Viermii plaţi (Platyhelminthes)

   Platelminţii (viermii plaţi) sunt metazoare tridermice cu corpul aplatizat, lipsite de celom propriu-zis (acelomaţi), cavitatea internă a corpului fiind plină cu parenchim (sau mezenchim). Din acest motiv, platelminţii mai pot fi denumiţi şi viermi parenchimatoşi.
   Sunt animale în cea mai mare parte acvatice, libere sau parazite. Au corpul puternic turtit dorso-ventral, simetrie bilaterală şi o serie de trăsături de superioritate faţă de grupele precedente ale regnului Animalia: prezenţa mezodermului şi a organelor care derivă din cea de a treia foiţă embrionară; apariţia unui sac musculo-cutaneu format din muscultura circulară diagonală şi longitudinală care înveleşte întregul corp; prezenţa unui aparat excretor protonefridian; sistem nervos ganglionar, cu concentrare nervoasă la nivelul zonei cefalice, zona unde se găsesc de asemenea organe de simţ; aparat genital uneori extrem de complicat datorită faptului că sunt animale hermafrodite.
   Formele libere sunt în cea mai mare parte răpitoare în timp ce formele parazite se caracterizează prin cicluri de dezvoltare complicate cu schimb de gazde şi forme de rezistenţă.

   Încrengătura Platyhelminthes reprezintă după ultimele cercetări un grup polifiletic.
   Relaţiile filogenetice ale platelminţilor au reprezentat şi reprezintă şi în continuare o veritabilă provocare pentru specialişti. Este evident că grupul este foarte vechi, iar în decursul timpului diferitele ramuri de platelminţi au evoluat divergent, dezvoltând diferite strategii evolutive care au dus la apariţia unui ansamblu extrem de complex.
    În urma analizelor moleculare, grupele Acoelomorpha şi Xenoturbellida cuprinse anterior în încrengătura Platyhelminthes, sunt considerate separate, formând încrengătura Xenacoelomorpha, apropiată de deuterostomieni.

   Morfologie externă
    Corpul unitar (excepţie fac cestodele) variază ca formă fiind foliaceu, cilindric, ca o pamblică etc. Capul puţin distinct, este delimitat de restul corpului printr-o îngustare în formă de gât sau prin prezenţa organelor de simţ, a creierului, iar la cele parazite prin dispozitive pentru fixare (ventuze, cârlige). Dimensiunile ajung de la câteva sute de microni la 10-15 m, excepţional 20 m. Culoarea este alb-opacă sau transparentă. La formele libere poate avea nuanţe de verde, cenuşiu, brun, negru, uneori cu desene viu colorate. Faţa ventrală, locomotoare, poartă gura şi orificiile genitale.

   Organizare internă
   Tegumentul este alcătuit dintr-un epiteliu celular sau infranucleat, parţial sau integral ciliat la formele libere, cu o cuticulă, uneori cu spinişori la cele parazite; formează cu musculatura parietală (circulară la exterior, longitudinală la interior şi adesea cu fibre diagonale, care pot trece în muşchii dorso-ventrali) teaca musculo-cutanată. Formaţiunile scheletice lipsesc. Prezintă însă producţii cuticulare (spini, cârlige) la paraziţi pentru fixare, iar la cele libere în armătura organelor copulatoare. Platelminţii posedă o mare varietate de secreţii adezive, mai abundente la extremităţile corpului.
   Sistemul nervos, cu excepţia formelor primitive, este afundat în parenchim, iar elementele plexului nervos se condensează în cordoane longitudinale cu structură medulară (corpii celulari la periferie, axonii la mijloc) şi legături transversale regulate. Perechea de cordoane ventrale este mai puternică. În regiunea cefalică se află creierul.
   Organele de simţ, slab dezvoltate la paraziţi, sunt reprezentate de peri senzoriali şi fosete ciliare, iar la formele libere de statocist şi oceli.
   Sistemul digestiv lipseşte la cestode şi fecampiide, acestea hrănindu-se osmotrof. La acestea există un masiv endodermic fagocitar, care comunică direct sau printr-un faringe simplu cu gura. La celelalte ordine, faringele este de diferite tipuri, iar intestinul mai mult sau mai puţin ramificat şi închis în fund de sac. Digestia, iniţial cavitară, sfârşeşte intracelular. Uneori se formează un sincitiu fagocitar provizoriu (turbelariate).
   Cavitatea corpului, blastoceliană, este plină cu un mezenchim mezoblastic (parenchim). Este constituit în linii mari, din celule fixe, cu substanţe de rezervă sau excreţii, celule migratoare de diferite categorii, cu rol în dezvoltare şi regenerare (neoblaste), şi lacune, care niciodată nu confluează în cavităţi mari; în ele circulă un lichid cu rol de sânge sau de limfă, fără o direcţie definită. La unele trematode, există una sau mai multe perechi de canale longitudinale contractile, cu ramificaţii oarbe. Parenchimul reprezintă mediul intern al animalului, sediul proceselor de metabolism.
   Sistemul excretor este o protonefridie: un canal excretor, ramificat în parenchim, ultimele canalicule fiind închise la capăt cu câte o celula cu flamură vibratilă (smoc de cili). Smocuri de cili se găsesc şi pe traiectul canalului. Structura submicroscopică a segmentului tubular al celulei terminale corespunde cu a coanocitelor spongierilor, fiind formată din microtubuli longitudinali, încercuiţi de o membrană plasmatică; uneori există microtubuli transversali. Numărul porilor excretori, poziţia lor şi modul de comunicare cu exteriorul diferă. Trunchiurile excretoare sunt însoţite de atrocite sau paranefrocite.
   Sistemul genital. Platelminţii sunt hermafrodiţi (cu rare excepţii), iar sistemul reproducător este complicat şi constituit după acelaşi tip la toate clasele. Gonadele sunt masive sau foliculare, iar cea femelă (excepţie arhooforele) separată într-o porţiune mai mică, germigenă şi una mai mare, vitelogenă, ultima producătoare de celule viteline (surori avortate ale ovulului), care servesc ca hrană embrionului. Corelativ cu această structură, oul este ectolecit. Vitelogenele urmează traiectul intestinului şi sunt în contact cu el uşurând adsorbţia substanţelor nutritive, necesare elaborării vitelusului; la cestode, la care hrănirea se face prin osmoză, ocupă poziţie periferică. Aparatul copulator este complicat, uneori cu armătură cuticulară şi glande anexe, dispozitive pentru acuplare şi pentru înmagazinarea spermatozoizilor proprii sau pe cei primiţi de la partener, uter pentru acumularea ouălelor, foarte dezvoltat la paraziţi. Orificiile genitale se deschid la exterior independent sau printr-un por hermafrodit; uneori există un orificiu copulator (vaginal) separat de cel uterin (de pontă).

    Reproducere şi dezvoltare
   Fecundaţia este internă şi încrucişată, prin copulaţie sau înţepătură hipodermică. Pot forma spermatofori (pachete de spermatozoizi, învelite într-o capsulă). Dezvoltarea depinde de tipul de ou. La formele cu ouă endolecite, dezvoltarea este de tip spiral şi determinată; entomezodermul derivă din micromera 4d, iar la policlade există larvă liberă; la speciile cu ouă ectolecite, dezvoltarea este puternic modificată, cu foiţe germinative provizorii, datorită prezenţei celulelor viteline. Cele parazite (trematode, cestode) au cicluri evolutive complicate, cu stadii larvare diferite, schimb de gazdă şi de generaţii, fenomene de neotenie, poliembrie şi înmulţire asexuată.

   Viermii plaţi sunt un grup taxonomic relativ bine reprezentat în Marea Neagră (circa 285 specii, M. T. Gomoiu – Biodiversity in the Black Sea), atât prin formele libere – turbelariatele – cât şi prin cele parazite (monogene, cestode, sau trematode).
   Date despre formele libere (turbelariate), sunt fragmentare. Datorită dificultăţilor întâmpinate în studierea acestui grup, studiile asupra turbelariatelor sunt rare şi nu acoperă decât o parte din totalul speciilor. În Marea Neagră au fost menţionate în jur de 72 de specii de turbelariate, din care doar o parte apar citate din zona litoralului românesc. Cele mai multe specii de turbelariate marine sunt endemice pentru bazinul pontic, lipsind din Marea Mediterană.
   Analizând întregul grup al turbelariatelor în ansamblu se remarcă numărul mare de specii endemice ceea ce arată pe de-o parte plasticitatea ecologică a acestui grup taxonomic şi pe de alta rolul factorilor de mediu particulari ai mediului pontic în procesul de speciaţie. Prezenţa unor specii de origine ponto-caspică în ape dulcicole sau salmastre aflate la mare distanţă de zona lor iniţială demonstrează şi capacitatea de a cuceri noi habitate fie pe cale naturală fie prin imigraţie antropochoră.
   Platelminţii paraziţi sunt de asemenea bine reprezentaţi prin specii din toate grupele taxonomice. Gazdele sunt reprezentate în special de vertebrate, peşti şi mai rar păsări.

   Turbelariate (Rhabditophora)

   Sunt forme libere, răpitoare, de talie mică, medie şi mare care se hrănesc cu pradă vie sau cadavre (bacterii, protozoare, rotiferi, crustacei mici, oligochete sau ascidii). Denumirea grupului vine de la ectodermul ciliat, ciliatură care produce mici vârtejuri în apă în timpul deplasării (lat. turbella – vârtej mic).
   Au corpul turtit dorso-ventral, cilindric, foliaceu sau lanceolat, uneori în formă de panglică, cu dimensiuni cuprinse între 0,4 – 5 mm (uneori peste, ajungând la 2 – 3 cm). Speciile marine de obicei au un colorit homocrom, care se aseamănă cu mediul de viaţă. Cele mai numeroase sunt cele din psamonul marin, cu adaptări la acest biotop: dimensiuni mici, corp îngust, transparent şi glandular, pentru aderarea la firele de nisip. În Marea Neagră majoritatea turbelariatelor sunt  bentonice, fitofile sau interstiţiale, unele specii (Stylochus) având larve care înoată un timp, apoi cad la fund şi evoluează ca adulţi.
   Turbelariatele sunt cel mai vechi grup de platelminţi.
   Speciile de platelminţi din clasa Rhabditophora, menţionate în Marea Neagră, sunt cuprinse în ordinele: Prolecithophora, Rhabdocoela, Macrostomida, Polycladida, Tricladida.

  Prolecitophora. Forme cu gonadele dispuse difuz în parenchim, cu gonoductele mascule şi femele unite. Intestinul drept, fără diverticule.
   Din acest grup la litoralul românesc sunt semnalate speciile Plagiostomum girardi ponticum Pereyaslawzewa, 1892 (1,3 – 1,6 mm) şi Allostoma pallidum Beneden, 1861  (0,7 – 1,2 mm), ambele comune în epibioza substratului dur. Prima specie are corpul oval-alungit, translucid, cu doi oceli situaţi anterior faţă de orificiul bucal. Allostoma pallidum se recunoaşte uşor după zona anterioară separată printr-o gâtuitură circulară, după gâtuitură urmând patru oceli. Culoarea corpului este verzuie.

   Rhabdocoela. Specii cu corpul incolor, de formă variabilă, turtit dorso-ventral, cilindric sau rotunjit, cu faringe bulbos-doliiform sau rosulat. Unele specii (fam. Bertilliellidae) pot prezenta spiculi calcaroşi. Gonadele pot fi simple sau perechi. Frecventă în Marea Neagră specia Itaipusa karlingi.

Itaipusa karlingi Mack-Fira, 1968 

   Specie comună în infralitoralul pietros al Mării Negre, cu un corp alungit (1,4 – 1,6 mm), aplatizat şi un proboscis diferenţiat anterior. La ţărmul românesc, la sud de Constanţa.
    Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Platyhelminthes, Clasa Rhabditophora, Subclasa Trepaxonemata, Infraclasa Euneoophora, Ordinul Rhabdocoela, Subordinul Kalyptorhynchia, Infraordinul Eukalyptorhynchia, Familia Koinocystididae, Genul Itaipusa, Specia Itaipusa karlingi.

   Macrostomida. Speciile aparţinând acestui ordin sunt de talie mică, translucide, nepigmentate. Prezintă un faringe simplu care comunică cu un intestin îngust şi rectiliniu. Ovarele şi testiculele sunt perechi iar la suprafaţa corpului sunt prezente papile adezive şi papile senzitive. Statociştii lipsesc. Unele specii au oceli, altele nu.
    În apele litorale marine sunt comune speciile Microstomum papillosum Graff, 1882 (0,5 – 0,7 mm), întâlnit în epibioza fundurilor stâncoase de mică adâncime şi Macrostomum ermini Ax, 1959, de talie comparabilă (0,6 – 1 mm), cu corpul alungit, terminat posterior cu o zonă uşor gâtuita. Această specie este întâlnită pe fundurile nisipoase de la sud de Constanţa. În lacurile paramarine şi la gurile Dunării se întâlneşte o specie relictă, dulcicol-salmastricolă, Macrostomum hystricinum Beklemischev, 1951, foarte apropiată ca aspect de Macrostomum ermini.

Microstomum papillosum Graff, 1882 

   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Platyhelminthes, Clasa Rhabditophora, Subclasa Macrostomorpha, Ordinul Macrostomida, Familia Microstomidae, Genul Microstomum, Specia Microstomum papillosum.

Macrostomum hystrix Ørsted, 1843

   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Platyhelminthes, Clasa Rhabditophora, Subclasa Macrostomorpha, Ordinul Macrostomida, Familia Macrostomidae, Genul Macrostomum, Specia Macrostomum hystrix.

   Polycladida. Specii marine, de talie mare pentru turbelariatele europene (pot atinge peste 1 cm lungime), cu corpul foliaceu sau ovoidal, cu marginile laterale ondulate neregulat. Prezintă pigmentaţie homocromă, oceli numeroşi, uneori cu mici tentacule dorsale în zona cefalică. Tubul digestiv prezintă faringe de tip plicat, iar intestinul are numeroase ramuri. Gonadele sunt de tip folicular.
    În zonele litorale ale Mării Negre, în biocenoza midiilor de piatră se întâlnesc frecvent specii ca Stylochus tauricus şi Leptoplana tremellaris.

Stylochus tauricus Jakubova, 1909

   Este turbelariatul cel mai lat de la litoralul românesc. Are corpul oval; anterior şi lateral cu oceli numeroşi (30) şi două tentacule dorsale late şi proeminente. Măsoară 12 – 14 mm lungime şi 6 – 7 mm lăţime. Este de culoare brună, mai intensă la exemplarele tinere. Specie comună la piatră, răspândita printre talurile algelor Cystoseira şi Enteromorpha.
    Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Platyhelminthes, Clasa Rhabditophora, Subclasa Trepaxonemata, Ordinul Polycladida, Subordinul Acotylea, Suprafamilia Stylochoidea, Familia Stylochidae, Genul Stylochus, Specia Stylochus tauricus.

Leptoplana tremellaris Müller OF, 1773

   Are corpul turtit şi alungit, de forma unei frunze mici, lung de până la 10 mm şi lat de 2 mm. Este brun pe partea dorsală cu o nuanţă mai închisă la mijlocul spatelui. Ocelii sunt grupaţi în două câmpuri situate deasupra ganglionilor cerebroizi. Înoată frumos prin mişcări ondulatorii. Se întâlneşte până la adâncimea de 18 m unde trăieşte aproape exclusiv pe funduri pietroase, apărând rareori şi la nisip. În apele litoralului românesc este o specie comună.
    Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Platyhelminthes, Clasa Rhabditophora, Subclasa Trepaxonemata, Ordinul Polycladida, Subordinul Acotylea, Suprafamilia Leptoplanoidea, Familia Leptoplanidae, Genul Leptoplana, Specia Leptoplana tremellaris.

Notoplana alcinoi Schmidt, 1862

   Este o specie asemănătoare ca formă şi colorit cu Leptoplana tremellaris, dar atinge dimensiuni mai mari, până la 18 mm.
    Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Platyhelminthes, Clasa Rhabditophora, Subclasa Trepaxonemata, Ordinul Polycladida, Subordinul Acotylea, Suprafamilia Leptoplanoidea, Familia Notoplanidae, Genul Notoplana, Specia Notoplana alcinoi.

   Tricladida (Maricola). Specii de talie mică şi medie (ating până la 2 cm lungime), de regulă cu trei perechi de cordoane nervoase legate prin comisuri dorso-ventrale. Procerodes lobata este una din speciile acestui ordin, întâlnite în Marea Neagră.

Procerodes lobata Schmidt, 1862

   Corpul 6 mm. În zona cefalică prezintă 4 lobi. Dorsal şi anterior sunt prezenţi câte 2 oceli. Orificiul bucal este situat posterior iar faringele este tubular. Intestinul cu diverticule laterale mari, dispuse regulat, între care se găsesc foliculi testiculari (pseudometamerie). Ovarele sunt perechi, situate în partea anterioară a corpului, în spatele ochilor.
    Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Platyhelminthes, Clasa Rhabditophora, Subclasa Trepaxonemata, Infraclasa Euneoophora, Supraordinul Adiaphanida, Ordinul Tricladida, Infraordinul Maricola, Suprafamilia Procerodoidea, Familia Procerodidae, Genul Procerodes, Specia Procerodes lobata.

   Monogene (Monogenea)

   Monogenele sunt viermi plaţi ectoparaziţi pe branhiile peştilor, cu tendinţa spre endoparazitism, dar în cavităţi care comunică direct cu exteriorul (cavitatea cloacală, nazală, faringiană, vezica urinară). Se hrănesc cu mucus, celule epiteliale şi sânge din rănile produse, dăunând puietului de peşte.
   Corpul este aplatizat, prevăzut posterior cu o ventuză puternică, adesea prevazută cu ţepi curbaţi sau cu un sistem de ventuze. Uneori, ventuzele apar anterior, unde se pot deschide şi glande cimentare. Orificiul bucal este situat terminal, faringele este musculos, aspirator. Intestinul este alungit, saciform la formele primitive sau prezintă două ramuri anastomozate sau nu posterior, cu sau fără diverticule.  Ovarele sunt unice, cu glandele vitelogene separate sau nu (germovitelariu). Testiculul este cel mai adesea unic, compact, uneori poate fi folicular, iar la unele specii pot apare mai multe testicule. Canalul deferent se termină cu o veziculă seminală cu organ de acuplare prevăzut cu stileţi sau cârlige caracteristice pentru fiecare specie. Orificiul genital hermafrodit se deschide ventral, anterior.
   Segmentarea oului este de tip spiral. Dezvoltarea are loc direct, fără schimb de gazde. Din ou iese o larvă ciliată, girodactilidă, care înoată un timp ­în apă, apoi se fixează pe o gazdă şi îşi dezvoltă organele adezive. Unele specii sunt vivipare iar altele prezintă poliembrionie (din ou eclozează un individ subadult, care conţine 3 embrioni încutiaţi şi de vârste diferite; înainte de a ajunge matur sexual, individul 1 expulzează individul 2, acesta individul 3, care, la rândul său va elibera individul 4; fiecare va da ouă cu aceiaşi evoluţie).
   Speciile din clasa Monogenea menţionate în Marea Neagră sunt cuprinse în ordinele Capsalidea, Dactylogyridea, Gyrodactylidea (subclasa Monopisthocotylea – forme cu organe de adeziune simple, unice), Diclybothriidea şi Mazocraeidea (subclasa Polyopisthocotylea – forme la care posterior există un complex de ventuze de fixare).

   Capsalidea. În Marea Neagră, Nitzschia sturionis, parazit la acipenseride.

Nitzschia sturionis (Abildgaard, 1794) Krøyer, 1852

   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Platyhelminthes, Subîncrengătura Neodermata, Clasa Monogenea, Subclasa Monopisthocotylea, Ordinul Capsalidea, Familia Capsalidae, Genul Nitzschia, Specia Nitzschia sturionis.

   Dactylogyridea. Specii parazite la selacieni şi peşti. Discul posterior de fixare prezintă 10, 12 sau 16 cârlige periferice.
    Din Marea Neagră, speciile: Diplectanum aculeatum Parona & Perugia, 1889, Diplectanum simile Bychowsky, 1957, Lamellodiscus elegans Bychowsky, 1957, Lamellodiscus fraternus Bychowsky, 1957, (fam. Diplectanidae), parazite pe corbul de mare (Sciaena umbra) şi sparos (Diplodus annularis).

   Gyrodactylidea. Discul adeziv la speciile încadrate în acest ordin prezintă 16 cârlige marginale, în timp ce cârligele mari pot lipsi sau, dacă sunt prezente, sunt doar 2. Tubul digestiv are intestinul prevăzut cu două cecumuri lungi. Sunt specii vivipare. 
    Din Marea Neagră, speciile: Gyrodactylus atherinae Bychowsky, 1933, Gyrodactylus rarus Wagener, 1910, (fam. Gyrodactylidae), parazite pe  cambulă (Platichthys flesus), aterină (Atherina boyeri) sau ghidrin (Gasterosteus aculeatus); Tetraonchoides paradoxus Bychowsky, 1951, (fam. Tetraonchoididae), parazit la boul de mare (Uranoscopus scaber).

   Diclybothriidea. Specii cu trei ventuze posterioare, parazite la selacieni şi acipenseride.
   Reprezentanţi în Marea Neagră, speciile: Squalonchocotyle pontica Pogorel’tseva, 1964 şi Squalonchocotyle squali MacCallum, 1931, (fam. Hexabothriidae) parazite la câinele de mare (Squalus acanthias).

   Mazocraeidea. Specii prezentând patru sau mai multe perechi de ventuze la adulţi. Parazitează pe peşti (clupeide, ciprinide sau percide), unele pot fi hiperparazite pe izopode parazite la peşti.
    Din Marea Neagră: Plectanocotyle gurnardi Van Beneden & Hesse, 1863, (fam. Plectanocotylidae), parazitează pe rândunica de mare (Chelidonichthys lucerna) iar  Axine belones Abildgaard, 1794, (fam. Axinidae)  pe zărgan (Belone belone).

   Cestode (Cestoda)

   Cestodele sunt adaptate pentru viaţa endoparazită intestinală. Din cele două subclase Cestodaria şi Eucestoda, ultima este cea mai importantă (include specii cu corpul strobilat – teniile tipice – cât şi specii monozoice, care nu prezintă strobil).
    La cestodari corpul este unitar, foliaceu sau în formă de panglică, lipsit de scolex şi de organe de fixare. Eucestodele (marea majoritate) au corpul împărţit în trei regiuni: scolex, anterior, prevăzut cu ventuze, botrii, pseudobotrii sau trompe cu cârlige, gâtul sau regiunea proligeră şi strobilul format din proglote. Numărul proglotelor variază, iar dispoziţia lor este liniară, fiecare conţinând un aparat genital hermafrodit. Cele mai apropiate de zona proligeră sunt proglotele mai tinere, ultimele sunt cele mai bătrâne care conţin ouă embrionate şi de regulă se desprind de strobil.
   Fecundaţia cestodelor este internă şi încrucişată, putând avea loc între proglotele aceluiaşi strobil, care sunt de vârste diferite: spre scolex mascule, iar către mijlocul strobilului femele. Viermele stând încolăcit în intestin, proglotele de vârste diferite vin în atingere. Eliminarea ouălelor se face fie prin orificiul de pontă, fie prin descompunerea sau ruperea pereţilor proglotelor. Larva are 3 perechi de cârlige (de aici şi denumirea de hexacant sau oncosfera), la cestodari 5 perechi (licofora). Hexacantul nu caută activ gazda, ci este înghiţit de ea, străbate peretele intestinului cu ajutorul cârligelor şi ajunge în ţesuturi sau organe din cavitatea corpului, unde se transformă în cisticerc. Din gazda intermediară (gasteropode, anelide, artropode şi chiar vertebrate), ajunge în gazda definitivă, evoluând în intestinul ei, ca adult.
   Speciile din clasa Cestoda menţionate în Marea Neagră  sunt cuprinse în ordinul Amphilinidea (subclasa Cestodaria) şi ordinele Diphyllobothriidea, Trypanorhyncha, Tetraphyllidea, Diphyllidea, Bothriocephalidea, Onchoproteocephalidea (subclasa Eucestoda – forme dixene, parazite intestinal la vertebrate ale căror dimensiuni pot atinge 20 m; morfologic, eucestodele se deosebesc radical de restul platelminţilor; corpul lor este format din scolex, sau zona cefalică, gât şi strobil format din minimum trei unităţi morfo-funcţionale denumite proglote).

   Amphilinidea. Specii de dimensiuni relativ mari, endoparazite, lipsite de tub digestiv. Corpul prezintă o cuticulă subţire. Sub cuticulă urmează o zonă fibrilară, cu fibre de musculatură dispuse neregulat, urmată de o zonă musculară, cu fibre musculare transversale şi longitudinale şi o zonă glandulară cu celule mari a căror secreţie se varsă la exteriorul corpului prin canale care străbat toate straturile menţionate anterior. Sistemul nervos prezintă anterior o comisură lată de la care pornesc doi nervi anteriori şi doi posteriori. Sistemul reproducător are multe similitudini cu cel de la monogene. În ciclul de dezvoltare apare o larva licoforă cu epiteliul ciliat şi 5 perechi de cârlige posterioare.
    În Marea Neagră, Amphilina foliacea (fam. Amphilinidae) parazit la acipenseride.

Amphilina foliacea Rudolphi, 1819

   Se dezvoltă ca larvă în crustacee de apă dulce (amfipode), de unde, prin ingestie devine parazit în cavitatea corpului la sturionii care migrează şi se hrănesc în fluviile şi râurile pontice.
    Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Platyhelminthes, Subîncrengătura Neodermata, Clasa Cestoda, Subclasa Cestodaria, Ordinul Amphilinidea, Familia Amphilinidae, Genul Amphilina, Specia Amphilina foliacea.

   Diphyllobothriidea. Grup care cuprinde specii, cu scolexul prevăzut cu organe de fixare slabe, botrii, în număr de 2 – 6. La unele specii, aceste structuri pot să lipsească. Strobilul poate fi evident sau nu.
    Din Marea Neagră, speciile: Diphyllobothrium stemmacephalum Cobbold, 1858, Diphyllobothrium elegans Krabbe, 1865 şi Diphyllobothrium latum Linnaeus, 1758, (fam. Diphyllobothriidae), parazite la afalin (Tursiops truncatus), marsuin (Phocaena phocaena) şi foca sihastru (Monachus monachus). Prezintă scolexul cu două şanţuri longitudinale; strobilul este lung de până la 10 m. Ciclul de dezvoltare include ca gazde crustacee copepode (larva procercoid), peşti dulcicoli (larva pleurocercoid) şi mamifere ihtiofage, în intestinul cărora se dezvoltă adultul.

   Trypanorhyncha. Specii la care scolexul prezintă un peduncul cefalic lung. Pe scolex sunt prezente 4 botrii şi 4 trompe lungi, exertile, prevăzute cu ţepi recurbaţi şi care în repaus sunt retrase în teci situate în pedunculul cefalic. Larvele acestor tenii parazitează la diverse nevertebrate marine iar adulţii parazitează în intestin la selacieni.
   Ca reprezentanţi în Marea Neagră sunt citate speciile: Grillotia erinaceus Van Beneden, 1858, parazit la sturioni (Acipenseridae) şi vatos (Raja clavata); Hepatoxylon trichiuri Holten, 1802, parazit la dracul de mare (Trachinus draco); Nybelinia lingualis Cuvier, 1817 şi Tetrarhynchobothrium tenuicolle Diesing, 1850, paraziţi deasemenea la vatos.

   Tetraphyllidea. În acest grup sunt incluse specii parazite la peşti, cu scolexul cu peduncul cefalic prevăzut cu patru botridii, compartimentate sau nu, pedunculate sau nu şi cu ţepi recurbaţi. Proglotele de pe strobil se pot desprinde înainte de maturarea aparatului genital, ele pot trăi independente în intestinul gazdei, unde are loc şi împerecherea.
    Din Marea Neagră: Anthobothrium cornucopia Van Beneden, 1850 şi Anthobothrium musteli Van Beneden, 1850, (fam. Phyllobothriidae), specii parazite la pisica de mare (Dasyatis pastinaca).

   Diphyllidea. Specii mici, de doar câţiva centimetri, parazitând la crustacee şi moluşte ca larvă şi la selacieni ca adult. Scolexul este masiv, cu peduncul cefalic care poate prezenta ţepi recurbaţi. Botridiile fuzionează două câte două, scolexul acestor specii având doar două astfel de formaţiuni. Strobilul are un număr mic de proglote, capabile să se desprindă şi să trăiască independent, ca şi la grupul precedent.
    Din Marea Neagră: Echinobothrium typus Van Beneden, 1849, parazit ca adult la vatos (Raja clavata).

   Bothriocephalidea. Din Marea Neagră speciile: Eubothrium crassum Bloch, 1779, parazit la păstrăvul de mare (Salmo labrax) şi calcan (Scophthalmus maeoticus), Bothriocephalus atherinae Chernyshenko, 1949, parazit la aterină (Atherina boyeri) şi Bothriocephalus scorpii Müller, 1776, parazit la calcan, cambulă (Platichthys flesus) şi scorpia de mare (Scorpaena porcus).

   Onchoproteocephalidea. Din Marea Neagră: Acanthobothrium coronatum Rudolphi, 1819, Acanthobothrium dujardinii Van Beneden, 1849, Acanthobothrium ponticum Borcea, 1934, (fam. Onchobothriidae), specii care parazitează la vatos (Raja clavata) şi pisica de mare (Dasyatis pastinaca) şi Proteocephalus macrocephalus Creplin, 1825, parazit la anghilă (Anguilla anguilla).

   Trematode (Trematoda)

   Grupul include specii endoparazite, cu două sau mai multe gazde intermediare. Trematodele digene prezintă două ventuze de fixare, parazitând în tubul digestiv la vertebrate sau în organele anexe ale acestuia. Rar sunt ectoparazite. Organizaţia internă o aminteşte pe cea a turbelariatelor rabdocoele.
   Morfologic, trematodele digene au aspect foliaceu, cu extremitatea cefalică slab diferenţiată. Fixarea de organele interne ale gazdei se efectuează prin intermediul celor două ventuze, una bucală şi una ventrală. La unele forme, există de asemenea ţepi cuticulari care asigură o mai bună fixare a parazitului în organele interne ale gazdei. Orificiul bucal se deschide anterior, în mijlocul ventuzei bucale. Orificiul genital se deschide pe faţa ventrală, în treimea anterioară a corpului iar orificiul excretor, terminal şi posterior.
   Speciile din clasa Trematoda, menţionate în Marea Neagră sunt cuprinse în ordinul Plagiorchiida (subclasa Digenea – forme endoparazite la vertebrate, cu ventuza ventrală fără cârlige de fixare; ciclul de dezvoltare cu două sau mai multe gazde, cu metamorfoză larvară; intestinul ramificat cu sau fără diverticule).

   Plagiorchiida. Specii de dimensiuni mici, alungite sau turtite, cu testiculele plasate anterior. Gazdele intermediare sunt nevertebrate, mai ales artropode, iar adulţii parazitează la vertebrate. Ciclul de dezvoltare cu două sau trei gazde.
     Din Marea Neagră:
   – Bucephalus polymorphus von Baer, 1827 şi Bucephalus marinus Vlasenko, 1931, specii parazite la morun (Huso huso) şi galea (Gaidropsarus mediterraneus); Proctoeces maculatus Looss, 1901 parazit la buzaţi (Crenilabrus);
   – Bacciger bacciger (Rudolphi, 1819) Nicoll, 1914, parazit la aterină  (Atherina boyeri); Saccocoelium obesum Looss, 1902, parazit la chefali (Mugilidae); Brachycladium palliatum (Looss, 1885) Looss, 1899, parazit la delfinul comun (Delphinus delphis); Synthesium tursionis (Marchi, 1873) Stunkard & Alvey, 1930, parazit la afalin (Tursiops truncatus); Crepidostomum farionis O. F. Muller, 1780, parazit la păstrăvul de mare (Salmo labrax); Skrjabinopsolus semiarmatus Molin, 1858, parazit la sturioni (Acipenseridae);
   – Cryptocotyle concava Creplin, 1825, parazit la barbun (Mullus barbatus ponticus);
   – Deropristis hispida Rudolphi, 1819, parazitează  la sturioni (Acipenseridae);
   – Haplosplanchnus pachysomus (Eysenhardt, 1829) Looss, 1902, parazit la chefali  (Mugilidae);
   – Proctotrema bacilliovatum Odhner, 1911,  parazit la barbun (Mullus barbatus ponticus).

   Plagiorchiida (Hemiurata). Indivizii trăiesc închistaţi câte doi şi parazitează pe branhiile peştilor marini. Corpul este împărţit în două zone: o zona anterioară aplatizată şi îngustă, şi o zonă posterioară cilindrică sau voluminoasă. Dezvoltarea este directă, fără gazde intermediare.
    Din Marea Neagră:
    – Nematobothrium scombri Taschenberg, 1879, parazit la scrumbia albastră (Scomber scombrus) şi Unitubulotestis pelamydis Taschenburg, 1879, parazit la şprot (Sprattus sprattus), stavrid (Trachurus mediterraneus), pălămidă (Sarda sarda) şi cambulă (Platichthys flesus);
   – Ectenurus lepidus Looss, 1907, Hemiurus appendiculatus Rudolphi, 1802,  Lecithocladium excisum (Rudolphi, 1819) Lühe, 1901, paraziţi la Perciformes;
   – Lecithaster gibbosus Rudolphi, 1802, parazit la Gadidae, Salmonidae, Clupeidae, Gobiidae şi Scombridae.

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAŢII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
Conf. univ. dr. MARIUS SKOLKA
ZOOLOGIA NEVERTEBRATELOR vol I-II – OVIDIUS UNIVERSITY PRESS, Constanţa 2003;
RAPORT DE CERCETARE nr. 880/2004, EVALUAREA BIODIVERSITĂŢII DOBROGEI, UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANŢA;
Lector univ. dr. VALERIA FIRA, Asist. univ. dr. MARIA NĂSTĂSESCU
ZOOLOGIA NEVERTEBRATELOR, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, Bucureşti-1977;
DAN MANOLELI, TEODOR NALBANT
VIAŢA ÎN MAREA NEAGRĂ, EDITURA ŞTIINŢIFICĂ ŞI ENCICLOPEDICĂ, Bucureşti, 1976;
WoRMS – World Register of Marine Species
http://www.marinespecies.org/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s