România

   România

   Cod internaţional – ROU

   Localizare geografică – Europa de Sud-Est; între 43°39′ şi 48°14′ lat. N şi între 20°17′ şi 29°39′ long. E

   Capitala – Bucureşti (1,88 milioane locuitori)

   Suprafaţa – 238.391 km²

   Populaţia – 20,12 milioane

   Limba vorbită – româna (90,9%, limba oficială), maghiara, rromani, ucraineana, germana

   Religii – ortodoxă, romano-catolică, protestantă

   Ziua naţională a României – 1 decembrie (Ziua Marii Uniri, crearea României Mari, 1918)

   Aşezare geografică

   România este situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, în nordul Peninsulei Balcanice şi la ţărmul nord-vestic al Mării Negre. Are o lungime totală a graniţelor de 3149,9 km, dintre care 1085,6 km graniţă terestră şi 2064,3 km graniţă fluvială şi maritimă. Se învecinează cu Ucraina (649,4 km) şi Republica Moldova (681,3 km) la nord şi est, cu Marea Neagră (pe platforma continentală 193,5 km, la ţărm 245 km) la sud-est, cu Bulgaria (631,3 km) la sud, cu Serbia (546,4 km) la sud-vest şi cu Ungaria (448 Km) la vest şi nord-vest.

Romania

România (harta fizica)

   Relieful

   România dispune de aproape toate formele de relief: munţi, mare, deltă, lacuri, dealuri, coline, câmpii, văi de ape şerpuitoare, peşteri, chei, cascade etc.

Relieful României

   Munţii Carpaţi reprezintă cea mai spectaculoasă caracteristică a reliefului şi acoperă o treime din suprafaţa ţării. Pornind din Republica Cehă şi sfârşindu-se în nordul Serbiei, Carpaţii, traversează teritoriul României de la nord-vest spre sud-vest, curbându-se în forma literei U. Deşi formaţi dintr-un lanţ neîntrerupt, ei prezintă deosebiri între diferitele părţi ce-i compun, fapt pentru care au fost împărţiţi în raport cu poziţia lor faţă de Podişul Transilvaniei în trei sectoare principale: Carpaţii Orientali (Răsăriteni), Carpaţii Meridionali (de Miazăzi) şi Carpaţii Occidentali (de Apus).

Masivul Ceahlau

 Carpaţii Orientali (Masivul Ceahlău)

Muntii Piatra Craiului

Carpaţii Meridionali (Munţii Piatra Craiului)

Cheile Turzii

Carpaţii Apuseni (Cheile Turzii)

   Carpaţii s-au format într-o perioadă îndelungată de timp, iar spinările lor au apărut treptat de sub apele mării, ca nişte insule. Pe măsură ce încreţirea scoarţei continua, munţii ieşeau tot mai mult din apă şi se întregeau în lanţ. La formarea Carpaţilor au contribuit şi erupţiile vulcanice, care au fost mai puternice pe partea dinspre Podişul Transilvaniei, unde au şi dat naştere celui mai lung şir de munţi vulcanici din Europa.

Lacul Sfanta Ana

Lacul Sfânta Ana, format în craterul stins al unui vulcan (Muntele Ciomatu)

   În trecutul geologic a fost o perioadă când Carpaţii erau acoperiţi de gheţari în locurile lor cele mai înalte. Încălzindu-se clima, gheţarii s-au topit, în locul lor rămânând unele adâncituri, ca nişte căldări (circuri glaciare), ocupate astăzi de lacuri.

Lacul Bucura

Lac glaciar în Munţii Retezat

   Munţii Carpaţi sunt acoperiţi cu păduri întinse şi păşuni şi sunt străbătuţi de trecători şi văi, iar în depresiunile şi pe văile râurilor din cuprinsul lor există numeroase aşezări omeneşti.

Podu Dambovitei

Localitatea Podu Dâmboviţei, aflată pe valea Râului Dâmboviţa în Trecătoarea (Culoarul) Rucăr-Bran

   Deşi mai mici decât Alpii europeni, munţii României sunt la fel de impresionanţi. Vârful Moldoveanu (2544 m) din Masivul Făgăraş este cel mai înalt din Carpaţii româneşti.

Varful Moldoveanu

Vârful Moldoveanu (2544 m)

   Dealurile şi podişurile acoperă întinderi mari în România. Ele ocupă părţile centrale (Podişul Transilvaniei), cele din jurul munţilor (dealurile subcarpatice), cele din părţile răsăritene (Podişul Moldovei) sau sudice (Podişul Getic, Podişul Dobrogei).
   În cadrul Podişului Dobrogei de Nord se remarcă Munţii Măcinului, vestigii ale lanţului muntos hercinic, care străbătea odată continentul european, de la vest la est. Sunt mai puţin cunoscuţi dar de o importanţă deosebită între munţii României, datorită vechimii lor, numeroaselor vestigii istorice şi arheologice în zonele care îi înconjoară şi a extraordinarei bogăţii naturale existente aici  (faunistică, botanică, geologică).

Muntii Macinului

Munţii Măcinului

   Câmpiile, regiunile cele mai joase, completează spre sud şi vest relieful pământului românesc.

   Dunărea constituie principalul bazin hidrografic al României.

Dunarea la Galati

Dunărea la Galaţi

   Înainte de a se vărsa în mare, fluviul se împarte în trei braţe: Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe creând în acest spaţiu una dintre cele mai mari şi mai frumoase delte din lume.

Delta Dunarii

Delta Dunării

   Celelalte râuri importante ale României sunt: Mureşul, care curge din nord-estul Transilvaniei spre vest, pe o distanţă de 761 km; Oltul, care străbate 698 km, tăind o vale largă prin Carpaţii Meridionali, înainte de a se avânta practic în linie dreaptă spre sud; Siretul care curge 596 km în partea de est a ţării şi Prutul care alcătuieşte graniţa naturală a României cu Republica Moldova pe o distanţă de aproape 700 km.
   La marginea ţării, în partea de sud-est, se află Marea Neagră, în care ajung apele tuturor râurilor care curg pe teritoriul României.

   Clima

   Clima României este caracterizată ca fiind temperat-continentală, totuşi, datorită reliefului de o mare diversitate, temperatura şi condiţiile de mediu variază enorm de la un punct la altul. Cele mai calde regiuni sunt în sud şi pe coastă. Anotimpurile oscilează între veri extrem de călduroase şi ierni cumplit de reci. Temperaturi de -20°C nu sunt neobişnuite în zonele muntoase în timpul iernii. De obicei, zăpada cade abundent de la jumătatea lui decembrie până la sfârşitul lui martie. La cealaltă extremă, temperaturile medii de vară la câmpie, în jurul Bucureştiului şi în apropierea litoralului Mării Negre, sunt cuprinse între 24-30°C. În aceste zone, căldurile pot atinge uneori praguri insuportabile (35-40°C), mai ales în Bucureşti, în lunile iulie şi august.
   În cea mai mare parte a României, primăvara începe din a doua parte a lunii martie, dar în munţi şi în nord soseşte mai târziu. Primăvara, plouă abundent, cu preponderenţă în Transilvania şi în Munţii Carpaţi. Vara, furtunile şi ploile torenţiale sunt ceva obişnuit. Toamna, cu zile plăcute şi calde, începe din septembrie şi durează până spre jumătatea lunii noiembrie.

Muntii Macinului

 În a doua jumătate a lunii martie, vine primăvara

Vatra Dornei

Vara la Vatra Dornei

Raul Siret

Toamna (Râul Siret)

Galati

Iarnă într-un oraş din România

   În ultimii ani, schimbările climatice înregistrate pe teritoriul României au dus la apariţia unor fenomene meteo extreme: secete prelungite, inundaţii devastatoare (amplificate de despăduririle excesive), furtuni şi ploi însoţite de grindină, tornade, viscole şi căderi masive de zăpadă.

Iarna grea

Iarnă grea

Seceta in Moldova

Secetă în Moldova (august 2007)

Tornada in Delta Dunarii

Tornadă în Delta Dunării

   Vegetaţia şi Fauna

   Vegetaţia României este pe cât de variată pe atât de bogată în specii. În cadrul acesteia se deosebesc trei zone mari de vegetaţie: zona stepelor, zona pădurilor şi zona alpină.
   Vegetaţia de stepă ocupă ţinuturile de câmpie şi părţile joase ale podişurilor. Caracteristic pentru zona stepei este lipsa pădurilor. Acestea nu au condiţii favorabile de creştere, din cauza vânturilor puternice, a căldurii mari din timpul verii, cât şi datorită uscaciunii climei. La întâlnirea dintre stepă şi pădure apare pe alocuri o zonă numită silvostepă, cu o vegetaţie de amestec, caracteristică celor două zone.

Stepa dobrogeana

Stepa dobrogeană

Paeonia tenuifolia

Bujori de stepă (Paeonia tenuifolia)
Zau de Câmpie

   Vegetaţia de pădure începe de la înălţimea de 150-200 metri şi urcă până la 1700-1800 metri. Pădurile acoperă dealurile şi cea mai mare parte din munţi. În această zonă clima este mai umedă, cu variaţii mai mici de temperatură şi cu vânturi mai slabe. Zona pădurilor cuprinde trei etaje, care urmează unul dupa altul, pe măsura ce creşte altitudinea:
   – etajul stejarului începe de la înălţimea de 150 metri şi urcă până spre 500 metri. În componenţa acestui etaj intră mai multe specii de stejar: stejarul pedunculat (Quercus robur), stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), gorunul (Quercus petraea), cerul (Quercus cerris), gârniţa (Quercus frainetto), stejarul pufos (Quercus pubescens), alături de care se mai întâlnesc carpenul (Carpinus betulus), teiul (Tilia platyphyllos, Tilia cordata, Tilia tomentosa), arţarul (Acer platanoides), jugastrul (Acer campestre), paltinul (Acer pseudoplatanus), ulmul (Ulmus montana, Ulmus minor, Ulmus laevis) etc.;
   – etajul fagului urmează în continuare, de la 500 metri în sus, până către 1000 metri. În unele părţi însă fagul coboară chiar sub 100 metri, ca de exemplu, în Defileul Dunării sau chiar în Câmpia Româna (pădurea de la Snagov, Pustnicul, Băneasa), dar poate ajunge şi la altitudinea de 1500 metri. Este etajul cel mai întins, ocupând o treime din suprafaţa păduroasă a României. Arborele principal care compune aceste păduri este fagul (Fagus sylvatica), care se amestecă în părţile joase cu stejarul, iar în cele superioare cu răşinoasele;
   – etajul răşinoaselor este situat la limita superioară a pădurilor, fiind mai mult răspândit în Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali. Limita în altitudine a acestui etaj poate coborî chiar până la 650 metri, dar urcă până la 1700-1800 metri. Cel mai răspândit dintre răşinoase este molidul (Picea abies), alături de care cresc şi alte specii cum ar fi: bradul (Abies alba), pinul (Pinus sylvestris), zâmbrul (Pinus cembra) şi laricea (Larix decidua).

Padure de stejar

Pădure de stejar

   Vegetaţia alpină ocupă zona superioară a munţilor, ajungând până la circa 2500 metri altitudine. Aici clima este umedă şi rece cu precipitaţii abundente şi vânturi puternice şi frecvente. Verile sunt puţin călduroase, iar iernile geroase şi cu zăpezi mari. Vegetaţia lemnoasă din cuprinsul acestei zone este reprezentată de tufărişurile de jneapăn (Pinus mugo), ienupăr (Juniperus communis) şi sporadic de sălcii pitice târâtoare (Salix herbacea, Salix retusa). În asociaţii cu jneapănul se găsesc smirdarul sau bujorul de munte (Rhododendron kotschyi), afinul (Vaccinium myrtillus) şi merişorul de munte (Vaccinium vitis idaea). Vegetaţia ierboasă este scundă, alcătuind pajişti de graminee şi ciperacee, în amestec cu diferite plante cu flori viu colorate.

Leontopodium alpinum

Flori de colţ (Leontopodium alpinum)

Rhododendron kotschyi

Smârdar (Rhododendron kotschyi)
Masivul Retezat

   Pe lângă cele trei mari zone, o vegetaţie specifică se găseşte în luncile râurilor şi în Delta Dunării. Acest tip de vegetaţie formează pădurile de luncă numite şi zăvoaie, compuse din arbori iubitori de umezeală cum sunt salcia (Salix alba, Salix fragilis, Salix caprea) şi plopul (Populus tremula, Populus, nigra, Populus alba), iar în bălţile şi lacurile din zona inundabilă cresc stuful (Phragmites australis), papura (Typha latifolia, Typha angustifolia), pipirigul (Juncus inflexus, Juncus effusus), nuferii (Nymphaea alba, Nuphar lutea) şi stânjenelul de baltă (Iris pseudacorus) alături de nenumărate alte specii caracteristice.

Delta Dunarii

Nuferi, papură şi trestie în Delta Dunării

   O vegetaţie cu caractere deosebite este cea mediteraneană, întâlnită în Defileul Dunării, pe Valea Cernei şi în Dobrogea. Dintre speciile mediteraneene, mai răspândite sunt: liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), cărpiniţa (Carpinus orientalis), mojdreanul (Fraxinus ornus), castanul dulce (Castanea sativa), smochinul sălbatic (Ficus carica), iasomia (Jasminum fruticans), migdalul pitic (Prunus tenella), etc. Mai pot fi amintite pădurile de salcâm (Robinia pseudoacacia) create de om, pentru fixarea dunelor din sudul Moldovei (Hanul Conachi), sau cele din sudul Olteniei şi de la Carei (Câmpia de Vest).

   Fauna României este una din cele mai bogate şi diversificate din Europa, cuprinzând animale rare sau chiar dispărute în alte ţări de pe continent. Habitatul şi răspândirea animalelor este în strânsă legatură cu zonele de vegetaţie:
   – stepa şi silvostepa este în general, mediul caracteristic pentru rozătoare: popândăul (Spermophilus citellus), şoarecele dungat de stepă (Sicista subtilis), hârciogul (Cricetus cricetus), orbetele (Spalax leucodon), iepurele (Lepus europaeus) etc., dar şi pentru unele păsări: prepeliţa (Coturnix coturnix), potârnichea (Perdix perdix) şi dropia (Otis tarda), reapărută (2015) în sudul Dobrogei şi judeţele Giurgiu şi Călăraşi.

Otis tarda

Dropii (Otis tarda)

   – zona acoperită de păduri are o faună bogată în specii. Astfel, în pădurile de stejar şi fag trăiesc: lupul (Canis lupus), 40% din efectivele europene, vulpea (Vulpes vulpes), pisica sălbatică (Felis silvestris), jderul (Martes martes), dihorul (Mustela putorius), bursucul (Meles meles), veveriţa (Sciurus vulgaris), mistreţul (Sus scrofa) şi zimbrul (Bison bonasus), prezent în câteva rezervaţii.

Canis lupus

Lupul (Canis lupus)

Bison bonasus

Zimbrul (Bison bonasus)

   Păsările sunt şi ele bine reprezentate în păduri, unde trăiesc mai multe specii: ciocănitorile şi ghionoaiele (Dendrocopos major, Dryocopus martius, Picus viridis), bufniţele (Bubo bubo, Asio otus), cucul (Cuculus canorus) şi numeroase păsări mici: grangurele (Oriolus oriolus), sticletele (Carduelis carduelis), privighetoarea (Luscinia megarhynchos), etc. Mai sus, în pădurile de munte, se întâlnesc: ursul brun (Ursus arctos), 60% din totalul celor care trăiesc în Europa, râsul (Lynx lynx), cerbul (Cervus elaphus), iar dintre păsări, cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonasia) şi gaiţa de munte (Nucifraga caryocatactes).

Tetrao urogallus

Cocoşul de munte (Tetrao urogallus)

Ursus arctos

Ursul brun (Ursus arctos)

   Apele repezi de munte sunt populate cu păstrăv (Salmo trutta fario, Salvelinus fontinalis, Oncorhynchus mykiss), lipan (Thymallus thymallus) şi lostriţă (Hucho hucho).

Thymallus thymallus

Lipanul (Thymallus thymallus)

   – în zona alpină, speciile mai cunoscute sunt: capra neagră (Rupicapra rupicapra), marmota (Marmota marmota) şi acvila de munte (Aquila chrysaetos).

Rupicapra rupicapra

Capra neagră (Rupicapra rupicapra)

   O faună variată este întâlnită în Delta Dunării, în special cea ornitologică (peste 300 de specii de păsări) şi ihtiologică (135 de specii de peşti).
   Dintre animalele cu origine mediteraneană, reprezentative pentru România sunt: ţestoasa (Testudo hermanni hermanni), vipera cu corn (Vipera ammodytes ammodytes) şi scorpionul (Euscorpius carpathicus).

Euscorpius carpathicus

Scorpionul (Euscorpius carpathicus)

   Populaţia

   La începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea (până la revoluţia din decembrie 1989), populaţia României depăşea 23 milioane de locuitori. Începând însă cu anul 1991, aceasta a intrat într-o tendinţă de scădere treptată, România ajungând în anul 2011 la o populaţie stabilă de circa 20,12 milioane de locuitori (20.121.641, recensământul din octombrie 2011) şi este de aşteptat, ca în continuare, să se înregistreze o scădere lentă a populaţiei, datorită sporului natural negativ (între anii 2002 şi 2011, numărul deceselor a fost cu aproape 450 de mii mai mare decât al nou-născuţilor) şi al emigraţiei (potrivit datelor Eurostat, între 2002 şi 2009, numărul românilor emigraţi în ţări membre UE a fost de aproximativ 2 milioane, vârful fiind atins în 2007, când din ţară au plecat peste 500 de mii de persoane).
   Principalul grup etnic în România îl formează românii. Ei reprezintă circa 88,9% din numărul total al populaţiei (16,79 mil.). După români, următoarea comunitate etnică importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,5% din populaţie, respectiv 1,22 milioane de cetăţeni. Un alt grup etnic, considerabil ca număr de persoane, 3,3% din populaţie (621.600, recensământ 2011), este cel al ţiganilor. Alte comunitaţi importante sunt cele ale ucrainienilor, germanilor, ruşilor-lipoveni, turcilor, tătarilor, sârbilor, slovacilor, bulgarilor, croaţilor, grecilor, rutenilor, evreilor, cehilor, polonezilor, italienilor şi armenilor. Din cei 745.421 de germani care trăiau în România în 1930, au mai rămas în prezent (2011), aproximativ 36.000. De asemenea, în 1924, în Regatul României trăiau 796.056 de evrei,  însă la recensământul din 2011 au mai fost număraţi 3.271 (6.179, recensământ 2002).

Romanii

Românii, din ce în ce mai puţini

Ziua maghiarilor

Maghiarii din Transilvania, de ziua lor

Tiganii

Ţiganii formează al treilea grup etnic din România

   Numărul etnicilor români care trăiesc dispersaţi în ţările învecinate, ori al persoanelor cu strămoşi născuţi în România care trăiesc în afara graniţelor ţării este estimat la 12 milioane, din care aproximativ,  2,8 milioane în Republica Moldova, 400 de mii în Ucraina, 200 de mii în Serbia, Ungaria şi Bulgaria, 1,16 milioane în Italia, 1 million în Statele Unite ale Americii, 900 de mii în Spania. Alte ţări în care se găseşte un număr important de români sunt: Canada, Germania, Franţa şi Anglia. În Grecia, Albania, Macedonia, Croaţia, Bulgaria şi Serbia trăiesc câteva sute de mii de vlahi sau români sud-dunăreni (aromânii, megleno-românii şi istro-românii).

Aromance

Aromânce din Veria, Grecia

   Limba română este mult mai apropiată de latina vulgară (populară), decât oricare altă limbă romanică. Ea s-a format între secolele al VII-lea şi al X-lea, într-un spaţiu amplu, cuprins între Balcani şi Carpaţii Nordici. Este influenţată şi asimilează o serie de cuvinte slave, datorită populaţiilor slavofone aşezate în spaţiul romanic. Unitatea lingvistică a românei comune se destramă odată cu pătrunderea ungurilor la Dunărea de Mijloc şi cu formarea primelor state slave în porţiunea dintre Dunăre şi Balcani. Astfel românii din nord sunt separaţi de grupurile de români din sud care s-au îndreptat către Marea Egee şi Marea Adriatică. Româna comună, continuatoarea latinei orientale din provinciile dunărene cuprinde astăzi patru dialecte: dialectul daco-român, vorbit preponderent la nord de Dunăre, în România, Republica Moldova, Transnistria, teritoriul de la gurile Dunării atribuit Ucrainei, pe Valea Timocului şi în Voivodina, în Bulgaria, în zona Vidinului, de-a lungul Dunării şi în Dobrogea bulgăreasca, pe Valea Tisei (Ungaria), în Ucraina subcarpatică şi Ţinutul Herţei; dialectul aromân, vorbit preponderent în sudul Dunării, în Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria şi în alte ţări, inclusiv în România; dialectul megleno-român, vorbit în nordul Greciei, în Macedonia şi în alte ţări, inclusiv în România; dialectul istro-român, vorbit în Peninsula Istria din Croaţia.
    Limba română, vorbită pe teritoriul României (dialectul daco-român), a evoluat de-a lungul secolelor şi s-a îmbogăţit constant cu cuvinte din limba maghiară, germană, turcă, franceză, iar în ultimul timp cu termeni din limba engleză. Totuşi, dând dovadă de o rezistenţă extraordinară, mai ales în faţa ocupării de-a lungul timpului a unora dintre teritoriile ţării, limba română a rămas una dintre cele mai omogene din Europa, în cadrul ei deosebindu-se numai graiurile, vorbite în regiunile istorice ale României.

Harta dialectelor limbii române

   Românii sunt în general un popor religios, iar acest fapt este ilustrat de numeroasele lăcaşuri de cult, aflate în fiecare oraş şi sat din România.
   Aproximativ 86,5% din populaţie aparţine de Biserica Ortodoxă Română, 4,6% sunt credincioşi ai Bisericii Romano-Catolice (mai ales ungurii şi germanii), iar 6,1% din locuitori sunt de confesiune protestantă şi neoprotestantă (reformaţi, penticostali, baptişti, adventişti de ziua a şaptea). Turcii şi tătarii din Dobrogea sunt musulmani. Lipovenii, ucrainienii şi sârbii sunt ortodocşi de rit vechi, iar în Transilvania există aproximativ două sute de mii de credincioşi ai Bisericii Române Unită cu Roma (greco-catolici).
   În fiecare regiune există catedrale şi biserici magnifice din piatră şi cărămidă, dar şi bisericuţe tradiţionale în zonele rurale, unele construite numai din lemn. Printre cele mai cunoscute lăcaşuri de cult se numără bisericile pictate ale mănăstirilor din nordul Moldovei, construite în secolele XV-XVI, bisericile fortificate săseşti din Transilvania şi bisericile de tradiţie bizantină din Muntenia şi nordul Olteniei.

Biserica din Bicazu Ardelean

Biserica de lemn „Sfântul Dumitru“ (1829), Bicazu Ardelean – Neamţ, 

Manastirea Voronet

Biserica Mănăstirii Voroneţ (1488), Voroneţ – Suceava,

Biserica fortificata din Cristian

Biserica fortificată din Cristian (secolul al XII-lea), Sibiu

Manastirea Cozia

Biserica Mănăstirii Cozia (secolul al XIV-lea), Călimăneşti – Vâlcea.

   Biserica are şi în prezent un important rol social. Duminica, în zilele de sărbătoare şi mai ales de paşte, numărul celor care merg la slujba religioasă este remarcabil, în special în rândul vârstnicilor. În regiunile rurale, creştinismul ortodox este însoţit de o gamă de  obiceiuri, credinţe şi superstiţii antice, precreştine.

Sarbatoarea Rusaliilor

Sărbătoarea Rusaliilor la Mănăstirea Cocoş

   Moştenirea tradiţională a României este încă vie şi reprezintă o poartă nevăzută către trecutul Europei. Ea cuprinde toate tipurile de meşteşuguri rurale: torsul şi ţesutul, olaritul, prelucrarea metalelor, sculptura în lemn, pictura icoanelor pe sticlă şi nemaipomenita artă a încondeierii ouălelor. Există obiceiuri şi ritualuri legate de schimbarea anotimpurilor, muncile agricole, creşterea animalelor, construcţia de case, sărbătorile de iarnă, etc. şi un bogat şi divers repertoriu de muzică şi dansuri populare, cu caractere distincte pentru fiecare regiune.

Calusarii

Dansul căluşarilor vine din negurile timpului şi este legat ca origine de străvechiul cult al soarelui (se practică în Oltenia şi Muntenia de Rusalii)

Capra

Datini şi obiceiuri de Anul Nou (Capra)

   Specificul cultural al naţiunii române este generat de cadrul geografic şi istoric al evoluţiei sale. Influenţe ale unor arii şi tradiţii culturale diferite au fost absorbite simultan şi succesiv, conectând spaţiul românesc la marea cultură şi ştiinţă a lumii.
   Încă de la primele forme de organizare de stat, cultura şi civilizaţia românească au cunoscut două mari curente, care au alternat ori s-au întrepătruns: unul european şi altul oriental. Relaţia dintre ele a depins de regiune, de domeniul cultural specific (arhitectura este sfera de coexistenţă şi confluenţă a ambelor curente, în timp ce pictura legată mai mult de canoanele religioase, s-a integrat în tradiţia bizantină) sau de epocă (în Moldova  şi Muntenia domniile fanariote au constituit un factor de influenţă orientală maximă).
   Umanismul românesc stă sub semnul cronicarilor moldoveni şi munteni (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Radu Popescu, Constantin Cantacuzino, Radu Greceanu) şi a marilor personalităţi ale culturii răsăritene, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir. Iluminismul, expresie a spiritului european, este prezent la români, în special prin Şcoala Ardeleană (Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Ion Budai Deleanu), promotoare a ideologiei naţionale. Operele marilor poeţi, romancieri şi filozofi români (Mihai Eminescu, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Panait Istrati, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Emil Cioran) au fost traduse şi integrate culturii europene şi universale.
   Artele vizuale emană un caracter eclectic, armonizând curente de largă circulaţie şi adaptându-le la specificul naţional. Cel mai cunoscut pictor român este impresionistul Nicolae Grigorescu (primul dintre fondatorii picturii române moderne), urmat de Ion Andreescu, Ştefan Luchian sau Nicolae Tonitza. Sculptorul Constantin Brâncuşi, a fost o figură centrală în mişcarea artistică modernă şi un pionier al abstractizării. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene.

Domnisoara Pogany

Constantin Brâncuşi „Domnişoara Pogany“ (Museum of Modern Art – MoMA, New York)

Poarta Sarutului

Constantin Brâncuşi „Poarta Sărutului“ (Parcul Central – Târgu Jiu)

   România este cunoscută şi pentru muzica (Ciprian Porumbescu, George Enescu), teatrul şi din ce în ce mai mult pentru filmele ei (filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, regizat de Cristian Mungiu, a primit premiul Palme d’Or la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes din 2007). De asemenea, voci unice şi impresionante precum cea a Angelei Gheorghiu, sau virtuozitatea naistului Gheorghe Zamfir, încântă publicul din întreaga lume.

Gheorghe Zamfir

Gheorghe Zamfir, muzician si virtuoz de excepţie

   Mulţi dintre savanţii şi cercetătorii români au avut un rol important în dezvoltarea ştiinţei, prin descoperiri valoroase sau contribuţii originale omologate, larg recunoscute în întreaga lume. Traian Vuia, Henri Coandă, Emil Racoviţă, Grigore Antipa, Anghel Saligny, Ioan Cantacuzino, Victor Babeş, Nicolae Păulescu sau Ana Aslan sunt numai câţiva din cei care au avut un aport remarcabil la progresul ştiinţei şi tehnicii româneşti.

Podul Regele Carol

Podul Regele Carol I (construit 1890-1895), proiectant şi constructor Anghel Saligny

   Sportivii români sunt cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi ambasadori ai României. Numele unor excepţionali performeri, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi, Ivan Patzaichin, Gabriela Szabo, Lucian Bute sau Simona Halep, sunt cunoscute şi rostite cu admiraţie în întreaga lume.

Nadia Comaneci

Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic (Montreal 1976)

   Istorie şi Politică

   Regim politic – Republică semi-prezidenţială.

Parlamentul Romaniei

   Legislativ – Parlament bicameral (Senat şi Camera Deputaţilor) cu un număr variabil de senatori şi deputaţi (sistem de vot uninominal într-un singur tur cu distribuţie proporţională a mandatelor), aleşi pe o perioadă de patru ani. Ultimele alegeri desfăşurate, 9 decembrie 2012 (588 parlamentari). Minorităţile etnice naţionale sunt reprezentate de drept în Parlamentul României, având cel puţin un reprezentant (dacă obţin 10% din coeficientul electoral naţional).

Klaus Werner Iohannis

   Preşedinte – Klaus Werner Iohannis, mandat cu o durată de cinci ani început la 21 decembrie 2014 (ales 16 noiembrie 2014).

Dacian Ciolos

   Guvern – prim-ministru Dacian Cioloş (independent), învestit la 17 noiembrie 2015, după demisia din 4 noiembrie 2015 a guvernului Victor Ponta (Partidul Social Democrat), în urma unei mari demonstraţii de protest împotriva corupției generalizate, declanşată de tragicul incendiu de la Clubul Colectiv.

   Organizare administrativă – 41 de judeţe cu 320 de oraşe, din care 103 cu rang de municipiu şi 2.859 de comune, formate din aproximativ 12.951 de sate. Municipiul Bucureşti are rang de judeţ şi este divizat în şase sectoare.

Romania (harta administrativa)

Harta administrativă a României

   Istoria românilor este încă o istorie a contradicţiilor nerezolvate. „România nu aparţine nici Europei Centrale, nici Balcanilor, nici necuprinsului slav de la Răsărit. E la încrucişarea lor şi e câte ceva din toate acestea. E, în acelaşi timp, balcanică, răsăriteană, central-europeană, fără a aparţine hotărât nici uneia din aceste diviziuni. Istoria ei este şi ea o istorie de frontiere: la extremitatea Imperiului Roman, a Imperiului Bizantin, la marginea expansiunii otomane, ruse sau, mai târziu, apusene. O situaţie de frontieră care, pe de o parte, a creat o stare de izolare a acestui spaţiu, de marginalizare, iar pe de alta, păstrarea unor valori autohtone tradiţionale mult dincolo în timpurile moderne. Situaţia în care s-a găsit acest spaţiu a determinat o asimilare de influenţe diferenţiată în funcţie de regiuni sau de epoci, dar totdeauna prezentă. O neîncetată circulaţie de oameni şi valori, proprie teritoriilor deschise. Ca şi Europa din care face parte, România este o sinteză a diversităţilor, care, din cauza instabilităţii permanente, n-au avut vremea necesară de-a se topi şi redefini.“ (Ion Bulei – Breve Histoire de la Roumanie)
   Din epocile străvechi, au fost scoase la iveală pe teritoriul României, vestigii ale unor impresionante culturi neolitice: Hamangia în Dobrogea, cultură căreia îi aparţine vestitul cuplu de statuete „Gânditorul şi femeia lui“, descoperite la Cernavodă; Boian – Gumelniţa în Câmpia Dunării şi Dobrogea; Cucuteni – Ariuşd în Moldova şi Transilvania de răsărit, caracterizată printr-o admirabilă ceramică pictată; Turdaş – Petreşti în Oltenia, Banat şi Transilvania.

Ganditorul de la Hamangia

Gânditorul de la Hamangia
(Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa)

Cultura Cucuteni

Ceramică de Cucuteni

   Începând cu secolul al VI-lea î.e.n., în spaţiul vast dintre Carpaţii Nordici, Balcani şi Marea Neagră sunt atestaţi geto-dacii, ca unitate etno-istorică, individualizată din marea familie a tracilor. Societatea geto-dacă a cunoscut o etapă de maximă dezvoltare în vremea regelui Burebista (cca. 82-44 î.e.n.), contemporan şi adversar al lui Cezar.
   În urma războaielor din 101-102 şi 105-106, statul geto-dac aflat sub conducerea regelui Decebal (87-106 e.n.) este înfrânt de Imperiul Roman, care îşi extinde graniţele peste Dunăre, transformând o mare parte a Daciei în provincie romană (106-271).

Dacul

Dacul
(Arcul lui Constantin din Roma)

   Monumentele comemorative Colonna Traiana (Columna lui Traian), ridicată la Roma (113 e.n.) şi Tropaeum Traiani (109 e.n.) de la Adamclisi – Constanţa sunt veritabile cronici în imagini ale războaielor daco-romane.

Tropaeum Traiani

Tropaeum Traiani (Adamclisi – Constanţa)

   Odată cu coloniştii aduşi în Dacia de împăratul Traian, începe în cadrul lumii latine, un lung proces istoric de individualizare a poporului român.
   Criza care s-a manifestat în Imperiul Roman în secolul al III-lea şi presiunea goţilor, carpilor şi costobocilor, au făcut ca împăratul Aurelian (270-275) să hotărască retragerea din Dacia a administraţiei, trupelor şi populaţiei romane.
   Istoriografia românească susţine în general teza continuităţii daco-romane la nordul Dunării şi formarea poporului român în arcul carpatic. Această teorie, singura acceptată oficial în România, reprezintă mai mult dorinţa unei legitimităţi teritoriale şi mai puţin o realitate istorică dovedită.
     După retragerea aureliană, teritoriul României de azi este stăpânit vremelnic de goţi, huni, gepizi, avari, slavi sau cumani. Unii dintre împăraţii romani şi apoi bizantini au întreprins acţiuni politico-militare la nord de Dunăre, reuşind în timpul lui Constantin cel Mare (307-337), Valens  (364-378) şi Justinian (527-565) să reinstaureze parţial stăpânirea romană în fosta provincie Dacia. O parte din populaţia romană sau romanizată, retrasă din Dacia, revine în nordul Dunării atunci când condiţiile sunt prielnice sau când interesele Imperiului o cer şi se retrage „in Daciam novam“ (Dacia Ripensis şi Dacia Mediterranea) la adăpostul limesului dunărean, când vitregiile vremii o impun.
   Prima menţionare a unor cuvinte în limba română (protoromână), „torna, torna, fratre“, a fost făcută de istoricul Theophylact Simocatta (570-640), în legătură cu un marş al armatei bizantine, în Balcani.
    În anul 896 (anul venirii ungurilor în Europa), la nordul Dunării (în teritoriul românesc de azi) şi în Pannonia sunt menţionate (Anonymus – Gesta Hungarorum) formaţiuni teritoriale şi aşezări întărite (castrum) locuite de slavi, bulgari şi români „Sclavi, Bulgarii et Blachii“, aflaţi sub conducerea lui Menumorout, Gelou, Glad şi Salanus, duci (dux – conducător militar) supuşi autorităţii Imperiului Bizantin.
   Începând cu anii 1185-1187, românii (vlahii) alături de bulgari ies de sub stăpânirea Imperiului Bizantin, în urma unei răscoale condusă de fraţii vlahi Asan şi Petru, împotriva împăratului Isac al II-lea Anghelos. Odată cu victoria împotriva bizantinilor, ia fiinţă în sudul Dunării un stat multinaţional cunoscut ca Imperiul Vlaho-Bulgar, condus până în anul 1258 de dinastia românească (vlahă) a Asăneştilor. Ioniţă cel Frumos (Caloian, 1197-1207), într-o scrisoare adresată Papei, vorbeşte despre sine folosind cuvintele: „Caloiohannes Imperator Bulgarorum et Blachorum“ (Caloian, împăratul bulgarilor şi al vlahilor).

Ioan Asan II

Ioan Asan al II-lea (1218-1241)
(pictură murală, biserica Mănăstirii Zografu – Grecia)

   Întemeierea de către români în secolul al XIV-lea, a celor două state proprii nord-dunărene, Ţara Românească sub Basarab I (1310-1352) şi Moldova sub Bogdan I (1359-1365), printr-un excepţional efort de despresurare de sub dominaţiile străine, a fost faptul decisiv al istoriei naţionale româneşti.

Posada

Ungurii regelui Carol Robert de Anjou sunt înfrânţi la Posada în 1330, de românii aflaţi sub conducerea voievodului Basarab I (Cronica pictată de la Viena)

   Începând cu secolul al XV-lea Ţara Românească (1417) şi Moldova (1456) intră sub influenţa Imperiului Otoman. După bătălia de la Mohacs (1526), urmată de prăbuşirea regatului maghiar în faţa expansiunii otomane, Transilvania dobândeşte statutul de principat autonom sub suzeranitatea Porţii, regim politic asemănător cu cel recunoscut celorlalte două ţări române.
    În contextul dispariţiei mai multor state din această parte a continentului european, începând cu Bulgaria, continuând cu Imperiul Bizantin, Serbia, Muntenegru, Albania şi încheind cu Ungaria, a cărei parte centrală este transformată în paşalâc (1541), atitudinea statelor româneşti faţă de puterea otomană, în plină expansiune, este una ce îmbină rezistenţa armată cu supleţea tratativelor diplomatice. În schimbul unor obligaţii economice (plata haraciului), ţările române îşi păstrează fiinţa de stat, cu teritoriul lor propriu (cu hotare precis delimitate faţă de Imperiul Otoman), cu instituţiile şi organizarea lor social-economică, administrativă şi judiciară, cu interdicţia pentru musulmani de a se stabili definitiv în aceste ţări şi pentru armatele otomane de a pătrunde pe teritoriile româneşti.
   Mircea cel Bătrân, voievodul Ţării Româneşti (1386-1418), considerat de către cronicarul turcilor Leunclavius drept „principe între creştini cel mai viteaz şi cel mai ager“, a luptat toată viaţa împotriva armatelor Imperiului Otoman. După acesta au urmat o serie de voievozi care au încercat cu armele, să recâştige independenţa deplină: Mihail fiului Mircea, apoi Dan al II-lea, nepotul lui Mircea; urmează Vlad Dracul, un alt fiu a lui Mircea, după aceea Vlad Ţepeş care-şi zicea Drăculea. În această conjunctură au loc numeroase războaie, unele foarte dure, foarte sângeroase, cum a fost cel din 1462, când sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a trebuit să întreprindă o mare expediţie pentru al înlătura pe Ţepeş.

Atacul de noapte

Atacul de noapte al lui Vlad Ţepeş (17 iunie 1462)
(pictură în ulei de Theodor Aman)

   Acelaşi lucru s-a întâmplat în Moldova, Alexandru cel Bun, care a domnit între anii 1400 şi 1432, a trebuit să se bată cu turcii care asediau Cetatea Albă şi soarta armelor i-a fost favorabilă. Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei (1457-1504), nepotul lui Alexandru cel Bun, a luptat cinsprezece ani împotriva Imperiului Otoman. Învingător la Vaslui în 1475, victorie răsunătoare cu un larg ecou în întreaga Europă, învins în anul următor la Războieni, învingător din nou în mai multe rânduri în Ţara Românească, unde reuşeşte să întroneze pentru scurtă vreme pe Vlad Ţepeş, pierzând apoi în 1484, cele două cetăţi Chilia şi Cetatea Albă de la Dunăre şi Marea Neagră, el îşi dă seama în cele din urmă, că e preferabil să se înţeleagă cu turcii, să aibă pace şi prin aceasta să menţină fiinţa statului moldovean.

Stefan cel Mare

Ştefan cel Mare (1457-1504)
(Tetraevangheliarul ieromonahului Nicodim, terminat în 1473 pentru Mănăstirea Humor)

   În Transilvania, personalitatea reprezentativă politică şi militară a fost Iancu de Hunedoara, originar dintr-o familie românească, care a dus o luptă de două decenii împotriva turcilor, izbutind să oprească înaintarea lor. Numit în 1441 voievod al Transilvaniei, el e ales în 1446 „guvernator general al Ungariei“, demnitate pe care o păstrează până în ianuarie 1453, pentru ca în continuare, să poarte titlul de „căpitan suprem“ al armatei regatului ungar. Biruitor în Transilvania, în 1442, asupra oştilor duşmane, precum şi în Muntenia, pe Ialomiţa, el face o expediţie victorioasă în 1443 care-l duce dincolo de Sofia, în inima balcanilor, pentru ca în anul următor sa fie învins în lupta de la Varna. Expediţia din 1448 se termină defavorabil în sudul Serbiei la Kossovopolje (Câmpia Mierlei), în schimb însă, în 1456, el apără cu succes Belgradul, atacat de Mehmed al II-lea şi îl sileşte să se retragă. Matei Corvin, fiul mai mic al lui Iancu de Hunedoara, rege al Ungariei (1458-1490), continuă politica antiotomană a tatălui său.

Castelul Corvinilor

Castelul Corvinilor, secolul al XV-lea
(Hunedoara)

   Un moment de mare însemnătate pentru istoria românească l-a reprezentat domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601), în timpul căruia a fost obţinută independenţa şi s-a realizat, temporar, prima unire a celor trei ţări româneşti, Transilvania, Ţara Românească şi Moldova.

Mihai Viteazul

Mihai Viteazul (1593-1601)
(pictură de Mihail Popp)

   Sfârşitul războiului austriaco-otoman din 1683-1697, marchează începutul declinului Imperiului Otoman şi creşterea puterii Austriei şi Rusiei. După pacea de la Karlowitz (1699), în Transilvania se instaurează stăpânirea habsburgică.
   Pentru a cotracara acţiunile antiotomane a domnitorilor români (Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu) şi pentru a-şi menţine şi întări poziţia de suzeranitate în Ţara Românească şi Moldova, Poarta otomană a instituit aici domniile fanariote (numite aşa după cartierul Fanar din Istanbul unde rezidau elementele greceşti îmbogăţite, din rândul cărora Sultanul îşi recruta dragomanii şi mai apoi candidaţii pentru tronul Principatelor Române).
   Încălcându-şi obligaţiile asumate când Ţara Românească şi Moldova i-au recunoscut suzeranitatea Poarta otomană a început să trateze teritoriile celor două ţări ca posesiuni efective ale Imperiului. Părţi importante din trupul Principatelor Române au fost înstrăinate. În anul 1718, prin pacea de la Passarovitz, Poarta otomană a cedat Imperiului habsburgic, Oltenia, care a rămas sub stăpânire austriacă până la semnarea acordului de la Belgrad (1739). În anul 1775 a fost dată aceluiaşi Imperiu, Bucovina (Moldova de Nord), iar în anul 1812 a fost anexată de Imperiul Rus, Basarabia (Moldova de Est, dintre Prut şi Nistru). Regimul turco-fanariot, instituit în anul 1711 în Moldova şi în anul 1716 în Ţara Românească, se menţine până în anul 1821.

Grigore Ghica II

Grigore al II-lea Ghica
(Domn al Moldovei de patru ori 26 septembrie 1726 – 5 aprilie 1733, 16 noiembrie 1735 – 3 septembrie 1739, octombrie 1739 – 13 septembrie 1741 şi mai 1747 – aprilie 1748 şi al Munteniei de două ori 5 aprilie 1733 – 16 noiembrie 1735 şi aprilie 1748 – 23 august 1752)

   De la mijlocul secolului al XVIII-lea, destrămarea structurilor medievale pe întreg teritoriul locuit de români a avut ca urmare atât dezvoltarea, din ce în ce mai evidentă, a unor relaţii socio-economice noi, capitaliste, cât şi cristalizarea conştiinţei naţionale şi formarea naţiunii române moderne.
    În strânsă legătură cu mişcarea naţională, în Transilvania are loc  răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan (1784), iar în Ţara Românească, mişcarea politică condusă de Tudor Vladimirescu (1821). Anul 1848, prin revoluţia care a cuprins cu grade de intensitate diferite întreg spaţiul românesc, a adaugat noi valenţe în direcţia întăririi conştiinţei naţionale. Atunci a fost exprimată hotărârea moldovenilor, muntenilor şi transilvanenilor de a schimba structurile socio-politice învechite, de a deschide calea înnoirilor şi de a făuri unitatea naţională.
   În urma alegerilor desfăşurate în Moldova (5 ianuarie 1859) şi în Ţara Românească (24 ianuarie 1859), România modernă a devenit o realitate. A fost ales ca domnitor în ambele principate Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza – Domnul Unirii (1859-1866)
(fotograf Carol Popp de Szathmári)

   După ce Cuza a fost silit să abdice (1866), Coroana României a fost oferită prinţului Carol de Hohenzollern Sigmaringen, fondatorul dinastiei regale române. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti) Carol I a obţinut independenţa României prin participarea la războiul ruso-turc din 1877-1878 (Războiul de Independenţă a României), a redresat economia şi a modernizat statul. După război, România a obţinut Dobrogea, iar în 1913 după al doilea război balcanic, obţine partea de sud a acesteia (Cadrilaterul) de la Bulgaria.

Regele Carol I

Carol I, domnitor (1866-1881) şi rege (1881-1914) al României

   În toamna anului 1914 regele Carol I moare, iar în locul său este proclamat rege, Ferdinand I, nepotul acestuia.
   Pe 27 august 1916, România intră în prima conflagraţie mondială alături de Franţa, Anglia şi Rusia (Antanta), pentru eliberarea Transilvaniei. Deşi în mare măsura izolată de aliaţii ei, România a rezistat superiorităţii militare a Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia). Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz (1917) sunt locurile principalelor bătălii de pe teritoriul românesc. Războiul se termină la 11 noiembrie 1918, cu victoria Antantei.

Soldati romani in Primul Razboi Mondial

Soldaţi români în Primul Război Mondial
(Convoi pentru transportul muniţiei)

Artileristi romani

Artilerişti români pe frontul de la Mărăşeşti
(Tun de 57 mm)

Regele Ferdinand

Regele Ferdinand decorează un ofiţer român
(Oituz 1917)

   În cursul anului 1918 este înfăptuit statul naţional unitar român. La 27 martie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării a hotărât: „Unirea Basarabiei cu mama sa România de-a pururi şi pentru totdeauna“. La 28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei a votat în unanimitate  „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României“. La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a proclamat Unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara ungurească cu România  „pentru toate veacurile“.

Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia 1 decembrie 1918

   Unirea tuturor ţinuturilor locuite de români a fost consfinţită prin tratate de pace încheiate după primul război mondial şi pecetluită prin încoronarea în anul 1922, la Alba Iulia, a regelui Ferdinand (Întregitorul) şi a reginei Maria.

Romania Mare

România Mare (1918-1940)

   Ca urmare a semnării pactului Ribbentrop-Molotov, dintre Germania şi U.R.S.S., România suferă în 1940 grave mutilări teritoriale. Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ocupate de Rusia Sovietică; partea de nord a Transilvaniei a fost anexată de Ungaria hortistă ca urmare a dictatului de la Viena, iar Bulgaria a anexat partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul).

Romania (pierderile teritoriale din 1940)

România (pierderile teritoriale din 1940)

   Sub regimul mareşalului Ion Antonescu, România în alianţă cu Germania, intră în cel de-Al Doilea Război Mondial, fiind angajată la 22 iunie 1941 în războiul împotriva U.R.S.S. Unităţi ale Armatei Române au luat parte la bătăliile de la Odessa, din Crimeea, Caucaz, Cotul Donului şi Stalingrad.

Soldati romani

Soldaţi români în Al Doilea Război Mondial
(Poziţie de mitralieră în Munţii Iaila, Crimeea)

Artileristi romani

Artilerişti români în Al Doilea Război Mondial
(Artilerie antitanc în Crimeea)

    În condiţiile extrem de dificile ale desfăşurării ostilităţilor militare din vara anului 1944 (Armata Roşie invadase deja nord-estul teritoriului românesc în luna martie), Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat pe mareşalul Antonescu (23 august 1944), iar România a întors armele împotriva Germaniei.

Regele Mihai

Majestatea Sa Regele Mihai I al României
(1927-1930, 1940-1947)
(parada militară de la 10 mai 1943, fotograf Wilhelm Alexander Pragher)

   Armata Română a eliberat teritoriul naţional (25 octombrie 1944) şi a participat (au fost mobilizate  38 de divizii cu 567.000 de oameni) la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi la unele operaţiuni militare de pe teritoriul Austriei. În ciuda acestui fapt România a fost ocupată de trupele sovietice (1944-1958).

Tancurile sovietice

Tancurile sovietice ocupă Bucureştiul

   „Nedumerire, frică, îndoială. Soldaţi ruşi care violează femei (Dina Cocea povestea ieri). Soldaţi care opresc maşini în stradă, dau jos pe şofer şi pasageri, se urcă la volan şi dispar. Magazine prădate. Azi după-masă, la Zaharia, au năvălit vreo trei şi au răscolit casa de fier, de unde au luat ceasuri. (Ceasornicul e jucăria care le place mai mult.) (…) La urma urmelor, Bucureştiul ăsta îmbelşugat, nepăsător, frivol, e o provocare pentru o armată care vine dintr-o ţară pustiită“. (Mihail Sebastian)

   Sfârşitul războiului (9 mai 1945) nu a adus României statutul de ţară cobeligerantă, guvernul român fiind nevoit să semneze tratatul de pace de la Paris (10 februarie 1947) în calitate de stat învins. România a beneficiat numai de anularea dictatului de la Viena, astfel că partea de nord a Transilvaniei, a revenit în cadrul teritoriului naţional.
   Pe principiul „cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi sistemul său social“, România intră în sfera de influenţă sovietică, fapt care a permis instaurarea regimului comunist. Mareşalul Ion Antonescu a fost executat în anul 1946 iar regele Mihai silit să abdice în decembrie 1947. Partidele istorice au fost desfiinţate, iar liderii acestora, arestaţi.

Traiasca Armata Rosie

România intră în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice

   Cele patru decenii şi jumătate de regim comunist, au dus la desfiinţarea libertăţilor democratice, lichidarea în totalitate a proprietăţii private şi la manifestarea exacerbată a cultului personalităţii conducătorilor comunişti (Gh. Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu).

Nicolae Ceausescu

   Nicolae Ceauşescu s-a născut la Scorniceşti la 26 ianuarie 1918. Din 1932 s-a alăturat Partidului Comunist aflat pe atunci în ilegalitate. Este arestat în 1934 „ca agitator comunist periculos“, condamnat în 1936 la 2 ani închisoare, pentru deţinere de materiale propagandistice comuniste, iar în 1939  condamnat în contumacie de către Tribunalul Militar Bucureşti la 3 ani închisoare pentru conspiraţie contra ordinii sociale. După ce comuniştii au preluat puterea în România (1947), şi-a început ascensiunea în partid şi în structurile de conducere ale statului. În 1965 este ales secretar general al Partidului Comunist Român iar în 1967 preşedinte al Consiliului de Stat.  În 1974 Marea Adunare Naţională instituie funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România. Nicolae Ceauşescu este ales în unanimitate şi devine astfel primul preşedinte al României.
   Ca şef al statului Nicolae Ceauşescu menţine prin politica externă, un anumit grad de independenţă faţă de Uniunea Sovietică. Printre altele, el a condamnat invazia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia din 1968, a stabilit sau a păstrat relaţii diplomatice cu ţări precum Germania de Vest, Israelul, China sau Albania care din diferite motive aveau relaţii tensionate cu Moscova.
   În plan intern a dezvoltat un sistem de conducere dictatorial şi un cult al personalităţii care a atins forme paroxistice.

Nicolae Ceausescu

Nicolae Ceausescu

   Regimul Ceauşescu a devenit din ce în ce mai nepopular, pe măsura deprecierii condiţiilor de trai ale populaţiei şi punerii în practică a unor proiecte costisitoare, precum achitarea în termen scurt a datoriei externe a ţării (realizată, cu mari sacrificii ale populaţiei, în martie 1989), sistematizarea satelor, construirea noilor „centre civice“ ale oraşelor, etc.

Epoca de Aur

Epoca de Aur

   Pe plan extern, prestigiul lui Ceauşescu a intrat în declin, mai ales după 1985, odată cu reformele încurajate în Europa de Est de noul lider sovietic Mihail Gorbaciov. Refuzul lui de a admite reformarea politică a partidului, ca şi hotărârea sa de a izola din ce în ce mai mult România de restul lumii l-au transformat, în preajma căderii regimului său, în ultimul lider de tip stalinist al Europei.

   Epoca comunistă aduce totuşi României o extraordinară dezvoltare industrială, un sistem energetic şi o reţea de distribuţie a energiei electrice extinse la nivel naţional, modernizarea căilor ferate şi a transportului feroviar, mărirea capacităţii de transport naval (a zecea flota comercială din lume), o uriaşă dezvoltare urbană prin construirea unui mare număr de locuinţe, a metroului bucureştean, a reţelelor de apă şi canalizare, precum şi o stabilitate financiară şi a locurilor de muncă regretată încă de mulţi români.

   Izolarea tot mai accentuată a României pe plan extern şi deteriorarea vieţii sociale şi a nivelului de trai, după anii ’80, au dus la creşterea nemulţumirii populaţiei şi la răsturnarea prin forţă a regimului dictatorial (22 decembrie 1989).

Revolutia din Decembrie

Revolutia din Decembrie

„Revoluţia din Decembrie 1989“

   În urma unui simulacru de proces, Nicolae Ceauşescu şi soţia sa Elena sunt condamnaţi la moarte şi executaţi în prima zi de Crăciun, din ordinul celor care au preluat puterea în stat (Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Militaru, Petre Roman), constituiţi în aşa numitul Front al Salvării Naţionale.

Executia sotilor Ceausescu

Execuţia soţilor Ceauşescu

   După anul 1990, a fost adoptat un regim multipartinic şi s-a făcut trecerea de la sistemul economic centralizat, la economia de piaţă. În anul 2004 România devine membru în Alianţa Nord Atlantică (NATO), iar în ianuarie 2007 este integrată în  Uniunea Europeană (UE).
   Cu largul concurs al unor demnitari de prim rang ai statului român, exponenţi ai unor cercuri de interese şi puteri străine, România a fost transformată într-o veritabilă colonie, condusă prin intermediul Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. „Democraţia românească“ constă în menţinerea la putere a unei elite politice corupte şi total aservite, aflată în solda şi sub controlul unei oligarhii financiaro-corporatiste globale, din care cetăţenii au de ales mereu aceleaşi persoane, prin aşa-numita alternanţă la putere.
   Sub pretextul privatizarii economiei au fost distruse (tăiate şi vândute ca fier vechi) peste 80% din întreprinderile româneşti, fapt care a dus la pierderea a 4 milioane de locuri de muncă şi la emigrarea câtorva milioane de români în occident, unde sunt folosiţi ca forţă de muncă ieftină.
   Îndatorarea excesivă şi nejustificată a statului (datoria externă a României a crescut de la 15 mld. euro în 2001 la 102,7 mld. euro în 2013, respectiv 92,3 mld. euro în 2015), înstrăinarea iraţională a resurselor naturale (petrol, minereuri, păduri), a terenurilor agricole (aproape 40% din suprafaţa agricolă a României a ajuns în proprietatea unor firme sau persoane fizice străine), a obiectivelor industriale (toate unităţile industriale în  funcţiune aparţin firmelor străine) şi financiare (90% din sistemul financiar-bancar aparţine băncilor străine), alături de restricţionarea accesului populaţiei la serviciile de sănătate (sistemul sanitar este subfinanţat şi prost organizat, mii de medici şi asistenţi medicali au plecat din ţară, zeci de unităţi medicale au fost închise) şi la o educaţie de calitate (în România, aproximativ 40% dintre adolescenţii de 15 ani întâmpină dificultăţi la citire şi nu au capacitatea de înţelegere a unui text; potrivit Raportului 2011 OECD/PISA ei nu pot identifica ideea principală a unui paragraf scurt şi nu pot realiza o conexiune simplă între informaţia din text şi cunoştinţele obişnuite), îndreaptă România spre un orizont lipsit de speranţă şi demnitate.

   Abia scăpată din dictatura lui Nicolae Ceauşescu, România s-a confruntat în primii ani de democraţie cu mai multe evenimente sângeroase.
   La sfârșitul anului 1989 întreaga putere în stat este preluată de Frontul Salvării Naţionale, o instituţie menită să înlocuiască fostele structuri comuniste, atât la Bucureşti cât şi în ţară, prin filialele sale judeţene. La vârful acestei entităţi se afla Consiliul Frontului Salvării Naţionale, condus de Ion Iliescu, care iniţial declara că realizează doar interimatul până la organizarea primelor alegeri libere.

Ion Iliescu

Ion Iliescu la Televiziunea Română în timpul Revoluției din Decembrie 1989

   La 28 ianuarie 1990, în Bucureşti are loc prima mare manifestaţie a partidelor istorice împotriva lui Ion Iliescu şi a Frontului Salvării Naţionale.

28 ianuarie 1990

28 ianuarie 1990

   Protestul a fost provocat de hotărârea FSN de a se transforma în partid politic. Exista temerea că, în acest fel, partidul-stat din vremea comunismului se va menţine sub altă denumire. Demonstraţia din faţa Palatului Victoria a devenit tensionată când în piaţă au apărut şi susţinătorii FSN. În plus, câteva mii de muncitori şi 5.000 de mineri din Valea Jiului au venit la Bucureşti în sprijinul Frontului. Situaţia a degenerat a doua zi, când manifestanţii pro-FSN ameninţau să ia cu asalt sediul PNŢCD şi să îl atace pe Corneliu Coposu, liderul opoziţiei anticomuniste. Folosirea muncitorilor şi a minerilor ca masă de manevră în bătălia politică a înregistrat, la 29 ianuarie, primul episod major.
   La 6 februarie 1990, FSN a devenit partid politic şi s-a folosit de toate instituţiile politice, administrative şi media ale statului pentru a câştiga alegerile din 1990.

   Nemulțumiți de menținerea influențelor vechilor structuri din era comunistă, protestatarii anticomuniști au declanşat în aprilie 1990 manifestaţia maraton din Piaţa Universităţii.

Piata Universitatii, Bucuresti 1990

Piata Universitatii, Bucuresti 1990

Piața Universității, București 1990

   Primele alegeri generale, parlamentare și prezidențiale, din România postcomunistă, au loc la 20 mai 1990. Ion Iliescu câştigă, cursa prezidenţială cu peste 85% din voturi, în faţa lui Radu Câmpeanu, şeful PNL-ului (10,60%) şi Ion Raţiu, reprezentant al PNŢCD-ului (4,32%). FSN câştigă majoritatea absolută 66,31%.
   Majoritatea organizaţiilor şi asociaţiilor care au participat la manifestaţia din Piaţa Universităţii au decis să pună capăt acţiunii de protest. Câteva asociaţii civice şi un număr redus de demonstranţi au rămas în stradă şi au continuat manifestaţia. Obişnuit cu realităţile totalitarismului de stânga, al cărui produs era, preşedintele Iliescu nu accepta însă nici o formă de contestare. În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor rămaşi în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanții incitaţi de represiunea brutală. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție.

13 iunie 1990

13 iunie 1990

   Puterea a dispus iniţial mobilizarea muncitorilor de la IMGB, pentru a pune la punct pe demonstranţii „recalcitranţi“. Această mobilizare a constituit preludiul chemării minerilor din Valea Jiului în capitală. Trebuiau însă fabricate dovezi, care să justifice o acţiune agresivă şi în forţă. Tocmai de aceea, cercurile conducătoare şi serviciile secrete au procedat la diverse înscenări: au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI, a fost oprită emisia Televiziunii Române.

13 iunie 1990

13 iunie 1990

13 iunie 1990

   În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri, au plecat din Petroşani spre Bucureşti, iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru.

14-15 iunie 1990

14-15 iunie 1990

   Au urmat două zile în care, hoardele de mineri au semănat teroarea în capitală. Orice trecător cu o ţinută sau o vestimentaţie aşa-zisă „suspectă“, reprezenta o potenţială ţintă a barbariei. Minerii au devastat sediile partidelor de opoziţie şi ale presei care adoptase o atitudine critică la adresa preşedintelui şi a acoliţilor săi.

14-15 iunie 1990

14-15 iunie 1990

14-15 iunie 1990

   În după-amiaza zilei de 15 iunie 1990, la Romexpo, şeful statului Ion Iliescu, mulţumea minerilor pentru acţiunea lor, pentru „solidaritatea de clasă cu care au răspuns chemării autorităţilor“.

14-15 iunie 1990

14-15 iunie 1990

   Evenimentele din 13-15 iunie 1990, au fost soldate cu morţi, răniţi şi importante distrugeri şi pagube materiale aduse statului, unor instituţii, sedii de partide şi persoane fizice. Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenței de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniților este de 746 iar numărul morților este de șase.

   În septembrie 1991, minerii se întorc în Bucureşti, pentru a cere salarii mai mari și îmbunătățirea condițiilor de muncă. În urma confruntărilor din Piaţa Victoriei, guvernul condus de Petre Roman demisionează.

Mineriada din septembrie 1991

25-26 septembrie 1991

   Parlamentul supune referendumului o nouă Constituție, aprobată prin referendum național în decembrie 1991.
   În martie 1992, cel mai mare partid de până atunci, FSN, s-a scindat în două partide, unul condus de Ion Iliescu numit Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN) și celălalt Frontul Salvării Naționale (FSN), condus de Petre Roman.
   Alegerile naționale din septembrie 1992 s-au soldat cu victoria președintelui Iliescu, și a partidului său FDSN, care a obținut 35% din voturile exprimate. Cu sprijinul parlamentar al Partidului Socialist al Muncii (partidul foştilor comunişti) şi al noilor partide naționaliste Partidul Unității Națiunii Române și Partidul România Mare (Patrulaterul roșu), în noiembrie 1992 este învestit noul guvern, condus de economistul Nicolae Văcăroiu. FSDN-ul devine Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) în iulie 1993.

Ion Iliescu

   Ion Iliescu a fost perceput de mulţi români ca fiind unul din vechii lideri comunişti, provenit din clasa muncitoare, educat pentru a conduce cu îngăduinţă, dar şi cu o mână de fier atunci când e cazul. În plus, a rămas unicul lider PSD „sărac şi cinstit“, căci nu avea decât un singur viciu „cel al puterii“.

   Prima coaliție pro-democratică, Convenția Democrată Română (o alianţă politică constituită în principal din Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat şi Partidul Naţional Liberal), va guverna ţara între anii 1996-2000, sub conducerea lui Emil Constantinescu, ales preşedinte al României. Început cu o mare aşteptare şi speranţă, mandatul preşedintelui Emil Constantinescu a fost, din nefericire, o uriaşă dezamăgire.
   Asocierea la guvernare a CDR cu Partidul Democrat (succesorul Frontului Salvării Naționale), cât şi cu Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a condus la o luptă acerbă pentru supremaţie între principalele formaţiuni politice de pe scena puterii. Schimbările dese de prim-miniştri şi guverne (Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu), certurile, fuzionările şi scindările din interiorul partidelor au decredibilizat puterea politică care a pierdut susţinerea din partea populaţiei. În plan economic, agonia din cercul puterii s-a manifestat prin împotmolirea reformei economice, privatizări haotice şi închiderea a numeroase obiective industriale, disponibilizarea şi concedierea a sute de mii de români, scăderea accentuată a nivelului de trai a populaţiei (Contractul cu România promitea îmbunătățirea simțitoare a vieții românilor în decurs de 200 de zile de la preluarea guvernării).
   Indecizia, diletantismul şi incompetenţa care au marcat regimul Constantinescu, au făcut ca la următoarele alegeri prezidenţiale din noiembrie 2000, PDSR-ul să câştige încă un mandat la putere cu Ion Iliescu președinte.

Emil Constantinescu

   Emil Constantinescu a rămas în memoria colectivă ca cel mai „slab“ lider pe care la avut România. La sfârşitul mandatului, preşedintele care părea să întruchipeze cândva speranţele democratice ale cetăţenilor români, se declara „învins de sistem“.

   „În mod aparent straniu, pot avea o recunoaştere a calităţilor de politician a lui Ion Iliescu în ciuda mâinilor pătate de sângele mineriadelor, l-am recunoscut ca pe un inamic al reformelor, al democratizării societăţii şi în forul său interior a rămas acelaşi. Nu am aşteptat nimic bun de la el şi n-a venit nimic bun, niciodată. Însă de la preşedintele Constantinescu am aşteptat totul. Sarcina pe care şi-a luat-o a fost imensă şi nu admitea nici cea mai mică frivolitate. Ori el a jucat rolul unui preşedinte într-o soap opera, a ieşit bine în toate fotografiile pentru cartea de istorie şi a leşinat la sfârşit de mandat în faţa organelor. Ceea ce aşteptam de la Emil Constantinescu a fost în primul rând susţinerea legii lustraţiei aşa cum a formulat-o Ticu Dumitrescu şi o condamnare a comunismului. Nu a fost să fie, pe preşedinte nu l-au ţinut picioarele, s-a scăpat, a cedat psihic în faţa presiunilor enorme etc.. Eşecul său a aruncat România cu cel puţin un deceniu în urmă, a permis o revenire la putere a lui Ion Iliescu şi camarilei având ca rezultat construirea unui regim de tip mafiot. Ceea ce mă face să-l dispreţuiesc fără rezerve pe Emil Constantinescu nu este eşecul lui, ci faptul că nu a luptat nici o clipă pentru cei care l-au ales cu o mare speranţă. El a fost marea speranţă a multora din generaţia mea, inclusiv a mea şi aş fi aşteptat de la Emil Constatinescu să lupte până la capăt pentru acele idei pe care le-a afirmat şi care m-au determinat să sper, să am încredere, să mă simt un cetăţean deplin. Am crezut că nu va dormi nopţile şi că va gândi alături de oameni integri şi inteligenţi soluţii pentru dificultăţile tranziţiei. Sau reformulând cu cuvintele rockerilor de la Nailpoint: „I won’t back down anymore even if I die trying/’cause I know what I’m fighting for and if I die trying/I’ll die trying.“, am crezut patetic că va asuma riscul de a „muri“ încercând.“ (Angelo Mitchievici)

   Disoluţia autorităţii statului din timpul guvernării CDR, a favorizat declanşarea mineriadelor din 1999 de la Costeşti şi Stoeneşti Olt.
   În primele zile ale anului 1999, minerii din Valea Jiului intră în grevă generală. Sunt nemulţumiţi de salariile mici şi de intenţia guvernului Radu Vasile de a închide două mine şi de a-i lăsa astfel, pe mulţi dintre ei, fără locuri de muncă. Negocierile cu guvernul stagnează. După câteva zile, la îndemnul lui Miron Cozma liderul minerilor din Valea Jiului, în jur de 15.000 de mineri pornesc spre Bucureşti, în autobuze şi maşini personale. Drumul spre Târgu Jiu e blocat în mai multe locuri cu stabilopozi de beton şi cu camioane cărora le fuseseră scoase roţile. Minerii trec însă, cu uşurinţă de blocajele forţelor de ordine.

Minerii pornesc spre Bucuresti

Minerii pornesc spre Bucuresti

Minerii pornesc spre Bucuresti

Minerii pornesc spre Bucureşti

   Victoriile punctuale sunt sărbătorite de mineri care, prind curaj cu fiecare blocaj pe care îl elimină. „Cozma a apărut dintr-un autobuz şi a fost purtat pe braţe, în ovaţiile asistenţei înfierbântate. Minerii şi-au continuat drumul către Târgu Jiu, priviţi, cu neputinţă, de către poliţişti, în spatele coloanei minerilor, dinspre Petroşani, au trecut ieri dimineaţă încă alte câteva zeci, poate sute, de autobuze, maşini mici, pline ochi cu demonstranţi cu lămpaşe. Drumul prin Defileul Jiului către Petroşani este presărat cu urmele luptelor date. Zeci de maşini distruse, blocuri de piatră căzute pe carosabil, multe maşini de poliţie ba incendiate, ba distruse.“ (Evenimentul Zilei).

Miron Cozma

Miron Cozma

   Pe 21 ianuarie 1999, peste 1.500 de poliţişti şi jandarmi sunt luaţi ostatici de mineri după străpungerea barajului forţelor de ordine de la Costeşti. „Jandarmii şi poliţiştii au abandonat armamentul din dotare (scuturile, bastoanele şi grenadele cu gaze lacrimogene) şi au fost capturaţi. Ostaticii au fost îmbarcaţi în şase autobuze, amplasate în faţa coloanei de maşini, care s-a refăcut, în jurul orei 19.00, după ce minerii au reuşit să degajeze obstacolele care fuseseră plasate pe şosea. Coloana de autovehicule s-a îndreptat spre Râmnicu Vâlcea, unde, în faţa Prefecturii, câteva sute de oameni manifestau în favoarea minerilor, iar curentul electric a fost întrerupt în întreg oraşul timp de oră.“ (Mediafax)

Mineriada de la Costesti

Mineriada de la Costesti

Mineriada de la Costesti

Mineriada de la Costeşti

   Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se întruneşte şi instituie starea de urgenţă.
   După victoria minerilor de la Costeşti, premierul Radu Vasile cedează şi merge la Cozia pentru a se întâlni cu Miron Cosma. În cursul discuţiilor, minerilor li s-a promis că le vor fi îndeplinite revendicările. Aceste angajamente, nu au fost niciodată respectate.
   A cincea mineriadă s-a oprit la Costeşti, dar peste numai trei săptămâni, minerii făceau planuri să plece din nou spre Bucureşti. Declicul celei de-a şasea mineriade a fost condamnarea lui Miron Cozma la 18 ani de închisoare pentru mineriada din 1991.
   Pe 17 februarie 1999, Cosma îşi adună ortacii şi decide plecarea spre Capitală. Aproape 3.000 de mineri, înarmaţi cu bâte şi securi, s-au îmbarcat în autobuze şi au pornit spre Bucureşti.
   La Stoeneşti de Olt îi aşteptau însă jandarmii, tancurile şi trupele speciale ale SRI, care reuşesc să pună punct celei de-a şasea mineriade. Un miner moare în timpul confruntărilor şi zeci de persoane sunt rănite. Miron Cozma a încercat să se refugieze în localitatea Caracal însă a fost capturat pe drum. În momentul arestării sale, acesta a spus: „Nu ştiu ce am făcut eu să merit 18 ani de închisoare. Aşa cum v-aţi făcut voi datoria, aşa mi-am făcut-o şi eu. Am apărat drepturile oamenilor mei.“ Liderul minerilor a rămas în  detenţie până în decembrie 2007.

   După ce Ion Iliescu a obținut al treilea mandat de președinte, a fost înlocuit la conducerea PDSR de către prim-vicepreședintele partidului, Adrian Năstase.
   Perioada în care Adrian Năstase a condus PDSR/PSD a coincis cu perioada în care acesta a fost prim-ministru al României: 28 decembrie 2000 – 28 decembrie 2004. Mandatul său de 4 ani ca prim-ministru a fost caracterizat de o stabilitate politică fără precedent în perioada post-comunistă, de creștere economică (cea mai mare de la revoluție), de o politică externă puternic orientată către vest (Occident). România a aderat la NATO și concomitent a trimis trupe de suport a eforturilor internaționale în Balcani, Afganistan și Irak.

   După intrarea României în NATO, Forţele Armate Române au cunoscut cel mai rapid proces de modernizare din istoria lor. Înainte de 1989, România avea 300.000 de soldați, folosiți mai ales ca mână de lucru în agricultură și construcții. Începând cu anul 2007 serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat. Armata Română este formată din 75.000 de militari de carieră pregătiți în programe comune cu cele ale NATO sau ale aliaților americani. Ceea ce a câștigat, însă, armata în profesionalizarea soldaților, a pierdut în tehnica de luptă. Mașinile de luptă, armele, avioanele militare și flota sunt în mare măsură, aceleași ca înainte de 1989. Industria militară din România, care până în 1989 era destul de competitivă la nivelul statelor din Pactul de la Varșovia, a dispărut aproape complet, în vreme ce fondurile pentru achiziții au fost mereu modeste.

Militari romani

Militari români

   Armata României are în componenta trei categorii de forţe: Trupele de Uscat, Aviaţia şi Apărarea Antiaeriană şi Marina Militară, aflate sub comanda Statului Major General, direct subordonat Ministerului Apărării Naționale. În timp de război, Președintele României este comandatul suprem al Forțelor Armatei.
   Forţele Terestre sunt dislocate pe întreg teritoriul naţional şi reprezintă componenta cu ponderea cea mai mare în cadrul Armatei României (70% din totalul forţelor).
   În compunerea Statului Major al Forţelor Terestre intră următoarele categorii de forţe: infanteria, artileria, vânătorii de munte, tancurile, rachetele şi artileria antiaeriană (terestre), structurile de comunicaţii şi informatică, cercetarea, geniul, unităţile şi subunităţile de apărare NBC (gaze toxice de luptă), paraşutiştii.
   Majoritatea tipurilor de tehnică aflate în înzestrarea Forţelor Terestre sunt din producţia internă, o parte sunt achiziţionate din fosta Uniune Sovietică sau din alte ţări ale fostului Tratat de la Varşovia, iar altele sunt de provenienţă NATO. Cele mai importante echipamente militare din dotarea Forţelor Terestre sunt: tancurile (TR-85M1 „Bizonul“), transportatoarele blindate (B-33 „Zimbru“, „Mowag Piranha“), maşinile de luptă (MLI-84 „Jderul“), complexele şi sistemele antiaeriene (2K12M „KUB“, OSA-AKM 9K33M3, „Gepard“, C-95), aruncătoarele de proiectile reactive („LAROM“), piesele de artilerie calibrul 1000 mm şi mai mare, maşinile de geniu, autostaţiile şi staţiile radioreleu.

TR 85M1 Bizonul

TR-85M1 „Bizonul“

MLI 84 Jderul

MLI-84 „Jderul“

Larom

Aruncătoare de proiectile reactive
„LAROM“

   Forţele Aeriene au în componenţă structuri specializate pentru misiuni de menţinere a integrităţii spaţiului aerian naţional şi apărare a populaţiei, obiectivelor vitale şi a trupelor împotriva atacurilor aeriene. Din sistemul de forţe aeriene fac parte: Aviaţia militară, Artileria şi rachetele antiaeriene, Radiolocaţia.
   Statul Major al Forţelor Aeriene are în subordine Comandamentul Operaţional Aerian Principal (COAP), un regiment de geniu de aviaţie, un batalion de comunicaţii aero şi informatică, forţe operaţionale, unităţi de sprijin (unităţi şi formaţiuni de asigurare de luptă şi logistice). Forţele operaţionale au în compunere trei baze aeriene, unităţi de rachete (o brigadă de rachete sol-aer, un regiment de rachete sol-aer, regimente/brigăzi de artilerie antiaeriană), unităţi de război electronic. Tehnica de luptă din dotarea Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene cuprinde: avioane de luptă multirol (F-16), avioane de vânătoare şi vânătoare-bombardament (MIG 21 Lancer), avioane de transport (AN-2, AN-24, AN-26, C-27J „Spartan“, C-130 „Hercules“), avioane de cercetare (AN-30), elicoptere (IAR-316, IAR-330 „Puma“, IAR-330 „SOCAT“), complexe de rachete antiaeriene cu bătaie medie („Volhov“, „Hawk-XXI“), tunuri AA de diferite calibre, staţii de radiolocaţie de diferite game.

MiG 21 Lancer C

   MIG 21 „Lancer“

IAR 330 Socat

IAR 330 Socat

Hawk XXI

Sistem de apărare antiaeriană
„Hawk-XXI

   Forţele Navale reprezintă categoria de forţe destinată să apere interesele strategice şi drepturile României pe mare şi fluviu, precum şi în spaţiul aero-terestru aferent acestora.
   Statul Major al Forţelor Navale coordonează Comandamentul Flotei, flotila de fregate („Regele Ferdinand“ F-221, „Regina Maria“ F-222, „Mărăşeşti“ F-111), flotila fluvială (monitoare fluviale, canoniere, nave de patrulare), un divizion de rachete navale (4K51 Rubezh „Frontiera“), un divizion de corvete, un divizion de nave minare-deminare, un batalion de infanterie marină, un batalion de transmisiuni, centrul de scafandri, centrul radioelectronic şi observare, secţiile logistice.

Fregata Regele Ferdinand

Fregata F-221 „Regele Ferdinand“

F 180 Rovine

Canoniera F-180 „Rovine“

4K51 Rubezh Frontiera

Instalaţie mobilă de lansare a rachetelor antinavă
4K51 Rubezh „Frontiera“

   Forţele armate sunt destinate şi pregătite să desfăşoare acţiuni militare în orice zonă şi pe orice direcţie, implicând cooperarea tuturor categoriilor de forţe, atât în compunerea structurilor militare naţionale, cât şi a celor multinaţionale. Peste 30.000 de soldați români au participat la misiuni în Afganistan și Irak, 135 au fost grav răniți și 26 au murit.

Militari romani in Irak

Militari români în Irak

Misiune in Afganistan

Misiune în Afganistan

   Guvernul condus de Adrian Năstase a finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeană și a obţinut ridicarea vizelor pentru cetățenii români care călătoreau în Spațiul Schengen. Privatizarea marilor companii de stat a continuat, cu vânzarea companiei Sidex Galați către compania Indiană Ispat și a companiei Petrom către grupul energetic austriac OMV.
   Alegerile prezidențiale din 2004 a reprezentat sfârșitul celui de-al doilea mandat de președinte al lui Ion Iliescu, care conform constituției nu mai putea candida. PSD-ul la ales pe Năstase să candideze la funcția de președinte. Acesta a candidat alături de ministrul de externe Mircea Geoană, care urma să devină prim-ministru dacă alegerile erau câștigate. Adrian Năstase a ajuns în turul al doilea, însă a fost devansat de candidatul Alianței D.A., Traian Băsescu.

Adrian Nastase

   În anul 2012, Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul de corupție „Trofeul calității“. A fost acuzat că şi-a finanţat ilegal campania electorală din 2004. În ianuarie 2014 a fost din nou condamnat, la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul „Zambaccian“, pentru infracţiunile de şantaj şi luare de mită.

   Cu sloganul „Să trăiţi bine!“, Traian Băsescu se mută la Cotroceni pe 21 decembrie 2004 şi îl numeşte premier pe Călin Popescu Tăriceanu.
   În primii doi ani de guvernare au fost luate o serie de măsuri cu impact pozitiv asupra economiei, cea mai importantă fiind introducerea cotei unice. După ce relaţiile dintre cei doi au început să se deterioreze, tot mai multe decizii guvernamentale au fost luate fără girul preşedintelui. Acesta a criticat modul în care aveau loc tranzacţiile cu energie sau amânarea descentralizării administraţiei şi nu a fost de acord cu taxele pe viciu sau pe prima înmatriculare a autovehiculelor. În vara lui 2007, Băsescu s-a opus creşterii pensiilor, măsură propusă de Guvern, pe care nu o vedea sustenabilă, însă în toamna lui 2008 a fost un suporter al creşterii cu 50% a salariilor cadrelor didactice, măsură neagreată de Tăriceanu.
   După alegerile parlamentare din 2008, în condițiile în care nici unul din partide nu deținea majoritatea mandatelor parlamentare, Băsescu îl desemnează drept premier pe Theodor Stolojan. Cum acesta renunță la o zi după anunț, președintele îl numește prim-ministru pe Emil Boc , cabinetul său fiind susținut de PDL și PSD. În octombrie 2009, social-democrații ies de la guvernare, iar Guvernul Boc este demis, printr-o moțiune de cenzură.
   De-abia după câştigarea celui de-al doilea mandat de preşedinte în decembrie 2009 şi configurarea unei coaliţii guvernamentale dominată de PDL, Traian Băsescu a putut să joace din nou un rol important în zona economică. Îl reinstalează la Palatul Victoria pe Emil Boc, un premier de faţadă, în timpul căruia Guvernul a devenit o instituţie condusă cu o mână forte de la Palatul Cotroceni. În mai 2010, preşedintele Băsescu a anunțat că vor fi tăiate salariile bugetarilor cu 25% și pensiile cu 15%. După ce Curtea Constituțională a decis că nu pot fi tăiate pensiile, Executivul a recurs la majorarea TVA, de la 19% la 24%.
   Pe fondul a numeroase mișcări de protest violente și după mai multe schimbări ale componenței, Cabinetul Boc demisionează în februarie 2012. Îi ia locul la Palatul Victoria echipa condusă de Mihai Răzvan Ungureanu, care rezistă doar până pe 27 aprilie 2012. În aceste condiţii, Băsescu îl numeşte prim-ministru pe Victor Ponta (PSD).
   La finalul lui 2012, Uniunea Social-Liberală constituită din Partidul Național Liberal, Partidul Conservator şi Partidul Social Democrat, câştigă categoric alegerile parlamentare, iar Băsescu se vede nevoit să îi dea din nou mandatul de premier lui Victor Ponta. Ultimul an de mandat, a fost marcat de războiul permanent cu şeful guvernului în ciuda celebrului pact de coabitare semnat cu acesta.

Traian Basescu

   Traian Băsescu a fost perceput ca un preşedinte conflictual care în timpul celor zece ani de mandat a forţat limitele constituţionale, a controlat guvernul, justiţia şi politica externă, s-a implicat nepermis în politica de partid, a declanşat nenumărate crize sociale şi politice şi a creat ură şi dezbinare în societatea românească. În timpul exercitării celor două mandate a fost suspendat din funcţie de Parlamentul României, pentru încălcarea Constituţiei (19 aprilie 2007) şi implicare în fapte de natură penală şi încălcări repetate ale prevederilor constituţionale (6 iulie 2012). Deşi la referendumul din 2012 au participat 8.459.053 de cetăţeni cu drept de vot din care 7.403.836 (87,52%) au votat pentru demitere, legile electorale insuficient definite, situaţia neclară a numărului alegătorilor de pe listele de vot şi complicitatea unor politicieni şi judecători de la Curtea Constituţională au dus la menţinerea acestuia în funcţia prezidenţială.
   A fost suspectat şi acuzat de-a lungul timpului de fals, uz de fals, abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, bancrută frauduloasă, delapidare etc. Cel mai cunoscut dosar în care apare numele lui Traian Băsescu este Flota“. În acest dosar este acuzat, alături de alte câteva zeci de persoane, de prejudicierea statului român cu peste 11.000 de miliarde de lei, după vânzarea a 16 nave din flota maritimă românească, în perioada 1991-2000. „Casa din Mihăileanu“ este un alt dosar în care Traian Băsescu poate fi pus sub urmărire penală. Cauza este una mai veche şi priveşte modul ilegal în care acesta a intrat în posesia unei locuinţe, în perioada în care era primar general al Capitalei. Tranzacţiile imobiliare suspecte pe care le-a făcut cu omul de afaceri Costel Căşuneanu, au dus la deschiderea unui dosar în care este cercetat pentru spălare de bani. Aceste dosare au fost suspendate după ce a devenit preşedinte. Alte acuzaţii i se aduc în legătura cu retrocedarea Parcului Bordei, dosarul ALRO (subminarea economiei naţionale), ameninţare şi santaj (Gabriela Firea).

   Mandatul preşedintelui Băsescu a fost marcat de ambiţia de a se implica decisiv chiar și în problemele care nu ţin, constituțional, de atribuţiile unui șef de stat. În toate funcţiile de putere pe care le-a deţinut până la cea mai importantă dintre ele, cea de președinte, Băsescu şi-a creat abil un cerc de susţinători de care s-a folosit pentru a fi propulsat, iar atunci când aceştia nu i-au mai susţinut interesele, s-a descotorosit de ei rând pe rând. A reușit, astfel, să-și mărească, de la an la an, cercul de adversari din rândul politicienilor care îi oferiseră sprijinul în timpul luptelor politice. Răfuiala cu justiţia care nu-i urmează directivele, demiterea din funcţii a unor miniştrii prin prisma excesului de zel, comportamentul excesiv autoritar moștenit din perioada când a fost comandant de navă, ieșirile orgolioase, uneori mincinoase și alte slăbiciuni și vicii au completat imaginea unui președinte conflictual, dăunător imaginii României și păgubos pentru națiune.
   Nu a reformat clasa politică, nici nu învins sistemul, ci l-a rearanjat, înlocuind o generaţie cu alta. A promovat-o și susținut-o, în ciuda evidenței și a avalanșei de critici, pe Elena Udrea. A lăsat-o pe Elena Băsescu, fiica sa, să pretindă funcții importante, deși era clar că aceasta nu are nici înclinația, nici experiența necesară pentru a ocupa o funcție de anvergura celei de europarlamentar. A instalat în funcţii cheie oameni nepotriviţi, doar pentru a face pe placul apropiaţilor săi (Săftoiu la SIE) sau pentru a controla instituţii, a expus credibilitatea instituţiei prezidenţiale din cauza unor comportamente grosolane, apariţii grobiene sau din cauza limbajului trivial.
   Anturajele celor două fiice, Elena şi Ioana, ale fratelui său Mircea şi ale protejatei sale Elena Udrea au alimentat un şuvoi de acuzaţii de corupţie. La sfârşit de mandat, lângă Traian Băsescu a rămas doar Elena Udrea. A fost omul care i-a influenţat, probabil, cel mai puternic deciziile, inclusiv despărţirea de PDL, fostul său partid. L-a scufundat încet în mocirla unor grupuri de interese ilegitime strânse în jurul ei.

Elena Udrea

   La începutul lunii februarie 2005, Traian Băsescu o numește pe Elena Udrea șef al Cancelariei Prezidențiale, după ce o avusese drept consilier la Primăria Capitalei. Întrebat despre numire, președintele justifică: „Mi s-a părut interesant ca pe lângă nişte figuri acre să fie şi o persoană care arată bine“. Udrea rămâne la Cotroceni până pe 21 octombrie 2005, când își dă demisia pe fondul materialelor de presă care dezvăluiau relațiile dintre Dorin Cocoș și grupul Petrache-Bittner. După plecarea de la Administrația Prezidențială, Elena Udrea este avocatul care îl apără pe președinte în dosarul privind casa din Mihăileanu și joacă un rol important în războiul Băsescu-Tăriceanu. Se înscrie în PDL în februarie 2006, partid pe care îl va reprezenta ca ministru. Rămâne alături de democrat-liberali până în ianuarie 2014, când trece la PMP, noul partid al președintelui Băsescu.

   Victor Ponta a deținut funcția de prim-ministru al României din 7 mai 2012 până la demisia sa din 4 noiembrie 2015. El a preluat mandatul de premier înainte de alegerile parlamentare la termen (9 decembrie 2012), pe fondul manifestaţiilor de stradă împotriva regimului Băsescu şi a demiterii prin moţiune de cenzură a Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu şi l-a terminat cu un an înainte de alegerile parlamentare din 2016, din cauza protestelor împotriva corupției generalizate, generate de tragedia din clubul Colectiv.

Victor Ponta

   După ce a devenit cel mai tânăr președinte al PSD (în februarie 2010, când avea 38 de ani) și cel mai tânăr premier (mai 2012 la vârsta de 40), Victor Ponta (43 de ani) se vedea deja și cel mai tânăr președinte al României. Problemele din diasporă, unde mii de români nu au putut vota, i-au dat calculele peste cap.

   În cei aproape patru ani cât a durat mandatul său de premier, Victor Ponta a fost implicat în câteva scandaluri în urma cărora i s-a cerut demisia. În anul preluării guvernării a fost acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat, iar în ultimul an de mandat a fost cercetat şi trimis în judecată de DNA, împreună cu asociatul său Dan Șova, sub acuzația de fapte de corupție.
   În plan economic şi social, Victor Ponta a luat măsuri atât apreciate, cât şi controversate. Un bilanţ sumar al măsurilor guvernamentale apreciate ar putea cuprinde reducerea TVA la alimente, pachetul de măsuri de relaxare fiscală, scăderea CAS la angajator, creşterea salariului minim pe economie, creşterea pensiilor, majorarea salariilor în sănătate şi educaţie şi în general creşterea economică din anii în care a fost prim-ministru. Însă aceste decizii au fost contrabalansate de ratarea marilor proiecte de infrastructură (eşuarea încercării de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea şi a companiei feroviare CFR Marfă, unde câştigător a fost declarat controversatul om de afaceri Gruia Stoica, patronul Grup Feroviar Român, condamnat ulterior pentru trucarea unei licitații publice de transport, organizată de Complexul Energetic Oltenia) şi de unele măsuri punctuale împotriva interesului naţional (proiectul minier de la Roşia Montană şi exploatarea gazelor de şist de compania americană Chevron).

Protest Rosia Montana

   În marile oraşe ale României au avut loc proteste de amploare (septembrie 2013), împotriva legii cu caracter antinaţional, promovată de Guvernul Victor Ponta, care ar fi permis exploatarea minieră cu cianuri, exproprierea cetăţenilor români de către o corporaţie străină (Roşia Montană Gold Corporation) şi înstrăinarea aurului (300 tone) şi argintului (1600 tone) românesc din zăcămintele de la Roşia Montană. Se estimează că metalele rare (titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, crom, cobalt, galiu, wolfram) existente în minereul de aici şi folosite în industriile de înaltă tehnologie au o valoare de patru ori mai mare decât a aurului şi a argintului.

Protest Pungesti Vaslui

   Forţele de ordine ale statului român protejează interesele firmei americane Chevron, împotriva localnicilor din Pungeşti-Vaslui, care protestează  (octombrie 2013) contra exploatării gazelor de şist (procedura de extracţie a gazelor de şist, cunoscută sub denumirea de fracţionare hidraulică, are potenţialul de a  contamina resursele de apă potabilă cu substanţe chimice toxice, provoacă cutremure şi poluează atmosfera, generând în schimb profituri enorme pentru companiile de forare).

   În urma alegerilor prezidenţiale desfăşurate pe 16 noiembrie 2014, românul de origine germană Klaus Iohannis a devenit noul preşedinte ales al României. Denigrat de adversari din cauza originii etnice şi a religiei, candidatul Partidului Naţional Liberal a creat o mare surpriză câştigând scrutinul prezidenţial.

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis, un etnic german  ales preşedinte al României

   Victoria lui Klaus Iohannis a fost posibilă datorită mobilizării neaşteptate şi participării la vot, a unui mare număr de români din ţară şi din străinătate, enervaţi de campania electorală de tip comunist susţinută de Victor Ponta, candidatul Partidului Social Democrat şi prim-ministru în exerciţiu (îngreunarea exercitării dreptului de vot a românilor din diaspora, manipularea agresivă şi odioasă a opiniei publice prin intermediul televiziunilor Antena 3 şi România TV, pomeni electorale, proiectul de lege privind amnistia şi graţierea, Ordonanţa de Urgenţă privind migraţia primarilor, „refacerea“ USL 2.0 cu trădătorii din Partidul Liberal Reformator, etc.).

Votul din diaspora

   După ce au stat ore în şir la coadă în faţa secţiilor de votare din străinătate, mii de români nu au reuşit să-şi exercite dreptul de alegător (noiembrie 2014).

Votul din diaspora

   La Torino şi Paris, jandarmii au utilizat gaze lacrimogene împotriva românilor  care doreau să voteze (noiembrie 2014).

   După depunerea jurământului în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, noul preşedinte ales al României Klaus Iohannis, a fost învestit în funcţia prezidenţială (21 decembrie 2014), înlocuindu-l la Cotroceni pe Traian Băsescu.

   Între anii 2010 şi 2015, Ministerul Sănătăţii a înregistrat în spitalele din România peste 57.000 de infecţii nosocomiale. Cele mai multe au fost înregistrate în Capitală și în judeţele Iaşi, Cluj şi Timiş. Secţiile cu cele mai mari probleme sunt Terapie intensivă, Chirugie şi Pediatrie.
   Timp de peste 10 ani, Hexi Pharma, unul din cei mai mari producători şi distribuitori de biocide (dezinfectanţi) din România, şi-a diluat produsele pe care le livra spitalelor. Firma avea contracte cu peste 300 de spitale din 40 de județe.

HexiPharma

Produse Hexi Pharma

   În complicitate cu managerii de spital (susţinuţi de partidele politice, care îi numesc și îi mențin în funcție), Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a vândut spitalelor din România dezinfectanţi cu o concentrație mult mai scăzută decât cea de pe etichetă (diluaţi de zeci de ori), cu consecinţe extrem de grave şi pe termen lung asupra vieţii şi sănătăţii cetăţenilor români. Numai în perioada 2012-2015, compania Hexi Pharma a avut cu spitalele din România un număr total de 9.339 de contracte cu o valoare totală de 25.975.821 de euro, dintre care 9.036 de contracte prin încredințare directă, cu o valoare de 5.440.829 de euro și 303 de contracte obținute prin licitații (trucate), cu o valoare de 20.534.992 de euro.

Dan Condrea

   În timpul desfăşurării anchetei privind dezinfectanţii folosiţi în spitale, Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a fost victima unui accident rutier în care și-a pierdut viața (22 mai 2016). S-a sinucis Dan Condrea, a fost victima unui accident stupid ori cineva l-a „ajutat“ să moară pentru că ştia prea multe?

   Spitalele din România își curăță zilnic încăperile, medicii din România se spală pe mâini la fiecare operație și instrumentarul medical se sterilizează cu substanțe care nu sunt verificate de autorităţile statului. „România nu are laboratoare acreditate pentru analiza soluţiilor dezinfectante folosite în spitale“ (Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, 26 aprilie 2016).
   Livrarea de apă în loc de dezinfectanţi a dus la o explozie a infecţiilor intraspitaliceşti. Un raport al Comisiei Europene din 2012 arăta că în România au loc anual peste 60.000 de morţi evitabile (decese care ar putea fi evitate dacă standardele din spitale ar fi la parametri optimi). „Antisepticele“ Hexi Pharma au fost folosite „în peste 2.000 de săli de operație“.

Infectii nosocomiale

   Infecţiile nosocomiale sunt contractate în spital și se supraadaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Aceste infecţii apar ca urmare a unor deficiențe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale şi au efecte severe asupra pacienţilor deoarece sunt implicaţi germeni de spital multirezistenţi la antibiotice. Infecţiile intraspitaliceşti sunt responsabile de 70% din decesele înregistrate în serviciile de chirurgie generală.

   Fapta comisă de conducerea Hexi Pharma poate fi considerată genocid, iar cei care au știu dar au tăinuit se fac vinovați de complicitate la genocid (o parte importantă din valoarea contractului cu dezinfectanţi ajungea în cele mai multe cazuri la directorul de spital 30%, la directorul medical 5-10% și apoi la o listă întreagă pe care se află preşedintele comisiei de licitaţii, şeful de la achiziţii, epidemiologul, directorul economic, chiar şi asistenta şefă – medic șef de laborator microbiologic, GSP).
   Medicul Cătălin Cîrstoveanu (șeful secției Terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie) susține că dezinfectanții diluați sunt doar o verigă dintr-un sistem complex, și că totul trebuie privit în ansamblu: „Faceți, vă rog, teste și la medicamente! Știu medicamente generice al căror import e protejat de politicieni care nu-și fac efectul. Deloc nu au efect! Sunt convins că vorbim despre același lucru! Mor oamenii din această cauză.“

   Economie, Transporturi şi Comunicaţii

   Deşi înapoiată tehnologic, agricultura a reprezentat principala ocupaţie economică în România până după cel de-Al Doilea Război Mondial.
   După intrarea ţării în zona de influenţă sovietică, economia a fost restructurată fundamental prin lichidarea treptată a proprietăţii private şi crearea celei socialiste, ramurile economiei evoluând centralizat, pe baza planurilor unice cincinale şi anuale. Pe întreaga perioadă socialistă, creşterea economică a avut un caracter extensiv, cu deosebire în deceniul 1970-1980, când s-a înregistrat cea mai puternică dezvoltare a principalelor ramuri ale economiei naţionale, în special a industriei.
   Industria României se caracteriza printr-un grad relativ ridicat de integrare, iar în unele sectoare, din domeniul construcţiilor de maşini şi industriei uşoare (produse alimentare, mobilă, confecţii, încălţăminte), se obţineau însemnate cantităţi de produse, unele destinate exportului.
   Agricultura socialistă, bazată pe proprietatea colectivă sau de stat asupra pământului şi a mijloacelor de producţie era desfăşurată pe mari exploataţii, ce permiteau folosirea eficientă a maşinilor agricole (tractorul a devenit simbolul triumfător al progresului), creşterea rezervelor de hrană ieftină pentru consumul intern şi pentru export şi scăderea numărului de lucrători agricoli, care deveneau forţă de muncă pentru industrie. Exporturile de produse vegetale şi animale (cereale, legume, fructe carne, etc.), ce erau furnizate atât pe pieţele ţărilor socialiste, cât şi pe cele din unele state vest-europene, au fost însă realizate, în special în ultimii ani ai regimului comunist, prin reducerera drastică a consumului populaţiei.

   Reforma economică, demarată după „revoluţia din decembrie“, nu s-a dovedit eficientă. Ca urmare, nivelul principalilor indicatori economico-sociali, se situează, încă, sub cel din 1989.
   Procesul de privatizare a început cu agricultura, prin decizia de reconstituire a dreptului de proprietate funciară a foştilor proprietari, precum şi cu împroprietărirea unor categorii de cetăţeni. Consecinţele acestei modificari sunt atât pozitive, cât şi negative. Pozitiv este faptul ca proprietatea privată şi-a intrat în drepturile sale fireşti, ajungând să fie predominantă în agricultura românească. Consecinţele negative ţin de fărâmiţarea exagerată a proprietăţii asupra pământului. Foarte multe dintre unităţile agricole nou apărute sunt de dimensiuni prea mici, iar terenul este excesiv parcelat.
   Deşi România ocupă locul opt în Europa după mărimea suprafeţei agricole şi locul şase după suprafaţa arabilă, efectele politicilor agricole  aplicate contradictoriu, lipsite de continuitate, au generat o agricultură nestructurată, neperformantă, necompetitivă, neconcurenţială, majoritar de subzistenţă.

Agricultura de subzistenta

   România se regăseşte pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte ponderea populaţiei ocupate în agricultură, la mare distanţă de alte state europene. În anul 2014 România a avut o pondere a populaţiei ocupate în agricultură de 25,4%, primul loc din Uniunea Europeană, la o distanţă considerabilă de următoarele state clasate: Grecia (13,0%) şi Polonia (11,2%).

   Cheltuielile cu alimentele din import deţin o pondere mult prea ridicată, de neacceptat, pentru o ţară agricolă ca România (17,9% din consumul alimentar şi 34,1% din cheltuielile băneşti pentru alimente). Peste 60-62% din importurile alimentare le reprezintă produsele care ar putea fi obţinute de agricultura românească. Din cel mai mare exportator de carne şi produse din carne din estul Europei, România a devenit după câţiva ani de democraţie cel mai mare importator de asemenea produse.
    În mod tradițional, România este un mare producător de cereale și plante oleaginoase, aceste culturi ocupând suprafețele cele mai însemnate (de 60%, respectiv 17% din totalul terenului arabil ale țării). Se cultivă în principal grâu, porumb şi floarea soarelui. La mijlocul anilor ’80, România ajunsese la o producţie de peste 20 milioane de tone de cereale, în 2007 nivelul producţiei înregistra 7,8 milioane de tone.

Agricultura in Romania

   România este unul dintre statele care au vândut cele mai mari suprafeţe de teren agricol străinilor din alte ţări europene, dar şi din afara spaţiului comunitar. În jur de 20%-30% din terenul arabil al ţării aparţine cetăţenilor străini din UE, în timp ce alte 10% aparţin unor persoane rezidente în alte state decât cele UE. Aproximativ 5,3 milioane de hectare, din cele 13,05 milioane de hectare ale României, sunt deţinute şi exploatate de străini, informează un studiu realizat în anul 2015 de „Transnational Institute“ pentru Comisia de Agricultură din cadrul Comisiei Europene.

   Pomii fructiferi şi viţa de vie ocupă încă un rol important în structura agriculturii româneşti. Podgoriile româneşti (Murfatlar, Cotnari, Jidvei) produc vinuri comparabile cu cele mai apreciate din lume. România ocupă, la nivelul Uniunii Europene, locul 5 la suprafaţă viticolă şi locul 6 la producţia de struguri şi vin.
   Creșterea păsărilor pentru carne în România este sectorul care și-a revenit cel mai repede după declinul din perioada imediat următoare privatizării fostelor unități de stat. În schimb sectorul de creştere a porcinelor a trecut și trece printr-o perioadă de criză determinată de scăderea efectivelor, mai ales a celor din sistemul industrial de creştere.
   Creşterea bovinelor este o activitate tradiţională a populaţiei din zona rurală şi în special din zona montană şi există potențial pentru realizarea de producții care să acopere necesarul intern.

Cresterea bovinelor

Creșterea bovinelor în zona rurală

   Sectorul de creştere a ovinelor şi caprinelor înregistrează cea mai importantă dezvoltare atât în privinţa efectivelor totale cât şi al producţiei de carne în viu, care constituie unul din principalele produse exportate. Creşterea ovinelor şi caprinelor se realizează, cel mai adesea, în sistem extensiv, sistem care presupune cheltuieli mai reduse în zone unde alternativele agricole sunt limitate.
   Apicultura sau stupăritul este este unul din sectoarele agriculturii cu cele mai vechi tradiții, România fiind recunoscută în lume pentru calitatea produselor apicole (miere, polen, propolis). În medie, România produce 20.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa. Exporturile de miere se ridică la 50-60% din producția totală (80% din exporturi au ca destinație Germania).

   Silvicultura reprezintă una dintre ramurile deosebite ale economiei naţionale, datorită funcţiilor economice (lemn, fructe de pădure, vânat şi pescuit) şi ecologice (echilibrul solului, al apelor, purificarea aerului, reglarea climei etc.). Pădurile ocupă 6.380.000 de hectare din suprafaţa ţării (26,76%) din care pe 218.500 de hectare există încă păduri virgine (2011). Exportul de masă lemnoasă neprelucrată sau prelucrată primar (buştean, cherestea) deţine ponderea principală în exportul de lemn.

Padurea

   Din punct de vedere ecologic, pădurile furnizează numeroase servicii ecosistemice. Ele contribuie la protejarea solurilor (împotriva eroziunii), participă la circuitul apei în natură şi echilibrează clima la nivel local (mai ales prin evapotranspiraţie), precum şi la nivel mondial (îndeosebi prin stocarea carbonului). Pădurile protejează biodiversitatea, ca habitat pentru numeroase specii.

Taieri de padure

   Defrişările provoacă alunecări de teren, inundaţii, colmatarea cursurilor de apă, accentuarea efectelor fenomenelor meteorologice extreme, în special seceta şi mai ales scăderea calităţii vieţii datorită diminuarii efectului pe care îl are pădurea (plămânul verde al planetei) asupra aerului pe care îl respirăm.

   În perioada 1990-2011, s-au defrişat ilegal 366.000 ha de pădure, proprietate de stat şi privată,  fiind valorificaţi peste 80 milioane metri cubi de lemn, în sumă de peste cinci miliarde euro, conform sintezei Raportului de audit privind „Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990-2012“, realizat de Curtea de Conturi. „În perioada 1990-2011, volumul tăierilor ilegale din pădurile României s-a menţinut, cu unele fluctuaţii anuale, la un nivel extrem de ridicat, cele mai afectate de acest flagel fiind pădurile aflate în proprietatea statului“. Potrivit Raportului Curţii de Conturi, în toată perioada analizată, tăierile ilegale de material lemnos s-au realizat în multe situaţii pe fondul neglijenţei/abuzurilor (corupţiei) personalului silvic.

Suprafetele despadurite din Romania

   Potrivit unui studiu realizat de Greenpeace, în România se taie peste 3 ha de pădure în fiecare oră. Din datele/informaţiile prezentate de Romsilva, rezultă că zilnic se exploatează în medie 41 ha, dintre care o mare parte o reprezintă tăierile ilegale. Defrişarea pădurilor, mai arată studiul Greenpeace, s-a accelerat dramatic între 2000 şi 2011, adică în perioada în care firmele austriece Egger, Kronospan şi Schweighofer s-au instalat în România şi în scurt timp au ocupat piaţa lemnului.
   Organizaţia de mediu Environmental Investigation Agency (EIA) a dat publicităţii filmări care arată cum conducerea companiei Holzindustrie Schweighofer România, cel mai mare procesator de răşinoase din ţară, acceptă cu bună ştiinţă şi recompensează lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificaţie.

Exploatare forestiera

   Holzindustrie Schweighofer este cea mai mare companie de procesat lemn din România, cu o cifră de afaceri în anul 2013 de 465 milioane de euro, din care 96,5 milioane profit net. Compania exportă produsele în 67 de ţări din Asia, America, Orientul Mijlociu şi Europa. În 2003, un contract semnat cu Romsilva stabileşte ca timp de 10 ani, România, să asigure acestei firme 370.000 de metri cubi de lemn pe an din pădurile statului, de cea mai bună calitate. Angajaţii statului au trimis lemn companiei, dar cantitatea şi calitatea lemnului a fost stabilită doar de cumpărator, la intrarea TIR-ului în fabrică. În raportul inspectorilor EIA se arată că, destul de frecvent, cumpărătorul a hotărât că lemnul primit este lemn de foc şi a plătit pentru un metru cub doar 45 de lei, în condiţiile în care Romsilva cheltuia 52 de lei pentru un metru cub, pe transport.
   Gerald Schweighofer, patronul firmei Holzindustrie Schweighofer a venit în România după ce, în 2001, în Austria a fost promulgată o lege ce obligă autorităţile să conserve şi să nu exploateze excesiv pădurile. Întrucât autorităţile din România s-au arătat permisive şi dornice să încheie afaceri cu marile companii străine, austriacul a convinsGuvernul Adrian Năstase să adopte, în regim de urgenţă, un act normativ cunoscut şi sub numele de „legea Schweighofer“ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2002 actualizată prin: Legea 654/2002, privind aprobarea OUG 71/2002 pentru încheierea de către Regia Naţională a Pădurilor a contractelor de vânzare-cumpărare pe termen lung privind masa lemnoasă, Monitorul Oficial 937/2002) prin care a devenit posibilă exploatarea masivă a fondului forestier, de către orice firmă din România şi de peste hotare.
    În 2002, Holzindustrie Schweighofer construieşte prima fabrica de cherestea în Sebeş. A urmat apoi, în 2007, fabrica de cherestea din Rădăuţi, iar doi ani mai târziu Schweighofer cumpără unitatea de producere a panourilor încleiate din Siret, în 2010 fabrica de panele din Comăneşti, iar în 2015 demarează operaţiunile de prelucrare a lemnului în fabrica construită în localitatea Reci, judeţul Covasna. Cea mai mare parte a lemnului achiziţionat (80% din total, potrivit declaraţiilor făcute chiar de oficialii austrieci) este prelucrat primar şi exportat.
   Intrarea companiilor austriece pe piaţa românească şi ocuparea unor poziţii dominante a scos de pe piaţă companiile mai mici, răspândite prin ţară, care angajau oameni din comunităţile locale dar care nu aveau puterea de lobby şi capacităţile de prelucrare ale austriecilor. Se estimează că s-au pierdut aproximativ 50.000 de locuri de muncă din acest motiv.

   Beneficiind de importante resurse naturale, ale solului şi subsolului, România dispune de condiţii favorabile pentru a a dezvolta o mare varietate de ramuri industriale. Din păcate dezindustrializarea petrecută după ’89, semnifică transformarea acesteia din producătoare în importatoare şi piaţă de desfacere pentru produsele altora. Dacă n-au fost distruse, cele mai multe unităţi ale industriei românesti au fost privatizate (vândute pe nimic) în condiţii dezavantajoase pentru statul român.
    În România mai funcţionează încă o puternică industrie energetică, alături de extracţia şi prelucrarea petrolui (OMV Austria, Lukoil Rusia), extracţia gazelor naturale, a cărbunelui (foarte mult redusă)  şi a sării, industria metalurgică (ArcelorMittal Galaţi şi Hunedoara, ALRO Slatina – Vitali Machitski Rusia), industria cimentului  (HeidelbergCement Fieni şi Bicaz, Lafarge Medgidia), construcţia de maşini (DACIA groupe Renault Piteşti), construcţiile navale (DAMEN Galaţi Olanda, DAEWOO Mangalia Coreea), producerea îngrăşămintelor chimice (AZOMUREŞ Ameropa Holding AG Elveţia), industria uşoară (produse textile, articole de îmbrăcăminte, pielarie şi încălţăminte), industria alimentară etc.

   Reţeaua de transport din România, destul de variată, include sisteme de transport rutier, feroviar, naval (fluvial, maritim) şi aerian.
   Sistemul feroviar românesc considerat până în anul 1990 un mijloc eficient şi economic de transport a mărfurilor şi persoanelor, a fost distrus şi furat sistematic. Cuprinde o reţea în exploatare (31.12 2014) de aproximativ 10.777 km (4029 km electrificaţi), cu o lungime totală a liniilor (majoritatea sunt duble) de 20.385 km şi circa 992 de staţii de cale ferată. România are legături feroviare cu toate ţările vecine. Din cauza unor decizii politice greşite, a concurenţei transportului rutier şi a diminuării capacităţii economice, transportul feroviar de marfă şi de călători a înregistrat în ultimele decenii o scădere accentuată. Viteza medie de circulaţie (2015) a trenurilor de călători a scăzut la 45 km/h, iar a celor de marfă la 23 km/h (practic viteza este mai mică decât în perioada interbelică în vremea locomotivelor cu abur), ca urmare a degradării infrastructurii feroviare (prin nealocarea de fonduri pentru întreţinere).
   Sectorul transporturilor rutiere este unul din cele mai dinamice. În prezent, majoritatea societăţilor care operează în domeniul transporturilor rutiere sunt cu capital privat. Transportul rutier de pasageri deţine cea mai mare pondere (81,2%), urmat apoi de transportul feroviar (16,3%). Interurban, transportul călătorilor este asigurat de o reţea extinsă de  microbuze ce leagă aproape toate localităţile din România. Drumurile publice totalizează (31.12.2014), 85.362 km, din care 17.272 km (20,2%) drumuri naţionale, 35.505 km (41,6%) drumuri judeţene şi 32.585 km (38,2%), drumuri comunale. Autostrăzile însumează (31.12.2015) 733,9 km. 
    Şi în construcţia de drumuri publice, România reuşeşte să se distingă peste orice măsură imaginabilă: cele mai mari preţuri pe kilometru, cele mai mici perioade de garanţie, cele mai lungi termene de execuţie şi miliarde de euro cheltuite fără rezultat.

Autostrada Transilvania

   Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost început în 2004, în baza unui contract încheiat cu firma americană Bechtel International Inc., care trebuia executat până cel târziu în 2012. Bechtel se angajase să construiască 415 kilometri pentru 2,2 miliarde de euro, de la Braşov prin Târgu Mureş, Câmpia Turzii, Cluj, Oradea până la graniţa cu Ungaria, la Borş. Planurile au rămas pe hârtie. Statul român a plătit 1,4 miliarde de euro din suma stabilită iniţial, deşi americanii de la Bechtel au făcut doar 12,5% din lucrare, adică 52 de kilometri (Turda-Câmpia Turzii), ce pot fi socotiţi, cea mai scumpă bucată de autostradă, din Europa. Contractul de construcţie a Autostrăzii Transilvania, atribuit fără licitaţie şi fără vreun proiect tehnic, companiei americane Bechtel, în anul 2003, de către guvernul condus de Adrian Năstase, a fost reziliat în mai 2013. Ca să accepte rezilierea contractului pentru autostrada inexistentă numită „Transilvania“, compania a solicitat şi a primit despăgubiri de 37,2 milioane de euro, plus datorii de 50 de milioane euro.

Autostrada demolata

   În septembrie 2015, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a anunțat închiderea circulației rutiere pe Autostrada A1 Orăștie – Sibiu, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil, pe tronsonul dintre Sălişte şi Cunţa. O porţiune de câteva sute de metri a fost demolată. Rapoartele reprezentanților companiei şi expertizele de specialitate independente au arătat că lotul de 22 de kilometri, pentru care statul a plătit 130 de milioane de euro, companiei italiene Salini Impregilo, a fost construit necorespunzător, fără respectarea proiectului tehnic aprobat (au fost folosite materiale de foarte slabă calitate, nu au fost efectuate lucrările de consolidare a terenului şi evacuare a apei, nu au fost respectate grosimile straturilor de asfalt şi nici gradul de compactare). Cine a supravegheat efectuarea lucrărilor?

   Transportul naval al României cuprinde transportul maritim şi transportul pe căile şi canalele navigabile interioare.
   Navele maritime pot fi operate în porturile Constanţa, Mangalia şi Midia, iar navele maritime cu o capacitate maximă de 12.500 tdw, pot fi operate şi în porturile fluviale Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina. Toate porturile maritime au conexiuni la reţeaua naţională rutieră şi feroviară, astfel ca funcţia de centre intermodale este asigurată în totalitate de aceste porturi.
   Portul Constanţa este cel mai mare port la Marea Neagră şi al patrulea din Europa (ca mărime şi posibilitate de procesare), cu un un rol major în cadrul reţelei de transport, fiind situat la intersecţia rutelor comerciale ce conectează pieţele ţărilor din Europa Centrală şi de Est cu regiunea Transcaucaz, Asia Centrală şi Extremul Orient. Aproximativ 60% din importurile şi exporturile româneşti trec prin acest port.
   Portul Galaţi este singurul port care dispune şi de linii ferate cu ecartament larg, precum şi posibilităţi de transpunere/transbordare a vagoanelor, fapt ce îi conferă un avantaj pentru derularea activităţii de transport intermodal.
   Transportul de mărfuri pe căile navigabile interioare se derulează în România pe Dunăre şi pe canalul Dunăre – Marea Neagră/Poarta Albă – Midia Năvodari, respectiv prin porturile situate la acestea. Există 28 porturi fluviale funcţionale, situate pe căile navigabile interioare.

Remorcherul Galati 3

Remorcherul Galaţi 3

   Transportul naval de pasageri este extrem de limitat, el fiind folosit pentru a lega localităţile din Delta Dunării (Sulina, Sf. Gheorghe, Periprava, Crişan, Mila 23, Caraorman) de oraşul Tulcea. Bacurile de la Galaţi, Brăila, Călăraşi sunt folosite pentru traversarea Dunării, a mijloacelor auto şi pasagerilor.

Transport naval

Transport naval de pasageri (Tulcea-Sfântu Gheorghe)

   Până în anul 1990, flota maritimă comercială a României deţinea 288 de nave (188 cargouri de mărfuri generale, 12 tancuri petroliere, 70 mineraliere, 18 nave specializate) la care se adăugau  flota de pescuit oceanic (13 cutere, 50 de traulere expediţionare, 12 nave frigorifice de transport, două tancuri de aprovizionare cu combustibil, 6 nave pentru prelucrarea peştelui, 3 nave colectoare) şi cea fluvială (nave pentru transportul pasagerilor, remorchere, împingătoare, barje). În februarie 2011, doar 5 nave maritime mai arborau pavilionul naţional, celelalte fiind înstrăinate. Flota fluvială înregistrează încă 2.030 de unităţi navale, iar din flota de pescuit oceanic nu a mai rămas nimic.
   Transportul aerian rămâne la un nivel redus, reprezentând doar 3% din traficul de persoane şi 1% din transportul de bunuri. Principalul aeroport internaţional al României este Henri Coandă din Bucureşti (Otopeni). Alte 15 oraşe din ţară deţin aeroporturi: Constanţa, Timişoara, Arad, Sibiu, Suceava, Bacău, Baia Mare, Caransebeş, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş, Tulcea.

Aeroportul Otopeni

Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni), Bucureşti

   Sectorul comunicaţiilor a cunoscut în România o creştere accelerată.
    În ansamblul mediilor de comunicare în masă, televiziunea, împreună cu radioul, reprezintă unul din elementele centrale ale vieţii contemporane.
   Numărul mare de licenţe acordate în România, precum şi retransmisia a numeroase televiziuni din afara graniţelor ţării au dus la divizarea audienţei, la accentuarea eforturilor pentru cucerirea publicului, la o concurenţă acerbă, nemaiîntâlnită. Reversibil, concurenţa a dus la diversificarea şi perfecţionarea programelor în vederea creşterii audienţei.
   Din numărul mare de televiziuni comerciale aflate în emisie pe teritoriul naţional, cele care performează în prezent sunt în ordinea apariţiei: Antena 1 (înfiinţată în 1993), Pro TV (1995), Prima TV (1997), Realitatea TV (2001), B1 TV (2001), Naţional TV (2003), Antena 3 (2005) şi Kanal D (2007). Televiziunea publică (Televiziunea Română) şi postul de radio public (Societatea Română de Radiodifuziune) sunt singurele companii de stat din acest domeniu.
   Folosindu-se de impactul deosebit, pe care îl au asupra marilor mase de oameni (83% din români se uită zilnic la televizor), anumite posturi de televiziune (Antena 3, B1 TV, Romania TV, Realitatea TV), utilizează frecvent diverse metode şi procedee de manipulare a opiniei publice (propaganda, distorsionarea adevărului, deturnarea atenţiei, omisiunea, mesaje subliminale), urmărind impunerea unor opinii politice, economice sau sociale, în funcţie de interesele celor care le controlează.

   „În atenția principalelor televiziuni de știri. În ultimele zile, publicul din România a asistat la una dintre cele mai josnice campanii de manipulare mediatică, desfășurată exclusiv în favoarea unor anumiți politicieni. Modul în care situația politică evoluează indică, cu certitudine, faptul că minciuna televizată va continua să fie livrată românilor.
   Exceptând două posturi de televiziune de știri, constat că toate celelalte posturi au promovat știri și dezbateri false, trucate, având ca unic scop asigurarea protecției patronilor politici sau a finanțatorilor, toți aflați în dificultate din punct de vedere al justiției. Acești radiodifuzori, asigurați de faptul nu vor fi trași la răspundere de Consiliul Național al Audiovizualului pentru încălcarea normelor legale, beneficiind de protecție și susținere politică, au consolidat asaltul politicienilor cercetați penal sau condamnați, împotriva justiției.
   În contextul în care apar tot mai multe probe referitoare la modul în care anumite televiziuni au practicat șantajul, în fața virulenței cu care procurorii și judecătorii sunt acuzați de abuzuri, fără minime probe, acești radiodifuzori își pierd definitiv dreptul de a susține că practică jurnalismul. Interesul public a fost înlocuit cu interesul personal sau de grup al unor indivizi aflați vremelnic la conducerea statului. Informarea corectă a publicului a fost substituită de minciună și manipulare. Mai mult, aceste televiziuni, în goana lor împotriva statului de drept, uită că, din punct de vedere al tensiunilor geopolitice, vulnerabilitatea României se manifestă inclusiv prin îngenuncherea presei în fața intereselor obscure. Cu alte cuvinte, aceste televiziuni practică o formă indirectă de atac la adresa siguranței naţionale.
   Se înțelege cu claritate faptul că românii sunt percepuți de aceste televiziuni ca o masă inertă, lipsită de rațiune și inteligență. Numai așa se poate explica modul grobian în care acești radiodifuzori aleg să își transmită conținutul.
    Vă solicit să reveniți la normele jurnalismului care respectă cetățeanul, moralitatea publică și conștiința colectivă. În acest moment puneți în pericol viitorul tinerilor jurnaliști pe care încă îi aveți alături, dar mai ales viitorul generației care va trebui să preia conducerea României și care, momentan, înțelege că dacă ai la îndemână o televiziune, nu mai ai nevoie de lege.“ (Valentin Alexandru Jucan, Secretar de Stat, Membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, Joi 25 iunie 2015)

Manipularea opiniei publice

Manipularea opiniei publice prin televiziune

   „Prin „filtrul“ Antenei 3, viaţa noastră politică se vede ca un amestec de vodevil, farsă şi melodramă. Un carnaval de duzină. O chermeză scăpată de sub control. Nici alţii n-o scot la capăt mult mai curăţel.
   (De la o vreme, de pildă, B1 şi-a făcut un obicei din a invita la dezbateri „fine“ pe Vadim Tudor, un domn rumeior, cînd isteric, cînd jucăuş, din categoria celor care îşi epatează publicul cu citate – uneori false – şi cu date istorice de liceu. Pe scurt, „un erudit”). Dar „ideologic” şi strategic vorbind, alte posturi sunt, măcar, previzibile. Antena 3 e de o „maleabilitate” ameţitoare. Atleţii ei n-au scrupulul consecvenţei, al coerenţei logice, al unor principii cît de cît constrîngătoare. Se simt mereu legitimi, au mereu dreptate, chiar dacă retorica şi ţintele lor arată astăzi pe dos decît ieri. Nu zic, convertirile, reevaluările, schimbările de picior nu pot fi interzise. Dar alternanţa circulară „pupat-scuipat-iar pupat-iar scuipat” nu indică autenticitate, discernămînt, interioritate vie, ci, pur şi simplu, o gîndire de plastilină, dictată de interese şi umori nesistematizabile.“ (Andrei Pleşu – Oameni de plastilină)

   Anul 1996, constituie începutul perioadei de dezvoltare majoră a telefoniei mobile celulare, prin intrarea pe piaţa românească a doi mari operatori  Orange şi Connex-Vodafone. În perioada 2005-2009 numărul de conexiuni a înregistrat o creştere de 90%, ajungând la 25,4 milioane. Cei mai importanţi operatori de telefonie mobilă din România sunt: Orange, Vodafone, Digi Mobil şi Telekom.
   Internetul ca o alternativă comodă şi ieftină de comunicare şi de informare a avut o dezvoltare spectaculoasă, totuşi în ciuda progresului înregistrat în ultimii ani, România încă se confruntă cu inegalităţi puternice între urban şi rural în ceea ce priveşte alfabetizarea digitală şi accesul la tehnologiile moderne de informaţie.
   Pentru a-şi spori numărul de clienţi, companiile ce activează pe piaţa telecomunicaţiilor (RCS&RDS, UPC România, Telekom Romania Communications) s-au orientat către pachete de servicii care includ televiziune prin cablu, internet şi telefonie.
   După revoluţie, a existat o evoluţie a presei scrise în România, prin apariţia unor noi publicaţii şi privatizarea celor care aparţineau statului. În anul 1990, „România Liberă“ şi „Adevărul“ tipăreau peste 1,5 milioane de exemplare fiecare,  „Tineretul liber“, „Dimineaţa“, „Universul“, „Dreptatea“, „Azi“, aveau tiraje de până la 700.000, iar săptămânalele „Expres“ şi „Zig-Zag“ ajungeau la 600.000. În România existau 1.444 de publicaţii, dintre care 65 de cotidiene, număr care, până în 1992, a crescut la 102.
   Odată cu anul 2009, începe declinul presei tipărite. Diminuarea consumului, creşterea costurilor (hârtie, imprimare, distribuţie) şi apariţia publicaţiilor şi versiunilor online (DC News, HotNews), au determinat scăderea accentuată a tirajelor (în 2013, Click, cel mai vândut tabloid, ajungea la 140.000 de exemplare, iar Gazeta Sporturilor, cel mai vândut ziar de sport, depăşea cu puţin 30.000 de exemplare). Numeroase publicaţii mici au dat faliment.
   Politica editorială a unei părţi însemnate a presei private a fost pusă în slujba intereselor politice şi economice ale patronilor de media. Unele trusturi de presă şi jurnalişti cunoscuţi (cu puţine excepţii notabile) s-au aliniat în spatele taberelor politice, sacrificând orice pretenţie de echidistanţă în favoarea unor poziţii partizane făţişe.
   Principalele cotidiene naţionale sunt: „Adevărul“, „România Liberă“, „Jurnalul Naţional“, „Evenimentul Zilei“, „Curierul Naţional“, „Curentul“, „Naţional“, „Cronica Română“, „Gândul“ etc. Există de asemenea şi cotidiene în engleză şi franceză, cum ar fi: „Nine O’clock“ şi „Bucarest Matin“, şi o serie de săptămânale, ca „Romanian Economic Observer“, „România Liberă“ (în limba engleză), „Romanian Business Journal“, „The Business Review“ şi reviste lunare – „Curierul Românesc“ (destinat românilor din afara graniţelor).

   Turism

Logo turistic Romania

   Vama – Cetăţenii din ţările UE nu au restricţii în privinţa bunurilor şi a banilor cu care intră şi ies din România. Există obligativitatea declarării valutei străine în echivalentul a 10.000 de euro sau mai mult.

   Pentru şoferi – Permisul de conducere naţional şi certificatul de înmatriculare al maşinii sunt suficiente. Se recomandă o asigurare carte verde. Limita de viteză e de 50 km/h în localităţi, 90 km/h în afara localităţilor şi de 130 km/h pe autostradă. Folosirea telefonului mobil în timpul condusului nu e permisă decât cu utilizarea sistemului hands-free. Consumul de alcool la volan este strict interzis. Se circulă pe dreapta.

   Cazare – Posibilităţile de cazare sunt vaste. Există hoteluri de diferite categorii în toate oraşele mari şi staţiunile turistice, alături de pensiuni, case şi apartamente de vacanţă, locuri de camping şi moteluri. Pentru cei care călătoresc la munte, există disponibile, destul de multe cabane.

   Moneda – 1 leu = 100 bani.
   Mijloace de plată – Există bancomate. Cecurile de călătorie pot fi schimbate la toate băncile şi birourile de schimb valutar. Principalele cărţi de credit sunt acceptate în hotelurile, restaurantele şi magazinele mari şi la companiile de închiriat maşini.

100 lei

Bancnota de 100 lei, în circulaţie din 2005

Convertor valutar: EUR, USD, RON.

   Cadrul natural pe care-l oferă teritoriul României este deosebit, având o structură peisagistică inegalabilă. Complexitatea şi varietatea potenţialului turistic sunt strâns legate de treapta de relief, atracţiile turistice acoperind întreaga paletă de forme în toate anotimpurile anului.

   Lanţul carpatic se impune ca o componentă de bază în structura geografică şi peisagistică a ţării. Farmecul peisajului muntos este completat de existenţa lacurilor alpine, plaiurile cu flori, codri şi o mulţime de trecători şi pasuri sau depresiuni.

Muntii Carpati

Carpaţii României
(Făgăraş)

   Munţii, care sunt accesibili pretutindeni, oferă condiţii favorabile pentru turism, atât pentru formele sale de bază, odihnă şi tratament, cât şi pentru cele specifice cum sunt: sporturile de iarnă, drumeţiile, alpinismul, vânătoarea, pescuitul etc.

Drumetie in Carpati

Drumeţie în Munţii Bucegi

Rafting pe raul Buzau

Rafting pe râul Buzău

   Potenţialul speologic are o mare valoare ştiinţifică şi estetică. Acesta dispune de peste 10.900 de peşteri, situându-se pe locul al treilea în Europa, după fosta Iugoslavie şi Franţa. Printre acestea sunt peşteri de dimensiuni mari, cu râuri şi cascade: Topolniţa, Cetăţile Ponorului etc., sau cu sisteme dezvoltate pe mai multe etaje şi altele cu mineralizaţii rare sau cu picturi murale: Peştera Cuciulat, Peştera lui Adam, Peştera Urşilor.

Pestera Meziad

Peştera Meziad
(Munţii Pădurea Craiului)

Ursus spelaeus

Peştera Urşilor – ursul de cavernă (Ursus spelaeus)
(Munţii Bihorului)

   Carpaţii, fără a avea înălţimea Alpilor, prezintă o mare atracţie în domeniul schiabil, fiind în general lipsiţi de avalanşe de zăpadă şi feriţi de viscole. Fizionomia şi expunerea reliefului sunt factori favorizanţi ai sporturilor de iarnă. Cele mai întinse şi importante pârtii se localizează în Munţii Bucegi, Parâng, Muntele Mic, Semenic, Postăvaru, Retezat, Rodnei, Vlădeasa etc., unde la o altitudine cuprinsă între 1500 şi 1800 m, se poate schia până primăvara târziu.

Scoala de schi

Şcoală de schi la Buşteni

Schi in Romania

La altitudine se poate schia până primăvara târziu

   Crestele şi piscurile alpine, verticalitatea pereţilor stâncoşi oferă şi un important domeniu pentru alpinism, mai ales în partea de est a Carpaţilor Meridionali, centrele de alpinism de la Buşteni, Braşov şi Sibiu fiind recunoscute pe plan intern şi internaţional. Există peste 325 de trasee cu diferite grade de dificultate pentru alpinismul de vară şi de iarnă, bine cunoscute fiind cele din masivele: Piatra Craiului, Retezat, Apuseni, Cheile Bicazului, Făgăraş, etc.

   Litoralul Mării Negre este prima zona turistică a României, care deţine 40% din totalul spaţiilor de cazare. Cu toate că, aparent, resursele terapeutice ale litoralului sunt apa sărată a mării, ca şi plaja cu nisipul ei, în realitate este vorba de o paletă mult mai variată de factori naturali, cum sunt: bioclimatul marin, apele minerale sau mineralizate din foraje, lacurile sărate şi nămolurile terapeutice.
   De-a lungul a 80 km sunt amenajate pentru turism, agrement şi tratament o salbă de staţiuni înşirate din nord spre sud, astfel: Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia2 Mai şi Vama Veche, toate având capacităţi de cazare moderne, restaurante şi facilităţi pentru practicarea sporturilor nautice.

   Delta Dunării împreună cu sistemul lagunar Razim-Sinoe, este o uriaşă întindere de ape (lacuri, lagune, canale, gârle, japşe, etc.) şi grinduri nisipoase, ce cuprind o biodiversitate remarcabilă.
   Suprafeţele imense de stuf, papură, rogoz şi pipirig formează un decor de neuitat. Apele sunt acoperite până departe în zări de covoare de nuferi albi şi galbeni întrerupte din loc în loc de insule plutitoare de plaur. Numărul mare de păsări (pelicani, lebede, cormorani, egrete, raţe şi gâşte sălbatice, vulturi codalbi, etc.), abundenţa speciilor de peşti (morun, nisetru, ştiucă, somn, crap, şalău) şi multe alte vieţuitoare (şerpi, vidre, mistreţi, câini enot), alături de tradiţionalele sate de pescari, întregesc universul natural existent aici.

Delta Dunarii

Delta Dunării este un paradis al păsărilor
(circa 300 de specii)

   Lacurile, deosebit de numeroase în România, constituie un remarcabil potenţial turistic.
   Lacurile de munte, fie ca sunt glaciare (Bucura şi Zănoaga în Retezat, Capra şi Bâlea Lac în Făgăraş, Călcescu şi Roşiile în Parâng, Lola şi Buhăiescu în Rodna, etc.), vulcanice (Lacul Sf. Ana în Harghita) sau de baraj natural (Lacul Roşu pe râul Bicaz), se constituie prin ele însele ca interesante obiective turistice.

Lacul Rosu

Lacul Roşu
(lac de baraj natural, format în 1837)

   Un loc aparte ocupă acumulările de interes hidroenergetic, ale căror baraje şi lacuri, care întregesc valoarea peisagistică a cadrului natural din jur, au intrat în circuit ca obiective turistice sau pentru agreement nautic (Vidraru, Izvorul Muntelui – Bicaz, Vidra, Porţile de Fier I, Văliug, etc.).
    În arealul dealurilor şi podişurilor predomină lacurile cu apă sărată, utilizată balnear în staţiunile care au apărut în apropiere (Sovata, Ocna Sibiului, Slănic Prahova, etc.).
   Lacurile de câmpie, destul de multe şi în parte amenajate de om, au de asemenea importante valenţe turistice cu profil balnear (Amara, Balta Albă, Lacul Sărat) şi de agrement şi pescuit sportiv (Snagov, Căldăruşani, Mostiştea, Gălăţui, etc.). O notă de atractivitate aparte, mai ales pentru recreere şi odihnă, o au lacurile de pe râul Colentina, situate în partea de nord-est a Capitalei (Străuleşti, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, etc.).

   O deosebită atractivitate turistică au lacurile terapeutice, în general, clorurato-sodice, iodurate sau sulfurate cu o mineralizare medie (30-50 g/l). Cele mai folosite în balneoturism sunt cele din Câmpia Româna sau cele dispuse pe litoralul marin (Techirghiol – apă sărată şi Mangalia – apă sulfuroasă), unde bioclimatul excitant, băile de aer şi de soare sporesc efectul terapeutic al băilor de lac. Deasemenea, sunt utilizate şi lacurile din masivele de sare din zona dealurilor subcarpatice sau de podiş de la Sovata, Ocna Mureş, Bazna, Ocna Dej, Cojocna, Slănic-Prahova, Ocna Sibiului şi Telega, care prezintă interes atât prin apa sărată, cât şi prin fenomenul de helioterapie care completează calităţile terapeutice ale băilor (Lacul Ursu, Sovata). Toate aceste lacuri au pe fundul lor nămoluri sapropelice de mare importanţă balneo-medicală.
   Nămolurile terapeutice contribuie la creşterea atractivităţii ofertei balneare româneşti. Acestea sunt sapropelice, specifice lacurilor Techirghiol, Amara, Lacul Sărat; nămoluri fosile, la Sovata, Ocna Sibiului, Ocnele Mari; nămoluri de depozit din izvoare sulfuroase în Staţiunea Săcelu şi nămoluri minerale de izvor cum sunt cele de la Sângiorz Băi, Felix şi Someşeni; nămoluri din sedimente argilomarnoase mineralizate la Nicolina, Iaşi.

   România dispune de o inepuizabilă rezervă de ape minerale şi termominerale. Peste 2000 de izvoare minerale, determinate, ies la zi. Acestea sunt amplasate în principal în zona montană, mai ales în aureola mofetică din împrejurimile Oaş – Gutâi – Căliman – Harghita, ce aparţin mai multor zone geochimice, apoi în cea a dealurilor subcarpatice şi de podiş, la contactul acestora cu munţii (ape sodice, biocarbonate, clorurate) şi în sfârşit cele de câmpie (ape termominerale, de regulă biocarbonate).
   Apele minerale şi termale din cele peste 160 de staţiuni balneare şi localităţi, oferă trei tipuri de asistenţă balneoclimaterică: profilactică, curativă şi de recuperare medicală. Deosebit de valoroase sunt apele termale din Câmpia de Vest, de la Carei şi Orşova, aflate la 800-2000 m adâncime, cu temperaturi cuprinse între 40º şi 80ºC şi care în vecinătatea Oradei, la Băile Felix, apar la suprafaţă.
   Pe Valea Cernei se află Băile Herculane, una dintre cele mai renumite staţiuni balneoclimaterice din România, unde sunt puse în valoare apele termale. Izvoarele de apă termală de la Herculane sunt cunoscute încă din perioada romană a Daciei. Romanii au construit aici temple, băi şi staţiuni, printre care una în cinstea lui Hercule, „Thermal Herculi“, care a funcţionat mai bine de 170 de ani. În timpul marii migraţii a popoarelor, staţiunea a fost distrusă şi s-a refăcut abia către sfârşitul secolului al XVIII-lea. În prezent staţiunea asigură tratamente balneare pe tot parcursul anului.

   Salinele constituie un important factor de cură în terapia afecţiunilor respiratorii cronice. Bazele de tratament se află la Târgu Ocna, Slănic-Prahova şi Praid, bună parte din ele fiind solicitate şi de pacienţi din alte ţări.

   Flora şi fauna asociată altor componente de peisaj (carstic, montan, de dealuri, etc.), reprezintă un valoros potenţial turistic, în toate regiunile ţării.
   Valoarea turistică a vegetaţiei creşte şi prin existenţa unor specii declarate monumente ale naturii, ca şi prin prezenţa rezervaţiilor cu caracter ştiinţific (făgetele seculare din Semenic, codrii de la Slătioara şi din Giumalău, pădurile Ciornuleasa, Comana, Frasinu din Câmpia Română, etc.). Sunt de acum bine cunoscute poienile declarate rezervaţii botanice, cum sunt: poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului, pajiştile cu lalele pestriţe de la Dobra şi Tătăreşti, rezervaţiile de laur de la Zimbru, comuna Gurahonţ, de mesteacăn arctic de la Bârzava, de garofiţă a Pietrii Craiului (unicat în Europa), pădurile de liliac de la Nadanova (jud. Mehedinţi) şi altele.

   Fauna prezintă interes turistic prin valoarea sa cinegetică sau estetică. Fondul cinegetic al României este cunoscut peste hotare prin varietate, densitate, dar mai ales prin valoarea trofeelor premiate în numeroase expoziţii internaţionale. Animalele de interes vânătoresc (ursul, mistreţul, cerbul, căpriorul, cocoşul de munte) se concentrează în unităţile montane (Călimani – Harghita, Rodna – Maramureş, Ceahlău – Bistriţa – Tarcău, Godeanu – Ţarcu, etc.), dar şi în pădurile de deal şi câmpie pentru căprior, mistreţ, iepure şi fazan, iar în bălţi pentru păsări.

Vanatoare de ursi

Şi urşii se împuşcă, nu-i aşa?

Vanatorul de imagini

Protejarea habitatelor naturale şi conservarea biodiversităţii impun o nouă abordare cinegetică „vânătoarea de imagini“

   Fauna acvatică, în general, dar mai ales cea ihtiologică, prezintă o mare atracţie, constituind o componentă principală de potenţial turistic. Lacurile şi râurile de munte deţin un important fond salmonicol (păstrăv, lipan), iar apele şi lacurile de deal şi câmpie sunt populate cu clean, mreană, dar şi cu crap, ştiucă, biban, caras.

Pescuit la stiuca

Pescuit la ştiucă

   România dispune de monumente care, prin specificul lor, pot fi considerate unicate mondiale. Aşa sunt cetăţile dacice din Munţii Orăştiei (Sarmizegetusa Regia, Luncani-Piatra Roşie, Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Căpâlna, Baniţa); cetăţile ţărăneşti şi bisericile fortificate din Transilvania; bisericile din lemn din Maramureş; mănăstirile din Bucovina, Moldova şi nordul Olteniei; clădirile şi monumentele cu arhitectură în stil brâncovenesc, din Muntenia şi Oltenia, etc.
   Vestigiile antichităţii sunt numeroase şi de mare valoare pentru istoria, cultura şi civilizaţia poporului român. Cetăţile înfiinţate de coloniştii greci (sec. VII-VI î.e.n.), pe ţărmul Mării Negre: Callatis (Mangalia), Tomis (Constanţa), Histria, Orgame (Argamum), au facilitat contactul populaţiilor autohtone cu marile civilizaţii ale lumii antice (elenă, persană, romană).
   Cetăţile şi vestigiile romane sunt larg răspândite pe teritoriul ţării. Între acestea un loc important îl ocupă fortificaţiile militare (castre), care erau puncte de sprijin în expansiunea romanilor în Dacia, cum sunt acelea de la Drobeta, unde se află şi ruinele podului lui Traian (peste Dunăre), construit de Apolodor din Damasc (103-105), Tibiscum (Jupa, lângă Caransebeş), Arutela (Călimăneşti), Potaissa (Turda), Porolissum (Moigrad), etc. Apoi ruinele centrelor urbane ridicate la rang de municipium sau colonia: Drobeta, Apullum (Alba Iulia), Napoca (Cluj), Potaissa, Romula (lângă Caracal) şi capitala Daciei romane – Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în bazinul Haţegului. Ruinele dotărilor edilitare, temple, amfiteatre, băi termale (la Herculane), palate, locuinţe şi bogatul material arheologic descoperit în aceste mari oraşe, atestă înaltul grad de dezvoltare economică şi socială al provinciei romane, Dacia.

Castrul roman Arutela

Castrul roman Arutela (137-138 e.n.), Călimăneşti-Vâlcea

   Importante prin forţa de evocare a istoriei, a tehnicilor de construcţie şi a stilurilor arhitectonice sunt şi monumentele istorice şi de artă medievală, care se înscriu printre cele mai importante atracţii turistice din România. Între cele mai vechi se numără vestigiile cetăţilor medievale de la Dăbâca (sec. XI-XIII) în judeţul Alba, Severin (sec. XIII-XIV) în judeţul Mehedinti, Curtea de Argeş (sec. XIII) în judeţul Argeş, etc.
   De o mare valoare istorică şi turistică şi totodată de notorietate universală sunt şi bisericile şi mănăstirile cu picturi murale din nordul Moldovei. Ctitorii ale unor mari domnitori români sau personalităţi ale vremii, mănăstirile Voroneţ, Moldoviţa, Putna, Suceviţa, Humor, Arbure, prin frescele lor interioare şi exterioare, reprezintă unicate arhitectonice şi artistice. Renumite şi  de mare interes sunt şi mănăstirile din nordul Olteniei: Cozia, Arnota, Dintr-un Lemn, Govora, Hurez, Stânişoara (judeţul Vâlcea), Mănăstirea Tismana, construită în perioada 1377-1378 (judeţul Gorj), Mănăstirea Vodiţa (1374), Mănăstirea Gura Motrului (judeţul Mehedinţi) etc.
   Răspândite pe întreg teritoriul ţării, monumentele de artă şi arhitectură medievală, sunt realizate în cele mai diverse stiluri, uneori observându-se o îmbinare a acestora. La Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia (sec. XIII-XVII), se remarcă asocierea formelor romanice târzii cu cele gotice, ca de altfel şi la alte lăcaşuri de cult din secolele XIV-XVII, aflate în Sebeş, Cluj Napoca, Timişoara, Oradea, Iaşi (Trei ierarhi) etc.
    În centrul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Depresiunea Braşovului, dăinuie de secole bisericile fortificate. Cele mai reprezentative monumente de acest fel se găsesc la Cisnădie, Axente Sever, Copşa Mică, Prejmer, Hărman, Densuş, Mediaş.
   De o importanţă excepţională pentru istorie şi pentru arhitectură, sunt cetăţile şi fortăreţele medievale de la Suceava, Iaşi, Neamţ, Bran, Făgăraş, Hunedoara, Deva, cetăţile ţărăneşti de la Saschiz, Râşnov sau Rupea şi cele ridicate de breslele târgoveţilor saşi, Sighişoara şi Sibiu. De asemenea, palatele Şuţu, Ghica-Tei, Ştirbei, Cotroceni (toate în Bucureşti), Mogoşoaia, Potlogi, Goleşti se numără printre ansamblurile arhitecturale de excepţie.

Castelul Bran

Castelul Bran, secolul al XIV-lea
(Braşov)

   Dintre monumentele de artă şi arhitectură din perioada modernă şi contemporană, care se pot constitui în obiective turistice, se remarcă: salba de hidrocentrale cu barajele şi lacurile de acumulare de pe râurile interioare (Olt, Argeş, Bicaz); barajul şi lucrările adiacente de pe Dunăre, pentru hidrocentrala Porţile de Fier I (Parcul Natural Porţile de Fier – Cazanele Dunării); podul de cale ferată de la Cernavodă construit de Anghel Saligny; numeroasele muzee şi case memoriale; monumentala construcţie din Bucureşti, cea mai mare din Europa, cunoscută sub numele de Casa poporului (Palatul Parlamentului).

Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului

   La toate acestea trebuie adăugată bogaţia de obiceiuri şi datini, folclorul, portul popular, vinurile şi bucătăria românească, întregite de renumita ospitalitate a poporului român.

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAŢII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
ACADEMIA ROMÂNĂ, SOCIETATEA ROMÂNĂ DE STATISTICĂ, FUNDAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ
– CUNOAŞTE ROMÂNIA, EDITURA ECONOMICĂ, BUCUREŞTI-2004;
NATIONAL GEOGRAFIC TRAVELER (Caroline Juler, Mark Baker)
– ROMÂNIA, EDITURA ADEVĂRUL HOLDING, BUCUREŞTI-2010;
GHEORGHE POPA – BUJORUL DE STEPĂ – ZAU DE CÂMPIE;
GPHOTO;
PAOLO GISLIMBERTI – CANIS LUPUS; SMERIKAL – BISON BONASUS; FABIO TOMAT – TETRAO UROGALLUS; RINUS – URSUS ARCTOS; ANDREA FERRARI – RUPCAPRA RUPICAPRA; MIRCEA NIŢĂ – EUSCORPIUS CARPATHICUS;
 FLICKR;
VIKTOR VRBOVSKY
MAGICKA HLUBINA;

CONSTANTIN C. GIURESCU, DINU C. GIURESCU
– ISTORIA ROMÂNILOR, vol I şi II, EDITURA ŞTIINŢIFICĂ ŞI ENCICLOPEDICĂ, BUCUREŞTI-1975, 1976;
– MAREA ENCICLOPEDIE – STATELE LUMII – Ediţia originală publicată în 2008, Das Neue Bild unserer Welt, wissenmedia GmbH, Gütersloh/Germania – versiunea în limba româna, Editura Litera, 2009 Bucureşti, România;
INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ
– RECENSĂMÂNTUL POPULAŢIEI ŞI AL LOCUINŢELOR – 2011;
ILONA BĂDESCU
ISTORIA LIMBII ROMÂNE. NOTE DE CURS;
ŞTEFAN IANCU
– DEZVOLTAREA ŞTIINŢEI ŞI TEHNICII ÎN PERIOADA INTERBELICĂ;
PĂUN ION OTIMAN
– STRUCTURA AGRARĂ ACTUALĂ A ROMÂNIEI – O MARE (ŞI NEREZOLVATĂ) PROBLEMĂ SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ A ŢĂRII;
MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII
– STRATEGIA DE TRANSPORT INTERMODAL ÎN ROMÂNIA 2020, mai-2011;
CONSILIUL CONCURENŢEI
– LISTA SECTOARELOR ESENŢIALE PENTRU ECONOMIA ROMÂNEASCĂ DIN PUNCT DE VEDERE CONCURENŢIAL, BUCUREŞTI-2005;
Drd. CĂTĂLIN MIRCEA POPA
– STUDIU GEODEMOGRAFIC ŞI PSIHOGRAFIC ÎN AUDIENŢA TELEVIZIUNILOR ROMÂNEŞTI, BUCUREŞTI-2011;
MARIANA JURIAN
ASPECTE DIN ISTORIA DEZVOLTĂRII COMUNICAŢIILOR ÎN ROMÂNIA;
RAPORTUL FREEEX
– LIBERTATEA PRESEI ÎN ROMÂNIA 2012, BUCUREŞTI-2013.
CLAUD-2009 – MASIVUL CEAHLĂU; COSTIN ENESCU – MUNŢII PIATRA CRAIULUI; CRISTIANA BARDEANU – VÂRFUL MOLDOVEANU; MIHAI – BISERICA FORTIFICATĂ DIN CRISTIAN; GABRIEL GHIZILA – PIAŢA UNIVERSITĂŢII, BUCUREŞTI 1990; GIANPIETRO IANNITELLI – ESCAPING; ATTILA TATAR – GYILKOSTO;
– 
FLICKR;
DRAGOŞ CRISTESCU, CĂTĂLIN BURLACU
MEDIAFAX FOTO;
BOGDAN CROITORU – TROPAEUM TRAIANI ADAMCLISI
– WIKIPEDIA;
TRAVELCYCLE
–  CULMEA ŢIGĂNEŞTI;
ALEXANDRA – RAFTING PE RÂUL BUZĂU
VIAJOA;
ŞTEFAN ANDREI – PEŞTERA MEZIAD
PHOTOGRAPHY AS A HOBBY;
MIHAELA CALCIU – SKI ÎN ROMÂNIA;

MIRCEA BEZERGHEANU
ÎN TUFIŞURI;

9 răspunsuri la România

  1. Monica Maxim spune:

    Bravo!!! Foarte frumoasa descriere si imagini! Va multumesc!

  2. Ela Eres spune:

    Excelent!

  3. Horlaci Florin spune:

    Minunata prezentare! multumesc! Bravo,felicitări!

  4. SECRIERU IOAN spune:

    EXCELENT O LUCRARE MONUMENTALĂ – FELICITARILE MELE AUTORILOR.

  5. Irina Danciu spune:

    Traim in gradina MAICII DOMNULUI iar noi suntem invitati sa sevim masa la resturile EUROPEI. Politicile de distrugere economica a Romaniei si de vinzare pe nimic al patrimoniului, paduri, pamint, ape si obiective istorice va duce la dezradacinarea noastra.

  6. Mirela spune:

    wow! Multumesc ca mi-ati reamintit de frumoasa noastra tara!

  7. Nicu spune:

    Excelenta expunere! Felicitari!

  8. Roman Agnes spune:

    Frumoasă-i România mea ! Mă bucur că avem imagini !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s