Algele roşii (Rhodophyta)

   Algele roşii (rodofitele) sunt specii primar marine, însă unele au trecut în apele dulci iar altele pe solul umed. Majoritatea sunt pluricelulare, puţine specii fiind unicelulare (Porphyridium). Cele marine sunt bentonice, în apele costale şi se fixează pe un substrat solid. Unele specii sunt epifite pe alte alge. Sunt şi unele specii parazite (endofite), iar atunci când gazda este tot o algă roşie dau naştere aşa-numitului adelfoparazitism.
   Numele de alge roşii (care sunt şi violacee sau chiar verzui) se datorează faptului că, alături de pigmentul clorofilian (clorofila a, lipseşte clorofila b), carotină şi xantofilă se găseşte pigmentul roşu, numit ficoeritrină, care predomină şi maschează verdele clorofilei. În componenţa cromatoforilor au mai fost identificate aloficocianina şi ficocianina, pigmenţi localizaţi în structuri caracteristice (ficobilisomi).
   Rodofitele vegetează mai ales pe substrat calcaros, la adâncimi mai mari decât celelalte alge (până la 200 metri adâncime), datorită ficobilinelor care sunt capabile să utilizeze radiaţiile luminoase cu lungimi de undă scurtă, complementare.

Alge roşii (Rhodophyta)

   Talul
    Speciile de alge roşii prezintă talul de dimensiuni şi forme foarte diferite: unele specii sunt microscopice cu tal unicelular (plasmodial), iar altele sunt macroscopice cu tal pluricelular, filamentos (simplu sau bogat ramificat, adesea dichotomic) sau foliaceu (bandă, lamelar). La unele rodofite (Delesseria, Ceramium) există o diferenţiere morfologică a talului în rizoid, cauloid şi filoid. Speciile cu talul filamentos prezintă simetrie radiară, iar speciile cu tal foliaceu simetrie bilaterală. Creşterea talului poate fi intercalară (Bangiophyceae) sau apicală (Florideophyceae).
   Din punct de vedere anatomic, se deosebesc două alcătuiri mai deosebite: una de tip central şi alta în formă de tufă. În cazul tipului central, în alcătuirea talului, se găsesc filamente centrale care se ramifică lateral. La structura în formă de tufă, talul alcătuit tot din filamente paralele se ramifică spre periferie prin vârfurile lor. Ramificaţiile la exterior se prezintă în formă de tufă.
    Celulele algelor roşii au o membrană internă celulozică şi una externă, pectică, care se poate gelifica sau încrusta cu CaCO3, pietrificându-se. Datorită încrustării, participă la alcătuirea recifelor şi unele alge roşii (părţile fosilizate), care au rămas sub formă de depozite calcaroase (calcarele de Laita).

Structura internă a algei Bangia fuscopurpurea

   Membrana celulară a celor mai multe alge roşii prezintă punctuaţii. În protoplast se află un singur nucleu şi unul sau mai mulţi cromatofori lenticulari, în formă de discuri, benzi, sau granulari. Produsul de asimilaţie este un amidon de tip deosebit, numit amidon de floridee (o amilodextrină), care se colorează cu iod în galben-brun. În celulă se mai găsesc picături de ulei. Dintre compuşii chimici specifici fac parte trehaloza şi glucozidele cu glicerol. De asemenea, agarul şi caragenanul derivaţi cu sulf ai galactozei, care le conferă o importanţă economică remarcabilă.

   Înmulţirea
    Ca şi la celelalte alge şi aici găsim atât înmulţirea asexuată, prin porţiuni de tal sau prin spori, cât şi cea sexuată. Toate celulele (sporii) de înmulţire sunt lipsite de organite locomotorii. Sporii înmulţirii asexuate iau naştere câte patru în tetrasporangii unicelulare (tetraspori). Tetrasporangiile se formează în vârful filamentelor, pe suprafaţa talului sau în anumite scufundături. La unele alge roşii (Bangiales, Nemaliales), în sporange se formează câte un singur spor (monospor). Alteori (Ceramiales), se formează patru (tetraspori) sau chiar numeroşi spori (polispori). Sporii purtaţi de ape, prin germinare, vor da naştere la o nouă plantă.
    Rodofitele se mai înmulţesc asexuat prin carpospori. Aceştia sunt monospori haploizi sau diploizi şi se formează în celulele terminale ale unor filamente sporogene.
    Înmulţirea (reproducerea) sexuată este o oogamie, copularea facându-se pe gametofit, obişnuit dioic. La floridee este o oogamie complicată. Anteridiile, numeroase, numite şi spermatangii, se formează obişnuit grupate, terminal pe ramuri laterale. Sunt unicelulare şi întreg conţinutul se transformă într-un gamet mascul numit spermatie, care este fără organit locomotor. El este purtat de valuri şi de curenţii de apă. Oogonul la algele roşii, numit carpogon, se formează tot terminal, pe ramuri laterale scurte şi are o alcătuire deosebită. Baza carpogonului este îngroşată ca o butelie, iar restul alungit, purtând numele de trichogin. De trichogin se prinde spermatia din apă. Fecundaţia are loc în apă şi se numeşte carpogamie. Spermatia fixată pe trichogin pătrunde în carpogon şi ajunge în partea bazală.
    Zigotul diploid, rezultat din fecundaţie, are dezvoltări diferite în cadrul florideelor. Se pot deosebi mai multe cazuri. În cazul cel mai simplu (Batrachospermum moniliforme), zigotul se divide reducţional. În continuare din el se formează filamente sporogene scurte numite şi carpogene sau gonimoblaste. Celulele terminale ale acestor gonimoblaste se transformă în carposporangii, în care se diferenţiază câte un carpospor, care prin germinare va da o nouă plantă.
    O dezvoltare mai complicată se întâlneşte la Ceramium sau la Callithamnion. Aici carpogonul fecundat nu suferă reducere cromatică. El se uneşte cu celulele din imediata apropiere numite celule auxiliare. Se unesc plasmele, dar nu şi nucleii. Celulele auxiliare au foarte probabil rol trofic. Din carpogonul fecundat şi unit cu celulele auxiliare se formează filamente sporogene cu nuclei diploizi. Aceste filamente sporogene alcătuiesc carposporofitul. Anumite celule ale carposporofitului se transformă în carposporangii, în care se formează carposfori diploizi; din germinarea carposforului rezultă un tal nou, independent, tetrasporofitul. Pe noul sporofit, în tetrasporangii, se formează, în urma unei diviziuni reducţionale, patru spori (tetraspori) haploizi. Tetrasporii, prin germinare, vor da gametofitul, pe care se formează apoi spermatangiile şi carpogoanele.
    Un caz şi mai complicat de dezvoltare este la Dudresnaya verticillata. Aici, din carpogonul fecundat, unit direct cu celulele învecinate, se formează, la fel, filamente sporogene (cu celule cu nuclei diploizi), care se unesc cu alte celule auxiliare mai îndepărtate, formându-se apoi alte filamente. Aceste filamente se pot uni şi cu alte celule de pe ramurile ce pornesc din axa centrală. Filamentele spermatogene dau carpospori, iar aceştia un nou tetrasporofit.
    Uneori, la unele floridee, carpogonul fecundat şi filamentele gonimoblaste se înconjoară des cu filamente sterile, alcătuind un aşa-numit cistocarp, un fel de fruct.

Cistocarp (Polysiphonia sp.)

   La Bangiophyceae înmulţirea sexuată este mult mai simplă. Oosfera se formează într-o celulă a talului, iar celula spermatică în altă celulă. Din zigotul rezultat din unirea gameţilor rezultă opt carpospori, numiţi şi rodospori.
   Alternanţa de generaţii în cadrul algelor roşii se prezintă după cum urmează: la Bangiophyceae talul este haploid şi numai zigotul este diploid. În cadrul ordinului Nemaliales, la fel, talul este haploid, zigotul suferă imediat o reducere cromatică. Filamentele sporogene sunt haploide. Algele amintite sunt haplobionte. Celelalte alge roşii sunt haplodiplobionte. Ele prezintă un gametofit haplont monoic sau dioic, rezultat din germinarea tetrasporilor. Zigotul format nu suferă reducere cromatică. Gonimoblastele, carposporii formaţi pe carposporofit sunt diploizi, la fel ca tetrasporofitul. Tetrasporii sunt haploizi. Într-un ciclu vital se pot identifica trei generaţii, care succed una după alta. Ele alcătuiesc însă două corpuri de plante: gametofitul cu carposporofitul un singur tal, iar tetrasporofitul un alt tal.
   (În afară de tipurile de înmulţire şi alternări de generaţii amintite, sunt şi unele abateri.)

   Rodofitele pot fi specii anuale sau perene şi preferă în general ape curate, bine oxigenate, dar sunt şi excepţii (speciile genului Ceramium care sunt oportuniste şi se dezvoltă bine în ape eutrofizate). 
   În Marea Neagră au fost înregistrate 169 de specii de alge roşii din care 77 specii au fost consemnate şi în dreptul ţărmului românesc (1977, Adrian Bavaru). Speciile întâlnite în apele de coastă româneşti au cunoscut o scădere drastică şi o restrângere accentuată a răspândirii, din cauza modificărilor calitative ale mediului marin. În perioada 1996 – 2005, în zona dintre Năvodari şi Vama Veche au fost identificate doar 10 specii de alge roşii.
   Rodofitele sunt grupate în raport cu gradul de diferenţiere al talului, gametociştilor, ciclului de dezvoltare şi cu biologia lor.
   Ansamblul caracterelor, inclusiv fenomenul de adelfoparazitism le defineşte ca o linie evolutivă fundamentală distinctă, închisă, cu poziţie variată în sistemul algelor.

   Bangiophyceae

   Reuneşte rodofitele cu tal primitiv, în formă de bandă sau lamelar, fără legături plasmodesmice între celulele talului. Lipsesc punctuaţiile. În celule au un cromatofor stelat. Ele se înmulţesc asexuat prin monospori nuzi, care, ca şi carposporii, pot executa mişcări amiboidale. Înmulţirea sexuată este o carpogamie simplă.

Bangia fuscopurpurea (Dillwyn) Lyngbye, 1819

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Bangiophyceae, Subclasa Bangiophycidae, Ordinul Bangiales, Familia Bangiaceae, Genul Bangia, Specia Bangia fuscopurpurea.
   Este o algă roşie cu tal erect filamentos, alcătuit din filamente fine, foarte ramificat, de culoare maro – roşu închis. După o serie de diviziuni longitudinale, talul se transformă într-un tub subţire cu lumen îngust.
   Celulele bazale ale talului se alungesc în rizoizi care se împletesc şi formează un disc fixator, cu ajutorul căruia specia se fixează de substratul dur. Rizoizii apar, de regulă, la exemplarele mature. Exemplarele tinere se fixează de substrat prin baza celulei cu care face contact, bază care se lăţeşte şi capătă o formă de talpă conică.

   Este o specie întâlnită la litoralul românesc primăvara şi la începutul verii, pe substrat pietros (având o preferinţă pentru cel neted), dar poate trăi şi ca formă liberă, plutind în masa apei. Este o specie stenotermă (de apă rece), de origine atlantic – boreală, cu o mare capacitate de reproducere şi dezvoltare. Se caracterizează prin eurihalinitate deoarece este cantonată în orizonturile superioare de adâncime, supuse periodic imersiei şi exondării. Poate tolera un mediu uscat până la 15 zile. Creşterea sub formă de gazon este o modalitate ca apa să fie bine reţinută, reducându-se astfel suprafaţa de evaporare.
   Cercetări recente au descoperit fosile ale acestei specii datând de 1,2 miliarde de ani. Acestea se numără printre cele mai vechi fosile de organisme eucariote cunoscute. Studiile asupra acestei specii au arătat că posedă principii antibacteriene, antivirale şi activitate citotoxică. (Marin Oana Alina, Timofte Florin)

Pyropia leucosticta (Thuret) Neefus & J.Brodie, 2011

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Bangiophyceae, Subclasa Bangiophycidae, Ordinul Bangiales, Familia Bangiaceae, Genul Pyropia, Specia Pyropia leucosticta.
   Algă roşie cu tal lamelar, roşu-violaceu. Talul are forme variabile (oval, rotund sau alungit), erect, cu margini ondulate aspect fragil. Se îngustează către bază, formând un stipes şi se fixează de substrat cu ajutorul unui disc format de rizoizii emişi de celulele bazale. Prezintă un singur rând de celule, iar fiecare celulă are un cromatofor stelat cu un singur pirenoid.
   Poate avea până la 40 cm, în mod excepţional depăşind 1 m, dar nu şi la litoralul românesc al Mării Negre, unde dimensiunile sale sunt reduse (între 10 – 15 cm).

   Este o specie comună pentru litoralul românesc, sezonieră, caracteristică perioadei reci a anului (stenotermă), de origine arctică, întâlnită pe substrat dur la adâncimi de 0 – 5 m. Este o specie oportunistă şi eurihalină. Poate fi identificată la litoralul românesc şi ca epifită pe alte alge de dimensiuni mai mari în timpul sezonului rece (în general pe Cystoseira barbata, dar şi pe Ceramium sau Polysiphonia).
   Pyropia leucosticta face parte din grupul de alge „nori“, specii comestibile, cu tradiţie în industria alimentară japoneză (intră în compoziţia preparatului tradiţional „sushi“). Totodată are şi utilizări în medicină, deoarece studiile au demonstrat că are o acţiune hipocolesterolemiantă.
   Are un conţinut ridicat de vitamin (cantitatea de vitamina C este de 50% mai mare decât cea existentă în citrice), carotenoizi, substanţe cu acţiune antimicrobiană şi poate reprezenta o sursă de extragere a acestor compuşi cu spectru larg de utilizare (în industria farmaceutică, alimentară, cosmetică). (Marin Oana Alina, Timofte Florin)

   Florideophyceae

   Grupează rodofitele evoluate cu o structură complexă. Cuprinde numai rodofite pluricelulare, la care celulele talului sunt legate între ele prin punţi citoplasmatice. Majoritatea speciilor sunt marine.

Hildenbrandia rubra (Sommerfelt) Meneghini, 1841

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Hildenbrandiophycidae, Ordinul Hildenbrandiales, Familia Hildenbrandiaceae, Genul Hildenbrandia, Specia Hildenbrandia rubra.
   Este o algă roşie încrustantă, cu o culoare a talului roşu-cărămiziu, de dimensiuni mici (câţiva mm – maximum 1 cm înălţime). Prezintă o strânsă aderenţă de substratul pe care se dezvoltă, prin partea sa inferioară, iar la atingere este netedă. Se prezintă sub forma unei cruste cu o suprafaţă sinuoasă care devine neregulat-ondulată la exemplarele mature. Celulele au o formă rotundă şi sunt unite într-o masă de gelatină. Nu prezintă rizoizi.
   La exemplarele mature crusta prezintă nişte adâncituri ca nişte depresiuni (conceptacule), în care se găsesc tetrasporociştii, unde ulterior se vor forma tetrasporii prin care această specie îşi realizează înmulţirea asexuată, singura formă de reproducere cunoscută a speciei. Reproducerea sexuată nu a fost evidenţiată la această specie. Aceste depresiuni prezintă un orificiu larg şi numeroase parafize incolore (perişori care acoperă organele de reproducere). Pereţii conceptaculelor au o culoare mult mai deschisă ca restul talului.

   Este o specie perenă, de origine arctico – boreală, întâlnită la litoralul românesc al Mării Negre pe substrat dur, dar şi pe cochilii de Rapana, în general în straturile superficiale ale apei (1 – 1,5 m adâncime), în zone adăpostite. În alte mări această specie poate fi identificată până la 30 m adâncime.
   Hildenbrandia rubra este o specie rezistentă la acţiunea valurilor şi curenţilor puternici, datorită aderenţei sale puternice de substrat. Poate suporta variaţii de salinitate, lumină, temperatură, cât şi alte condiţii de stres prelungit.

Acrochaetium savianum (Meneghini) Nägeli, 1862

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Nemaliophycidae, Ordinul Acrochaetiales, Familia Acrochaetiaceae, Genul Acrochaetium, Specia Acrochaetium savianum.
   Algă cu talul format din tufe de dimensiuni mici, erect, filamentos (alcătuit din filamente mici de maximum 3 cm). Celulele sunt dispuse într-un singur rând, cu creştere apicală, uninucleate. Prezintă organele de înmulţire dispuse lateral faţă de ramura de bază.
   Este considerată o specie salmastricol-marină, indicatoare de ape mai puţin poluate, ce poate epifita şi alte specii de alge roşii. Acrochaetium savianum este o specie de origine atlantic – boreală. 
   Intră în categoria fitoepifitelor, putând fi observată cu ochiul liber, dar de cele mai multe ori are dimensiuni microscopice, intrând în categoria endofitelor. A fost identificată recent populând intens talul elastic de Zostera noltei şi Stuckenia pectinata pe perioada verii, dar şi ca endofită (pe talul rigid de Cystoseira barbata şi pe cel filamentos de Cladophora).

   În trecut la litoralul românesc genul Acrochaetium era bine reprezentat şi se identificau mai multe specii ale acestui gen: Acrochaetium daviesii (semnalat în anii ’60 de Honorius Skolka), Acrochaetium hallandicum (semnalat în anii ’70 de Florian Vasiliu), Acrochaetium mahumetanum (identificat de Adrian Bavaru între anii 1962-1972), fiind specii epifite în general răspândite pe talurile de Cystoseira, Zostera, Laurencia. Dispariţia acestor specii, reducerea arealelor de răspândire a condus implicit şi la dispariţia speciilor de Acrochaetium
   Acrochaetium savianum avea o preferinţă pentru substratul vegetal alcătuit din talurile de Dasya pedicellata, dispariţia acesteia de la litoralul românesc ducând inevitabil la reducerea calitativă a acestei specii. (Marin Oana Alina, Timofte Florin) 

   Ceramiales. Grup care cuprinde alge filamentoase ramificate sau lamelare. Predomină tipul central de structură anatomică. Are filamente sporogene scurte. Frecvent formează cistocarpii; prezintă şi tetraspori. O dezvoltare constantă, mai ales în perioada estivală, o cunosc speciile genului Ceramium, care populează intens substratul dur de la diverse adâncimi. La litoralul românesc grupul este reprezentat de speciile: Callithamnion corymbosum, Ceramium virgatum (rubrum), Ceramium diaphanum, Ceramium elegans şi Polysiphonia denudata.

Callithamnion corymbosum (Smith) Lyngbye, 1819

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Rhodymeniophycidae, Ordinul Ceramiales, Familia Callithamniaceae, Tribul Callithamnieae, Genul Callithamnion, Specia Callithamnion corymbosum.
   Algă roşie cu aspect delicat, de dimensiuni mici, ce se prezintă sub forma unor tufe rotunjite, de culoare roşu aprins – roz pal, fixate de substrat prin mici discuri adezive. La genul Callithamnion talul e ramificat aproape dichotomic sau radiar, filamentele plecând de la două regiuni ale ramurilor de bază, dispunându-se altern, mai rar opus. Callithamnion corymbosum este o specie cu talul foarte ramificat. Acesta atinge lungimea de 10 – 15 cm şi prezintă celule mari plurinucleate.
   Se întâlneşte la litoralul nostru tot anul, pe substrat dur, cu dezvoltare mai mare primăvara şi vara. Specia poate habita şi pe cochilii de moluşte, dar şi ca epifită pe alte alge (Cystoseira, Ceramium), cât şi pe traheofita Zostera noltei. Este o specie anuală, de origine atlantic – boreală, comună pentru litoralul românesc, întâlnită în zone adăpostite.
   În anii ’70 – ’80 la litoralul românesc, aceasta se afla în asociaţie cu o altă specie a genului şi anume Callithamnion granulatum, care în prezent nu a mai fost identificată la litoralul nostru. (Marin Oana Alina, Timofte Florin)

Ceramium virgatum Roth, 1797

    Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Rhodymeniophycidae, Ordinul Ceramiales, Familia Ceramiaceae, Subfamilia Ceramioideae, Tribul Ceramieae, Genul Ceramium, Specia Ceramium virgatum.
   Algă cu tal filamentos de culoare roşu închis, care se dezvoltă până la 6 – 15 cm înălţime. Stratul cortical acoperă toată suprafaţa talului. Celulele stratului cortical sunt mici, dispuse fără nici o ordine. Organele de reproducere se dezvoltă numai pe părţile superioare ale talului. Creşte pe pietrele din apă şi este mai numeroasă primăvara. Datorită polimorfismului speciei sunt descrise mai multe varietăţi ale acesteia.

   Ceramium virgatum var. tenue (C.Agardh) G.Furnari, 2003. Algă cu tal care se prezintă sub forma unei tufe, ce nu depăşeşte 5 – 6 cm înălţime, de culoare roşu închis, cu ramificaţie dichotomică şi ramuri adventive mai puţin numeroase. Ca şi caracteristică, extremităţile sunt în formă de cleşte puternic curbat. Corticarea este continuă, dar pe unele porţiuni poate fi întreruptă. Prezintă celule secretoare.
   Ceramium virgatum var. implexocontortum (Solier) G.Furnari, 2003. Algă cu tufe de culoare roşu închis, dar care se prezintă frecvent într-o formă decolorată, de maximum 12 cm înălţime. Această varietate se caracterizează prin aspectul ramurilor principale, care se termină cu un cleşte ce se poate încolăci de mai multe ori în jurul propriei axe. Fronda prezintă o ramificaţie mai mult sau mai puţin dichotomică, iar ramificaţiile laterale sunt mai puţin numeroase.
   Corticarea este mai pronunţată la nivelul pereţilor transversali, ceea ce face ca această varietate să nu se prezintă uneori cu o corticare continuă. Ramificaţiile divaricate, răsucite în spirală, se comportă ca nişte cârcei, iar formarea numeroaselor tufe de rizoizi, prin care alga se fizează de substrat şi de filamentele propriei sale tufe, duce la alcătuirea unor tufe cu aspect de mase spongioase inextricabile, reprezentând o formă de adaptare la forţa de rupere a valurilor. (Marin Oana Alina, Timofte Florin)

Ceramium diaphanum (Lightfoot) Roth, 1806 

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Rhodymeniophycidae, Ordinul Ceramiales, Familia Ceramiaceae, Subfamilia Ceramioideae, Tribul Ceramieae, Genul Ceramium, Specia Ceramium diaphanum. 
   Algă care formează tufe filamentoase, de culoare roşu – roz pal, cu o înălţime de maximum 15 cm. Ramificaţia este dichotomică sau pseudo-dichotomică, cu ramuri laterale foarte numeroase, cu aspect mărgelat datorită celulelor cu cromatofori care acoperă în special articulaţiile. Filamentele sunt fine, cu interstiţii hialine. Extremităţile au un aspect variabil: se pot termina caracteristic în formă de cleşte, mai mult sau mai puţin curbat sau pot fi drepte. Corticarea nu este continuă, iar distanţa dintre zonele de corticare şi celule filamentului este mai mare. Trăieşte pe pietre sau epifită pe Cystoseira, primăvara şi toamna.

Ceramium diaphanum var. elegans (Roth) Roth, 1806

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Rhodymeniophycidae, Ordinul Ceramiales, Familia Ceramiaceae, Subfamilia Ceramioideae, Tribul Ceramieae, Genul Ceramium, Specia Ceramium diaphanum, Varietatea Ceramium diaphanum var. elegans.   
   Algă cu tufe filamentoase, de culoare roşu închis, ramificaţie dichotomică, cu un aspect articulat al talului, datorită distribuţiei celulelor cap la cap. Corticarea nu este continuă acest lucru fiind vizibil cu ochiul liber (talul prezintă o alternanţă de zone închise la culoare, care reprezintă zona cu cortex şi zone transparente care sunt celulele propriu-zise ale talului). Terminaţia ramificaţiilor este cea caracteristică, sub forma unui mic cleşte. (Marin Oana Alina, Timofte Florin)

Polysiphonia denudata (Dillwyn) Greville ex Harvey, 1833

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Rhodymeniophycidae, Ordinul Ceramiales, Familia Rhodomelaceae, Tribul Polysiphonieae, Genul Polysiphonia, Specia Polysiphonia denudata.
   Algă cu tal de culoare roşu închis, erect, filamentos, ramificat dichotomic, cu o înălţime cuprinsă între 3 – 20 cm. Structura internă este una caracteristică – talul apare articulat datorită numeroaselor şiruri de celule orizontale care înconjoară filamentul central.
   La Polysiphonia fiecare celulă are tendinţa de a se uni cu celula învecinată prin mici muguri anostomozaţi, care conferă o soliditate internă şi intimă talului. Prin această legătură se face şi schimbul de genom, de la celula care dă mugurele (care are nucleul în diviziune) la cea învecinată. Talul este format din cladomi multiaxiali pe care se găsesc numeroşi trichoblaşti care au rol fiziologic ca al perilor şi pe care se formeză organele sexuale. Adesea trichoblaştii cad şi lasă pe tal celulele lor bazale, în zonele unde se observă articulaţia între două segmente ale talului.
   Aspectul talului variază în funcţie de anotimp, astfel toamna acesta este redus doar la axele principale, pe când primăvara prezintă numeroase ramificaţii secundare de mici dimensiuni. Fixarea de substrat se realizează cu ajutorul unei talpe discoidale sau prin formaţiuni rizoidale.

   Polysiphonia denudata se întâlneşte pe substrat dur până la o adâncime de 6 m, dar şi pe cochilii de midii sau pe alte alge de dimensiuni mari (Cystoseira barbata), cu o mai mare răspândire în perioada caldă a anului, de primăvara până toamna. La rândul său consituie substrat pentru dezvoltarea altor specii fitobentale. Speciile genului Polysiphonia sunt fotofile şi sunt cantonate în orizonturile superficiale ale apei şi doar în condiţii de transparenţă excepţională în profunzimea bazinului acvatic.
   Genul cuprinde specii perene, de origine atlantic-boreală (Polysiphonia elongata, Polysiphonia brodiei) şi atlantic-tropicală (Polysiphonia denudata, Polysiphonia sanguinea, Polysiphonia subulifera). Forma fragilis a speciei Polysiphonia denudata este considerată endemism.
   Polysiphonia denudata are efect antiviral. Algele roşii din genul Polysiphonia conţin vitamine, pigmenţi carotenoizi şi substanţe cu acţiune antimicrobiană. (Marin Oana Alina, Timofte Florin)

   Gigartinales. Grup care cuprinde alge roşii mari, cu talul cilindric sau aplatizat. Au tetraspori. Înmulţirea sexuată are loc după tipul Callithamnion. Cistocarpiile sunt adâncite în tal. În dreptul ţărmului românesc au fost identificate speciile Phyllophora crispa, Phyllophora pseudoceranoides şi Coccotylus brodiei.
   Speciile genului Phyllophora constituiau una din principalele caracteristici biologice de pe platforma continentală situată la nord de gurile de vărsare ale Dunării şi totodată una dintre trăsăturile particulare ale bentosului Mării Negre.
   „Câmpul de Phyllophora al lui Zernov“ este denumirea dată după savantul rus care a descoperit acest imens câmp, ce se întindea pe o suprafaţă de 11.000 km² şi avea ca limită inferioară zona de deasupra braţului Sfântu Gheorghe şi care reprezenta cea mai mare aglomerare de alge roşii din Oceanul Mondial. Rezervele de Phyllophora erau estimate la 5,6 milioane de tone (biomasă umedă).
   Operaţiunile de dragare, eutrofizarea şi reducerea transparenţei apei sunt factori care au condus la declinul drastic al populaţiei de Phyllophora. În prezent se găsesc foarte puţine exemplare ale acestor specii şi nu se mai poate vorbi de o aglomerare de alge din acest gen.

Phyllophora crispa (Hudson) P.S.Dixon, 1964

    Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Rhodymeniophycidae, Ordinul Gigartinales, Familia Phyllophoraceae, Genul Phyllophora, Specia Phyllophora crispa.   
   Algă cu tal de culoare roşu închis în formă de panglică, foarte ramificat, cu o lăţime de 1 cm şi o înălţime cuprinsă între 10 – 50 cm. Filoidele au marginile ondulate, rigide şi prezintă o zonă închisă la culoare care ia aspectul unei aparente nervuri mediane. Acesta este un criteriu important în identificarea speciei. Ramificaţia este dichotomică, iar vârfurile ramurilor sunt rotunjite. Prezintă un scurt caulidiu cilindric în partea bazală şi aplatizat în cea superioară, care se fixează de substrat cu ajutorul unui crampon discoid. În secţiune transversală se pot observa 1 – 2 starturi de celule mici, strâns unite între ele, cu pereţi celulari groşi şi care sunt permanent transformate în zone corticale, iar în zona mediană – celule de dimensiuni mari, dispuse în şiruri compacte. Poate fi identificată pe substrat dur, la adâncimi mai mici de până la 15 m. Pe lângă faptul că este o importantă sursă de agar, Phyllophora crispa poate avea şi aplicabilitate în domeniul medicinei, deoarece are un conţinut ridicat de iod şi principii anticoagulante. (Marin Oana Alina, Timofte Florin)

 Phyllophora pseudoceranoides (S.G.Gmelin) Newroth & A.R.A.Taylor, 1971

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Rhodymeniophycidae, Ordinul Gigartinales, Familia Phyllophoraceae, Genul Phyllophora, Specia Phyllophora pseudoceranoides.   
   Algă cu tal de 10 – 15 cm lungime şi o formă de evantai. Filoidele nu mai prezintă marginile ondulate şi nici acea aparentă nervură mediană. Ramificaţia este neregulată sau dichotomică, iar structura internă este asemănătoare cu cea a speciei precedente. Este o specie care este mai frecvent identificată la litoralul românesc, pe cochilii de midii, mai ales în partea nordică. Prezintă principii antimicrobiene. (Marin Oana Alina, Timofte Florin)

Coccotylus brodiei (Turner) Kützing, 1843

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Rhodymeniophycidae, Ordinul Gigartinales, Familia Phyllophoraceae, Genul Coccotylus, Specia Coccotylus brodiei.   
   Algă cu tal de culoare roşu închis care poate ajunge la dimensiuni mai mari ca speciile înrudite, 5 – 40 cm şi are de asemenea o formă de evantai, cu filoidele fără margini încreţite şi fără nervură mediană. Prezintă un caulidiu lung, cilindric, de la nivelul căruia se desprind ramificaţii secundare, care la rândul lor prezintă multe lame de dimensiuni mici şi forme diverse (ondulate, ovale, plane). În zona mediană se pot observa celulele mari, iar în zona corticală- cele de dimensiuni mici, cu formă pătrată şi margini rotunjite. Studiile au identificat substanţe antimicrobiene la nivelul talului. (Marin Oana Alina, Timofte Florin)

Lomentaria clavellosa (Lightfoot ex Turner) Gaillon, 1828

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Rhodymeniophycidae, Ordinul Rhodymeniales, Familia Lomentariaceae, Genul Lomentaria, Specia Lomentaria clavellosa.   
   Lomentaria clavellosa este o algă roşie ce se fixează de substrat cu ajutorul unui crampon şi poate creşte până la 40 cm lungime. Talul este cilindric sau uşor turtit, roşu aprins – roz pal, cu aspect articulat din cauza cavităţii de diferite diametre din interiorul său. Cavitatea este umplută adesea cu o substanţă gelatinoasă. Talul este ramificat într-un singur plan, lateral sau neregulat, cu ramurile mai înguste spre vârf şi bază, având un aspect penat.

   Este o specie atlantic – boreală.
   În trecut (anii ’60 – ’70) această algă roşie avea dimensiuni mari şi forma asociaţia Lomentaria clavellosa – Antithamnion cruciatum, care marca în apele litorale româneşti limita de dezvoltare a vegetaţiei algale macrofite fixată. Adâncimea varia de la 7 – 8 m până la 13 – 15 m, în partea sudică a litoralului. Edificatorul formaţiei era Lomentaria clavellosa, iar la adâncimi de sub 11 m, unde aceasta nu mai apărea, se întâlnea Antithamnion cruciatum.
   Asociaţia Lomentaria clavellosa – Antithamnion cruciatum, se putea îmbogăţi cu elemente sezoniere: Bryopsis hypnoides, Ceramium elegans f. longe-articulata, iar pentru sectorul Mangalia – Vama Veche, Bryopsis hypnoides şi Callithamnion granulatum. La Tuzla şi la Costineşti, la adâncimi de 10 – 12 m, se găseau populaţii fragmentare de Phyllophora crispa. Pe pietre şi midii se întâlneau cele două alge roşii crustoase, Lithophyllum cystoseirae şi Peyssonnelia dubyi.
   În perioada 2010 – 2011 specia a fost identificată la Costineşti şi la 2 Mai, în formă fixată, pe cochilii de midii, însă cu dimensiuni reduse comparativ cu cele existente în trecut. Dispariţia acestei asociaţii a condus şi la dispariţia speciilor asociate acesteia, astfel că reapariţia ei indică o uşoară ameliorare a stării vegetaţiei bentale şi este considerat un aspect pozitiv. (Marin Oana Alina, Timofte Florin)

Corallina officinalis Linnaeus, 1758

   Regnul Plantae, Încrengătura Rhodophyta, Subîncrengătura Biliphyta, Subdivizia Eurhodophytina, Clasa Florideophyceae, Subclasa Corallinophycidae, Ordinul Corallinales, Familia Corallinaceae, Subfamilia Corallinoideae, Tribul Corallineae, Genul Corallina, Specia Corallina officinalis.
   Este o specie cu tal erect calcaros, cuprins între 2 – 12 cm înălţime, articulat, cu aspect de tufe mici ramificate de culoare variabilă, de la roşu aprins la roz pal. Lumina, acest factor decisiv în dezvoltarea macroalgelor acţionează uneori ca factor de stres şi poate conduce la depigmentare, de aici rezultând variaţiile de culoare ale talului. 
   Segmentele de la baza sunt cilindrice şi mai mari, îngustându-se mai sus, uneori aplatizându-se şi lăţindu-se mult. Talul are aspect plumos, uneori neregulat şi se fixează de substrat cu ajutorul unui disc bazal.

   Este o specie atlantic – boreală, perenă (răspândită tot timpul anului). Populează substratul dur sau cochiliile de midii, obligatoriu în zonele permanent acoperite de apă, deoarece suferă un proces rapid de desicare (de eliminare a apei din tal). În prezent specia mai poate fi identificată doar la Vama Veche.
   În anii ’60, Honorius Skolka menţionează pentru litoralul românesc o altă specie de Corallina şi anume Corallina mediterranea (doar la Vama Veche), care în prezent nu se mai întâlneşte la litoralul nostru.
   După cum indică şi denumirea (officinalis (lat.) – curativ, vindecător) specia posedă importante proprietăţi antimicrobiene, antibacteriene şi antihelmintice, dar şi principii aplicabile în industria cosmetică. În unele ţări, algele calcaroase din genul Corallina intră în compoziţia îngrăşămintelor algale utilizate în îmbogăţirea cu minerale a solului.

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAŢII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
IULIU MORARIU, IOAN TODOR
– BOTANICĂ SISTEMATICĂ, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ,  BUCUREŞTI – 1972;
I. POP, I. HODIŞAN, D. MITITELU, LUCIA LUNGU, I. CRISTUREAN, GH. MIHAI
– BOTANICĂ SISTEMATICĂ, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ,  BUCUREŞTI – 1983;
MUSTAŢĂ COSTICĂ, MUSTAŢĂ MARIANA, GHEORGHE MIHAI
– REGNURILE LUMII VII, IAŞI – 2004;
MARIN OANA ALINA, TIMOFTE FLORIN
– ATLASUL MACROFITELOR DE LA LITORALUL ROMÂNESC, CONSTANŢA – 2011;
ALEX, NORWEGIAN SEAWEEDS – BANGIA FUSCOPURPUREA;
OMARE – HILDENBRANDIA RUBRA;

SILVIA IORDACHE – CALLIMTHAMNION CORYMBOSUM;
ORGANISMES MARINS, LISIA LOPES – CERAMIUM VIRGATUM;
AN BOLLENESSOR – LOMENTARIA CLAVELLOSA;
MACROALGAL RESEARCH GROUP – CORALLINA OFFFICINALIS.

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s