Georgia

   საქართველო

   Cod internaţional – GE

   Localizare geografică – Orientul Mijlociu; între 41°08′ si 43°34′ lat. N şi între 40° si 46°44′ long. E

   Capitala – Tbilisi (1,09 milioane locuitori)

   Suprafaţa – 69 700 km²

   Populaţia – 4,65 milioane

   Limba vorbită – georgiană (limba oficială), rusă, abhază

   Religii – ortodoxă, musulmană

   Ziua naţională a Georgiei – 26 mai (proclamarea independenţei 1918, ieşirea Georgiei de sub dominaţia Rusiei)

   Aşezare şi relief

   Situată la intersecţia dintre Europa de Est şi Asia de Vest, în regiunea Caucazului de Sud, Georgia este mărginită la vest de Marea Neagră, la nord de Federaţia Rusă, la sud-vest de Turcia, la sud de Armenia iar la sud-est de Azerbaidjan. Cu aproape jumătate din teritoriile sale situate la altitudini de peste 1000 de metri, Georgia este o ţară muntoasă. Cuprinde partea sudică a vestului Caucazului Mare şi regiunea nord-vestică a Caucazului Mic. Cele mai înalte vârfuri sunt Shkhara din Caucazul Mare, ce atinge altitudinea de 5068 m şi Kazbek cu 5033 m. Principalele zone de aşezări, unde solul este fertil şi cultivat, sunt văile situate între cele două lanţuri muntoase şi văile râurilor Rioni, care străbate jumătatea vestică a ţării spre Marea Neagră şi Kura, care se varsă în Marea Caspică.

Relieful şi vecinii Georgiei

Georgia

Georgia este o ţară muntoasă

Caucazul Mare, Vârful Shkhara (5068 m)

Vârful Kazbek (5033 m)

Râul Rioni (327 km)

Râul Kura (Mtkvari) la Tbilisi (1515 km)

   Clima

   În ciuda dimensiunilor relativ mici, Georgia are o climă variată. Caucazul protejează ţara de aerul rece dinspre nord, iar vânturile vestice aduc aer marin cald şi umed. Lanţul montan Surami, în centrul Georgiei, acţionează ca o cumpănă a apelor între bazinele râurilor Rioni şi Kura, marcând de asemenea o divizare climatică. Spre vest, în zona intens cultivată a câmpiei Colchida, la Marea Neagră, predomină un climat subtropical umed, cu precipitaţii de 300 – 800 mm. Pe pantele de pe ţărmul Mării Negre, precipitaţiile medii anuale pot atinge 2400 – 3000 mm, cele mai ridicate niveluri din ţară. Către est, climatul devine tot mai arid şi mai continental.

În munţii Georgiei a venit primăvara

Furtună la Marea Neagră

Toamnă în Kakheti, Georgia

În Georgia ninge abundent

   Vegetaţia şi Fauna

   Aproape o treime din suprafaţa Georgiei este împădurită. În regiunile deluroase din Colchida predomină pădurile de foioase şi arbuştii pereni. Aici vegetaţia include rododendron pontic, cimişir, vâsc şi iederă. Pe versantul adăpostit al lanţului muntos Surami, ce leagă Caucazul Mare şi Caucazul Mic, predomină pădurile de stejar şi fag, iar mai sus se găsesc păduri de molid şi pin. Deasupra limitei copacilor, pajiştile subalpine şi alpine se întind între culmi. În văile situate la sud-est de Tbilisi predomină stepele, transformate în teren agricol. Regiunea Kakheti, situată la nord-est de Tbilisi, este centrul vinificaţiei georgiene. Conştienţi de frumuseţea ţării lor, georgienii au organizat parcuri naţionale încă din perioada sovietică. Multe din aceste zone protejate sunt ameninţate din cauza lipsei de personal. Copacii sunt tăiaţi fără a se ţine cont de consecinţe, iar pădurile sunt degradate şi de creşterea intensivă a animalelor.

Rhododendron ponticum

Cimişir (Buxus colchica)

Pajişte alpină

Parcul Naţional Borjomi – Kharagauli

   Georgia are o gamă diversă a habitatelor şi a faunei sălbatice. În condiţiile în care pădurea acoperă încă 38,6% din teritoriu iar ţara este predominant muntoasă, lupii, urşii, şacalii, vulpile, râşii, precum şi ierbivore cum ar fi cerbul, cerbul lopătar, capra neagră, capra sălbatică sau mistreţul, se găsesc încă în număr apreciabil. Pe teritoriul Georgiei au fost identificate 110 specii de mamifere, peste 330 de specii de păsări, 48 specii de reptile, 11 specii de amfibieni şi 160 specii de peşte. Fazanul (Phasianus colchicus), găsit azi în întreaga Europă şi America de Nord este originar din zona Caucazului. Deşi se credea dispărut din Georgia, leopardul caucazian (Panthera pardus ciscaucasica) a fost reconfirmat în anul 2003 în Parcul Naţional Vashlovani.

Fazanul (Phasianus colchicus)

Capra sălbatică (Capra aegagrus)

Leopardul caucazian (Panthera pardus ciscaucasica)

   Populaţia

   Aproape 70% dintre locuitorii ţării se consideră georgieni. Grupul etnic georgian este unul dintre cele mai vechi grupuri etnice din lume. Cea mai importantă minoritate este reprezentată de armeni, 8% din populaţie. Azerii şi ruşii reprezintă 6%. Populaţia Georgiei include de asemenea abhazi, kurzi, greci, ucranieni, osetini, evrei, belaruşi, asirieni, tătari şi turci.

Spiritul liber al naţiunii georgiene

   Limba oficială a Georgiei este georgiana, cunoscută şi drept limba kartveli. Limba georgiană este foarte veche iar originile ei sunt necunoscute. În Caucaz, „Muntele limbilor“, este cea mai vorbită limba caucaziană.  Scrierea georgiana este formata din 34 de simboluri, ce constituie unul din cele 14 alfabete unice care există azi în lume. Pe lângă georgiană, se mai vorbesc şi alte limbi caucaziene: laz, mingreliana, abhaza, svanuri şi bat. Există şi o tensiune etnică ridicată în regiune care conduce la un conflict constant între georgieni, abhazi şi osetini. La sfârşitul anului 1998, conflictul etnic a fost atât de grav încât  peste 250.000 de georgieni au fost obligaţi să părăsească teritoriul abhaz.
   În august 2008 are loc un conflict armat între Georgia şi trupele ruseşti pătrunse pe teritoriul acesteia. Ca urmare a acestei intervenţii militare, Rusia recunoaşte unilateral independenţa regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud.

Abhazia şi Osetia de Sud, enclavele separatiste proruse de pe teritoriul Georgiei

Rusia atacă Georgia şi invadează Osetia de Sud

Conflictul armat dintre Federaţia Rusă şi Georgia din august 2008

Urmările războiului ruso-georgian

   Majoritatea georgienilor sunt adepţi ai Bisericii Ortodoxe Georgiene. În regiunile rurale, credinţele antice care datează din timpuri precreştine sunt încă larg răspândite, în special în zonele Munţilor Caucaz, cum ar fi Svaneti în nord şi Khevsureti în nord-est. Armenii, ruşii şi ucrainienii se identifică cu bisericile lor naţionale. Peste 10% din populaţie sunt musulmani: adjari, mingrelieni, abhazi şi osetini ce aparţin sectei sunnite, în timp ce azerii aparţin sectei şiite.

Sărbătoare religioasă în Svaneti

Tradiţii străvechi în Pshavi (Arborele spirit)

Nuntă tradiţională georgiană (Regiunea Tusheti)

   Georgienii, armenii şi azerii formează trei dintre cele mai mari grupuri de popoare caucaziene. Deşi există mari diferenţe în termeni de limbă, origine şi religie, ei sunt uniţi de o largă serie de asemănări în special de obiceiurile de zi cu zi, tradiţii şi credinţe populare. Cele mai proeminente trăsături pe care aceste trei grupuri le au în comun sunt societatea patriarhală care domină familia, ospitalitatea renumită şi un cod conservator de comportament. Spiritul civic şi conştiinţa civilă sunt depăşite de loialitatea faţă de familie.
   Georgienii au o gândire mai mult europeană decât orientală. Totuşi, spiritul naţional poate fi surprinzător pentru europeni. Un teribilism exagerat este evident pe şosele, împreună cu un cult al puterii şi o supraestimare a abilităţilor personale. Dacă utilizezi centura de siguranţă într-o maşină condusă de un georgian, şoferul se va simţi insultat şi s-ar întreba dacă pasagerul său are încredere în el. În ciuda acestei culturi de omniprezenţă masculină, femeile deţin o poziţie puternică în societatea georgiană. Dintre cele trei state caucaziene – Armenia, Azerbaidjan şi Georgia – numai în Georgia s-ar accepta alegerea unei femei preşedinte.

Georgian (Mokheve)

Georgiană din Khevsureti

   Având un cult deosebit al ospitalităţii, georgienilor le place foarte mult vinul, care joacă un rol foarte important în societatea acestora. Ori de câte ori georgienii se adună pentru a se bucura de o masă festivă, este numit un „tamada“, un maestru de ceremonii. El conduce, face observaţii amuzante, propune toasturi şi impulsionează mesenii. Există şi o ierarhie a toasturilor: pentru pace, pentru Georgia, pentru oaspeţii importanţi, pentru strămoşi, pentru părinţi, copii, fraţi şi surori, pentru prietenie, pentru femei şi aşa mai departe. La o masă festivă, chiar şi străinii ar trebui să susţină entuziaşti această tradiţie. Deşi multe toasturi se fac de-a lungul unei seri lungi şi agreabile, a te îmbăta este dovada cea mai evidentă de proastă creştere.

Culesul viilor în Georgia

Târg de toamnă

Masă festivă georgiană

   Un fel de mâncare tradiţional georgian, sunt colţunaşii cu carne numiţi „khinkali“ (ხინკალი). Să mănânce „khinkali“ este una dintre plăcerile georgienilor. Pentru că Georgia este o ţară muntoasă, „khinkali“ se prepară de obicei din carne de oaie, însă mai nou, pot fi umpluţi şi cu verdeaţă, brânză sau carne de porc şi de vită. Femeile georgiene sunt considerate adevărate gospodine abia după ce învaţă să facă peste 20 de „pliuri“ la aceşti colţunaşi. Să-i pliezi, este într-adevăr semn de îndemânare. La fel de multă răbdare se cere şi atunci când îi mănânci. Aceasta este o adevărată artă. Conform tradiţiei, vârful colţunaşului, locul unde pliurile se întâlnesc, nu se mănâncă. Ele se adună în farfurie asemeni unor trofee. Cu cât mai multe ai colecţionat, cu atât mai mare este respectul pe care îl trezeşti comesenilor. Dacă foloseşti furculiţa la acest fel de coltunaşi, vei fi tratat ca un novice. Fiind destul de mari, cam cât pumnul unui copil, „khinkali“ se ţin cu ambele mâini de vârful pliat. După prima muşcătură se bea zeama din interior. Abia după aceea poţi gusta umplutura.
   Un alt fel de mâncare obişnuit în Georgia sunt frigăruile, „mtsvadi“ (მწვადი).

Pregătirea colţunaşilor „khinkali“

„Khinkali“ au fost puşi la fiert

„Mtsvadi“ (Frigărui, Şaşlâc)

   Istorie şi Politica

   Regim politic – Republică prezidenţială.

   Legislativ – Parlament (საქართველოს პარლამენტი) cu 150 de deputaţi, aleşi pe o perioadă de 4 ani – ultimele alegeri parlamentare desfăşurate, 8 – 30 octombrie 2016.

   Preşedinte – Giorgi Margvelashvili (გიორგი მარგველაშვილი), mandat cu o durată de 5 ani, început la 17 noiembrie 2013 (ales 27 octombrie 2013).

   Guvern – prim-ministru Giorgi Kvirikaşvili (გიორგი კვირიკაშვილი), Partidul „Visul georgian“, învestit la 29/30 decembrie 2015, reînvestit 22 noiembrie 2016 după câştigarea alegerilor legislative de la sfârşitul lunii octombrie.

   Organizare administrativă – 2 republici autonome: Abhazia (Suhumi) şi Adjaria (Batumi) şi 9 regiuni: Guria (Ozurgeti), Imereti (Kutaisi), Kakheti (Telavi), Kvemo Kartli (Rustavi), Mtskheta-Mtianeti (Mtskheta), Racha-Lechkhumi şi Kvemo Svaneti (Ambrolauri), Samegrelo – Zemo Svaneti (Zugdidi), Samtskhe-Javakheti (Akhaltsikhe), Shida Kartli (Gori); Regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud fac obiectul unei legi speciale adoptate de preşedintele Georgiei la 23 octombrie 2008 – „Legea privind teritoriile ocupate ale Georgiei“.

Organizarea administrativă a Georgiei

   Istoria Georgiei este asemănătoare cu a Armeniei şi Azerbaidjanului, celelalte state caucaziene. Cei mai mulţi istorici, antropologi, lingvişti şi arheologi sunt de acord că strămoşii georgienilor de azi au locuit zona din sudul Caucazului şi Asia Mică încă din neolitic, însă rareori în istoria sa, Georgia a fost o ţara unită şi suverană.
   Grecii antici numeau vestul Georgiei „Colchida“. Această regiune apare în legenda lui Iason şi a argonauţilor, care ar fi călătorit aici în căutarea „lânii de aur“. Din anul 2000 î.e.n, nord-vestul Colchidei a fost locuit de triburile georgiene „svan“ şi „zan“. În estul Georgiei s-au dus lupte pentru putere între diferitele confederaţii de triburi în perioada secolelor VI – IV î.e.n., din care au ieşit învingătoare triburile kartliene din regiunea Mtskheta din Iberia. În conformitate cu tradiţia georgiană, Regatul Kartli (cunoscut şi ca Iberia în literatura romano-elenă) a fost format în jurul anului 300 î.e.n. de Parnavaz I, primul rege al dinastiei Parnavazida.
   Partea vestică a fost prima care a căzut sub influenţa grecilor, apoi a romanilor şi a Imperiului Bizantin, în timp ce teritoriile sud-estice au fost controlate de perşi şi arabi. Abia în anul 1008 a fost proclamat primul Regat al Georgiei (1008-1466) sub dinastia Bagrationi. După anul 1100, ţara trăieşte o epocă de prosperitate, în special sub conducerea reginei Tamar cea Mare (1184-1213). Această perioadă de înflorire este curmată în 1236 de primele invazii mongole.

Regina Tamar cea Mare
(Pictură murală, Biserica Adormirea Maicii Domnului de la Vardzia, cca. 1184-1186)

   Tamar cea Mare (în georgiană თამარი, n. cca. 1160 – d. 18 ianuarie 1213) a fost regină a Georgiei între anii 1184 și 1213, perioadă de timp numită ulterior „Epoca de Aur a Georgiei“. Ea a făcut parte din dinastia Bagrationi și a fost prima femeie care a condus Georgia.
…Tamar a fost căsătorită de două ori; primul său mariaj a fost între anii 1185–1187, cu cneazul rus Iuri Bogoliubski, de care ulterior a divorțat și l-a expulzat din țară, reușind, mai apoi, să respingă încercările lui de a prelua tronul. Cel de-al doilea ales al reginei Tamar a fost, în 1191, cneazul alan David Soslan, cu care ea a avut doi copii, George și Rusudan, cei doi monarhi succesivi la tronul Georgiei.

   În secolul al XIV-lea Georgia este devastată de mongolii lui Timur Lenk, fapt ce are ca urmare  împărţirea acesteia în trei regate separate – Imereti, Kartli şi Kakheti – care ulterior au devenit dependente de Persia şi apoi de Turcia.

Invazia mongolilor

   Regatul Georgiei de Est, format în 1762 prin unificarea regatelor Kartli şi Kakheti, a intrat sub protecţia Rusiei în 1783. După ce Georgia a devenit provincie rusească (1801), vestul Georgiei (Mingrelia, Imereti şi Abhazia) a fost treptat absorbit în Imperiul Rus. Politica dură a rusificării a fost însoţită de un mare număr de revolte eşuate.

Georgia (1762)

Luptători georgieni din Khevsureti
(începutul secolului al XX-lea)

   Georgia îşi declară independenţa în 1918, dar în 1921 este ocupată de Armata Roşie şi declarată republică în cadrul Uniunii Sovietice. Din 1922 până în 1936, Georgia formează împreună cu Armenia şi Azerbaidjan, Republica Sovietică Federală Socialistă Transcaucaziană, iar din 1936 redevine republică de sine stătătoare a Uniunii Sovietice. Deşi Iosif Vissarionovici Stalin (1879-1953) era georgian, ţara a suferit mult sub teroarea pe care a dezlănţuit-o între anii 1936-1937.

Iosif Vissarionovici Stalin (Ioseb Djugaşvili, იოსებ ჯუღაშვილი), dictator sovietic 1922-1953

   În epoca sovietică, problema minorităţilor naţionale era ignorată şi neglijată. Încercările de rusificare, precum cea de abolire a limbii georgiene ca limbă oficială în 1978 şi redenumirea Georgiei drept Gruzia, au întărit mişcarea naţionalistă care lupta pentru separarea de Moscova. În acelaşi timp, relaţiile dintre georgieni, abhazi şi osetini s-au înrăutăţit.
  După prăbuşirea Uniunii Sovietice, Georgia şi-a declarat independenţa pe 9 aprilie 1991. Pentru noul stat eliberat, perioada următoare a însemnat dezorganizare internă şi frământări sociale, cu asasinate şi războaie civile.
  Primul preşedinte ales liber a fost Zviad Gamsahurdia, dar în anul 1992 a fost acuzat de corupţie, violarea drepturilor omului şi abuz de putere. Eduard Şevardnadze (n. 1928 – d. 2014), pe atunci purtătorul de cuvânt al parlamentului şi fost ministru de externe sovietic, a devenit noul şef de stat al Georgiei. În timpul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 1995, Şevardnadze a fost ales preşedinte şi apoi reales în aprilie 2002. Datorită neregulilor apărute în timpul alegerilor din noiembrie 2003, au existat acuzaţii de fraudă electorală. în oraşul Tbilisi, oponenţii lui Şevardnadze au organizat demonstraţii în masă. Acesta a cedat presiunii exercitate de opoziţie şi a demisionat la sfârşitul lui noiembrie 2003. Liderul opoziţiei, Miheil Saakaşhvili (n. 1967), a fost declarat câştigător al alegerilor prezidenţiale din ianuarie 2004.

Eduard Amvrosievici Şevardnadze (ედუარდ შევარდნაძე), ministru de externe al URSS 1985-1990 şi şeful statului Georgian 1992-2003

   După declararea independenţei, conflictele etnice dintre osetini, abhazi şi georgieni au luat amploare, iar în anul 1992, Georgia a fost implicată într-un război civil făţiş. La sfârşitul lui iunie 1992, a fost negociat un armistiţiu cu osetinii din teritoriul georgian (Osetia de Sud), care doreau unirea cu cei din nord, care aparţin Federaţiei Ruse.
    În iulie 1992, abhazii şi-au declarat unilateral independenţa, obligând trupele georgiene să intre în Abhazia pentru a restabili controlul asupra regiunii. Un acord de încetare a luptelor este semnat în luna septembrie al aceluiaşi an şi încălcat la scurt timp.
….Abhazii cu sprijinul nemijlocit al Rusiei au silit retragerea trupelor georgiene iar locuitorii de origine georgiană (peste 250.000 de oameni) au fost forţaţi să părăsească regiunea. În vremea destrămării URSS, în 1991, mai puţin de o cincime din locuitorii Abhaziei aveau etnie abhază, în timp ce restul populaţiei era compusă în mare parte din georgieni.

Războiul civil din Abhazia

La sfârşitul anului 1993, sute de oameni au fost ucişi şi aproape întreaga populaţie vorbitoare de limba georgiană a părăsit Abhazia

   Abia în 1994 s-a ajuns la un acord bilateral de încetare a focului, monitorizat de trupele de menţinere a păcii ale Comunităţii Statelor Independente (CSI) şi de personalul militar ONU. Ulterior au existat incidente izolate de-a lungul liniei de demarcaţie dintre Abhazia şi restul Georgiei. Deşi Abhazia s-a declarat stat suveran la finele anului 1992, statutul său legal internaţional rămâne indecis. Beneficiarul acestei situaţii este Rusia, prin influenţa asupra Abhaziei, care poate fi considerată protectorat rusesc, întrucât majoritatea abhazilor deţin paşapoarte ruseşti.
   Pe lângă problemele generate de republicile renegate Osetia de Sud şi Abhazia, Georgia s-a confruntat şi cu alte semne ale dezintegrării naţionale. În sud-vest, la graniţa cu Turcia se află regiunea Adjaria cu statut de republică autonomă. Acest teritoriu s-a aflat sub controlul liderului separatist Aslan Abashidze (apropiat Moscovei), până în mai 2004, când a fost forţat să demisioneze şi să se refugieze în Rusia.

   Economie, Transporturi şi Comunicaţii

   Războiul civil izbucnit în urma declaraţiei de independenţă a Georgiei a împiedicat dezvoltarea întreprinderilor private şi a stagnat economia. Industria şi transporturile au fost grav afectate, iar rata şomajului este ridicată.

Georgia, Portul Poti

   Georgia are puţine resurse naturale. Sectorul energetic al ţării este într-o poziţie precară, de vreme ce se afla în întregime în mâna ruşilor, spre amărăciunea georgienilor. Ţara aproape că nu are centrale electrice şi se bazează mult pe importuri.

Baraj hidroelectric pe Râul Kura (Mtkvari)

   În regiunile montane doar 43% din teren este adecvat agriculturii. Totuşi viticultura şi cultivarea citricelor, fructelor şi ceaiului au fost întotdeauna importante. Deşi deţine regiuni fertile precum Kakheti, Georgia încă importă o mare parte din legumele necesare.

Recoltarea ceaiului în Georgia

   Georgia are probabil cea mai veche cultură viticolă a lumii. Parțial mai sunt folosite procedee de vinificare străvechi, de fermentare a mustului în ulcioare de lut (kvevri). Pentru export se produc cu mijloace moderne vinuri de amestec precum „Mukuzani“ sau „Tsinandali“, georgienii înșiși preferă însă vinurile obținute prin metode tradiționale. Regiunea Kakheti în estul țării, unde se produc două treimi din vinul georgian, a devenit renumită mai ales prin vinuri grele roșii, dintre care „Saperavi“ este cel mai răspândit, dar produce între timp și vinuri albe de nivel acceptabil ca „Tibaani“, „Rkatsiteli“ sau „Gurjaani“.

Regiunea viticolă Kakheti

Cultura viţei de vie şi producţia vinurilor ocupă un rol important în agricultura georgiană

   Starea drumurilor variază în funcţie de regiune. Autobuzele leagă oraşele mari. Majoritatea căilor ferate se întind de-a lungul ţărmului Mării Negre. Taxiurile sunt disponibile în mediul urban. Un aeroport internaţional există în Tbilisi.

Transportul feroviar asigură legătura între portul Batumi şi capitala Tbilisi

Transport urban la Tbilisi

   Turism

   Vama – Pot fi introduse fără taxe articole de uz personal şi cantităţi limitate de ţigări, tutun şi băuturi alcoolice. Obiectele de valoare trebuie declarate. Sunt interzise introducerea de mâncare şi scoaterea de blănuri sau metale preţioase. Pot fi introduse cantităţi nelimitate de monedă străină, dar trebuie declarate. Poate fi scoasă moneda străină până la valoarea declarată la intrare. Sunt interzise introducerea şi scoaterea de monedă naţională.

   Pentru şoferi – Este necesar un permis de conducere internaţional. Este necesar un „Carnet de Passage“ dacă intraţi în ţară cu maşina personală. Asigurarea pentru terţi este obligatorie. Limita de viteză este de 60 km/h în localităţi şi 90 km/h în afara localităţilor. Limita de alcoolemie: 0. Se circulă pe dreapta.

   Cazare – Gama de locuri de cazare în mediul urban, zonele pentru sporturile de iarnă şi staţiunile de pe litoralul Mării Negre se extinde în permanenţă, iar standartele încep să crească. Există hoteluri la standarte internaţionale, hoteluri mai mici şi pensiuni.

   Moneda – 1 lari = 100 tetri.
   Mijloace de plată – Dolarii şi euro sunt adesea acceptaţi. Majoritatea cărţilor de credit sunt acceptate doar la anumite bănci şi hoteluri internaţionale.

Bancnota de 100 de lari, în circulaţie din 2004

Convertor valutar: EUR, USD, GEL.

    De la plajele de la Marea Neagră până pe vârfurile cele mai înalte ale Munţilor Caucaz, Georgia are un peisaj foarte variat. Vizitatorii vor fi uimiţi nu doar de ospitalitatea copleşitoare a georgienilor, ci şi de monumentele arhitecturale deosebite, peste 400, dintre care multe biserici şi mănăstiri frumoase.

Marea Neagră la Khelvachauri

Plaja de la Kobuleti

Vârful Ushba 4700 m (Svaneti)

Turismul în Georgia este unul de aventură

Către munte

Rafting…

…şi escaladă în Georgia

   Mănăstirea Sfânta Treime din apropierea satului Gergeti a fost construită la o altitudine de 2170 m sub Vârful Kazbek. Este considerată un adevărat simbol al Georgiei creştine

   Oraşul subteran şi Mănăstirea Vardzia din Samtskhe-Javakheti au fost întemeiate de regina Tamar în anul 1185 (6 mii de locuinţe într-un complex pe 13 nivele)

   Georgia poate părea un paradis, dar încă se pot zări părţile ei mai întunecate: turismul a fost cu mult redus de conflictele armate, iar în Tbilisi criminalitatea a crescut enorm în ultimii ani. În regiunile rurale te poţi simţi în siguranţă, deşi la ţară, starea şoselelor e foarte precară, făcând călătoria în Georgia destul de neplăcută.
    O regiune care merită vizitată este Svaneti, în vestul Georgiei, locul de baştină al tribului georgian Svan. Cunoscuţi pentru cultura specifică şi pentru limbă, svanii locuiesc în sate tribale pe văile Caucazului Mare. Aceste sate pitoreşti, importante din punct de vedere istoric, au fost declarate Patrimoniu Mondial UNESCO. Totuşi, vizitatorii sunt sfătuiţi să nu pătrundă în regiune fără un ghid autohton.

Satele din Ushguli, Svaneti (caracteristic acestor sate sunt turnurile de apărare construite în secolele IX-XII)

Locuinţele fortificate din Shatili, Khevsureti (inaccesibile în timpul iernii)

   Percepţia oraşului Tbilisi, capitala Georgiei, pendulează între două extreme. Pe de-o parte, este un oraş frumos cu o nobleţe care ne trimite în timp la momentul lui de apogeu de acum 100 de ani. Din nefericire, nu s-au realizat prea multe pentru a se păstra oraşul vechi, pe malul drept al Kurei. Instabile din cauza cutremurilor frecvente ce afectează regiunea, casele istorice devin treptat ruine.
   Tbilisi are două clădiri istorice importante: catedrala Sioni şi biserica Metekhi. Şi împrejurimile oraşului sunt presărate cu clădiri religioase importante, dar foarte puţin cunoscute.

Tbilisi

Biserica Metekhi

Catedrala Sioni

Fortăreaţa Narikala din Tbilisi

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAŢII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
MAREA ENCICLOPEDIE – STATELE LUMII – Ediţia originală publicată în 2008, Das Neue Bild unserer Welt, wissenmedia GmbH, Gütersloh/Germania – versiunea în limba română, Editura Litera, 2009 Bucureşti, România.