Cetaceele lumii

   „Singurele făpturi de pe Terra care au creiere mai mari şi poate mai complexe decât ale omului sunt cetaceele: balenele şi delfinii. Ar fi posibil ca, într-o zi, ele să ne spună ceva important, dar este puţin probabil că vom ajunge să le auzim. Pentru că, până atunci le vom fi ucis pe toate, eficient, economic şi cu sânge rece.“ (Jaques Yves Cousteau în prefaţa cărţii sale „Prietenele noastre, balenele“)

   Cetaceele sunt la origine mamifere terestre, care s-au adaptat la un mod de viaţă exclusiv acvatic. Ele provin dintr-un grup primitiv de ungulate (Cetartiodactyla) din care s-au desprins două ramuri divergente evolutiv: o ramură (Artiodactyla), a rămas terestră şi ierbivoră, pe când cealaltă a devenit acvatică şi carnivoră (Cetacea).
   Adaptarea cetaceelor la mediul acvatic a devenit atât de profundă, încât întreaga lor structură a suferit modificări anatomo-fiziologice majore.
   La fel ca şi mamiferele terestre, cetaceele au sânge cald, respiră prin plămâni şi nasc pui vii pe care îi alăptează, însă corpul lor este pisciform, hidrodinamic, terminat cu o coadă musculoasă, lăţită într-o înotătoare orizontală bilobată, lipsită de schelet. Majoritatea prezintă şi o înotătoare dorsală, deasemenea lipsită de suportul osos. Capul foarte mare (circa o treime din lungimea totală a corpului), mai mult sau mai puţin alungit, este unit cu trunchiul printr-un gât scurt şi rigid, nediferenţiat la exterior. Deschiderile nazale, separate sau unite într-un singur orificiu, sunt deplasate pe partea superioară a capului. Tegumentul este lipsit de păr, cu excepţia unor părţi ale capului, unde apar câteva vibrize. Sub piele au un strat gros de grăsime care serveşte la corectarea formei hidrodinamice a corpului şi ca organ termoizolator. Nu prezintă glande tegumentare, cu excepţia celor mamare. Membrele anterioare sunt transformate în lopeţi sau vâsle, relative scurte şi late. În scheletul acestora, degetele trei şi patru sunt alungite şi alcătuite dintr-un număr variat de falange în funcţie de specie. Membrele posterioare au dispărut complet, rămânând doar câteva oase mici, ca rudimente ale centurii pelviene, femurului şi tibiei. Vânează şi se deplasează folosindu-se de ecolocaţie, o adaptare specială prin care cetaceele emit sunete de diferite frecvenţe şi descifrează ulterior ecoul sunetelor care se lovesc de obstacole.

   La începutul eocenului (acum 56 milioane de ani) apar principalele grupe de mamifere actuale. Urmează apoi o perioadă de dezvoltare rapidă, explozivă. Această evoluţie a mamiferelor se derulează în principal pe uscat, deşi unele grupe aleseseră deja mediul acvatic ca şi mediu de viaţă.
   Căutând noi surse de hrană în ape tot mai adânci, animalele de ţărm au dezvoltat treptat boturi mai lungi şi dinţi mai ascuţiţi, ca să înhaţe mai uşor peştii. Acum 50 de milioane de ani aceste mamifere au ajuns la stadiul unor înotători patrupezi eficienţi (Pakicetus) care încă se mai deplasau şi pe uscat.

   Adaptându-se la apă, primele mamifere acvatice au putut intra într-un mediu interzis majorităţii animalelor de pe uscat, bogat în hrană şi bun adăpost, lipsit de concurenţă şi prădători, condiţii perfecte pentru o explozie evolutivă. A urmat o pleiadă de adaptări în forma primelor cetacee (arhaeocete), dintre care majoritatea au dispărut cu mult înaintea erei moderne: Ambulocetus, un vânător de ambuscadă masiv, de 725 kg, cu picioare scurte şi fălci imense şi iuţi, ca un crocodil păros de apă sărată; Dalanistes, cu gât lung şi cap ca de stârc; Makaracetus, cu un proboscis scurt, curbat şi musculos, cu care probabil prindea moluşte.

   Acum circa 45 de milioane de ani, pe măsură ce avantajele mediului acvatic atrăgeau arhaeocetele tot mai departe în larg, gâtul li s-a comprimat şi s-a rigidizat ca să poată despica apa, iar faţa li s-a lungit şi s-a ascuţit ca prova unei corăbii. Picioarele din spate s-au îngroşat ca nişte pistoane, degetele s-au lungit şi au devenit palmate, arătând ca nişte enorme labe de raţă, cu mici copite moştenite de la strămoşii ungulaţi. Metodele de înot s-au perfecţionat. Unele arhaeocete au dezvoltat cozi groase, puternice, care le propulsau prin ondulări verticale viguroase. Prin presiunea selecţiei naturale pentru acest stil de locomoţie eficient, coloana vertebrală s-a alungit şi a devenit mai flexibilă. Nările au migrat de pe bot spre creştetul capului. Urechile au devenit tot mai sensibile la sunetele subacvatice, ajutate de straturi de grăsime poziţionate în canale de-a lungul fălcilor, care captau vibraţiile şi le transmiteau spre urechea mijlocie. Deşi excelent adaptate la apă, cetaceele de acum 45 milioane de ani tot trebuiau să se târască la ţărm, în căutare de apă dulce de băut, de prteneri sau de locuri sigure pentru a naşte. Dar în câteva milioane de ani au traversat graniţa fără întoarcere. Basilozaurul, Dorudon şi rudele lor n-au mai păşit pe uscat, înotând cutezătoare în larg. Corpurile lor s-au adaptat la stilul de viaţă exclusiv acvatic, cu membre anterioare mai scurte şi mai rigide, pe post de înotătoare pentru înotul la suprafaţă şi cu cozi cu înotătoare orizontale pe post de aripă portantă. Pelvisul s-a separat de coloană, permiţând cozii o mişcare verticală mai amplă. Dar ca nişte reminiscenţe din viaţa de pe uscat de mult uitată, picioarele din spate le-au rămas, cu tot cu genunchi, labe, glezne şi degete minuscule, acum inutile pentru mers.

   Trecerea finală de la basilosauride la cetaceele moderne a început acum 34 milioane de ani, în faza bruscă de răcire de la finele Eocenului. Scăderea temperaturii apei la poli, devierea curenţilor oceanici şi creşterea nivelului de nutrienţi pe ţărmurile vestice ale Africii şi Europei au atras cetaceele în nişe de mediu complet noi şi au provocat celelalte adaptări: creiere mari, ecolocaţie, strat izolator de grăsime şi la unele specii, fanoane în loc de dinţi, pentru a filtra krillul, prezente şi la cetaceele de azi.

   În cadrul celor circa 90 de specii de cetacee actuale se diferenţiază două grupuri distincte: Odontoceti (cetaceele cu dinţi) şi Mysticeti (balenele cu fanoane).
   Cetaceele cu dinţi, după cum sugerează şi numele prezintă dinţi tăioşi cu ajutorul cărora prind şi consumă peşti sau uneori alte mamifere marine. Dintre cetaceele cu dinţi fac parte delfinii, marsuinii, orcile şi caşaloţii.
   Cetaceele cu fanoane filtrează vieţuitoarele marine minuscule din apă, prin intermediul unor plăci cornoase ce sunt dispuse pe mai multe rânduri în gura lor. În acest fel se hrăneşte şi balena albastră (Balanoptaera musculus), cel mai mare animal din toate timpurile.

   (Pagină în construcţie)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s