Edificiul Roman cu Mozaic

   Edificiul Roman cu Mozaic este o monumentală construcţie antică situată în imediata vecinătate a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, pe faleza dintre Piaţa Ovidiu şi Aleea Marinarilor. A fost descoperit în urma lucrărilor făcute pentru construirea unor blocuri de locuinţe în toamna anului 1959. Campaniile arheologice dedicate edificiului roman s-au întins de-a lungul a cinci ani, până în 1965. La acestea s-au adăugat şi cele dintre anii 1965-1968, care au avut ca scop desfăşurarea cercetării în continuarea construcţiei, prin scoaterea la lumină a anexelor sud-estice şi a termelor ce par a face parte din acelaşi complex.
   Importanţa arheologică a Edificiului Roman cu Mozaic a făcut ca, în perioada anilor 1970-1976, să se construiască deasupra monumentului, în zona mozaicului original, o structură din oţel, beton şi sticlă, pentru protecţie.

Edificiul Roman cu Mozaic

Edificiul Roman cu Mozaic

   Impunătoarea construcţie, înălţată în secolul al III-lea sau al IV-lea e.n. (posibil sub împăratul Constantin cel Mare, 306-337), se desfăşura în antichitate pe trei terase, tăiate în taluzul falezei şi nivelate pentru asigurarea stabilităţii construcţiei. Era situată chiar pe cheiurile vechiului port tomitan, de la nivelul cărora se deschidea prima sa suită de încăperi. Acesta cuprindea unsprezece camere boltite folosite ca depozite pentru mărfurile aduse de corabiile comerciale care acostau în port.
   Datorită distrugerilor masive începute încă din antichitate şi situării lor în prezent sub nivelul apelor mării, construcţiile de pe primul nivel scoase la lumină, nu au putut fi reconstituite (după terminarea cercetărilor, ele au fost acoperite cu pământ, iar în spaţiul de deasupra lor a fost organizat un mic parc arheologic). Rezultatul notabil al cercetărilor constă în aceea ca au fost descoperite materiale probatorii pentru atribuirea caracterului de depozite. Astfel, într-una din încăperi au fost găsite zeci de amfore sparte, dintre care unele, de dimensiuni mai mari, păstrau încă oarecari cantităţi de grâu carbonizat şi cuie de fier.
   Accesul către următoarele două terase era făcut cu ajutorul unor trepte masive de calcar.
   Al doilea nivel era asemănător primului. Avea tot unsprezece încăperi boltite, înalte de 8 m, largi de 6 m şi lungi de 11 m, prevăzute cu intrări masive şi praguri lucrate din calcar alb, folosite în acelaşi scop ca şi primele (în urma cercetării arheologige au fost recuperate 120 de amfore întregi sau fisurate, încărcate cu diferite substanţe).

Depozitele edificiului roman

Fostele magazii de pe a doua terasă, amenajate în scop muzeal, adăpostesc monumente epigrafice descoperite în diferite centre arheologice din Dobrogea

   Configuraţia celui de-al treilea nivel însă este total diferită de a celorlalte două. Aici avem de-a face cu o sală imensă (101 m lungime, 21,45 m lăţime), necompartimentată şi somptuoasă, pardosită cu peste 2.000 m² de mozaic policrom. Decorul ei este luxos, iar tribuna improvizată pe latura sa nord-estică arată că avea o destinaţie ce servea scopurilor comerciale ale portului, locul unde se întâlneau negustorii şi transportatorii, unde se negociau afaceri şi se fixau preţurile produselor. În antichitate era acoperită probabil cu o imensă boltă sprijinită de stâlpi. Din această sală astăzi se mai păstrează o parte din peretele lung şi unul dintre pereţii laterali. Primul, conservat pe o lungime de 65 m cu înălţimea maximă de 5,40 m (aceasta se păstrează doar în capătul de sud şi coboară treptat spre nord, până la nivelul fundaţiei), prezintă o succesiune ritmică de pilaştri încastraţi în el. Se pare că au existat cincisprezece astfel de pilaştri care delimitau paisprezece câmpuri. Pereţii erau placaţi cu marmură, iar pilonii aveau la partea superioară plăci de marmură care imitau forma şi decorul unor capiteluri. Motivele de decor ale acestora erau predominant vegetale. Peretele era străpuns de o intrare dinspre actuala piaţă Ovidiu, închisă ulterior şi folosită ca nişă, în care era expus probabil bustul unui împărat (între fragmentele sculpturale descoperite aici se afla şi bustul lui Constantin cel Mare). Altă particularitate a sălii o formează cele câteva trepte care alcătuiau mica platformă ataşată aceluiaşi perete şi acoperită de asemenea cu marmură. Era folosită probabil pe post de tribună pentru licitaţiile de mărfuri care se desfăşurau aici.
   Covorul cu mozaic se întindea pe toată suprafaţa sălii. Porţiunea care era aşezată pe terasa tăiată în faleză s-a păstrat cel mai bine, iar partea care se situa deasupra celor unsprezece încăperi din nivelul inferior s-a prăbuşit odată cu bolţile acestora prinzând dedesubt mărfurile care se aflau depozitate acolo. O parte din bucăţile prăbuşite au putut fi recuperate. Pavimentul se păstrează, deci, pe o lungime de 49,80 m şi o lăţime maximă de 16,60 m, acoperind o suprafaţă de aproximativ 800 m². Tesserele care îl compun au dimensiuni variabile, în funcţie de mărimea şi detaliile motivelor reprezentate. Măsoară 2-3 cm în chenar şi 1-2 cm în porţiunea centrală. Materialele folosite sunt marmura şi piatra naturală, de culori diferite: alb, roşu, verde-albăstrui, negru, crem. Acestea sunt dispuse pe rânduri drepte, mai ales în chenar şi în linii şerpuite în cazul motivelor mai complexe. Sunt aşezate pe un pat de mortar din var amestecat cu multă cărămidă pisată.

Mozaicul roman din Piata Ovidiu

Mozaicul policrom se păstrează pe o suprafaţă de aproximativ 800 m²

   Aceste caracteristici tehnice fac posibilă încadrarea operei în două din categoriile tipologiei propuse de mai mulţi cercetători. Astfel, din punct de vedere al tehnicii, în acest mozaic se îmbină cele doua stiluri: opus tesselatum (mai ales chenarul) şi opus vermiculatum (în special centrul şi motivele circulare, unduitoare). Covorul are două părţi componente: chenarul şi tabloul central.

Mozaicul tomitan

Motive din chenarul Edificiului roman cu mozaic din Tomis

   Chenarul are forma dreptunghiulară şi o lăţime de 6,20 m. Este compus din mai multe fâşii continue, diferite, care încadrează şi pun în valoare reprezentările centrale. Acestea sunt, în ordinea succesiunii lor către interior:
   – o ramă dreptunghiulară ce delimitează o bandă albă pe care se întinde un vrej de iederă vălurit, cu frunzele dispuse simetric, când cu vârful în sus, când cu el în jos, la distanţe egale. Vrejul are culoarea roşie, iar frunzele au de la interior spre exterior tessere albe, roşii şi verzui;
   – următoarea bandă conţine motivul funiei simple, simetric cu altă funie identică, împreună cu care încadrează un motiv mult mai lat, format din intersecţii simetrice de cercuri; cercurile au culoarea cărămizie, iar intersecţia lor, în formă de petală, este albă; fiecare patrulater delimitat de intersecţii în mijlocul unui cerc are în centru un grup dreptunghiular de tessere albe. Motivul este acelaşi folosit şi în una din lojele de la Histria;
   – după cealaltă funie urmează binecunoscutul motiv al valului etrusc, de culoare albă, orientat spre stânga. Acesta este simetric dispus cu un altul de culoare cărămizie şi orientat în partea opusă. Împreună încadrează o bandă ce conţine împletitura triplă, care mai este numită şi nodul lui David.
   Chenarul care însoţea latura vestică a mozaicului, păstrat în proporţie de 10%, cuprinde aceleaşi motive, în aceeaşi succesiune, cu o excepţie: inserarea unor „linii oblice care formează paleograme“.

   Tabloul central este format dintr-o alternanţă de dreptunghiuri şi cercuri înscrise în pătrate. Se pare că au existat trei astfel de câmpuri circulare, dar s-au păstrat aproape întregi primele două.
   Primul cerc, cel din partea sud-vestică, cu un diametru de 7 m, este înscris într-un pătrat cu laturi policrome, de-a lungul cărora se desfăşoară un şir de jumătăţi de disc şi unul de triunghiuri isoscele (aşa numitul motiv al dinţilor de lup sau al dinţilor de fierăstrău). Între unul din colţurile pătratului şi arcul de cerc corespondent acestuia este reprezentat un kantharos stilizat, cărămiziu, cu caneluri albe dispuse vertical pe jumătatea inferioară a sa şi cu toarte în formă de S. Din el se întind în cele două părţi opuse, susţinând, parcă, această parte a chenarului circular, două vrejuri de iederă. Lângă una din frunzele de iederă este aşezat un porumbel alb, singura reprezentare zoomorfă din compoziţie. Circumferinţa cercului este ornată de un şir de dinţi de lup dispuşi în oglindă cu cei din laturile pătratului chenar şi de valul etrusc cărămiziu, orientat spre stânga. În interiorul cercului funia simplă şerpuieşte delimitând mai multe medalioane geometrice, fiecare cuprinzând la rândul ei motive diferite: vase stilizate, cruci gammate, reprezentări vegetale, arme – securi duble încrucişate şi alte forme geometrice.

Mozaicul tomitan

Kantharos stilizat şi porumbelul alb, singura reprezentare zoomorfă din covorul Edificiului roman cu mozaic

Mozaicul tomitan

Motive din primul cerc al mozaicului tomitan

   Celălalt cerc păstrat, spre nord-vest, este umplut cu solzi dispuşi circular. Dimensiunea lor se micşorează concomitent cu apropierea de centru. Se pare că acesta ar fi fost cercul central al covorului. Între cele două cercuri s-a păstrat un dreptunghi împărţit de şiruri de frânghie simplă în mai multe pătrate dispuse regulat. Celălalt dreptunghi despărţitor, situat în partea de sud, cuprinde un joc de forme geometrice diverse (pătrate, romburi şi triunghiuri), care înscriu diferite motive: funia împletită în patru, zig-zaguri, tabla de şah, pelta, petale, crucea gammata etc.

Mozaicul tomitan

Partea păstrată din cel de-al doilea cerc al marelui mozaic din Constanţa

   În partea de nord-vest, unitatea coloristică şi stilistică a mozaicului este întreruptă. Motivele sunt continuate mai neîngrijit şi culorile diferă. Este vorba de mai multe reparaţii executate în această parte. Este totuşi de remarcat că meşterii, care au reconstituit această parte degradată atunci, au ales cea mai costisitoare şi mai greu de realizat metodă de reparaţie a unui mozaic.
   Covorul din edificiul roman cu mozaic este încărcat cu motive geometrice foarte cunoscute în lumea romană şi folosite în majoritatea operelor de artă din această categorie. Funia simplă, unda etruscă, dinţii de lup sunt de obicei folosite în arta mozaicului ca motive de încadrare, ca decoraţie pentru rame sau chenarele care înconjoară alte elemente de decor mai importante. Ele au un rol delimitativ şi de punere în valoare a unei reprezentări mult mai importante, asemenea ramei unui tablou. Întreg ansamblul este executat îngrijit, având o compoziţie unitară, formată din imagini variate, îmbinate într-un cadru coloristic bogat şi ales cu grijă.

   De-a lungul promenoarelor ce permit vizitarea mozaicului pavimentar policrom sunt expuse o parte din mărfurile descoperite în magaziile boltite, care formau obiectul negoţului maritim: ancore de metal, piroane de fier conservate în amfore oblungi, mari cantităţi de minereu de fier, tipare de opaiţe, greutăţi de marmură pentru cântarele mari, amfore piriforme încărcate cu diferite răşini de origine vegetală.
   Între aceste răşini naturale au fost identificate: colofoniul (Colophonium), ce se folosea la prepararea unor lacuri şi vopseluri, ca liant, în compoziţii de chituri etc.; răşina de pin. (Resina Pini), întrebuinţată de asemenea la prepararea lacurilor şi firnişurilor, tot ca liant etc.; terebentina (Balsamum Terebenthique); mastix – răşină de Chios; stiraxul (Balsamum Styracis) – răşină de arbori ce cresc în Asia Mică şi seamănă cu colofoniul şi terebentina; tămâia (Gummi-resina Olibanum), originară de pe coasta Somaliei; smirna (Gummi-resina Myrrha), originară din Arabia.
   Terebentina, mastixul şi stiraxul erau mult întrebuinţate ca droguri şi balsamuri farmaceutice, cele impure la confecţionarea torţelor, la impregnarea câlţilor şi frânghiilor cu care se făcea etanşarea scândurilor de pe punţile vaselor, se ungeau odgoanele şi parâmele pentru impermeabilizarea lor şi micşorarea gradului de uzură etc. Colofoniul şi răşinile pure erau utilizate la impermeabilizarea amforelor în care se depozitau vinuri, prin căptuşirea acestora în interior cu o peliculă aderentă. Alte diferite răşini se foloseau pentru limpezirea vinurilor. Tămâia şi smirna, prin mirosurile plăcute pe care le degajau la ardere, se foloseau în temple, altare etc.) sau, cel mai adesea în parfumerie şi cosmetică.

   Construcţia acestor spaţii uriaşe impresionează prin dimensiunile excepţionale, pentru acea vreme. Zidurile întregului edificiu sunt construite într-o tehnică specifică epocii (opus mixtum), din rânduri de cărămidă pătrată (câte patru rânduri, de regulă) care alternează cu câte patru rânduri de blochete de calcar cochilifer, legate cu mortar. Constructorii romani au avut în vedere poziţia expusă a clădirii, situată pe faleză, şi au construit un sistem de drenare a apelor provenite din ploi, acest sistem de scurgere fiind funcţional şi astăzi, după aproape 2.000 de ani.
    Edificiul a cunoscut mai multe refaceri şi adaptări, până către sfârşitul secolului al V-lea şi începutul celui de-al VI-lea, când a fost distrus de un cutremur submarin. Ruinele sale au continuat să fie locuite însă până în veacul al VII-lea, lucru indicat de materialul descoperit aici şi în fostul complex termal, opaiţele de secol VI-VII din Lentiarion.
   Prin terasarea falezei de vest a peninsulei în trei trepte şi amenajarea, pe fiecare nivel, a unor spaţii comerciale, elegant decorate cu reliefuri de marmură şi mozaicuri, romanii au dat portului tomitan dimensiunea celui mai important centru comercial din spaţiul vest-pontic.
   Integrat într-un ansamblu arhitectonic monumental, parţial conservat, Edificiul Roman cu Mozaic păstreaza, poate cel mai bine, imaginea anticului Tomis într-un moment de înflorire economică (sec IV – VI e.n.).

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAŢII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
IRINA NASTASI
– EDIFICIUL CU MOZAIC DIN TOMIS ÎN CONTEXT URBANISTIC ŞI PORTUAR
– EDIFICII CU MOZAIC DIN DOBROGEA ROMANĂ ŞI ROMANO-BIZANTINĂ;
ADRIAN RĂDULESCU
– AMFORE CU INSCRIPŢII DE LA EDIFICIUL ROMAN CU MOZAIC DIN TOMIS;
ADRIAN RĂDULESCU, STOICA LASCU, PUIU HAŞOTTI
– CONSTANŢA. GHID DE ORAŞ, EDITURA SPORT-TURISM, BUCUREŞTI-1985;
DORIN MIRCEA POPOVICI, VALENTINA VOINEA, CIPRIAN ILIE, MIHAI POLCEANU, VICTOR RIZEA, VERA HRAMCO
– RECONSTITUIREA VIRTUALĂ A EDIFICIULUI ROMAN CU MOZAIC DE LA TOMIS.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s