Delfinariu Constanţa

   Din cele mai vechi timpuri delfinii au suscitat interesul oamenilor prin originalitatea înfățișării, comportamentul și inteligența lor remarcabilă. Studierea sistematică a acestor mamifere acvatice a început odată cu crearea primelor Oceanarii și Delfinarii, amenajate inițial în scopul cercetării științifice, iar apoi, datorită interesului manifestat de publicul larg, pentru realizarea unor spectacole de prezentare și dresură (primul delfinariu din lume „Marine Studios“ și-a deschis porțile în anul 1938 în localitatea St. Augustine, Florida).
    Delfinariu din Constanța, cel mai vizitat obiectiv din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, și-a început activitatea la 1 iunie 1972, fiind până în prezent singura instituție de acest gen din România.

Delfinariu

Delfinariu Constanţa (1972)

   Delfinariu este situat în vecinătatea Lacului Tăbăcărie (intersecţia străzii Soveja cu b-dul Mamaia), foarte aproape de stațiunea Mamaia, alături de Microrezervaţia Delta Dunării, Planetariu, Observatorul Astronomic şi Expoziţia de Păsări Exotice şi de Decor.
   Spaţiul unităţilor muzeale (desfăşurat pe o suprafaţă de circa 13 hectare), cuprinde un luciu de apă înconjurat de sălcii şi vegetaţie palustră şi este amenajat cu alei şi bănci pentru recreere, dispuse printre arbori şi diferite aranjamente vegetale care formează un mic parc dendrologic.
    Locație: B-dul Mamaia, nr. 255.
   Acces: Linii autobuz – 40, 40C, 41* (din gară), – 102N (din oraș), – 102E* (din Staţiunea Mamaia); Stația: Delfinariu. *(circulă doar în timpul sezonului estival)
   Reprezentaţii Delfinariu:  Luni – Duminica 11:00, 15:00, 19:00. 
    Tarif unic Delfinariu, Microrezervaţie şi Păsări exotice: 40 lei adulți; 10 lei elevi, studenți; pentru copiii sub 7 ani intrarea este liberă.

Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanţa 

   În Marea Neagră trăiesc trei subspecii de delfini şi anume: marsuinul (Phocoena phocoena relicta Abel, 1905) de circa 50 kg şi 1,5 m lungime, delfinul comun (Delphinus delphis ponticus Barabasch-Nikiforov, 1935), de 80 kg şi 2 m lungime şi afalinul (Tursiops truncatus ponticus  Barabash-Nikiforov, 1940), de 250 kg şi 3 m lungime.
   Delfinariul şi-a început activitatea cu delfinii din subspecia Phocoena phocoena relicta, care sub îndrumarea specialiştilor şi dresorilor au atins performanțe remarcabile. Vestitul Harly a constituit revelația anului 1972.
   Începând cu anul 1973 au fost aduşi delfinii comuni Delphinus delphis ponticus, urmați în anul 1986, de afalini sau delfinii mari cum mai este numită specia Tursiops truncatus ponticus. Această specie se adaptează cel mai bine la condiţiile de captivitate, iar dresajul se realizează mai uşor comparativ cu celelalte specii care trăiesc în Marea Neagră. Dintre cei cinci afalini capturaţi în 1986, s-a făcut remarcat Mark, veteranul şi totodată vedeta Delfinariului până în anul 2009.

Spectacol la Delfinariu

Spectacol cu delfini din specia Delphinus delphis ponticus, perioada anilor ’70 

   În istoria sa Delfinariul a găzduit, între anii 1984-1994 şi un exemplar de focă sud-africană (Arctocephulus pusillus), provenit din Namibia şi capturat de nava românească B 419 „Mândra, inclusiv un exemplar de pinguin african (Spheniscus demersus), ultimul cu o viaţă mai scurtă. Pentru foca sud-africană perioada de viaţă în captivitate, de 10 ani, a fost un record, având în vedere caracterul gregar accentuat al specie.
   Din 1995, Delfinariul obţine două exemplare de leu de mare (Otaria byronia), John şi Lorry, originare de pe coastele Americii de Sud, iar în 2010 achiziţionează trei exemplare tinere de afalin (născuţi în captivitate) de la Aquarium Beijing: Pei-Pei „Bebeluşul“ (un mascul de 4 ani), Ni-Ni „Fetița“ şi Chen-Chen „Răsărit de soare“ (ambele femele, de 5 şi respectiv 7 ani). Din păcate Pei-Pei a murit în vara anului 2013, din cauza unei infecții peritoneale.

John si Lorry

John şi Lorry

Delfinii din China

Pei-Pei, Ni-Ni şi Chen-Chen

   Delfinii sosiţi din China au fost antrenaţi în primele două luni după sosire, de o echipă mixtă româno-chineză. În prezent programul lor este urmărit şi diversificat continuu de o echipă formată din patru antrenori români.
   Procesul de instruire al delfinilor se bazează pe formarea unor reflexe condiţionate pe bază de hrană (cantitatea de hrană administrată este de circa şase kg de peşte, în fiecare zi, pentru fiecare delfin, distribuită numai în spectacol sau în şedinţele de antrenament). Delfinii se pretează uşor la dresajul în grup (datorită comportamentului imitativ) şi mai greu individual. Un aspect al comportamentului delfinilor în captivitate se rezumă la adaptarea lor la joc, la capacitatea de a înţelege, de a intui o legătură între două sau mai multe elemente ale ambianţei. Procesul de învăţare durează în funcţie de specie între 6 luni şi 1 an.

Delfinariu Constanta

Delfinariu

Procesul de instruire al delfinilor

Inteligenta delfinilor

   Spre deosebire de majoritatea marilor primate, delfinii par să poată înțelege spontan gestul uman de a indica ceva cu degetul. Acest lucru sugerează că ar putea atribui stadii mentale sau capacităţi senzoriale, cum sunt intenţia sau vederea, oamenilor care indică spre ceva. La rândul lor delfinii indică folosindu-se de cap pentru a direcționa atenția oamenilor spre anumite obiecte pe care le doresc observate. Este uimitor cum un animal fără brațe poate înțelege gestul unui om de a arăta cu degetul.

   Clădirea Delfinariului a fost prevăzută inițial cu un bazin descoperit, având o lungime de 22 m, o lățime de 12 m și o adâncime a apei de 4,5 m, (1200 m³), înconjurat de un amfiteatru cu circa 600 de locuri pentru publicul spectator, unde se desfășurau spectacole, pe durata sezonului estival. Acest bazin este legat printr-un canal cu un alt bazin (de iernare) cu un volum de 160 m³.

Delfinariu Constanta

Delfinariu Constanta

Delfinariu Constanta

Delfinariu Constanta

Delfinariu Constanţa
(spectacol în sezonul estival)

   Începând cu anul 1981, s-a construit și pus în funcțiune o nouă locație pentru delfini, în scopul continuării activității de dresură și spectacole și pe timp de iarnă. Acest spațiu beneficiază de o  piscină acoperită, cu o adâncime de 3 m, o capacitate de 500 m³ și 300 de locuri pentru spectatori.

Delfinariu

Delfinariu Constanţa
(vechiul bazin acoperit)

   La sfârșitul anului 2013 au început ample lucrări de modernizare și extindere a Delfinariului, terminate în iulie 2016.

Delfinariu

Delfinariu Constanţa
(lucrările de modernizare și extindere)

   Numărul de locuri disponibile spectatorilor a fost mărit (de la 600 la 1348 locuri), iar incinta a fost acoperită cu o boltă (1720 m²), care va asigura accesul turiștilor pe orice fel de vreme. Sub gradene clădirea are un spațiu public care va găzdui expoziții temporare și permanente cu specific marin, dar și locuri unde sunt comercializate alimente şi băuturi răcoritoare, pliante, cărţi sau suveniruri. De asemenea, clădirea beneficiază de o instalaţie de ventilaţie şi climatizare, o instalaţie pentru dezumidificarea aerului precum și de un sistem modernizat de filtrare şi condiţionare a apei extrasă din mare. Astfel, apa din bazin care în timpul verii devenea tulbure din cauza înfloririlor algale se va păstra mai mult timp curată.

   În viitor Delfinariu de la Constanţa ar putea deveni unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România. Proiectul biroului de arhitectură SYAA, ales în urma „concursului de soluţii“, organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, propune construirea unui Complex Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, care să promoveze cunoaşterea vieţii din mările şi oceanele lumii în cadrul unui centru turistic complet.
   Delfinariul din viitor va fi compus din clădirea muzeului (spaţiu muzeal) şi curte (microrezervaţie şi grădină botanică), câteva pavilioane cu sere botanice, observator astronomic şi adăposturi pentru animale. Principalele funcţiuni pe care le va adăposti spaţiul muzeal vor fi: acavariu, delfinariu, bazin pentru orci, exotariu (zona păsărilor exotice) cu seră tropicală, bazine pentru foci şi pinguini, planetariu (cinema 3D), observator şi sere botanice. Amenajarea microrezervaţiei se va inspira cu precădere din natura Deltei (relief, ecosisteme, geografie, floră şi faună) şi va oferi un cadru natural pentru animalele microdeltei.

Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta

Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanţa
(proiect pentru viitor)

   Delfinii sunt mamifere marine, deosebit de inteligente, cu conştiinţă de sine, curiozitate faţă de mediul în care trăiesc şi evidente abilităţi de gândire, percepţie şi comunicare, asemănătoare cu ale speciei umane. Oricine i-a văzut  a fost încântat de formidabila lor energie, comportamentul prietenos şi uimitoarea lor capacitate de înţelegere. Drăgălăşenia şi atitudinea plină de umor a acestor fiinţe charismatice îi face pe copii foarte bucuroşi, iar pe adulţi să redevină copii. Se pare că natura jucăuşă şi graţia acestor animale ne ating undeva în profunzimea sufletului. Întâlnirea cu delfinii declanşează o gamă largă de transformări, de la sentimente euforice până la uluitoare vindecări, atât fizice cât mai ales psihice. Cercetătorii care au studiat efectele contactului oamenilor cu delfinii au distins mai multe mesaje pe care aceştia ni le comunică şi pe care oamenii le recepţionează în funcţie de personalitatea şi de nivelul lor de cunoaştere şi raţiune.

Oameni si Delfini

Oameni şi Delfini

   Încă din zorii civilizaţiei a existat o atenţie şi o înţelegere a faptului că delfinii reprezintă făpturi cu totul speciale. Primele însemnări, referitoare la delfini, aparţin marilor învăţaţi ai lumii antice. Astfel, încă din secolul al IV-lea î.e.n., Aristotel e primul care a observat şi a menţionat, în scrierile sale, diferenţele evidente dintre delfini şi peşti.
   Herodot pomeneşte povestea poetului şi a cântăreţului din liră Arion, salvat de la înec de delfini după ce a fost silit să se arunce în mare de către echipajul corabiei cu care călătorea şi care a dorit să îi fure acestuia suma mare de bani pe care o deţinea asupra lui. Înainte de a sări in apă, lui Arion i s-a permis să mai cânte odată din liră, iar muzica sa a atras un grup de delfini. Unul dintre ei l-a dus pe artist până la cel mai apropiat ţărm.
   La rândul său Plutarch, în cartea sa „Despre inteligenţa animalelor“, relatează cum Telemachos, fiul lui Ulise, a căzut peste bordul unei nave. Iniţial s-a crezut că s-a înecat, însă el a fost adus teafăr la ţărm de către un delfin. După această întâmplare, Ulise a pus să i se graveze pe inel şi pe blazonul familiei un delfin, alăturându-l zeilor care îi protejau casa.

Stamnos

   Vas etrusc (Stamnos) de influenţă greacă, cu decor înfăţişând un tânăr cântăreţ din flaut, purtat de un delfin, circa 360-340 î.e.n., Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid

   În Grecia delfinii erau respectaţi şi veneraţi ca simboluri divine ale forţei vitale a mării. Cuvântul „delfin“ provine din grecescul „delphis“, care înseamnă matrice sau incintă maternă. Din această perspectivă, delfinul a devenit un simbol al regenerării. Un imn homeric ne spune că Apollo s-a încarnat într-un delfin pentru a ajunge la ţărmul Crisei, care îi deschidea drumul către Delfi. De altfel, acolo se găseşte o reprezentare a delfinului, lângă trepiedul lui Apollo. Pentru preotesele templului, acesta era un simbol al prezicerii, al înţelepciunii şi al prudenţei. Alte numeroase reprezentări ale acestui cetaceu se regăsesc adesea în fresce şi mozaicuri, pe ancore marine, vase, bijuterii sau ca efigie pe monedele grecesti şi romane. Iar preţuirea anticilor pentru delfini nu se limita numai la artă. Era considerat ilegal să ucizi un delfin, iar barbarii care o făceau erau pomeniţi cu indignare de către vechii greci, care numeau delfinii „zoophilantropon“, adică animale iubitoare de om.

Fresca cu delfini din Cnossos

   Fresca cu delfini din Cnossos (Knossos), circa 1700-1450 î.e.n. (restaurată de artistul olandez Piet Christiaan Leonardus de Jong între anii 1922-1930). Originalul acestei fresce se află expus la Muzeul Arheologic Heraklion din Creta.

Casa delfinilor

   „Eros călare pe delfin“. Detaliu din mozaicul policrom aflat în atrium-ul „Casei cu delfini“ din Insula Delos, circa 120-80 î.e.n. (Asclepiades din Arados, Fenicia).

   Oamenii sunt cu siguranţă captivaţi de aceste animale, dar ceea ce reprezintă cu adevărat un delfin este adesea trecut cu vederea sau este tratat cu superficialitate.
   O parte din fascinaţia pe care o exercită delfinii este izvorată din faptul că viaţa lor este insuficient cunoscută. Complexitatea informaţiilor pe care le pot transmite de la unul la altul, felul în care îşi năucesc prada cu sunetele pe care le scot, felul în care navighează prin oceane aparent necunoscute, felul în care societăţile lor sunt alcătuite şi menţinute sunt puţin înţelese şi cunoscute.

   Din punct de vedere sistematic delfinii aparţin grupului de cetacee cu dinţi numit Odontoceti (de la cuvintele greceşti „odons“ însemnând „dinte“ şi „ketos“, „monstru marin“). Acest grup cuprinde aproximativ 70 de specii (delfini, marsuini, orci, caşaloţi), foarte variate în ceea ce priveşte forma şi mărimea şi care sunt prin excelenţă marine (doar câteva specii de delfini populează apele dulci).
   Strămoşii odontoceelor fac parte din Squalodontidae, fosilele acestor specii fiind găsite în Europa (Italia şi Valea Rinului), America, Australia şi Noua Zeelandă. La începutul Oligocenului, acum 33 de milioane de ani, Squalodon avea deja membrele transformate în înotătoare, nările migraseră spre creştetul capului, maxilarele prezentau un număr considerabil de dinţi, iar corpul fusiform măsura circa 3 m lungime. Se pare că modul de hrănire şi întreaga biologie semănau cu cele ale orcii actuale. Dinţii lor prezentau margini ferestruite ca cei ai rechinilor actuali, ceea ce făcea din Squalodontide prădători redutabili.
   Dintre speciile de cetacee cu dinţi existente astăzi, în urmă cu 20-22 milioane de ani au apărut caşaloţii, având deja craniul asimetric dorso-ventral atât de caracteristic, dar cu dimensiuni mai reduse, în timp ce delfinii actuali s-au diferenţiat acum 9-12 milioane de ani (cele mai vechi fragmente fosile ale unui delfin au fost descoperite în Hokkaido, Japonia, în sedimentele depuse în urmă cu 8-13 milioane de ani, ele aparţin unei specii numită Eodelphis kabatensis), evoluând până la marea varietate de forme, talii, constituţii şi comportamente pe care o cunoaştem în prezent.
   Dimensiunile odontoceelor variază între 1,2 m şi 40 kg, delfinii Maui (Cephalorhynchus hectori maui) şi 20,5 m şi o greutate maximă de 57 t, caşaloţii (Physeter macrocephalus). Din grupul cetaceelor cu fanoane, balena albastră (Balanoptaera musculus), cel mai mare animal cunoscut că ar fi existat vreodată, poate ajunge la o lungime de 33 m şi o masă corporală de până la 190 t (obişnuit 100-120 t).

Physeter macrocephalus

Caşalotul (Physeter macrocephalus)

Cephalorhynchus hectori maui

Delfinul Maui (Cephalorhynchus hectori maui)

   Delfinii au corpul pisciform, hidrodinamic, terminat cu o coadă musculoasă lăţită într-o înotătoare orizontală bilobată; capul mare, gâtul nediferenţiat de trunchi, o înotătoare dorsală (la majoritatea speciilor) lipsită de schelet osos şi membrele anterioare transformate în lopeţi.
   Deşi variază în funcţie de specie, culorile delfinilor se încadrează într-un tipar de bază compus din tonuri de gri, de obicei cu partea dorsală de culoare mai închisă.

Delphinidae

Delfinii (Tursiops truncatus)

   Ca urmare a adaptării la condiţiile vieţii acvatice tegumentul delfinilor a devenit neted, lipsit de păr şi cu o elasticitate deosebită. Sub tegument se găseşte un strat de ţesut adipos (gras), cu un rol important în izolarea termică, scăderea greutăţii specifice, corectarea formei hidrodinamice a corpului şi ca rezervă de energie.
   Scheletul este format în genere din oase spongioase, care conţin o cantitate mare de măduvă galbenă, uleioasă. Coloana vertebrală se deosebeşte foarte mult de cea a altor mamifere. Cele şapte vertebre din regiunea gâtului sunt foarte turtite, articulate strâns între ele, chiar sudate; de aceea, gâtul este foarte scurt, iar capul se poate mişca puţin numai în sus şi în jos. Coastele sunt articulate de coloana vertebrală numai prin apofizele transverse. Craniul este mare cu partea dreaptă mai dezvoltată decât partea stangă. Maxilarele şi premaxilarele se prelungesc şi formează un bot, uneori lung, numit rostru. La membrele anterioare se constată o scurtare a braţului şi antebraţului; clavicula lipseşte; falangele sunt mult alungite şi numeroase (polifalangie). Din centura pelviană şi din membrele posterioare au rămas numai rudimente de os coxal, femur şi tibie.

Delphinidae

Delphinidae (Structura anatomică)

   Pentru deplasare delfinii se folosesc în principal de coada musculoasă, puternică, foarte mobilă şi terminată cu doi lobi membranoşi pe laturi. În timpul înotului, gâtul şi trunchiul sunt rigide, iar propulsia este dată de mişcările pe verticală ale cozii. Viteza înotului variază de la aproape 6 km/oră până la 40 km/oră. Înotul se realizează cu un efort relativ mic datorită formei hidrodinamice a corpului, a suprafeţei netede şi lunecoase a pielii care în timpul deplasării se deformează uşor alcătuind nişte pliuri transversale cu rol în atenuarea turbulenţelor produse de frecarea cu apa, precum şi a stratului adipos care îşi modifică forma sub presiune, alunecând practic peste musculatura de dedesubt. Aripioarele pectorale şi aripioara dorsală (în cazul speciilor care o deţin) asigură controlul direcţiei şi menţinerea stabilităţii în timpul înotului.
   Creierul delfinilor, foarte asemănător cu cel al oamenilor, este voluminos, sferic şi prevăzut cu circumvoluţiuni numeroase şi complicate. În acelaşi timp, partea din creier responsabilă pentru gândire şi procesarea emoţiilor (neocortexul), este foarte dezvoltată. O mare parte a emisferelor cerebrale este destinată ecolocaţiei şi comunicării auditive, capitol la care ei excelează, în schimb centrii olfactivi lipsesc cu totul sau apar numai sub formă de vestigii.
   Coeficientul de encefalizare (EQ) este definit ca fiind raportul dintre masa creierului şi masa corporală totală. Cea mai mare parte a mamiferelor terestre au un coeficient de encefalizare mai mic de 2, în timp ce delfinii de talie mare ajung până la 5,6, fiind următorii după oameni, care au 7,4. Delfinii au depăşit în acest fel primatele evoluate, considerate până nu demult, cele mai inteligente mamifere: gorilele au un coeficient de 1,76, iar cimpanzeii de 2,68. În general, o dimensiune a creierului mare este dovada unei inteligenţe mai dezvoltate, iar cercetările în domeniu au concluzionat că delfinii manifestă o serie de abilităţi comparabile cu ale oamenilor (au noţiunea sinelui, îşi pot recunoaşte propria imagine, pot folosi unelte, sunt capabili să anticipeze, să planifice şi să înţeleagă simboluri şi noţiuni abstracte).

Inteligenta delfinilor

   Un centru de studiere a mamiferelor marine din Mississippi şi-a dresat delfinii să păstreze bazinul curat şi să colecteze orice gunoi de la suprafaţa apei, în schimbul unui peşte gustos. Kelly, o femelă delfin, a dus această sarcină mai departe, elaborând-o. De fiecare dată când găsea o hârtie sau un rest, îl prelua şi îl ascundea pe fundul piscinei sub o piatră. În momentul în care trecea un îngrijitor pe acolo, aducea gunoiul la suprafaţă şi îşi primea recompensa. Mai mult, Kelly a învăţat că nu contează mărimea hârtiei pentru a primi premiul, aşa că o rupea în bucăţele mai mici, pentru a primi peşti de mai multe ori. Atunci când un pescăruş s-a abatut deasupra bazinului ei, Kelly l-a prins şi l-a oferit îngrijitorilor. Fiind o captură inedită, aceştia au recompensat-o cu o cantitate mai mare de peşte. Acest fapt i-a dat delfinului o nouă idee. În loc să mănânce ultimul peşte, Kelly îl lăsa la suprafaţa apei drept momeală pentru pescăruşi, pe care îi captura şi îi oferea în schimbul peştilor. În curând şi-a învăţat puiul şi pe ceilalţi delfini din bazin să facă la fel.
   Capacitatea unui delfin de a inventa noi comportamente a fost pusă la încercare de cercetătoarea Karen Pryor, printr-un experiment în care delfinii erau recompensaţi de fiecare dată când executau o mişcare nouă. A fost nevoie de doar câteva încercări pentru ca delfinii să realizeze ce au de făcut. Acelaşi test  a fost realizat şi pe oameni, timpul necesar înţelegerii scopului fiind cam acelaşi.

   În timpul somnului, creierul delfinului este activ pe jumătate însă la un nivel scăzut de atenţie. Cealaltă jumătate îşi încetează activitatea, împreună cu ochiul opus. Această stare de semi-veghe e utilă împotriva prădătorilor, obstacolelor sau altor pericole, permiţând ca, în funcţie de anumite situaţii, să fie semnalizate momentele când trebuie să intre în alertă. După aproximativ două ore, delfinul va inversa procesul, odihnind partea activă a creierului şi trezind-o pe cea odihnită.
   Văzul, simţ de o însemnătate mai redusă pentru  delfini, este puţin dezvoltat. Ochiul are pleoapă şi membrană nictitantă şi este relativ mic în comparaţie cu dimensiunile corpului; sclerotica este foarte groasă, cristalinul aproape sferic. Mirosul, greu de realizat în condiţiile mediului acvatic, este inexistent. Auzul este deosebit de sensibil şi cu o mare importanţă în viaţa delfinilor. Pavilionul urechii lipseşte iar conductul auditiv este îngust, dar perceperea sunetului nu se face prin urechea externă şi medie, ci prin sinusurile din oasele capului şi urechea internă care este foarte dezvoltată. Delfinii au capacitatea de a emite sunete. Ei nu au corzi vocale, iar sunetele emise de ei se produc prin nişte cute membranoase din interiorul laringelui şi din sistemul de camere nazale. Simţul tactil, cu toată grosimea stratului adipos de sub piele, este semnificativ. Receptorii din piele îi semnalează delfinului, contactele corpului, presiunea, temperatura mediului extern şi senzaţiile de durere. Modificările de mediu pe care tegumentul le înregistrează la ieşirea din apă servesc drept indicator pentru deschiderea eventului şi declanşarea actului respirator. La odontocete există în partea superioară a capului o mare masă de ţesut gras, denumită melon sau „organ de spermanţet“, cu rol în evaluarea senzorială a presiunii apei şi în focalizarea semnalelor acustice.
   Una din cele mai remarcabilele adaptări ale delfinilor la mediul acvatic, constă în dezvoltarea unei capacităţi de percepţie de tipul sonarului (ecolocaţia). Prin emiterea unor unde sonore, sub formă de clicuri, urmate de recepţionarea şi interpretarea ecoului, delfinul îşi formează o „imagine acustică“ extrem de detaliată despre mediul în care trăieşte. Clicurile sunt produse în valuri, fiecare având o durată de 50-128 microsecunde. Unda sonoră iese prin melon, care joacă rolul unei camere de rezonanţă în care se focalizează ultrasunetele. Odată emise, undele sonore se lovesc de orice obiect aflat, în apă, pe traiectoria lor, iar reflexia lor se întoarce la emiţător, sub forma unui ecou. Acesta este receptat la nivelul părţii posterioare a osului mandibular,  unde se găsesc principalele terminaţii nervoase care asigură transmiterea informaţiei acustice urechii interne şi mai departe creierului. În apă sunetul se propagă de cinci ori mai repede decât în aer (1500m/sec), lucru ce face ca imaginea acustică să fie realizată într-un timp foarte scurt. Delfinii utilizează emisii sonore de frecvenţă joasă, pentru orientarea şi deplasarea pe fundul mării şi de frecvenţă înaltă pentru procurarea hranei şi a examenului detaliat al obiectelor plutitoare sau submerse. O gamă largă de sunete asemănătoare fluierăturilor este folosită de delfini pentru comunicarea între indivizi.

Ecolocatia la delfini

   Prin ecolocaţie delfinii pot să vizualizeze forma obiectului, care reflectă unda sonoră şi să determine distanţa până la el

   Respiraţia delfinilor este pulmonară. Odontocetele au nările unite într-un singur orificiu nazal numit event, situat median în partea superioară a capului. Plămânii au numeroşi lobi, alveolele pulmonare sunt de trei ori mai numeroase decât la mamiferele terestre, iar diafragma este foarte oblică. În mod obişnuit delfinii respiră de 1-4 ori pe minut, dar pot rămâne sub apă până la 15 minute (caşaloţii pot rămâne în imersiune, fără a respira, până la 90 de minute). Respiraţia se desfăşoară în mod conştient. Eventul este înconjurat de o reţea complexă de terminaţii nervoase, care sesizează schimbarea de presiune, astfel încât delfinul îşi dă seama când acesta este în afara apei şi poate declanşa procesul respirator.
   Cantitatea de sânge a unui delfin reprezintă 10-15% din greutatea corpului (la om 7%), numărul de hematii este mare iar muşchii sunt bogaţi în miohemoglobină care poate fixa o importantă cantitate de oxigen. Ca urmare, muşchii pot funcţiona multă vreme pe seama oxigenului propriu şi numai după un anumit timp fac apel la oxigenul din sânge. În timpul imersiei scade numarul bătăilor inimii şi se produce o vasoconstricţie periferică aproape totală, astfel că sângele este folosit exclusiv pentru irigarea sistemului nervos şi a muşchiului cardiac.
   Temperatura corpului unui delfin este de 36°-37°C (aproximativ cu cea a oamenilor), iar reglarea acesteia se face aproape exclusiv prin înotătoarele dorsale şi laterale, care au o vascularizare cu totul specială.
   Delfinii sunt mamifere carnivore, cu adaptări speciale pentru tipul prădător de hrănire. Dinţii sunt nediferenţiaţi ca formă (homodonţi), ascuţiţi şi conici, servind numai la apucarea şi la reţinerea hranei şi numai într-o mică măsură (la delfinii mari, răpitori) la sfâşiatul prăzii. De obicei sunt în număr mare, fie pe ambele fălci (la delfini), fie numai pe mandibulă (la caşalot), ajungând la unele specii până la 260.

Dentitie homodonta

Delfinii au o dentiţie de tip homodont

   Când se formează, dinţii sunt goi pe dinăuntru, având, la exterior, un strat de smalţ sub care se află un strat de dentină. Pe măsură ce animalul îmbătrâneşte, în interiorul dintelui, se dispun straturi regulate de dentină. Secţionând longitudinal un dinte, aceste straturi sunt vizibile şi numărându-le se poate afla vârsta exemplarului. Stomacul este întotdeauna plurilocular, în toate compartimentele existând glande gastrice. Hrana delfinilor constă din peşti, moluşte (sepii, caracatiţe, melci marini) şi crustacee. Orca (Orcinus orca) cel mai mare mebru al familiei Delphinidae vânează uneori păsări, foci sau alte cetacee. Delfinii nu beau apă de mare ci se hidratează numai din hrană. Ca atare elimină o cantitate redusă de urină, dar cu o concentraţie mare de săruri.

Delphinus delphis

Delfini comuni (Delphinus delphis) hrănindu-se cu sardine

   Delfinii devin, de obicei, activi din punct de vedere sexual la o vârstă fragedă, chiar înainte de a atinge maturitatea sexuală. Vârsta maturităţii sexuale diferă în funcţie de specie, sex, populaţia din care fac parte şi aria geografică în care trăiesc. În Marea Neagră ea este cuprinsă între 2-4 ani la marsuin (Phocoena phocoena) 3-4 ani la delfinul comun (Delphinus delphis) sau 5-12 ani la afalin (Tursiops truncatus).
   Organele genitale au localizare internă. Organul de acuplare al masculului este ascuns într-un buzunar şi proeminează numai în timpul micţiunii şi al copulaţiei. Testiculele sunt localizate în cavitatea abdominală, în apropierea rinichilor. Uterul este bicorn şi placenta difuză. Pe peretele vaginal, există numeroase cute. Aceste cute formează nişte adâncituri, care au rolul de a reţine sperma pentru a nu refula din vagin după copulaţie. În timpul împerecherii masculul înoată sub femelă. Actul sexual este scurt, dar poate fi repetat de mai multe ori într-o perioadă mică de timp. Masculii sunt uneori foarte agresivi când vine vorba de împerechere. Aceştia scot sunete pentru a se avertiza reciproc şi îşi ciocnesc corpurile unul de altul. Aceste lupte pot continua până când unul dintre masculi devine epuizat şi cedează. Femela se va împerechea cu cel mai puternic şi dominant mascul. El poate fi agresiv şi cu femela dacă nu este receptivă la avansurile pe care le primeşte.
   Comportamentul sexual al delfinilor este o componentă importantă a relaţiilor sociale stabilite între indivizi. Ei au contacte sexuale frecvente (nu numai pentru reproducere) şi îşi schimbă deseori partenerii sexuali.

Comportament sexual

Delfinii formează cupluri pentru o anumită perioadă de timp, după care se despart

   Uneori, delfinii arată semne de activitate sexuală faţă de oameni sau de alte animale acvatice cu care intră în contact.

Comportament sexual

Comportament sexual

   Delfinii acceptă prezenţa oamenilor şi interacţionează deseori cu aceştia. Barbie Moser o tânără din Canada venită în vizită la Delfinariu din Cuba, a fost invitată de organizatori să participe la spectacol. A avut însă parte de o surpriză neaşteptată, un delfin a sărit din apă, oferindu-i un pic mai mult decât şi-ar fi dorit.

Margaret Howe Lovatt

   Margaret Howe Lovatt, o cercetătoare din America a participat la un experiment ştiinţific inedit, finanţat de NASA, menit să stabilească dacă delfinii pot comunica cu oamenii sau nu. Experimentul a avut loc în timpul anilor ‘60, în Insulele Virgine, sub coordonarea neurologului  John C. Lilly. Margaret, în vârstă de 23 de ani, urma să trăiască zi şi noapte alături de un delfin în vârstă de şase ani, pe nume Peter, mâncând, înotând, dormind şi jucându-se împreună, complet izolaţi. Astfel, femeia şi delfinul au împărţit o casă cu două camere, numită Dolphin House, din cadrul Communication Research Labs din St. Thomas, parţial inundată, cu nivelul apei suficient de mic încât Margaret să se poată deplasa, dar destul de adânc pentru ca Peter să poată înota.
   Cercetătoarea a încercat să-l înveţe cuvinte simple din limba engleză. Timp de 10 săptămâni, a purtat un costum de baie şi a fost nevoită să-şi scurteze părul, pentru a facilita interacţiunea cu delfinul. În plus îşi aplica fard alb şi ruj negru, astfel încât acesta să observe exact forma şi mişcarea buzelor în timp ce rostea cuvintele. Peter a învaţat să „pronunţe“ cu aproximaţie cuvinte precum „unu“, „noi“, „triunghi“, „bună“, iar atunci când Margaret spunea „muncă, muncă, muncă“, delfinul răspundea „joacă, joacă, joacă“. În cadrul apropierii dintre cei doi, Peter devenise tot mai sociabil şi se ţinea tot timpul după picioarele femeii. În încercarea de a-i atrage atenţia, Peter arunca o minge în perdeaua care înconjura patul pentru a o convinge să se joace cu el. După patru săptămâni, Margaret descria în jurnalul ei un detaliu surprinzător. În încercarea de a-l învăţa să vorbească, Margaret nu făcuse decât să îl facă să dezvolte o puternică atracţie sexuală pentru ea. „Peter a devenit excitat din punct de vedere sexual de multe ori săptămâna aceasta. Găsesc că dorinţa lui împiedică dezvoltarea relaţiei. Se loveşte din nou şi din nou de picioarele mele, face cercuri în jurul meu, are tendinţa de a mă ciuguli şi este în general atât de entuziasmat încât nu îşi poate controla atitudinea faţă de mine.“
   În timp, Peter a devenit gelos şi recalcitrant, scoţând sunete asurzitoare când Margaret vorbea la telefon. Pentru a-l linişti a fost dus într-o zonă unde se aflau alte două femele din specia sa, iar perioada de „detoxifiere“ părea să îşi fi făcut efectul. Cu toate acestea, după reluarea experimentului, curtarea profesoarei a continuat dar într-o manieră ceva mai blândă. Într-un anumit fel, Peter aflase ce înseamnă dragostea, iar relația celor doi a evoluat la un stadiu fizic. „Lui Peter îi plăcea… să fie cu mine! Se freca de genunchii mei, de picioare sau de mâinile mele și eu îl lăsam. Nu era un lucru inconfortabil… Era mai ușor să încorporăm acest aspect în activitatea zilnică, decât să-l stopăm.“ a declarat Margaret Howe într-un documentar produs de canalul de televiziune britanic BBC. „Relaţia aceea în care simţeam obligaţia de a fi în preajma lui tot timpul s-a transformat în plăcerea de a fi împreună şi dorinţa de a fi împreună, de a-mi fi dor de el când nu era prin preajmă. Am avut o relaţie apropiată cu – nici măcar nu pot să spun delfin – Peter.“  Însă în momentul în care Peter şi Margaret au ajuns să aibă o relaţie strânsă, experimentul s-a încheiat, iar laboratorul a fost închis. După ce au fost despărţiţi, Peter a refuzat să mai respire şi s-a sinucis înecându-se. 

   Perioada de gestaţie variază în funcţie de specie (10-11, 17 luni). De obicei delfinii dau naştere unui singur pui, cu dimensiuni foarte mari (aproape o treime din lungimea adultului). Puiul se naşte cu coada înainte şi este capabil să înoate imediat. De regulă, mama este ajutată de altă femelă la naştere. Alăptarea durează de la câteva luni până la doi ani. Glandele mamare se găsesc sub hipoderm, lateral şi simetric de depresiunile genitale. Mameloanele ies din pungă doar în perioada alăptatului. Laptele este extrem de bogat în nutrienţi (40-50% grăsime) şi este expulzat activ (prin intermediul contracţiilor musculare) în botul puiului. Puii mănâncă de 2-3 ori într-o oră, însă durata suptului nu depăşeşte un minut. Cele mai strânse legături, în grupurile de delfini, sunt cele dintre mamă şi puiul ei.

Delphinidae

De obicei delfinii dau naştere unui singur pui

   Media de viaţă a delfinilor este de 20-30 de ani. Unele specii (Tursiops, Orca) pot ajunge la 50 de ani.
   Majoritatea speciilor de delfini trăiesc în grupuri sociale complexe în care familiile şi membrii grupurilor extinse îşi petrec împreună timpul pe toată durata vieţii lor. Foarte rar trăiesc solitari. De cele mai multe ori, între indivizii grupurilor există legături strânse şi chiar o ierarhie în acţiunile de căutare şi capturare a hranei, în cele de apărare sau migraţie.

Societatea delfinilor

Societatea delfinilor

   O caracteristică specială a societăţii delfinilor este sistemul evoluat de comunicare între indivizi. Ei folosesc un spectru larg de sunete şi vocalize, dar şi contactul fizic şi semnale corporale pentru a-şi comunica starea fizică şi emoţională. Masculii emit diverse sunete şi fluierături în scopul atragerii partenerelor sau pentru prevenirea grupului în caz de pericol, în timp ce femelele, după naştere, repetă obsesiv anumite fluierături până când puii se obişnuiesc cu sunetul „vocii“ lor. Recent a fost descoperit că delfinii se cheamă unul pe celălalt folosind „identificatori unici“ sau nume. Un delfin îşi dezvoltă propriul fluierat, ca o semnătură personală sau ca un nume, încă din primele luni de viaţă pentru a-şi difuza identitatea în cadrul grupului sau pentru a-şi anunţa sosirea într-o anumită zonă. Remarcabil este că doi indivizi se pot referi la un al treilea, identificându-l prin „numele pe care îl poartă. Atitudinea corpului formează şi ea un limbaj, astfel, un delfin care rămâne în poziţie verticală cu capul scos din apă vrea să semnaleze celorlalţi un obiect necunoscut aflat în câmpul vederii sale. S-a constatat că delfinii folosesc în comunicare aproximativ paisprezece mii de semnale corporale, un singur semnal cuprinzând mult mai multe semnificaţii decât un sunet sau un cuvânt. Sistemul de comunicare variază după de regiune, indicând faptul că delfinii au diferite dialecte în funcţie de locaţia geografică în care trăiesc. O dată cu limbajul, delfinii transmit de asemenea, cunoaşterea dobândită de-a lungul generaţiilor şi au diferite moduri de comportamente distincte care corespund cu cea ce oamenii numesc cultură. Vieţile sociale ale delfinilor sunt la fel de complexe şi bogate ca ale oamenilor.
   Răspândirea geografică a delfinilor este subordonată temperaturii apelor în care trăiesc şi în acelaşi timp prezenţei animalelor cu care se hrănesc. Delfinidele se găsesc atât în mările reci cât şi în cele calde, iar în căutarea hranei sau pentru reproducere fac migraţii sezoniere regulate, câteodată pe distanţe foarte mari.
   În trecut delfinii erau intens vânaţi pentru a fi consumaţi, folosiţi ca momeală la pescuit sau pentru grăsimea lor. Astăzi, deşi majoritatea acţiunilor de vânătoare au fost abandonate, delfinii se confruntă cu un număr de ameninţări mai puţin vizibile, dar care pot fi mult mai distrugătoare. Hidrocarburile (petrolul), metalele grele, pesticidele, poluarea cu deşeuri, pescuitul intensiv al resurselor trofice, plasele de pescuit în care se încurcă, coliziunile cu bărcile, asanarea habitatelor şi dragările sunt doar câteva enumerări dintr-un cumul de factori, care au o incidenţă majoră asupra vieţii şi existenţei delfinilor. Multe populaţii de cetacee iar acum şi câteva specii ale acestor mamifere marine sunt ameninţate cu dispariţia datorită impactului distructiv al activităţilor umane. În fiecare an, în Japonia şi în Insulele Feroe (Danemarca), au loc masacre deosebit de brutale şi sângeroase ale căror victime sunt delfinii şi balenele pilot (Stenella coeruleoalba, Grampus griseus, Tursiops aduncus, Pseudorca crassidens, Lagenorhynchus acutus, Globicephala melas, Globicephala macrorhynchus).

Masacrul delfinilor in Japonia

Masacrul delfinilor in Japonia

   Vânătoarea delfinilor din oraşul japonez Taiji, provincia Wakayama, datează de mai bine de 400 de ani, ceea ce îi face pe locuitori să îşi apere dreptul de a realiza acest sângeros ritual anual

Insulele Feroe

Insulele Feroe

Insulele Feroe

Insulele Feroe, atrocităţi în numele tradiţiei

   Delfinii sunt înzestraţi cu multe dintre acele capacităţi care fac şi din oameni fiinţe speciale şi demne de protecţie. Evoluţia lor o precede pe cea a noastră cu aproximativ zece milioane de ani iar pe parcursul acestui lung drum au dezvoltat un creier care rivalizează cu al nostru în dimensiune şi complexitate, iar geneticienii au descoperit recent faptul ca genomul uman şi cel al delfinilor este „în mare parte identic (fiecare cromozom uman are un corespondent în genomul delfinilor). Pe lângă dimensiunea şi complexitatea creierului şi o structură cromozomială similară, mai ştim şi că delfinii au capacitatea comună cu a noastră de a simţi durere şi plăcere şi de a forma legături emoţionale complexe şi durabile care pot chiar depăşi graniţele dintre specii. Acestea sunt lucruri care dau sens şi valoare şi existenţei umane. Întrucât delfinii au toate aceste capacităţi ca şi noi, uneori chiar într-o măsură mai mare, trebuie să recunoaştem faptul că cetaceele merită aceiaşi protecţie morală şi legală pe care o acordăm şi fiinţelor umane.

   Alături de alte state maritime, România a ratificat (10 mai 2000) Acordul privind conservarea cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană şi din zona contiguă a Atlanticului (ACCOBAMS), adoptat la Monaco la 24 noiembrie 1996. Acest act interzice capturarea delfinilor în spaţiul maritim naţional, limitând în acelaşi timp, posibilităţile de procurare a delfinilor din alte ţări maritime, din spaţiul mediteranean şi nord-est atlantic, în general din zona Europei de vest, comunitare.

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAȚII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
COMPLEXUL MUZEAL DE ȘTIINȚE ALE NATURII
– DELFINARIU.RO;
GABRIELA PLOTOAGĂ, ADELA BOLOGA, LIGIA DIMA, LILIANA ŞTEFĂNESCU
– DELFINARIU PLIANT;
ADRIAN RĂDULESCU, STOICA LASCU, PUIU HAȘOTTI
– CONSTANȚA. GHID DE ORAȘ, EDITURA SPORT-TURISM, BUCUREȘTI-1985;
BIROUL DE ARHITECTURĂ – SYAA;

CRISTINA SURUGIU, CĂTĂLIN SCHIPOR – DELFINARIU CONSTANȚA; ANDY MONTGOMERY, KNOSSOS, ROOM OF DOLPHIN FRESCO; EDWARD KREIS, FISH, GIMME FISH!; PAUL COWELL, COMMON DOLPHIN EATING A SARDINE; Dr. KAREN DEBLER, SPINNER DOLPHINS; TERJI S. JOHANSEN, PILOT WHALING IN TORSHAVN; JAN EGIL KRISTIANSEN, THE FAROE ISLANDS: GRINDADRAP;
– FLICKR.COM;
SHANE GROSS, SPERM WHALE OFF SRI LANKA;
OAMENI ȘI DELFINI
SUN-SENTINEL.COM;

ANATOMY OF A DOLPHIN
– WIKIPEDIA.ORG;
JOAN GONZALVO/TETHYS;
– IONIAN DOLPHIN PROJECT;
BBC/THE JOHN LILLY ESTATE;
JOOST VAN UFFELEN, THE DOLPHINS OF PONTA DO OURO;
ADRIAN MYLNE/REUTERS/LANDOV;
SEA SHEPHERD CONSERVATION SOCIETY
– TAIJI PROTEST RESOURCES;
LAIL-ALSAHARA.COM;
DEPUTAT REMUS CERNEA
– EXPUNERE DE MOTIVE LA PROPUNEREA LEGISLATIVĂ PENTRU RECUNOAȘTEREA DELFINILOR DREPT PERSOANE NON-UMANE;
YOGAESOTERIC.NET
DELFINII, DOCTORI DE SUFLET PENTRU OAMENI;

INTRODUCERE ÎN LUMEA MAMIFERELOR MARINE
SCRIGROUP.COM.

Un răspuns la Delfinariu Constanţa

  1. Dana spune:

    De ce nimeni nu si-a pus problema maririi bazinului delfinilor? Vi se pare normal ca acesti inotatori de exceptie sa aibe la dispozitie un bazin nici macar pe jumatatea unui bazin olimpic? Nu e nimic de lauda in aceasta spoiala de reamenajare. Bani cheltuiti aiurea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s