Păsările de la Marea Neagră

   Păsările care domină avifauna Mării Negre aparţin speciilor acvatice (Procellariiformes, Gaviiformes, Podicipediformes, Pelecaniformes, Ciconiiformes, Anseriformes, Charadriiformes, Gruiformes, etc). Unele păsări, sedentare sau migratoare trăiesc şi cuibăresc în mod obişnuit la ţărmul mării  sau în zonele limitrofe acesteia, pe când alte specii sunt întâlnite numai în timpul perioadelor de pasaj sau apar accidental. Cele mai multe specii de păsări de la Marea Neagră, sunt cele cu răspândire largă pe teritoriul Europei, urmate de speciile de origine asiatică şi cele transpalearctice. În proporţii mai scăzute sunt reprezentate speciile mediteraneene şi cele de origine arctică.
    În general, păsările acvatice au corpul ovoid, comprimat dorso-ventral. Picioarele au degetele prinse în palmatură. Unele specii au membrane interdigitale proprii (lişite, corcodei). Penajul este des, bogat, iar glanda uropigiană bine dezvoltată.
    În legătură cu gradul de adaptare la viaţa acvatică, păsările de la Marea Neagră pot fi încadrate în mai multe tipuri ecologice:
    – grupa păsărilor acvatice-scufundătoare, strict legate de ape (cufundaci, corcodei, cormorani). Aceste specii îşi petrec cea mai mare parte a vieţii în apă fiind excelente înotătoare şi scufundătoare. Din apă îşi procură hrana: peşti, crustacee, moluşte;

Phalacrocorax carbo

Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo), o pasăre comună la ţărmul românesc al Mării Negre

   – grupa păsărilor acvatice-aeriene. Aceste păsări populează largul mării, ţărmurile şi lacurile litorale, fiind excelente zburătoare, cu aripi lungi şi ascuţite (pescăruşi, chire şi pescăriţe, mai rar furtunarul şi lupii de mare). Acestea se hrănesc cu peşti, prinşi la suprafaţa apei, înoată bine şi se pot odihni pe apă;

Sterna sandvicensis

Chire de mare (Sterna sandvicensis)

   – grupa păsărilor terestre-acvatice. Sunt reprezentate de anseriforme (lebede, raţe şi gâşte sălbatice). Se hrănesc cu diverse nevertebrate acvatice şi peşti;

Cygnus olor

Lebede (Cygnus olor) la Marea Neagră

   – grupa păsărilor de ţărm. Aceste specii preferă plajele nisipoase, locurile mlăştinoase şi terenurile mâloase din vecinătatea mării. Sunt diferite ca origine, dar legate de apă prin hrană. Unele specii sunt de talie mare: stârci, egrete, berze, ţigănusi, sitari de mâl, culici. Alte specii sunt de talie mică: prundăraşi, ciovlici, fugaci etc. Se hrănesc cu diverse animale mici, pe care le procură de pe sol sau din apă. Unele paseriforme (greluşei, lăcari, presuri de stuf) trăiesc, se hrănesc şi cuibăresc în stufărişul din zona bălţilor. Sunt specii de ralide, care stau ascunse în stuf, pot înota, unele se scufundă;

Haematopus ostralegus

Scoicari (Haematopus ostralegus)

    – grupa păsărilor răpitoare. Aceste păsări nu sunt strict legate de un biotop, spre deosebire de păsările acvatice, putând fi întâlnite şi în alte zone. Răpitoarele prezintă numeroase adaptări în legătură cu hrana, modul de vânare, comportamentul de reproducere. Specii ca: uliganul pescar (Pandion haliaetus), codalbul (Haliaeetus albicilla), eretele de stuf (Circus aeruginosus), eretele vânăt (Circus cyaneus), eretele sur (Circus pygargus), eretele alb (Circus macrourus), şoimul rândunelelor (Falco subbuteo), şoimul de iarnă (Falco columbarius) pot fi des întâlnite în zonele umede din apropierea Mării Negre.

Haliaeetus albicilla

Codalbul (Haliaeetus albicilla)

   Deasupra Mării Negre se regăseşte ca mărime, al doilea culoar de migraţie a păsărilor, din Europa. Majoritatea  păsărilor migratoare care zboară deasupra bazinului pontic se ţin aproape de ţărmurile de vest (Via Pontica) şi de est, existând  câteva specii care în mod frecvent traversează marea prin partea ei cea mai îngusta dintre ţărmul de sud al Crimeei şi ţărmul de nord al Asiei Mici.
   Toamna, păsările din Europa de Nord şi din Siberia de Vest zboară către sud. Unele dintre ele, cum ar fi lebedele şi unele specii de raţe, se opresc să ierneze în zonele umede adiacente Mării Negre, în Delta Dunării sau lacurile şi limanele litorale. Celelalte, după o scurtă oprire pentru a se odihni şi a se hrăni, zboară mai departe şi iernează în Asia Mică, Africa de Nord, iar unele ajung până în Africa de Sud. Primăvara la întoarcere, urmează aceleaşi rute de migraţie. Se estimează că, în fiecare sezon, mai mult de 90.000 de păsări răpitoare, 10.000 de pelicani, 120.000 de berze şi sute de mii de limicole şi paseriforme străbat regiunea pontică vestică în drum spre zonele de iernat.
   Mai puţine la număr sunt păsările care nu-şi părăsesc ţinuturile de cuibărit, un exemplu fiind pescăruşul pontic, sedentar la ţărmul românesc al Mării Negre.

Larus cachinnans

 Pescăruşul pontic (Larus cachinnans)

    Lacurile costiere, mlaştinile şi lagunele situate în vecinătatea Mării Negre, constituie zone deosebit de importante pentru popasurile intermediare ale păsărilor migratoare. Unele staţionează aici pentru o perioadă scurtă, altele întreaga iarnă. Populaţiile care iernează aici se formează, de regulă, la sfârşitul lunii noiembrie şi ating un maxim între mijlocul lunii ianuarie şi mijlocul lunii februarie. Un caz aparte îl reprezintă Lacul Techirghiol, aici fiind întâlnite specii rare în România, unele periclitate pe plan mondial sau european. Acest lac este unul dintre principalele locuri de iernare din Europa pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis), una dintre cele mai rare specii de gâşte sălbatice din lume. În acest areal au fost observate peste 150 de specii de păsări clocitoare sau migratoare.

Branta ruficollis

Lacul Techirghiol este unul din principalele locuri de iernare pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis)

   Deplasările sezoniere regulate, ale unui mare număr de păsări are o importanţă ecologică deosebită pentru Marea Neagră, îndeosebi pentru terenurile ei mlăştinoase. În timpul staţionărilor păsările se hrănesc cu cantităţi mari de organisme de apă, iar dejecţiile lor, intensifică eutrofizarea apelor de lângă mare.

   Procellariidae (Furtunarii). Păsări strict marine, cu aspectul şi obiceiurile pescăruşilor, răspândite pe aproape toate mările Pământului. Sunt zburătoare excepţionale, dar se pot lăsa şi pe suprafaţa apei. Ciocul este mare, subţire, având un dinte spre capăt. Cuibăresc pe falezele marine. Hrana constă în general din peşti mici (hering, şprot, sardine), crustacee, calmari şi diferite resturi marine.
   La ţărmul românesc al Mării Negre se întâlneşte o singură specie.

Furtunarul (Puffinus puffinus Brünnich, 1764)

   GB. Manx Shearwater, F. Puffin des Anglais, E. Pardela pichoneta, D. Schwarzschnabel-Sturmtaucher, RUS. Малый буревестник, GR. Μύχος του Ατλαντικού, TR. Kara-gagalı yelkovan.
   Furtunarul este întâlnit în lungul litoralului Mării Negre îndeosebi iarna, în afara sezonului de cuibărit, când efectuează migraţii extinse spre zonele bogate în peşti.

Puffinus puffinus

   Corpul furtunarului este de mărimea porumbelului (30-38 cm), dar aripile sunt foarte lungi (76-89 cm, distanţa dintre vârfuri), adaptate perfect la zborul de durată deasupra mărilor şi oceanelor, precum şi la folosirea cât mai eficientă a curenţilor oceanici. Picioarele furtunarului sunt relativ slabe, fiind deplasate spre spate; degetele sunt unite printr-o pieliţă înotătoare. Caracteristica prin care furtunarul se deosebeşte net de pescăruş este ciocul, cu vârful în formă de cârlig, acoperit de mai multe plăci cornoase, separate, având în lungul său două şanţuri adânci. Nările nu se deschid direct în afară, ca la pescăruş, ci în tuburile cornoase din aceste şanţuri, care le asigură protecţie faţă de curenţii de vapori de apă sărata de la suprafaţa mărilor, dovedind totodată că simţul mirosului este bine dezvoltat.

Puffinus puffinus

Puffinus puffinus

   Penajul, asemănător la ambele sexe, este des, de culoare închisă pe partea superioară şi albă pe cea inferioară, bine impregnat cu substanţe uleioase, pentru a rezista la umezeală. Mai mult decât la alte specii de păsări, coloritul furtunarului reflectă o dublă adaptare: coloritul întunecat a părţii superioare a corpului îl face neobservat pe fondul închis al mărilor pentru duşmanii proprii, iar coloritul deschis al părţii inferioare îl face neobservat pe fondul luminos al cerului pentru prăzile sale acvatice.

Puffinus puffinus

Puffinus puffinus

   Cuibăreşte pe insulele şi malurile Mării Mediterane, pe coastele vestice ale Marii Britanii şi Irlandei, în Islanda, fiind în această perioadă, mai curând o pasăre de ape de coastă.
   Cu toate că parcurg uneori mii de kilometri din ţinuturile lor de iernare până pe meleagurile natale, furtunarii îşi regăsesc totuşi cu mare precizie locurile de cuibărit. Ei simt apropierea acestei perioade prin „timpul lor interior“, care îi determină să se îndrepte spre locurile în care s-au reprodus în anii anteriori.
   Adesea, furtunarii îşi găsesc vechile cuiburi ocupate de alţi semeni, sosiţi mai devreme, cu care îşi dispută dreptul de stăpânire; în cele din urmă însă, fiecare pereche va ocupa o vizuină. Încep apoi cunoscutele manifestări prenupţiale cu zboruri caracteristice şi strigăte specifice, care se deosebesc de la un individ la altul, fiind asemănătoare cotcodăcitului, gâlgâitului şi lamentărilor. Vizuinile sunt vizitate de cele mai multe ori noaptea, probabil pentru a le asigura securitatea.

Puffinus puffinus

Puffinus puffinus

   Perioada de reproducere durează din aprilie până în august, deşi păsările sosesc la locurile de cuibărit încă din februarie.
   Cuibul, simplu, de regulă fără nici un fel de aşternut, este săpat de ambii parteneri, în pante înierbate, sub stânci, dar în acelaşi scop pot fi folosite şi găurile iepurilor de vizuină. Femela depune un singur ou, de culoare albă, relativ mare, pe care îl clocesc, cu schimbul ambii părinţi: la început masculul, în timp ce femela se hrăneşte, iar apoi femela, care cloceşte mai mult. Această alternanţă nu se face cu regularitate, ca în cazul altor păsări, fiind determinată de distanţele mari pe care furtunarii sunt nevoiţi să le străbată pentru asigurarea hranei, precum şi de capriciile mării. Astfel, unul dintre parteneri poate cloci mai multe zile până când celălalt vine să-l schimbe. Este cunoscut cazul unui mascul care a clocit neîntrerupt 26 de zile, până când a venit femela să-l înlocuiască.
   Incubaţia durează 47-55 de zile, ceea ce este foarte mult ţinând seama de mărimea păsărilor. La fel de lungă este şi perioada de dezvoltarea a puilor, care poate ajunge la 62-76 de zile, datorită aceloraşi distanţe foarte mari care sunt parcurse de părinţi pentru a agonisi hrana. Se ştie că păsările care cuibăresc în Anglia zboară după hrană tocmai în golful Biscaia, unde se găsesc „sardele“ din abundenţă. Ca urmare, furtunarii se întorc cu hrană la cuib o dată la mai multe zile. Puii ating maturitatea sexuală după o perioadă lungă, petrecută tot timpul pe mare. Deşi tinerii mai vin la ţărm în epoca reproducerii, ei nu cuibăresc înainte de a împlini 5 ani. Durata obişnuită de viaţă este de aproximativ 15 ani, cunoscându-se exemplare cu o longevitate record de peste 50 de ani.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Procellariiformes, Familia Procellariidae, Genul Puffinus, Specia Puffinus puffinus.

   Laridae (Pescăruşii). Păsări acvatice înotătoare, bune zburătoare, cu o largă răspândire pe suprafaţa Pământului. În mod obişnuit trăiesc în medii deschise, îndeosebi în preajma litoralului marin, a Deltei Dunării şi a apelor stătătoare din interiorul ţării.

Pescarusi la Marea Neagra

Pescăruşi la Marea Neagră

   Penajul, asemănător la cele două sexe, este în general cenuşiu pe partea superioară a corpului şi alb în rest. În perioada reproducerii, la unele specii apar pe cap porţiuni cu pene negre. Penele din vârful aripilor au de regulă pete negre alternând cu cenuşiu. Ciocul, turtit lateral, are culoarea galbenă sau roşie, uniformă sau cu diferite desene mai întunecate, care au rol în stimularea puilor de a cere hrană de la părinţi precum şi în recunoaşterea partenerilor din aceeaşi specie. Picioarele, viu colorate (galbene, roşii, portocalii) au o membrană interdigitală (picioare palmate) care le înlesneşte deplasarea pe suprafaţa apei. Datorită aripilor lungi şi ascuţite, pescăruşii sunt zburători excelenţi, având un zbor elegant, cu plutiri în aer de lungă durată; ei pot folosi de minune cureţii ascendenţi de deasupra întinderilor marine.
   Hrana pescăruşilor constă din peşti de diferite specii şi din nevertebrate aduse de valuri. Multe specii consumă resturi menajere sau urmăresc plugurile tractoarelor ce ară pământul, în cautare de larve.
   Pescăruşii sunt păsări monogame, formând cupluri în vederea împerecherii. Puii lor sunt nidifugi, părăsind cuibul după câteva zile, deşi părinţii le aduc hrană până devin capabili să şi-o procure singuri, aşa cum procedeaza păsările ai căror pui rămân în cuib până la completa lor dezvoltare (nidicoli).
   În apropierea litoralului românesc pot fi întâlnite 15 specii de pescăruşi, care trăiesc permanent (3 specii) sau apar în perioada de cuibărit, în sezonul rece, în perioadele de pasaj ori în mod accidental.

Pescăruşul pontic (Larus cachinnans Pallas, 1811)

   GB. Caspian Gull, F. Goéland pontique, E. Gaviota pata amarilla, D. Weisskopfmöwe, RUS. Хохотунья, GR. Ασημόγλαρος της Κασπίας. TR. Hazar martısı.
   Pescăruşul pontic, sedentar la ţărmul românesc al Mării Negre a fost cunoscut şi descris în numeroase lucrări ornitologige sub denumirea de pescăruş argintiu. Mai multe specii de pescăruşi cu caractere asemănătoare, considerate în trecut o singură specie (Larus argentatus), sunt recunoscute în prezent ca specii diferite (Larus argentatus, Larus smithsonianus, Larus cachinnans, Larus michahellis, Larus vegae, Larus armenicus).
   În vestul Mării Negre pescăruşul pontic (Larus cachinnans) trăieşte alături de pescăruşul cu picioare galbene (Larus michahellis), specie asemănătoare, greu de deosebit una de alta, dar între care există totuşi o diferenţă de habitat, pescăruşul cu picioare galbene preferând stâncile şi ţărmul mării, pe când pescăruşul pontic trăieşte şi în interiorul ţării.
   Pescăruşul pontic este un pescăruş mare, cu dimensiuni cuprinse între 59-67 cm şi o greutate de 680-1330 g. Picioarele, aripile şi gâtul sunt mai lungi decât cele ale pescăruşului argintiu. Spatele şi aripile sunt de un gri (argintiu) uşor mai închis decât ale pescăruşului argintiu, dar mai palide decât ale pescăruşului cu picioare galbene, vârfurile aripilor sunt negre, iar restul corpului este alb. Ciocul este galben, cu o pată roşie aproape de vârf. Culoarea picioarelor variază de la roz la galben pal.

Larus cachinnans

Larus cachinnans

   La imatur, culoarea aripilor şi în general a corpului este un amestec de brun cu alb, partea ventrală fiind mai mult sau mai puţin albă. Ciocul şi picioarele sunt brun deschis.

Larus cachinnans

Larus cachinnans

   Cuibăreşte pe sfărâmături vechi de stuf, pe plajele nisipoase, atât în Delta Dunării cât şi în lungul litoralului. O populaţie a acestei specii s-a adaptat la condiţiile urbane, obişnuind să-şi instaleze cuiburile pe acoperişurile marilor clădiri de pe litoral, în special din oraşul Constanţa. În anul 1978 au fost descoperite câteva perechi, clocind chiar în capitală, pe acoperişul unor clădiri înalte, specia dovedind o tendinţă tot mai accentuată pentru mediul antropic.
   Cuibul, construit de ambii părinţi din ierburi acvatice, este destul de înalt pentru a fi ferit de inundaţii. Adesea, cuibăritul are loc în colonii, perechile păzind însă o anumită zonă din jurul propriului lor cuib. Pe la începutul lunii aprilie, femela depune două sau trei ouă, de culoare maroniu-oliv, cu desene şi puncte mai întunecate, clocite cu schimbul de ambii parteneri.

Larus cachinnans

Larus cachinnans

   Incubaţia durează circa 26-27 de zile. La puţine zile după ecloziune puii acoperiţi cu un puf des, cafeniu, brăzdat de desene mai întunecate, părăsesc cuibul ascunzându-se în vegetaţie spre a fi feriţi de arşiţă sau prădători. Hrana este adusă de ambii părinţi, care o regurgitează în faţa puilor.

Larus cachinnans

Larus cachinnans

   Puii care au rezultat din reproducerea de pe acoperişurile caselor a populaţiilor antropofile, manifestă în deplasările lor o deosebită prudenţă, spre a evita căderea, fapt elaborat desigur în urma unui proces natural de selecţie. La vârsta de 8-9 săptămâni, puii au penajul complet dezvoltat şi încep să zboare.
   Tineretul zburător, după ce devine independent, se adună în cârduri, la care se alătură adesea şi adulţii. Penajul tinerilor se schimbă parţial în fiecare an, aşa încât la vârsta de 3 ani, când devin maturi şi sunt capabili să se reproducă, penajul lor este identic cu al adulţilor.

Larus cachinnans

   Hrana pescăruşilor pontici constă din peşti şi nevertebrate acvatice, pe care îi pescuiesc din zbor de la suprafaţa apei, scufundându-se doar parţial. Frecvent sunt văzuţi seara pe plajele marine în căutare de resturi.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus cachinnans.

Pescăruşul cu picioare galbene (Larus michahellis J.F. Naumann, 1840)

   GB. Yellow-legged Gull, F. Goéland leucophée, E. Gaviota Patiamarilla, D. Mittelmeermöwe, RUS. Средиземноморская чайка, GR. Ασημόγλαρος της Μεσογείου, TR. Gümüş martı.
   Această specie de pescăruş, trăieşte de-a lungul litoralului şi în bălţile şi lacurile din apropierea acestuia. Numit şi pescăruş mediteran, el este alături de pescăruşul pontic o pasăre sedentară pentru ţara noastră. Mult timp nu a fost făcută diferenţa între aceste  două specii sedentare în România şi pescăruşul argintiu, care este o apariţie accidentală la noi. Se deosebeşte de pescăruşul pontic şi de cel argintiu prin coloraţia de gri-argintiu de pe spatele maturilor, care este mai pronunţată şi mai închisă, precum şi după culoarea galbenă a picioarelor. Pescăruşul cu picioare galbene îşi face cuibul pe plajele întinse sau pe stânci, atunci când cuibăreşte pe litoral şi pe clădirile înalte, pentru perechile care îşi cresc puii în zonele urbane. Femela depune 2-3 ouă într-o singură serie pe an. Hrana este constituită din peşti şi diferite alte specii acvatice. În zonele locuite se hrăneşte cu resturi menajere. Distruge des cuibul altor păsări din care mănânca puii şi ouăle.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus michahellis.

Larus michahellis

Larus michahellis

Larus michahellis

Pescăruşul argintiu (Larus argentatus Pontoppidan, 1763)

   GB. European Herring Gull, F. Goéland argenté, E. Gaviota Argéntea Europea, D. Silbermöwe, RUS. Серебристая чайка, GR. Ασημόγλαρος του Βορρά, TR. Kuzey gümüş martı.
   Este o specie de pescăruş foarte cunoscută în emisfera nordică, numele acestuia fiind atribuit şi altor pescăruşi, din specii asemănătoare. Pescăruşul argintiu atinge 60-66 cm lungime şi o greutate de 1050-1250 de grame, femela este ceva mai mică având 55-62 cm lungime şi cântărind 800-980 de grame. Anvergura aripilor este de 137-150 de cm. Adulţii au culoarea gri pe spate, capul şi restul corpului fiind albe. Vârfurile aripilor sunt negre cu pete albe cunoscute sub numele de oglinzi. Ciocul este galben cu o pată roşie, iar în jurul ochilor are un inel de culoare galben-pal. Picioarele sunt de culoare roz la toate vârstele. Juvenilii sunt de culoare brun în amestec cu alb şi cu striaţii mai închise. Pescăruşul argintiu atinge maturitatea sexuală la vârsta medie de 4 ani. Sunt omnivori şi oportunişti ca majoritatea speciilor de pescăruşi. Distribuţia populaţiei acestei specii se regăseşte în zonele de nord din Canada, Alaska, Statele Unite şi pe linia nordică de coastă din Europa şi Rusia. În România este o apariţie întâmplătoare, de-a lungul litoralului, în lunile de iarnă.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus argentatus.

Larus argentatus

Larus argentatus

Larus argentatus

Pescăruşul râzător (Larus ridibundus Linnaeus, 1766)

   GB. Common Black-headed Gull, F. Mouette rieuse, E. Gaviota reidora, D. Lachmöwe, RUS. Озёрная чайка, GR. Καστανοκέφαλος Γλάρος, TR. Karabaş martı.
   Reprezintă cea mai frecventă specie de pescăruş de la noi, prezentă atât vara, cât şi iarna. Este argintiu pe spate, cu capul şi vârful aripilor cafeniu-închis, iar restul corpului alb. Iarna, capul este complet alb, cu câte o pată neagră în regiunea urechii. Cuibăreşte frecvent în bălţile Deltei Dunării de regulă în colonii. Cuiburile sunt construite din plante acvatice, instalate adesea pe insule de stuf vechi, plutitoare sau fixate, ponta fiind depusă spre sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie şi este formată din 3 ouă brune sau verzi-albăstrui stropite cu pete întunecate. Incubaţia durează 22-23 de zile. Clocitul este asigurat cu schimbul, de ambii părinţi. Când apele îngheaţă, păsările se retrag spre mare. Populaţii nordice în drum spre şi dinspre cartierele de iernat din jurul Mării Mediterane, pot fi văzute în număr mare, toamna şi primăvara, pe lacurile şi bălţile din interiorul ţării noastre.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus ridibundus.

Larus ridibundus

Larus ridibundus

Larus ridibundus

Pescăruşul cu cap negru (Larus melanocephalus Temminck, 1820)

   GB. Mediterranean Gull, F. Mouette mélanocéphale, E. Gaviota cabecinegra, D. Schwarzkopfmöwe, RUS. Черноголовая чайка, GR. Μαυροκέφαλος γλάρος, TR. Akdeniz martısı.
   Cuibăreşte la noi, în număr redus, îndeosebi în ţinutul litoralului. Cuiburile sunt construite prin luna iunie, pe plaje nisipoase sau grinduri, formând mici colonii. Depun 3 ouă brun-măslinii, pătate, pe care ambii soţi le clocesc circa 23-24 de zile. Coloritul spatelui este argintiu deschis, iar capul negru, în rest este alb, inclusiv vârful aripilor. Iarna şi capul devine alb, rămânând doar o pată neagră în zona urechilor. Toamna apar şi unele populaţii ce n-au clocit la noi. Adesea se întâlnesc exemplare şi peste iarnă, cu toate că locul specific de concentrare în acest anotimp este în jurul Mării Mediterane.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus melanocephalus.

Larus melanocephalus

Larus melanocephalus

Pescăruşul cu cioc subţire (Larus genei Brème, 1839)

   GB. Slender-billed Gull, F. Goéland railleur, E. Gaviota picofina, D. Dünnschnabelmöwe, RUS. Морской голубок, GR. Λεπτόραμφος γλάρος, TR. İnce gagalı martı.
   Cuibăreşte rar la noi, îndeosebi în lagunele marine, în colonii, pe substrat nisipos-scoicos. Cuibul cuprinde, de regulă, 3 ouă albe-crem, cu pete brune şi violacee, care sunt clocite cu schimbul de ambii parteneri, circa 24-25 de zile. Penajul spatelui este argintiu, cu capetele remigelor lungi, negre, restul corpului fiind alb. Iarna migrează spre cartierele de iernare din nord-estul Mării Mediterane, sudul Mării Caspice şi din Regiunea Golfului.
   Casificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus genei.

Larus genei

Larus genei

Larus genei

Pescăruşul negricios (Larus fuscus Linnaeus, 1758)

   GB. Lesser Black-backed Gull, F. Goéland brun, E. Gaviota sombría, D. Heringsmöwe, RUS. Клуша, GR. Μελανόγλαρος, TR. Kara sırtlı martı.
   Apare frecvent în sezonul rece, sosind la noi din ţinuturile nordice ale Europei, unde cuibăreşte. Dosul corpului este cenuşiu-închis-negricios, în rest este alb. Multe exemplare rămân şi peste vară în Delta Dunării sau pe litoral fără însă a cuibări la noi. Coastele Mării Mediterane şi ale Mării Negre, cât şi coastele oceanice sud-vest europene constituie locurile de iernare ale specie.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus fuscus.

Larus fuscus

Larus fuscus

Pescăruşul negru (Larus marinus Linnaeus, 1758)

   GB. Great Black-backed Gull, F. Goéland marin, E. Gavión atlántico, D. Mantelmöwe, RUS. Морская чайка, GR. Γιγαντόγλαρος, TR. Büyük kara sırtlı martı.
   Apare doar accidental în regiunea litoralului Mării Negre, în timpul iernii, fiind cel mai mare pescăruş dintre cei ce se întâlnesc la noi. Coloritul spatelui este negru, capul, gâtul şi partea inferioara a corpului sunt albe. Cloceşte în nord-vestul Europei şi iernează pe coastele sud-vestice ale Europei.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus marinus.

Larus marinus

Larus marinus

Pescăruşul sur (Larus canus Linnaeus, 1758 )

   GB. Common Gull, F. Goéland cendré, E. Gaviota cana, D. Sturmmöwe, RUS. Сизая чайка, GR. Θυελλόγλαρος, TR. Küçük gümüş martı.
   Este întâlnit în sezonul rece, în număr relativ mare, mai ales în Delta Dunării şi pe litoral, venind din ţinuturile de cuibărit din nordul continentului. Spatele este argintiu, iar vârful aripilor negru, restul corpului este alb. Nordul Mării Mediterane constituie o regiune importantă de iernat pentru această specie.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus canus.

Larus canus

Larus canus

Larus canus

Pescăruşul polar (Larus glaucoides Meyer, 1822)

   GB. Iceland Gull, F. Goéland à ailes blanches, E. Gaviota Groenlandesa, D. Polarmöwe, RUS. Малая полярная чайка, GR. Παγόγλαρος, TR. İzlanda martısı.
   A fost semnalat în Delta Dunării, pentru prima dată pe insula Sacalin, ca formă accidentală, fără a fi colectat, venit din regiunea Groenlandei, unde cuibăreşte. Corpul este alb, cu spatele argintiu deschis. Este de mărimea pescăruşului pontic ce cuibăreşte la noi, dar spre deosebire de acesta, vârful aripilor este alb-curat. Penajul exemplarelor în a doua iarnă de viaţă este aproape alb. Migrează, de regulă, pentru iernare, în Islanda, Irlanda şi nordul Angliei.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus glaucoides.

Larus glaucoides

Larus glaucoides

 Pescăruşul de gheţuri (Larus hyperboreus Gunnerus, 1767)

   GB. Glaucous Gull, F. Goéland bourgmestre, E. Gavión Hiperbóreo, D. Eismöwe, RUS. Большая полярная чайка, GR. Πρασινωπός γλάρος, TR. Kutup martısı.
   A fost observat în complexul lagunar Razelm-Sinoe ca pasăre rătăcită. Un exemplar colectat anterior în Delta Dunării, în perioada de iarnă, s-a pierdut. Penajul este asemănător pescăruşului polar cu care poate fi uşor confundat, atât în stadiul tânăr, cât şi ca adult. Cuibăreşte în ţinuturile polare şi iernează la ţărmul nordic al Oceanului Atlantic.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus hyperboreus.

Larus hyperboreus

Larus hyperboreus

Larus hyperboreus

Pescăruşul asiatic (Larus ichthyaetus Pallas, 1773)

   GB. Pallas’s Gull, F. Goéland ichthyaète, E. Gavión Cabecinegro, D. Fischmöwe, RUS. Черноголовый хохотун, GR. Αετόγλαρος, TR. Büyük karabaş martı.
   Este o prezenţă accidentală la ţărmul românesc al Mării Negre, venind în sezonul rece din Asia Centrală şi regiunea nordică a Caspicei, unde cuibăreşte. Capul şi vârfurile aripilor sunt negre, spatele argintiu, iar restul corpului alb. Iarna, negrul capului dispare, acesta devenind alb, având doar obrajii şi câte o pată în regiunea auriculară mai întunecată, iar roşul din vârful ciocului devine galben. Iernează în nord-estul Africii, Regiunea Golfului şi pe coastele Oceanului Indian.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Larus, Specia Larus ichthyaetus.

Larus ichthyaetus

Larus ichthyaetus

Larus ichthyaetus

Pescăruşul mic (Hydrocoloeus minutus Pallas, 1776)

   GB. Little Gull, F. Mouette pygmée, E. Gaviota Enana, D. Zwergmöwe, RUS. Малая чайка, GR. Νανόγλαρος, TR. Küçük martı.
   Acest pescăruş cuibăreşte relativ rar în sud-estul Deltei Dunării şi pe lacurile din lungul litoralului. Ouăle în număr de 3, de culoare măslinie cu pete negre-ruginii, sunt clocite o perioadă de circa 22 de zile, de ambele sexe. Pescăruşul mic apare mai frecvent din nordul arealului, în perioadele de pasaj şi chiar iarna. Capul şi dedesubtul aripilor sunt negricioase, penajul deasupra corpului este argintiu, iar partea inferioară albă. Iernează în jurul Mării Mediterane şi în ţările din vestul Europei.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Hydrocoloeus, Specia Hydrocoloeus minutus.

Hydrocoloeus minutus

Hydrocoloeus minutus

Hydrocoloeus minutus

Pescăruşul cu coada scobită (Xema sabini Sabine, 1819)

   GB. Sabine’s Gull, F. Mouette de Sabine, E. Gaviota de Sabine, D. Schwalbenmöwe, RUS. Вилохвостая чайка, GR. Sabine του Γλάρος, TR. Çatal kuyruklu martı.
   Apare accidental la noi. Spatele şi capul sunt cenuşii, vârfurile aripilor şi un inel în jurul gâtului sunt negre, în rest este alb. Iarna şi capul devine alb. Cloceşte în nordul Americii de Nord, Groenlandei şi al Asiei şi iernează pe ţărmurile Oceanului Atlantic şi al Oceanului Pacific.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Xema, Specia Xema sabini.

Xema sabini

Xema sabini

Xema sabini

Pescăruşul cu trei degete (Rissa tridactyla Linnaeus, 1758)

   GB. Black-legged Kittiwake, F. Mouette tridactyle, E. Gaviota Tridáctila, D. Dreizehenmöwe, RUS. Обыкновенная моевка, GR. Τριδάκτυλος Γλάρος, TR. Kara bacaklı martı.
   Este considerat o pasăre rătăcită la noi, fiind semnalat atât în ţinuturile litoralului, cât şi în interiorul ţării. Spatele este argintiu, iar vârfurile aripilor negre, restul corpului fiind alb. Cloceşte în regiunile nord-atlantice ale Europei şi iernează pe bordura Oceanului Atlantic ori a Mării Mediterane. În zona de cuibărit manifestă tendinţe antropofile la fel ca şi pescăruşul pontic.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Laridae, Genul Rissa, Specia Rissa tridactyla.

Rissa tridactyla

Rissa tridactyla

Rissa tridactyla

   Sternidae (Chire, Chirighiţe şi Pescăriţe).

Chira de baltă (Sterna hirundo Linnaeus, 1758)

   GB. Common Tern, F. Sterne pierregarin, E. Charrán común, D. Fluss-Seeschwalbe, RUS. Речная крачка, GR. Ποταµογλάρονο, TR. Bayağı sumru.
   Este cea mai frecventă dintre sternidele de la noi, alături de chirighiţa neagră. Cuibăreşte atât în Delta Dunării, cât şi în alte regiuni cu bălţi, de obicei în colonii instalate pe „prundoaiele” plutitoare. Ponta este depusă prin luna mai-iunie, clocitul fiind asigurat, în general, de femelă. Cele 3 ouă galben-verzui cu pete întunecate, sunt incubate timp de 3 săptămâni. Chira de baltă plonjează adesea pe verticală în apă, după o prealabilă pândă, dintr-un zbor pe loc, pentru a prinde un peştisor de la suprafaţa apei. Toamna migrează spre locurile de iernare din vestul Africii, Marea Roşie, Regiunea Golfului şi ţinuturile de coastă din sud-vestul Asiei până în India.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Sternidae, Genul Sterna, Specia Sterna hirundo.

Sterna hirundo

Sterna hirundo

Sterna hirundo

Sterna hirundo

Sterna hirundo

Sterna hirundo

Sterna hirundo

Sterna hirundo

Chira de mare (Sterna sandvicensis Latham, 1787)

   GB. Sandwich tern, F. Sterne caugek, E. Charrán patinegro, D. Brandseeschwalbe, RUS. Пестроносая крачка, GR. Χειμωνογλάρονο, TR. Kara gagalı sumru.
   Cuibăreşte în estul Deltei Dunării şi pe litoralul Mării Negre. Este mai frecventă la noi în ultimii ani. Creştetul şi ceafa sunt negre, iar spatele şi aripile argintii, restul penajului este alb. Cuiburile le instalează pe vegetaţia plutitoare (prundoaie) ori pe bancurile de nisip. Cuibăritul are loc spre sfârşitul lunii mai. Cele 2-3 ouă divers colorate, alb-brun cu pete întunecate, sunt clocite cu schimbul de ambele sexe, timp de 23 de zile. Toamna, chira de mare se îndreaptă spre locurile de iernare din Africa de Vest, sudul Greciei şi Marea Roşie.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Sternidae, Genul Sterna, Specia Sterna sandvicensis.

Sterna sandvicensis

Sterna sandvicensis

Sterna sandvicensis

Sterna sandvicensis

Chira mică (Sternula albifrons Pallas, 1764)

   GB. Little Tern, F. Sterne naine, E. Charrancito común, D. Zwergseeschwalbe, RUS. Малая крачка, GR. Νανογλάρονο, TR. Küçük sumru.
   Este cea mai mică specie a ordinului, ce se întâlneşte la noi. Clocitoare mai ales pe litoral, dar şi în sud-estul Deltei Dunării. Cuibul şi-l instalează de obicei pe solul nisipos cu vegetaţie rară. Cuibăreşte prin lunile iunie-iulie, depunând câte 3 ouă cafeniu deschis, cu pete întunecate, în mici adâncituri. Clocitul durează circa 20 de zile fiind asigurat de ambii soţi. Spatele şi aripile sunt argintii, creştetul şi ceafa negre, restul corpului alb. Iarna, vârfurile aripilor devin negre. Iernează în Africa tropical şi la ţărmul Oceanului Indian.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Sternidae, Genul Sternula, Specia Sternula albifrons.

Sternula albifrons

Sternula albifrons

Sternula albifrons

Pescăriţa mare (Hydroprogne caspia Pallas, 1770)

   GB. Caspian Tern, F. Sterne caspienne, E. Pagaza piquirroja, D. Raubseeschwalbe, RUS. Чеграва, GR. Καρατζάς (πτηνό), TR. Hazar sumrusu. 
   Este rar clocitoare la noi, îndeosebi în sud-estul Deltei Dunării şi pe litoral, fiind frecventă mai ales în timpul pasajului. Penajul spatelui şi al aripilor este argintiu, iar al creştetului şi cefei negru, în rest este alb. Cuiburile le instalează pe grindurile nisipoase, foarte izolate. Ouăle verzui, pătate, în număr de 3, sunt depuse pe la începutul lunii iunie, direct pe nisip, în mici adâncituri. Ambii parteneri clocesc circa 22 de zile. Toamna migrează spre cartierele de iernare din jurul Mării Mediterane şi din Regiunea Golfului.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Sternidae, Genul Hydroprogne, Specia Hydroprogne caspia.

Hydroprogne caspia

Hydroprogne caspia

Hydroprogne caspia

Pescăriţa râzătoare (Gelochelidon nilotica Gmelin, 1789)

   GB. Gull-billed Tern, F. Sterne hansel, E. Pagaza piconegra, D. Lachseeschwalbe, RUS. Черноносая крачка, GR. Γελογλάρονο, TR. Gülen sumru. 
   Este rară la noi ca specie clocitoare. Se întâlneşte îndeosebi în Delta Dunării şi în lungul litoralului. Creştetul şi ceafa sunt negre, dosul corpului argintiu, iar restul alb. Cloceşte pe „prundoaie”, adică pe platforme vegetale plutitoare, în japşe sau în bălţi cu apa mică, sau pe plaje nisipoase izolate. Pontele sunt depuse prin mai-iunie şi constau din 3 ouă gălbui cu pete brun-violacee. Ambii părinţi clocesc circa 23 de zile. Iernează în vestul şi centrul Africii, în sudul Arabiei şi în India.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Sternidae, Genul Gelochelidon, Specia Gelochelidon nilotica.

Gelochelidon nilotica

Gelochelidon nilotica

Gelochelidon nilotica

   Stercorariidae (Lupii de mare). Păsări marine care seamănă în general cu pescăruşii, dar au o mai mare iuţeala şi măiestrie de zbor. Au penajul în culori închise, iar rectricele mediane sunt mai lungi decât celelalte pene codale. Tinerii au rectricele mediane alungite, penajul în general striat şi pătat, asemănător cu al altor specii, ceea ce îngreunează determinarea lor în natură. Caracteristic lupilor de mare este şi modul de procurarea a hranei, ei folosind tactica fregatelor, adică prin urmărirea şi intimidarea altor păsări marine. Acestea pentru a scăpa de urmărire, aruncă hrana din cioc sau din guşă, pe care lupii de mare o prind cu multă abilitate în cadere din zbor. Nu se dau în lături nici de la prădarea cuiburilor diferitelor păsări marine. Atacă şi păsări vii, rănite sau chiar sănătoase. Cuibăresc pe solul înierbat.
   Familia Stercorariidae cuprinde patru specii răspândite în regiunile arctice şi antarctice. Dintre acestea, trei specii se întâlnesc accidental şi la noi

Lupul de mare mijlociu (Stercorarius pomarinus Temminck, 1815)

   GB. Pomarine Skua, F. Labbe pomarin, E. Págalo pomarino, D. Spatelraubmöwe, RUS. Средний поморник, GR. Γαλαζόραμφος ληστόγλαρος, TR. Küt kuyruklu korsan martı.
   Soseşte din nordul Eurasiei în timpul migraţiilor. Poate fi observat în două faze de penaj: închisă şi deschisă, aceasta din urmă fiind mai frecventă. Faza închisă este uniform cafenie, cea deschisă este cu gâtul, pieptul şi pântecele albicioase. La adulţi cele două pene mediane ale cozii sunt mai lungi, rotunjite la capăt şi răsucite la mijloc. Apare rar la noi. Iernează în ţinuturile tropicale din regiunea Oceanului Atlantic.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Stercorariidae, Genul Stercorarius, Specia Stercorarius pomarinus.

Stercorarius pomarinus

Stercorarius pomarinus

Stercorarius pomarinus

Stercorarius pomarinus

Stercorarius pomarinus

Stercorarius pomarinus

Lupul de mare cu coada lungă (Stercorarius longicaudus Vieillot, 1819)

   GB. Long-tailed Jaeger, F. Labbe à longue queue, E. Págalo rabero, D. Falkenraubmöwe, RUS. Длиннохвостый поморник, GR. Βελονοληστόγλαρος, TR. Uzun kuyruklu korsan martı.
   Apare rar, accidental, venind din nordul eurasiatic. A fost observat pe litoralul Mării Negre. Câteva exemplare au fost colectate şi se află în vitrinele unor muzee de ştiinţe naturale. Coloritul este cafeniu cu partea inferioara a corpului spălăcit-deschisă. Faza închisă a penajului este foarte rară. Cele două pene mediane ale cozii la adulţi sunt subţiri, ascuţite la vârf şi mult alungite, depăşind cu 15-16 cm restul penelor codale. Iernează în ţinuturile tropicale ale Oceanului Atlantic.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Stercorariidae, Genul Stercorarius, Specia Stercorarius longicaudus.

Stercorarius longicaudus

Stercorarius longicaudus

Stercorarius longicaudus

Lupul de mare parazitic (Stercorarius parasiticus Linnaeus, 1758)

    GB. Parasitic Jaeger, F. Labbe parasite, E. Págalo parasite, D. Schmarotzerraubmöwe, RUS. Короткохвостый поморник, GR. Γερακοληστόγλαρος, TR. Kutup korsan martısı.
   Este un musafir din nord ca şi celelalte specii descrise. Pentru a-şi asigura hrana, urmăreşte alte specii de păsări. Se găseşte în două forme de penaj: deschis şi întunecat, ca şi lupul de mare mijlociu. Penele mediane ale cozii la adulţi, sunt mai lungi şi ascuţite la vârf, depăşind celelalte retrice cu circa 10 cm. Iernează în Oceanul Atlantic.
   Clasificare: Regnul Animalia, Încrengătura Chordata, Subîncrengătura Vertebrata, Supraclasa Gnathostomata, Supraclasa Tetrapoda, Clasa Aves, Ordinul Charadriiformes, Familia Stercorariidae, Genul Stercorarius, Specia Stercorarius parasiticus.

Stercorarius parasiticus

Stercorarius parasiticus

Stercorarius parasiticus

Stercorarius parasiticus

Stercorarius parasiticus

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAŢII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
DIMITRIE RADU
– MIC ATLAS ORNITOLOGIC – EDITURA ALBATROS, BUCUREŞTI-1983;
– LUMEA NEŞTIUTĂ A PĂSĂRILOR DIN DELTA DUNĂRII – EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA, BUCUREŞTI-1988;
NATURA SĂLBATICĂ
http://www.natura-salbatica.ro/search?updated-min=2011-01-01T00:00:00-08:00&updated-max=2012-01-01T00:00:00-08:00&max-results=14
RĂZVAN ZINICĂ – CHIRE DE MARE (STERNA SANDVICENSIS), PESCĂRUŞUL MIC (HYDROCOLOEUS MINUTUS), CHIRA DE BALTĂ (STERNA HIRUNDO)
PHILIPPE BOISSEL – HAEMATOPUS OSTRALEGUS; SHANE JONES, CHRIS FEARNEHOUGH – MANX SHEARWATER; DANIEL PARASCHIV, ÎN ZBOR ŞI PE PĂMÂNT; JEROME PILLOT, MICHAEL SOUTHCOTT, MILAS SANTOS, RAVILIN, HERMAN BOUMAN – LARUS CACHINNANS; ALAIN AUFFRET, JUAN EMILIO – LARUS MICHAHELLIS; MICHAEL SMITH, PHILIPPE BOISSEL  – LARUS ARGENTATUS; PHILIPPE BOISSEL – LARUS RIDIBUNDUS; IVO DAMIANOV – LARUS MELANOCEPHALUS; PHILIPPE BOISSEL, ANTONIO A GONCALVES, SES 4 – LARUS GENEI; KLEINE MANTELMEEUW – LARUS FUSCUS; JON IRVINE, GRAHAM HOBIN – LARUS MARINUS; KAIUS ARTIMO, GUY MONTY – LARUS CANUS; STEVE ARENA, CROTACH – LARUS GLAUCOIDES; PAUL LATHBURY, RON WOLF – LARUS HYPERBOREUS; TINYFISHI-WORLD BIRDS, TOMMY PEDERSEN – LARUS ICHTHYAETUS;EKATERINA CHERNETSOVA, ROBERT HORNE – HYDROCOLOEUS MINUTUS; HAKAN NILSSON, JOE PENDER, GREGORY SMITH – XEMA SABINI; FRODE FALKENBERG, DANIEL LEIFHEIT, JONATHAN OSBORNE – RISSA TRIDACTYLA;
https://www.flickr.com/
HANS DEKKERS – RED-BREASTED GOOSE
JOE PENDER – WILDLIFE PHOTOGRAPHY
http://wwwsapphirepelagics.blogspot.ro/2011_07_01_archive.html
DANIEL MERAVIGLIA – FOTOS DE AVES
http://fotosdeavesbyloro.blogspot.ro/2013/07/gaviota-patiamarilla-larus-cachinnans.html
ANTONIO PUIG GARCIAS – PASION POR LAS AVES
http://antoniopuigg.blogspot.ro/2012_03_01_archive.html
COSMIN OVIDIU MANCI – BIRDS IN THE WILD AROUND ROMANIA AND NOT ONLY
http://birds.nature4stock.com/?page_id=387
EUROPEAN HERRING GULL
http://en.wikipedia.org/wiki/European_herring_gull
ANDREAS TREPTE – MEW GULL (LARUS CANUS)
ILIUŢĂ GOEAN – PESCĂRUŞUL ASIATIC (LARUS ICHTHYAETUS)
BILL, ZOOMEY, LELE-HH, DANIEL D’AURIA, IOSTO DONEDDU – STERNA HIRUNDO; HAUKE LASS, MATT LATHAM, ERNESTO BURGOS, FREDDY ROSNING – STERNA SANDVICENSIS; JEAN ROUCK, RAFA GARCIA, RON WINKLER – STERNULA ALBIFRONS; MARK FAHERTY, MARK SCHWALL – HYDROPROGNE CASPIA; SUSAN LIDDLE, FREDD, DARYL CAVALLARO – GELOCHELIDON NILOTICA; ANDY BENSON, MARJ K, RYAN SHAW, IAN DAVIES, JASON FORBES – STERCORARIUS POMARINUS; INGEBORG VAN LEEUWEN, ROLF NAGEL – STERCORARIUS LONGICAUDUS; MATTAG 2002, PETER SMITH, SQU IER, JENNIFER BATTEN – STERCORARIUS PARASITICUS;
https://www.flickr.com/
TODD BOLAND – CASPIAN TERN; LAURENT DEMONGIN – STERCORARIUS POMARINUS;
http://ibc.lynxeds.com/
JARI PELTOMAKI – STERCORARIUS PARASITICUS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s