapta placata cu marmura lata de 0,14 m. In daramatura din interior au fost descoperite tuburi fragmentate de apeduct ceramic (diametrul 0,16 m) si fragmente ceramice de amfore databile in secolul al VI-lea.
   La nord de acest complex a aparut un pavaj din dale mari de calcar cochilifer si ghizdul unei fantani cu diametrul de 0,65 m, lucrat dintr-un singur bloc de piatra.
   Sub pavajul sus amintit a fost identificat un alt pavaj datat cu o moneda, Phocas (602-610), ce corespunde nivelului de constructie a unui canal in care se deversau apele edificiului termal. Canalul e construit din blochete de calcar (5-6 asize) legate cu mortar si este pavat cu tigle asezate cu partea concava in sus pe un pat de nisip. Acest canal se racordeaza cu un altul cu directia nord-sud si mai apoi se deverseaza in canalul magistral sus amintit. Faptul ca moneda de la Phocas a fost descoperita sub ultimul nivel constructie demonstreaza ca la inceputul secolului al VII-lea preocuparile urbanistice eru inca prezente in cetate.
   Al doilea canal se afla sub o stradela cu aceiasi orientare, perpendiculara pe strada principala. Partea estica a stradelei e marginita de un zid lat de 0,50 m ce compartimenta o incapere pavata cu dale mici din piatra si caramizi in dreptul pragului. Pe acest nivel de calcare s-au descoperit fragmente ceramice din vase diferite, ornamentate cu striuri si o ploscuta ceramica ornamentata pe ambele fete cu crux ansata, databila in secolul al VI-lea.
   Orizontul elenistic descoperit numai in trei sondaje pentru obtinerea unei stratigrafii complete este documentat in zona de sud-est a sapaturii printr-un pavaj din piatra de calcar sfaramata, ce apartine unui zid din blochete de calcar lat de 0,60 m si pastrat pe 4-5 asize, ridicat pe pamantul viu. Materialul ceramic descoperit dateaza zidul in prima jumatate a secolului al III-lea i.e.n.
   Un alt orizont elenistic nederanjat a fost identificat la nord de strada principala si incaperea cu subsol, intre -2,65 m si -4,10 m adancime de la nivelul actual de calcare, unde au fost cercetate mai multe faze de locuire elenistica, din care cea mai veche este datata in al treilea sfert al secolului al III-lea i.e.n. printr-o toarta stampilata de provenienta sinopeana.
   Trebuie subliniat faptul ca activitatea constructiva romano-bizantina inceputa in secolul al IV-lea in epoca Diocletian – Constantin cel Mare a „ras“, printr-o nivelare masiva depunerile arheologice de epoca romana si partial elenistica, fapt constatat dealtfel in majoritatea siturilor arheologice cercetate in ultimii ani la Callatis.
   Intregul sit arheologic din zona Hotelului President, a fost conservat, restaurant si amenajat din punct de vedere muzeistic in holul hotelului si la subsolul restaurantului.

   Apeductele cetatii. Cercetarile arheologice de teren si descoperirile ocazionale au evidentiat sistemul de aprovizionare cu apa potabila a cetatii in epoca romana si romano-bizantina dupa cum urmeaza:
   Pe versantul nordic al vaii lacului Mangalia au fost cercetate in mai multe puncte urmele apeductelor ce aveau mai mult ca sigur caput aquae in zona izvoarelor de la nord de satul Hagieni. Aceste izvoare deosebit de puternice constituie principala sursa de apa a orasului si astazi.
   La cismeaua de langa sediul I.A.S. Albesti au fost descoperite cu ocazia lucrarilor de extindere a statiei de pompare, tuburi fragmentate de apeduct ceramic cu diametrul de 0,18 m.
   La aproximativ 300 m vest de podul ce desparte lacul sarat de iazul Hagieni a fost cercetat un camin de decantare al aceluiasi apeduct. Caminul de decantare realizat din caramizi fragmentate este tencuit in interior cu opus signinum. La  100 m est de acest punct lucrarile pentru excavarea pamantului galben au distrus partial un tronson din apeductul ceramic, avand acelasi diametru.
   La est de podul amintit au fost evidentiate in cinci puncte urmele unui apeduct de tip canalis structilis ce este realizat din blochete mici de calcar legate cu mortar, iar cuveta este impermeabilizata prin tehnica opus signinum, capacul fiind realizat din placi de calcar nefasonate, egalizate cu mortar.
   Apeductele urmareau curbele de nivel de pe malul lacului si este de presupus ca apeductul de tipul canalis structilis colecta apa de la doua sau mai multe apeducte din tubuli.
   Fragmente din apeducte din tubuli au fost descoperite ocazional in zona statiei de epurare a Intreprinderii de Apa – Canal si pe strada Stefan cel Mare.
   Cercetari mai vechi au stabilit ca alte doua surse de apa ale cetatii au fost in zona actualului sat Dulcesti (8 km nord) si in zona la Oban“, cunoscuta pentru bogatia in izvoare sulfuroase. Fragmente din apeductele de tubuli au fost descoperite in santurile de canalizare din zona actualului sens giratoriu.
   Atat apeductele de tip canalis structilis cat si cele de tubuli au analogii la Tomis, Histria si Tropaeum Traiani, putand fi datate la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea.

   Necropolele

   Necropola elenistica. Date mult mai precise, atat pentru datare dar mai ales pentru planul urbanistic al cetatii, ne ofera studiul necropolelor antice de la Callatis, a caror dispunere in spatiu este legata de cele doua drumuri antice de la Callatis la Tomis (sud-nord) si de la Callatis la Odessos (Varna, est-vest).
   Cele mai vechi morminte datate in secolul al IV-lea i.e.n. se afla la numai 50 m nord de coltul de nord-vest al incintei callatiene si au in partea centrala celebrul mormant tumular descoperit in 1959 (Mormantul cu papirus), al carui inhumat in cista de piatra mai conserva un papirus, databil in aceeasi perioada.

Mormantul cu papirus

Mormantul cu papirus
(vezi: Muzeul de Arheologie „Callatis“)

   Din cele 52 de morminte cercetate in aceasta zona, 5 sunt de incineratie, din care unul reprezinta un rug comun pentru trei incineratii pe loc. Restul sunt morminte de inhumatie, atat in ciste de piatra cat si in gropi simple peste care se practicau acoperisuri in doua ape din tigle si olane ceramice.
   Alte morminte din secolele IV-III i.e.n. s-au descoperit in partea de vest a incintei la o distanta de 200-250 m, aici situatia fiind mai complexa deoarece o mare parte din necropola elenistica a fost afectata de marea necropola romano-bizantina.
   La nord de cladirea muzeului (blocul Py 1) si la numai 12 m de mormantul cu papirus au fost cercetate 9 morminte de epoca elenistica, dintre care doua sunt morminte de incineratie, doua in cista de piatra, trei protejate de tigle si olane si doua gropi simple. In aceeasi zona s-au mai cercetat: un mormant de inhumatie apartinand unui copil, in groapa simpla cu colturile rotunjite, datat in epoca romana, alt mormant protejat cu olane datand din aceeasi epoca si un al treilea mormant din secolul al III-lea.
   Cele doua morminte de incineratie fac parte din categoria mormintelor in trepte. Dupa saparea unei gropi dreptunghiulare cu dimensiunile de 2,10 x 1,15 m s-a practicat inca o groapa de forma elipsoidala care avea dimensiunile corpului de incinerat. Pe prispa formata intre cele doua gropi se asezau ofrande. La unul din cele doua morminte s-au descoperit un numar de 18 vase ceramice de uz comun, majoritatea fragmentare.
   Un alt mormant, situat la -1,82 m de la nivelul actual de calcare, este de inhumatie in cista de piatra. Caseta are doua lespezi pe latura de nord, trei pe latura de sud si cate una la extremitati. Scheletul orientat est-vest, cu capul la est, era asezat pe spate, cu mainile intinse pe langa corp. La picioare, de o parte si de alta, se aflau doua statuete de teracota, una reprezentand un personaj feminin, drapat, cu coafura clasica, mainile in hymation, avand pe umar un porumbel. In momentul descoperirii statueta mai pastra culorile originale. Cea de-a doua statueta reprezinta Victoria inaripata in atitudinea desprinderii de la pamant, cu aripile ridicate deasupra umerilor, tinand in mana dreapta un porumbel. Si pe aceasta statueta se pastreaza culorile originale: aripile albastre, corpul alb si pete roz pe fata. Statueta este foarte bine relizata artistic, proportiile corpului amintind normele sculpturii clasice grecesti. Cele doua statuete dateaza mormantul in secolul al IV-lea i.e.n.

Statuete ceramice tip Tanagra

Statuete ceramice tip Tanagra, epoca elenistica
(secolul al IV-lea i.e.n.)

Victoria inaripata

Victoria inaripata

   Alt tip de mormant este reprezentat de cele in groapa simpla cu colturile rotunjite, peste care s-au asezat pe laturile lungi cate trei olane alcatuind un acoperis in „doua ape, pe coama fiind asezate alte trei olane inguste. Scheletele orientate est-vest, cu capul la est, erau asezate pe spate cu mainile pe langa corp.
   O constructie speciala este reprezentata de mormantul unde deasupra gropii de inhumatie s-au asezat de o parte si de alta trei tigle in pozitie verticala, alte trei tigle acoperind scheletul, iar la imbinarea lor fiind situate cate doua olane pe creasta. Pe tigla din mijloc de pe latura de nord era asezat un bol ceramic de mici dimensiuni, cu firnis negru-argintiu, avand un zgrafitti pe fund. Bolul ceramic si cele trei monede de bronz callatiene asezate langa piciorul stang al scheletului dateaza acest mormant in secolul al III-lea i.e.n.

   Complexul funerar tumular de la Movila Documaci. O situatie mult mai fericita a fost oferita de aparitia din luna august 1993, cand o sapatura de salvare a fost initiata de catre Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia intr-unul din cei mai importanti tumuli, cunoscut inca din perioada antebelica sub denumirea de „movila Documaci“. Sapatura arheologica a descoperit un complex funerar de mari dimensiuni. S-a constatat deasemenea ca acest tumul a fost afectat in epoca moderna de excavatii pentru obtinerea argilei. Complexul funerar este format dintr-un mormant de mari dimensiuni orientat est-vest si o constructie de forma rectangulara a carei functionalitate nu a putut fi stabilita inca. Mormantul este format dintr-o camera funerara cu dimensiunile de 3,56 x 3 m si 3,62 m inaltime in punctul maxim. Accesul in camera mortuara se face printr-un dromos situat la est, lung de 9,55 m si lat de 1,61 m. Constructia a avut doua faze: prima reprezentata de camera funerara si de o parte a dromosului ce au acoperisul in forma de bolta si sunt tencuite cu mortar, iar a doua faza este reprezentata de o parte din dromos, construita ulterior si adosata primei faze, cu acoperisul din blocuri mari de calcar asezate in „doua ape“. In camera funerara se mai poate observa o fresca policroma. Intrarea era prevazuta cu o usa ce avea un „encadrement“ din marmura pictata cu motive geometrice.

Complexul funerar tumular de la Movila Documaci

Complexul funerar tumular de la Movila Documaci, epoca elenistica
(secolul al IV-lea i.e.n.)

"Dromos"

„Dromos“
Complexul funerar tumular de la Movila Documaci

   Mormantul a fost profanat in antichitate de doua ori, prima data la inceputul secolului al II-lea cand s-a patruns din partea de nord, spargandu-se o blocheta din peretele dromosului. Datarea acestei prime profanari s-a facut cu ceramica fragmentata descoperita, din care se remarca un opait.
   A doua profanare s-a produs in secolul al IV-lea, cand s-a degajat intrarea principala a dromosului. Atat dromosul cat si camera funerara au fost umplute cu un strat de pamant gros de 0,65 m, iar din blocurile de piatra degajate s-a practicat o noua intrare mult mai mica, lata de 0,55 m si inalta de 1,30 m. Intregul complex a fost locuit, dovada marea cantitate de ceramica fragmentara reprezentand amfore si vase mai mici de uz comun. Cu exceptia unui zgrafitto pastrat incomplet si care poate fi considerat o chrisma, in rest nu avem alte semne crestine intr-o perioada cand in necropola romano-bizantina intalnim nu numai semnul crucii dar si invocatii cu caracter crestin. Acest fapt ne face sa credem ca mormantul a fost locuit de un grup de oameni certati cu legea, care transformasera acest loc in ascunzatoare.
   In urma celor doua profanari a mai ramas din inventarul mormantului un inel de aur cu chaton reprezentand o broasca testoasa si doua varfuri de sageti din bronz.
   Analiza stratigrafiei movilei si a profilului dintre cele doua monumente amintite dovedesc faptul ca monumentul rectangular este posterior constructiei mormantului cu dromos. Complexul funerar a mai evientiat existenta unor ziduri din blochete de calcar legate cu pamant (ringuri) ce aveau rol de protectie dar si rol ritual, si inmormantari secundare de epoca romano-bizantina.

   Necropola romana. Cea de-a doua zona necropolara a Callatidei este cea din secolele II-III, ce se intinde la vest si nord de incinta elenistica la aproximativ 200 m.
   Din numarul mare al acestor morminte (toate de inhumatie) un procent de 80%  sunt dupa rit, ritual si mai ales dupa inventarul funerar morminte sarmatice. Se remarca la acestea un inventar deosebit de bogat costand in bijuterii de aur, vase de bronz, un impresionant numar de vase de sticla si arme. Elementul esential care singularizeaza aceste morminte de tip sarmatic este cel de ritual. Dupa saparea unei gropi dreptunghiulare in peretele de est se practica o adancitura boltita care, dupa depunerea inhumatului, se astupa cu un zid din blochete de calcar legate cu pamant. Detalii de ritual se pot observa numai la practicarea gropii propriu-zise de inhumat, orientarea la est a capului determinand dupa anotimp (de unde rasarea soarele) saparea gropii mari de forma dreptunghiulara. Aceste tipuri de morminte au fost intalnite in zona Saturn.

Vase de sticla, epoca romana

Vase de sticla, epoca romana
(secolele II-III e.n.)

   Alte tipuri de morminte de epoca romana au fost evidentiate in zona sensului giratoriu. Unul din morminte, de inhumatie in groapa simpla, prezinta un rand de pietre pe laturile de nord, est si vest. Scheletul orientat est-vest, cu capul la est, se afla pe spate, cu mainile intinse pe langa corp. Mormantul apartinea unei femei si avea un bogat inventar funerar. Notam un castron mare cu diametrul de 0,35 m din ceramica fina peste care s-a aplicat un slip roscat-maroniu. Sub buza ingrosata sunt aplicate doua porti circulare, iar pe un fund prezinta planta pedis. In castron erau asezate doua vase mari de sticla (o cana si un unguentarium), o patera de bronz cu torti aplicate avand la partea superioara a buzei doua masti; pe fund, patera avea incrustatii de argint. Tot aici s-a aflat o situla inalta de 0,21 m reprezentand un animal fantastic, cu cioc de cocos, ochi de om, urechi de lup si avand pe corp orificii in care patrundea lumina de la un opait plasat in interiorul vasului. In zona capului si a gatului s-au gasit doi cercei mari de aur, un pandativ de aur de forma dreptunghiulara avand in cele patru colturi pietre semipretioase, iar in mijloc un rubin in forma de lacrima.
   In acelasi mormant s-a descoperit un al doilea pandativ, tot din aur, cu decoratii globulare in forma de potcoava mult latita. Vasele de sticla, castronul si patera, dateaza mormantul in prima jumatate a secolului al II-lea.
    Un alt tip de mormant descoperit reprezinta o caseta de piatra, realizata din patru lespezi lungi de 1,95 m, respectiv 0,72 m la capete. Scheletul era asezat pe spate, cu mainile pe langa corp. In zona capului, orientat spre est, s-au descoperit doi cercei din aur, iar la picioare un vas de sticla tip cana cu gat cilindric si toarta lata cu mai multi venticuli.

   Necropola romano-bizantina. Cunoscuta specialistilor din mai multe studii, comunicari si dintr-o mai veche monografie, rezultat al mai multor ani de cercetari arheologice, necropola romano-bizantina a Callatisului continua sa dezvaluie alte monumente funerare care prin inventar, manierea constructiva si mai ales prin inscriptii, confirma o intensa viata spirituala la Callatis in perioada de triumf a crestinismului.
   In zona de sud si sud-est a necropolei amintite si la nord de soseaua Mangalia-Albesti, intr-un perimetru dreptunghiular lung de 45 m si lat de 30 m, au constituit obiectiv al sapaturilor de salvare un numar de 16 morminte, mai mult sau mai putin afectate de excavatiile mecanice.
   Densitatea relativ mare a mormintelor intr-un spatiu mic, bogatia inventarului dar mai ales monumentalitatea unora dintre ele releva ca, topografic, ne aflam in zona centrala a necropolei, fapt ce permite o serie de observatii cu privire la organizarea legata de stratificarea sociala a cetatenilor orasului. Tehnica constructiva, a celor 16 complexe funerare permite o incadrare a acestora in patru tipuri distincte de morminte.
   Atat prin studiul monografic amintit, cat si din alte descoperiri intamplatoare din intinsa necropola romano-bizantina se poate observa ca cele mai impunatoare constructii funerare sunt situate in zona imediata a soselei Mangalia-Albesti, mai ales in partea de sud-est a acesteia.
   O prima categorie de morminte, cercetate in vara anului 1983, se incadreaza tipului de mormant de inhumatie cu protectie de olane mari, categorie bine datata pe intreg teritoriul dobrogean in secolul al IV-lea.
   A doua categorie o formeaza opt morminte de inhumatie in casete dreptunghiulare executate din lespezi de piatra de calcar cu acoperamant din doua sau trei placi din acelasi material.
   Un tip aparte de mormant funerar din necropola callatiana il reprezinta constructiile subterane cu cale de acces – dromos. Sunt morminte in care s-au practicat inhumari repetate, fapt bine surprins in timpul cercetarii. Un astfel de mormant situat la -1,63 m de la nivelul actual de calcare avea o camera de forma dreptunghiulara realizata din blochete de calcar legate cu mortar in a carei compozitie se gasea caramida pisata. Peretii camerei funerare mai pastrau resturi din tencuiala facuta cu mortar de aceiasi culoare. Lungimea incaperii era de 2,10 m, latimea de 1,55 m iar inaltimea de 1,35 m. Camera a servit mai multor inhumari. Din prima faza s-au cercetat patru schelete de adulti, gasite sub un strat de 10 cm grosime de argila, peste care s-au inhumat un numar de 11 corpuri umane. Inhumatul din prima faza, surprins langa peretele de nord al camerei funerare avea capul acoperit cu o tesatura din fir de aur. In dreapta capului erau asezate doua unguetarium din sticla cu irizatii albastre.
    Legat de varietatea inventarul funerar descoperit in astfel de morminte mentionam descoperirea unei statuete ceramice reprezentand o figura feminina cu un disc de sticla pe abdomen. Aparitia unor astfel de statuete ceramice in morminte crestine reprezinta o raritate pentru Scythia Minor.
   Din categoria mormintelor hypogeice cu camera boltita si dromos se remarca un exemplar aflat la partea de est a perimetrului afectat de sapatura mecanica.
   Exista un element care ne determina sa presupunem ca a avut loc si o a treia faza de inhumare si anume: in jurul crucii centrale de la intrarea din dromos spre camera funerara s-a trasat, prin sapare, un cerc care inscria crucea pictata cu vopsea rosie. Consideram ca circumscrierea crucii reprezinta momentul in care s-a facut ultima inhumare dupa care s-a blocat definitiv atat intrarea in dromos cat si cea prin care se intra in camera funerara.
   Tipul de mormant hypogeic atat de bine atestat in necropola romano-bizantina de la Callatis sprijina ideea unei vieti economice infloritoare, o intensa viata spirituala precum si existenta unor familii bogate care ridicau astfel de morminte funerare.

   Mormantul crestin cu psalmi. Constructia funerara a fost surprinsa la -1,20 m de la nivelul actual de calcare si consta dintr-o camera rectangulara, lunga de 3,60 m, lata de 2,30 m si inalta de 2,18 m in punctul maxim al tavanului boltit. Construita din blochete de calcar, frumos fasonate, legate cu mortar alb, cu urma de caramida pisata, camera funerara prezenta tavanul boltit tencuit cu un liant alb-cenusiu de proasta calitate, in compozitia sa gasindu-se multa pleava.
    Accesul de la nivelul antic de calcare, situat la -1 m de cel actual, se facea printr-un canal de acces – dromos – lung de 3 m si prevazut cu 5 trepte care coborau pana la cota de -2,20 m. Pe peretele de est s-a practicat intrarea in camera funerara, calea de acces fiind blocata cu o lespede de calcar, fasonata in asa fel incat sa inchida perfect intrarea in mormant. Culoarul de acces este acoperit cu trei lespezi de calcar, iar de la nivelul ultimei trepte tavanul este boltit si tencuit cu acelasi material folosit si in camera funerara. Deasupra intrarii, cat si pe peretii laterali ai dromosului sunt pictate cu vopsea rosie cate o cruce avand capetele hasterelor latite. Deasupra crucii centrale se afla o inscriptie in limba greaca, scrisa cu aceeasi vopsea rosie: „Doamne ajuta-ma si spala-ma“ (in sensul – mantuieste-ma).

Mormantul crestin cu psalmi

Mormantul crestin cu psalmi

   Ineditul camerei funerare consta din perforarea pe peretii de est si vest, la inaltimea intrarii a cate patru orificii in care erau asezate patru barne ce sustineau o podea de scanduri pe care s-au practicat ultimele inhumari, 9 la numar. Fiecare din peretii camerei aveau in zona centrala cate o cruce pictata cu vopsea rosie.
   Pe peretele de vest, la 1,20 m de la nivelul de calcare in camera, scrisa tot cu vopsea rosie, o inscriptie in limba greaca spune: Nu ma voi teme si, Doamne, si pentru ca Tu (esti) cu mine“.

Mormantul crestin cu psalmi

Mormantul crestin cu psalmi

   Situatia surprinsa in momentul cercetarii, coroborata cu elementele de refacere usor vizibile atat la camera funerara cat si la dromos, indica cel putin doua faze distincte in care s-au practicat inhumarile.
   Din prima faza s-au surprins, in cele patru colturi ale camerei funerare, un numar de 11 schelete umane adunate in adanciturile practicate in podina. La cele din coltul de sud-est s-a descoperit o cruce relicvar din aur, avand in centru o piatra rosie.
   Pentru practicarea inhumarilor din faza a doua au fost necesare urmatoarele operatiuni: strangerea celor 11 schelete si reasezarea lor in cele patru colturi impreuna cu inventarul lor funerar; saparea in zid a celor opt nise de forma patrata in care s-au plasat cele patru grinzi sustinatoare ale podinei din scanduri si in sfarsit, tencuirea boltii, precum si a partilor centrale ale celor patru pereti pe care s-au pictat cruci si mai ales, s-a scris inscriptia cu vopsea rosie.
   Inventarul funerar gasit la inhumatii din faza a doua consta din mai multe fragmente de vase ceramice de uz casnic si un vas cilindric din bronz, care poate sa fi servit drept o candela mica, mai ales ca pe peretele din apropierea vasului se pot observa urme de fum depus pe tencuiala.
   Este mai greu de stabilit intervalul de timp care desparte cele doua faze atata vreme cat nu se poate face o comparatie exacta intre vechimea inventarului funerar din prima faza cu datarea cat mai precisa pe baza studiului epigrafic al inscriptiei care apartine celei de-a doua faze de inmormantare.

   Intinderea necropolei romano-bizantine si plasarea ei cu mult in afara cetatii ridica mai multe probleme de urbanistica, verificabile numai in urma sapaturilor arheologice. Perimetrul relativ mic al incintei callatiene in secolele V-VI face nota discordanta cu intinderea necropolei din aceiasi perioada istorica. Singura explicatie ar fi acceptarea ideii unei intinderi mari a orasului in afara zidurilor de incinta. O alta concluzie care se impune din studiul topografic al amplasarii necropolelor callatiene este respectarea cu strictete a zonelor de necropola. La partea de nord a incintei gasim necropola plana si tumulara de epoca elenistica, in zona statiunii Saturn – necropola romana, iar la vest – necropola romano-bizantina.

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMATII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
VALERIU GEORGESCU, STOICA LASCU
– CALLATIS-MANGALIA 2500 micromonografie, MANGALIA-1995

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s