Mamifere marine

   Mamiferele sunt vertebrate superioare, homeoterme, în general protejate de blană, cu encefalul mult dezvoltat şi reflexe rapide. Nasc pui vii, bine dezvoltaţi pe care îi hrănesc cu lapte. Adaptate la diverse condiţii de mediu şi regimuri de hrană, mamiferele au o înfăţişare foarte variată, mai ales în ceea ce priveşte dimensiunile corpului, forma şi mărimea relativă a capului, trunchiului, membrelor şi cozii.
   Mediul acvatic a impus mamiferelor un corp în formă de torpilă sau pisciform şi membre transformate în palete înotătoare.

   În Marea Neagră sunt menţionate patru specii de mamifere marine: foca sihastru (Monachus monachus), marsuinul (Phocoena phocoena relicta), afalinul (Tursiops truncatus ponticus) şi delfinul comun (Delphinus delphis ponticus), care aparţin grupelor taxonomice Pinnipedia, fam. Phocidae şi Cetacea (Odontoceti), fam. Phoconidae şi Delphinidae.
   La ţărmul românesc, au fost semnalate în trecut, toate cele patru specii. În prezent însă, foca este dispărută din dreptul litoralului nostru. Semnalări ocazionale menţionează aceasta specie în unele zone situate în faţa coastelor româneşti, însă necesităţile ecologice deosebite ale focii ca şi faptul că sudul litoralului nostru este intens antropizat, fac ca prezenţa ei sa fie exclusă.

 Foca sihastru (Monachus monachus)

   Larg răspândite în Marea Neagră şi cele trei specii de cetacee au cunoscut un declin drastic în ultimele decenii ale secolului al XX-lea. Acesta s-a datorat impactului antropic negativ asupra resurselor trofice şi a mediului marin în general, alături de vânarea directă în ciuda convenţiilor internaţionale existente, pe care unele dintre statele riverane Mării Negre nu le-au ratificat. La ora actuală numărul cetaceelor pontice este estimat la câteva zeci de mii de exemplare. S-a constatat şi modificarea raportului numeric al celor trei specii din Marea Neagră, delfinul comun a dominat ca număr până la începutul anilor ’60 ai secolului trecut, când a fost înlocuit de marsuin, ajungându-se ca în ultimii ani, să se constate că afalinul este cel mai bine reprezentat.

 Marsuinul (Phocoena phocoena)

 Afalinul (Tursiops truncatus)

 Delfinul comun (Delphinus delphis)

   Pinnipedia

   Pinipedele sunt mamifere adaptate la viaţa marină, amfibie, provenite din carnivore; membrele sunt transformate în lopeţi, părul este scurt şi foarte des, capul mic, iar corpul alungit, fusiform.

   Phocidae. În această familie sunt cuprinse focile propriu-zise, care au membrele posterioare atrofiate şi îndreptate înapoi, pe pământ se târăsc sau sar, utilizând musculatura corpului şi sprijinindu-se numai pe membrele anterioare. Monachus monachus Hermann, 1779 este (?) singurul reprezentant al acestei grupe în Marea Neagră.

 Foca sihastru (Monachus monachus Hermann, 1779)

   GB. Mediterranean monk seal, F. Phoque-moine Méditerranéen, E. Foca monje, D. Mittelmeer-Mönchsrobbe, RUS. Тюлень-монах, GR. Μεσογειακή φώκια, TR. Akdeniz foku.
   Alte denumiri: foca călugăr, foca cu burta albă sau vaca de mare (numele speciei vine de la felul în care arată foca, care pare că poartă rasa unui călugăr).
   Este una dintre cele mai mari foci din lume, având o lungime a corpului de 2-3 m şi o greutate de peste 250 kg (femela este mai mică decât masculul). Are botul scurt, cu mustăţi lungi, ochii relativ mari, de culoare închisă, iar urechile sunt mici, ascunse în blană şi fără pavilion vizibil. Sub piele are un strat de grăsime  de 5 cm, care ajută la menţinerea temperaturii interne.
   Corpul este acoperit de o blană foarte densă, alcătuită din peri scurţi şi elastici, brună-cenuşie pe spate şi mai deschisă pe abdomen, pe care de regulă, se găsesc pete albe-gălbui. Spatele şi părţile laterale ale corpului au reflexe de un verde-oliv spre cenuşiu. Cu cât animalul avansează în vârstă, culoarea generală a blănii devine gri-argintie.

Foca sihastru (Monachus monachus)

   Maturitatea sexuală este atinsă de femele la vârsta de 3-4 ani şi de masculi la 5-6 ani. Un singur mascul se împerechează cu mai multe femele, fără să existe un sezon specific pentru aceasta. Femela naşte în peşterile izolate de la ţărmurile mării, un singur pui, foarte rar doi, de regulă la 2 ani, după o perioadă de gestaţie de 10 luni. La naştere puii de focă măsoară 80-100 cm şi cântăresc 15-18 kg. Au corpul acoperit cu un păr mai lung (care este înlocuit la vârsta de 2 luni), închis la culoare (negru sau brun) şi cu o pată mare alb-gălbuie, neregulată, pe abdomen. Foca îşi alăptează progenitura cu un lapte foarte bogat în grăsimi timp de 3-4 luni, după care acesta începe să se hrănească cu peşte. Din când în când (la 9-17 ore), femelele îşi părăsesc puii pentru a se hrăni. Puii se nasc pe tot parcursul anului şi au o rată de supravieţuire de sub 50%.
   În medie foca sihastru trăieşte 20 de ani.

Foca sihastru (Monachus monachus)

Foca sihastru (Monachus monachus)

    Focile sihastru sunt animale sedentare şi nu se îndepărtează de zona în care trăiesc decât în mod excepţional. Sunt foarte bune înotătoare şi se scufundă foarte bine. În imersiune rezistă circa 20 minute, timp în care nările şi canalele auditive se închid. Se hrănesc în regiunile de coastă cu o mare varietate de peşte, precum şi cu meduze. Îşi caută hrana până la 30 m (uneori poate atinge 70 m) adâncime.
   Habitatul tipic pentru aceste animale este reprezentat de peşterile subacvatice şi plajele liniştite, unde trăiesc în grupuri mici de câteva exemplare.
   În trecut foca sihastru ocupa teritorii vaste. În jurul anilor 1930, cea mai mare  colonie de foci sihastru din Marea Neagră, aproximativ 120 de exemplare era localizată în zona Capului Caliacra (Bulgaria). Astăzi câteva colonii de foci sihastru se mai găsesc în Mediterana (Marea Egee – Insulele Sporade de Nord, Kimolos şi Karpathos, Marea Ionică, ţărmul Turciei, Marocului şi Algeriei), precum şi de-a lungul coastelor Africii de Nord-Vest (Deserted Islands – Madeira, Cabo Blanco – Ras Nouadhibou). În Marea Neagră au mai fost semnalate câteva exemplare pe coasta sudică a Bulgariei (1994-1998) şi a Turciei, în zona provinciilor Sinop (İnceburun 1995, 1996), Kastamonu şi Bolu.

Foca sihastru (Monachus monachus)

Foca sihastru (Monachus monachus)

   Percepute ca şi concurenţi pentru aceiaşi sursă de hrană, focile sihastru au fost omorâte deliberat de către pescari. Alte motive pentru declinul speciei sunt distrugerea habitatului, poluarea şi epuizarea resurselor de peşte cu care se hrănesc. Acum foca sihastru este considerată o specie pe cale de dispariţie. Se estimează că mai trăiesc între 350-600 de exemplare.
   Mulţi specialişti consideră ca Monachus monachus nu are viitor în Marea Neagră din cauza faptului că ţărmurile acesteia sunt prea populate. Ei speră totuşi, că ţărmul Anatoliei (Turcia), care are numeroase peşteri pustii şi grote submarine, ar putea constitui refugiul ultimelor foci sihastru din Marea Neagră.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Mammalia, Subclasa Theria, Ordinul Carnivora, Subordinul Caniformia, Infraordinul Pinnipedia, Familia Phocidae, Genul Monachus, Specia Monachus monachus.

   Cetacea (Odontoceti)

   Cetaceele sunt mamifere adaptate complet la viaţa acvatică. Corpul lor este pisciform; membrele anterioare sunt transformate în lopeţi; au o coadă musculoasă lăţită asezată în plan orizontal, majoritatea lor au o înotătoare dorsală lipsită de schelet osos, iar pielea este lipsită de păr. Odontocetele (cetaceele cu dinţi) au craniul asimetric, partea dreaptă fiind mai mare; membrele sunt pentadactile; în gură se găsesc totdeauna dinţi, uneori numai 2 sau 4, alungiţi, de cele mai multe ori însă există numeroşi dinţi, la delfinul comun ajungând până la 260. Au o singură deschidere nazală exterioară; nu au nervi olfactivi.

   Phoconidae. Cetacee cu rostrul scurt, dinţii comprimaţi lateral şi cu vârfurile crenelate; primele 3-6 vertebre cervicale sunt sudate. Phocoena phocoena relicta Abel, 1905 este o subspecie încă destul de numeroasă în Marea Neagră.

Marsuinul (Phocoena phocoena relicta Abel, 1905)

   GB. Harbor Porpoise, F. Marsouin, E. Marsopa, D. Schweinswal, RUS. Морская свинья, GR. Φώκαινα, TR. Bayağı musur.
   Marsuinul (focena sau porcul de mare) este cel mai mic cetaceu din Marea Neagră.

   Este un animal sociabil care trăieşte în grupuri mici de 2-5 exemplare, reunindu-se uneori în grupuri mai numeroase pentru hrănire sau migraţie.
   Corpul marsuinului este fusiform, mai gros în zona pieptului. Lungimea subspeciei „relicta“ din Marea Neagră este de 1,35-1,6 m (spre deosebire de marsuinii din Atlantic, a căror talie atinge frecvent 1,8 m). Greutatea medie a marsuinului din bazinul pontic este de circa 40 kg, greutatea maximă atingând 65 kg. Femelele sunt mai mari decât masculii. Botul este oarecum obtuz, iar ochii sunt mici şi dispuşi lateral. Pe fiecare maxilar are un număr de circa 50 de dinţi, în general lăţiţi către vârf. Are 4 aripioare înotătoare, din care 2 pectorale, una dorsală triunghiulară şi prea puţin recurbată şi una codală, relativ mică în raport cu mărimea corpului.
   Culoarea variază de la negru-cenuşiu lucitor pe spate, la alb-gri pe abdomen. Pe flancuri aceste culori se întrepătrund cu neregularitate.

Marsuinul (Phocoena phocoena)

Marsuinul (Phocoena phocoena)

   Ating maturitatea sexuală la vârsta de 3-4 ani. Împerecherea începe în luna iulie şi durează până în octombrie. Perioada de gestaţie este de 10,5 luni iar lungimea puiului la naştere variază între 60 şi 80 cm. Este alăptat până la 4-6 luni, după care începe să consume peşte alături de exemplarele mature.
   Longevitatea este estimată, obişnuit la 8-12 ani, rar până la 15-16 ani.
  Marsuinii sunt ihtiobentofagi, hrănindu-se cu peşti şi nevertebrate (cambulă, calcan, guvizi, aterină, gasteropode etc.). Se scufundă după hrană, în general până la adâncimi de 20 m.

Marsuinul (Phocoena phocoena)

   Marsuinii din Marea Neagră fac incursiuni primăvara în Marea Azov şi în Marea Marmara de unde revin în septembrie. În noiembrie şi decembrie sunt întâlniţi în dreptul gurilor Dunării. Grupuri răzleţe de marsuini sunt întâlnite la sud de Constanţa până la Costineşti la adâncimi reduse, în apropierea litoralului. Uneori intră în porturile Constanţa, Mangalia şi Midia.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Mammalia, Subclasa Theria, Ordinul Cetartiodactyla, Subordinul Cetancodonta, Infraordinul Cetacea, Suprafamilia Odontoceti, Familia Phoconidae, Genul Phocoena, Specia Phocoena phocoena, Subspecia Phocoena phocoena relicta.

   Delphinidae. Este familia cu cele mai numeroase specii de cetacee. Au primele două vertebre sudate, botul mult mai lung decât neurocraniul şi un număr de dinţi foarte mare, simpli, mici, asemănători şi egali. Din această grupă sunt prezente în Marea Neagră două subspecii: Tursiops truncatus ponticus  Barabash-Nikiforov, 1940 şi Delphinus delphis ponticus Barabasch-Nikiforov, 1935.

 Afalinul (Tursiops truncatus ponticus  Barabash-Nikiforov, 1940)

   GB. Bottlenose dolphin, F. Dauphin à gros nez, E. Delfín mular, D. Tümmler, RUS. Черноморская афалина, GR. Ρινοδέλφινο, Tr. Afalina.
   Afalinul (delfinul cu bot ca de sticlă sau delfinul cu bot gros) este probabil cel mai cunoscut cetaceu, din cauza prezenţei lui în rezervaţiile marine şi centrele de cercetare, această specie fiind foarte flexibilă în comportament.

Afalinul (Tursiops truncatus)

    Este un delfin relativ robust, de obicei având un rostru scurt şi butucănos (de aici şi denumirea englezească de „bottlenose – delfin cu nasul ca o sticlă), cu maxilarul inferior mai lung decăt cel superior. Pe fiecare maxilar se află 40-52 de dinţi tronconici şi bine ascuţiţi. Afalinul (ca şi delfinii albi) are o mai mare mobilitate cervicală, faţă de oricare alt delfin, pentru că 5 din cele 7 vertebre ale gâtului nu sunt sudate. Înotătoarea dorsală este înaltă şi curbată aflându-se aproape de mijlocul spinării. Lobii înotătoarei codale sunt laţi şi curbaţi având o crestătură mediană adâncă. Aripioarele laterale sunt de mărime mijlocie şi ascuţite.
   Lungimea corpului este cuprinsă între 2,5-3,8 m la masculi şi 2,3-3,2 m la femele. Greutatea exemplarelor mature variază între 136 şi 635 kg. Subspecia „ponticus” din Marea Neagră are dimensiuni şi greutăţi mai reduse (1,9-2,5 m şi 150-200 kg, excepţional 400 kg). 
   Culoarea acestui delfin variază considerabil, dar în general este de la brun-cenuşiu închis spre negru, cu reflexe violacee pe spate, până la cenuşiu deschis, aproape alb, pe burtă. Capul şi botul sunt, de obicei, mai închise la culoare. Deasupra ochilor are câte o pată cenuşie, rotundă.
    Viteza pe care o ating este de 28-33 km/oră. Pot rămâne în imersiune 15 minute, timp în care îşi reduc până la jumătate viteza ritmului cardiac.  Se orientează prin ecolocaţie (emit ultrasunete la fel ca liliecii). Pot vedea în apă până la o distanţă de 2 m. Îi lipseşte simţul mirosului, compensat de un simţ tactil deosebit de sensibil, datorat receptorilor senzitivi numeroşi, din piele.

   Maturitatea sexuală diferă în funcţie de populaţie, fiind cuprinsă la masculi între 9-14 ani şi la femele între 5-13 ani. Perioada de gestaţie este de 12 luni. La naştere puii cântăresc între 14-20 kg şi au o lungime cuprinsă între 80-140 cm. Naşterea poate avea loc în tot timpul anului cu perioade de apogeu, în unele zone în timpul primăverii. Puii sunt alăptaţi până la vârsta de 18-20 de luni şi stau cu mamele lor până la trei ani, învăţând să prindă peşte, precum şi alte lucruri importante.
   Durata de viaţă este de circa 40-45 de ani la masculi şi 50 de ani la femele.
  Afalinul se hrăneşte cu peşte, calamari şi crustacee. Comportamentul de hrănire este divers, mergând de la coordonarea mai multor indivizi în efortul de a prinde prada, hrănire asociată cu pescuitul uman şi până la a urmări individual peştele, în bancurile de pe fundul apelor. Un delfin adult poate consuma între 8-15 kg de peşte zilnic.

Afalinul (Tursiops truncatus)

   Delfinul Tursiops este răspândit în apele oceanelor şi mărilor tropicale şi temperate, absent doar de la paralelele 45° spre poli în ambele emisfere.
   Se pare că există două ecotipuri ale speciei: o formă de coastă şi o formă de larg, în unele arii având zonele de habitat limitate, iar în altele fiind migratori, în general ajungând foarte departe. Densitatea populaţiilor pare să fie mai mare lângă ţărmuri. Sunt frecvent văzuţi în porturi, lagune, estuare şi gurile de vărsare ale unor râuri.
   Mărimea grupurilor este de obicei mai mică de 20 de indivizi în apropierea ţărmului, dar în larg au fost văzute grupuri de mai multe sute de exemplare.
    În zona litoralului românesc cel mai frecvent a fost întâlnit în zona Gura Portiţei, pe adâncimi cuprinse între 35-45 m şi în zona Lacului Techirghiol pe adâncimi cuprinse între 30-40 m. Primăvara se apropie foarte mult de ţărm, intrând uneori după hrană în incinta portului Midia.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Mammalia, Subclasa Theria, Ordinul Cetartiodactyla, Subordinul Cetancodonta, Infraordinul Cetacea, Suprafamilia Odontoceti, Familia Delphinidae, Genul Tursiops, Specia Tursiops truncatus, Subspecia  Tursiops truncatus ponticus.

Delfinul comun (Delphinus delphis ponticus Barabasch-Nikiforov, 1935)

   GB. Common dolphin, F. Dauphin commun, E. Delfín común, D. Gemeiner Delphin, RUS. Дельфин обыкновенный, GR. Κοινό δελφίνι, Tr. Tırtak.
   Delfinul comun trăieşte în toate apele marine, temperate şi tropicale. Este întâlnit de obicei în zonele de larg, în  grupuri numeroase. În apele teritoriale românesti ale Mării Negre este prezent tot timpul anului. Grupuri de 10-15 indivizi, cupluri sau exemplare izolate se apropie de coastă mai ales vara, în luna august.

   Această specie are corpul suplu cu lungimea de 1,8-2,6 m şi o greutate de la 75 kg până la 135 kg. Subspecia ponticus din Marea Neagră atinge o lungime de 1,5-1,8 m şi o greutate de 55 kg, excepţional 100 kg. Înotătoarea dorsală este triunghiular-curbată, ascuţită şi localizată în mijlocul spatelui, neagră spre gri-deschis cu marginea mai închisă. Înotătoarele pectorale sunt lungi şi subţiri şi uşor curbate sau ascuţite. Înotătoarea codală este ascuţită la vârfuri cu o mică crestătură în centru.
   Modelul coloristic al delfinilor comuni este cel mai complex întâlnit la cetacee. Spatele este gri-închis spre negru, de la vârful capului spre coadă închizându-se într-un V pe ambele părţi sub înotătoarea dorsală. Părţile laterale sunt gri-deschis spre coadă şi galben-bronz de la înotătoarea dorsală spre cap formând un model de clepsidră. Abdomenul este alb. În jurul ochilor se găsesc cercuri de culoare închisă legate între  ele printr-o linie neagră care traversează capul prin spatele rostrului şi o altă dungă de la fălci până la înotătoare.
   Străbate distanţe considerabile (270-370 km în 48 ore), deplasându-se cu o viteză obişnuită de 9-12 km/oră, dar poate atinge şi viteze maxime de 50-60 km/oră.

   La delfinul comun, maturitatea sexuală este atinsă de femele la vârsta de 2-7 ani şi de masculi la  3-12 ani (în funcţie de populaţie şi de locul unde trăieşte). Perioada de împerechere durează din iulie până în decembrie, iar perioada de gestaţie este de 10-11 luni. La naştere puii au o lungime de 70-100 cm şi o greutate de 10 kg. Se hrănesc cu lapte matern până la 19 luni (5-6 luni la subspecia din Marea Neagră), după care încep să consume peşti mici care trăiesc în cârduri, la fel ca şi adulţii.
   Durata maximă de viaţă a speciei este de 30-35 de ani, în Marea Neagră 20-22 ani.
   Sunt ihtiofagi şi vânează în grup. Se hrănesc cu peşti pelagici de talie mică (şprot, hamsie, stavrizi etc). Delfinii comuni au fost văzuţi lucrând în grupuri pentru a aduna peştele. Ca multe alte specii de delfini, se foloseşte de activitatea umană, hrănindu-se cu peştele care scapă din năvoade sau este aruncat de pescari.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Mammalia, Subclasa Theria, Ordinul Cetartiodactyla, Subordinul Cetancodonta, Infraordinul Cetacea, Suprafamilia Odontoceti, Familia Delphinidae, Genul Delphinus, Specia Delphinus delphis, Subspecia Delphinus delphis ponticus.

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAŢII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
Conf. univ. dr. MARIUS SKOLKA
– RAPORT DE CERCETARE nr. 880/2004, EVALUAREA BIODIVERSITĂŢII DOBROGEI, UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANŢA;
MITICĂ GEORGESCU
– MAMIFERELE SĂLBATICE DIN ROMÂNIA, EDITURA ALBATROS, Bucureşti, 1989.
Z. FEIDER, AL. V. GROSSU, ST. GYURKO, V. POP
– ZOOLOGIA VERTEBRATELOR, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, Bucureşti, 1964;
TRAIAN CEUCA, NICULAI VALENCIUC, ALEXANDRINA POPESCU
– ZOOLOGIA VERTEBRATELOR, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, Bucureşti, 1983;
VASILE IONESCU
– VERTEBRATELE DIN ROMÂNIA, EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA, Bucureşti, 1968;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s