Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa

   Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa este o importantă instituţie de cultură, de interes naţional, ce valorifică în scop de studiu şi educaţie un bogat patrimoniu istoric, arheologic şi numismatic format din peste 430.000 de obiecte care datează din paleolitic până în epoca modernă.
   Instituţia adăposteşte obiecte de origine greacă, romană, bizantină şi medievală (unelte şi arme din piatră, bronz şi fier), ceramică, elemente arhitectonice antice (coloane, capiteluri, frontoane, decoruri, etc.), sculpturi antice, vase din sticlă, statuete din bronz, bijuterii, numismatică (colecţia cuprinde monede din argint, bronz şi aur, unele dintre ele fiind unicate), icoane, documente, hărţi, machete, fotografii, telegrame, reviste, obiecte ce au aparţinut unor personalităţi ale începutului de secol XX, piese de mobilier şi alte obiecte cu o mare încărcătura istorică.
   Muzeul, unul dintre obiectivele turistice cele mai importante ale zonei Peninsulare a Constanţei, este găzduit începând cu anul 1977 într-o clădire monumentală (fostul sediu al primăriei din Constanţa ), situată în Piaţa Ovidiu nr. 12.
   Program: 9:00 – 20:00 (1 mai – 30 septembrie); 9:00 – 17:00, luni şi marţi – închis (1 octombrie – 30 aprilie).

Piata Ovidiu

Piaţa Ovidiu

   Construcţia masivă şi impunătoare ce domină întreaga piaţă a fost construită între anii 1912-1921 sub îndrumarea arhitectului Victor Ştefănescu.
   La 28 martie 1911, Consiliul Comunal al Constanţei hotărăşte încheirea unui contract între Primărie (reprezentată prin primarul ing. Titus Cănănău) şi arhitectul Victor Ştefănescu, pentru ca acesta din urmă să întocmească planurile de amenajare a Pieţei Independenţei (cum se numea atunci) şi de înălţare a Palatului Comunal. Piatra fundamentală a edificiului este pusă în anul următor pe 22 mai, de către moştenitorul tronului, Principele Ferdinand. După serviciul religios, oficiat de Episcopul Nifon, Principele Ferdinand a semnat actul comemorativ, alături de: Episcopul Nifon, Constantin Pariano, Primarul Titus Cănănău şi alţi consilieri.
   Iniţial, proiectele prevedeau pentru fundaţii o adâncime de 3-4 m, apoi de 5-7 m, pentru ca, în final să se ajungă la nu mai puţin de 17 m, până ce constructorii au întâlnit pământ solid. Palatul este ridicat prin desfiinţarea străzilor Neptun şi Thetis, pe vechiul drum de acces în port. Lucrările sunt oprite din cauza costurilor mereu amplificate în 1913, fiind reluate în primăvara anului 1914 şi oprite iar la începerea primului război mondial, când toate lucrările edilitare din ţară au fost sistate.
    Între 1919-1921, costrucţia clădirii este reluată şi definitivată. Lucrările efectuate de antrepriza ing. C.M. Vasilescu se încheie, iar la 17 iulie 1921 are loc inaugurarea Palatului Comunal, relatată în două numere succesive ale ziarului „Farul“, de reputaţii ziarişti Ioan N. Duployen şi Ioan N. Roman. La iniţiativa lui Ion Theodorescu Sion se propune pictarea sălii de recepţie a Palatului Comunal, dar fresca este executată mult mai târziu, în anii 1966-1968, într-o viziune neobizantină, de către pictorii Niculina Dona Delavrancea şi Gheorghe Popescu.
   Construcţia se înscrie în seria edificiilor publice construite în stil neoromânesc cu elemente arhitecturale caracteristice: loggia de pe frontonul mare cu coloane bogat decorate la bază şi capitel, intrarea şi cele două ferestre ale corpurilor laterale mai avansate cu ancadramente din piatră, holul cu deschidere largă iar în exterior ferestrele mici şi înguste de la etajul al treilea.

Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa

   Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa se diferenţiază de instituţiile similare din alte judeţe prin faptul că, deşi pune accent pe istoria Dobrogei, are o arie tematică naţională.
   La parterul muzeului se află două săli în care sunt expuse monumente arheologice cu valoare deosebită, rarităţi şi piese unicat. Din această secţiune se fac remarcate: colecţia de statuete tip Tanagra“ (din epocile elenistică şi romană timpurie); vase ceramice antropomorfe sau cu reprezentări dionisiace; tezaurul tomitan de sculpturi descoperit în 1962 (bustul zeiţei Isis, aedicula cu dubla reprezentare a zeiţei Nemesis, statuia Şarpelui Glykon, grupul statuar Fortuna cu Pontos etc.); colecţia de portrete imperiale (Antonius Pius, Caracalla, Gordian III, Filip Arabul, Constantin); colecţiile de podoabe din aur (inele, cercei, brăţări, pandantive, cruciuliţe), geme şi camee; tezaurul de vase din argint descoperit la Sucidava-Izvoarele etc.

Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
(Sala Tezaurului)

Sarpele Glykon

Şarpele Glykon
(Tomis, sec. II e.n.)

Fortuna si Pontos

Divinităţile protectoare ale Tomisului: zeiţa Fortuna şi zeul Mării Negre, Pontos
(Tomis, sec. II-III e.n.)

   În cadrul celorlalte etaje ale muzeului, exponatele sunt ordonate cronologic, începând cu primele dovezi de locuire a Dobrogei şi încheindu-se cu epoca modernă. Dintre aceste piese se remarcă: colţii de mamut de dimensiuni mari de la Poarta Albă; Gânditorul şi perechea sa, piese emblematice pentru cultura Hamangia (Neolitic); sabia miceniană de la Medgidia (secolul al XIV-lea î.e.n.) şi depozitele de seceri, topoare şi podoabe din bronz descoperite la N. Bălcescu, Constanţa, Gura Dobrogei; statuia din calcar a unei căpetenii traco-scitice (descoperită la Sibioara) şi un cazan de cult din bronz (găsit la Castelu), ambele din secolul al V-lea î.e.n.; colecţia de amfore greceşti şi fragmente arhitectonice din marmură de la edificiile publice de epocă elenistică, descoperite la Tomis, Histria, Callatis; monumente epigrafice din cetatea de la Albeşti.

Ganditorul de la Hamangia

„Gânditorul de la Hamangia şi perechea sa“

   Perioada romană este intens reprezentată prin materialele descoperite: documente epigrafice, cărămizi ştampilate, stâlpi miliari, elemente de arhitectură, unelte agricole, materiale ceramice diverse, între care se remarcă colecţia de opaiţe, sculptură laică, votivă şi funerară, busturile unor cetăţeni, un cadran solar, reprezentările divinităţilor Venus, Apollo, Hercule, Cybela, Cavalerul Trac, portrete şi stele funerare.
   Din perioada bizantină provin: colecţia de monede schifate descoperite la Isaccea, ceramică, uneltele şi podoabele descoperite la Gârliţa, Capul Viilor (Histria), Castelu, Dinogeţia etc. Formarea poporului român este deasemenea surprinsă în muzeu, fiind reconstituită locuinţa tipică româneasca din secolul al X-lea de la Capidava cu toate elementele sale caracteristice. Pentru secolele XVII-XVIII sunt expuse arme, obiecte şi cărţi de cult, podoabe, obiecte de uz casnic şi vase ceramice smălţuite. Epoca cuprinsă între perioada de destrămare a societăţii feudale până în 1940 este ilustrata prin: obiecte tridimensionale, documente şi fotografii originale, cărţi, hărţi şi machete.
   La acestea se adaugă biblioteca cu un număr de peste 40.000 de volume de carte, un număr impresionant de ziare şi publicaţii, colecţiile de fotografie, iconografie şi documentare. Din punct de vedere al periodicelor de specialitate, adică anuarele diferitelor muzee din România, biblioteca muzeului constănţean deţine de departe, cel mai important fond din ţară.
   Biblioteca muzeului este o bibliotecă cu circuit închis. Ea este frecventată de muzeografii şi cercetătorii muzeului ca de altfel şi de studenţii Facultăţii de istorie din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa.
   Revista PONTICA, anuar al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, are o apariţie neîntreruptă din anul 1968. Tematica revistei este orientată cu predilecţie spre studii de arheologie şi istorie veche a Dobrogei. Valoarea excepţională a acestui periodic a fost dovedită de imensa cerere de schimb venită din partea celor mai prestigioase universităţi, muzee şi institute de cercetare din lume. S-a ajuns astfel, ca muzeul să întreprindă schimburi internaţionale cu aproape 200 de instituţii din peste 30 de ţări.
   Complexul muzeal de istorie şi arheologie este completat la exterior de un amplu lapidariu (ansamblu de pietre gravate şi sculptate) şi de Edificiul Roman cu Mozaic, un monument istoric unic în Europa de Est prin dimensiunile sale.

Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi Edificiul Roman cu Mozaic

   Începuturile prestigioasei instituţii de cultură de pe litoralul românesc al Mării Negre sunt imediat posterioare întregirii teritoriului românesc, din noiembrie 1878, când Dobrogea se uneşte cu România.
   După 1878 lucrările de extindere ale oraşului Constanţa au dus la descoperirea unor însemnate vestigii ceramice, statuare, epigrafice, numismatice etc., toate atestând locul anticului Tomis. Constatarea că multe piese antice intrau în colecţii particulare şi alcătuiau material de speculă, a trezit îngrijorarea edililor, în viziunea cărora s-a născut ideea unui Muzeu de arheologie. Remus Opreanu, primul prefect al administraţiei româneşti în Dobrogea, propunea Academiei Române ca materialele arheologice adunate la Prefectură, prin grija sa şi strădania inspectorului şcolar Ion Bănescu, să formeze un muzeu. Piesele mărunte, plus 15 sculpturi au fost aranjate în Cabinetul Prefectului, iar 27 piese mari (inscripţii votive şi funerare) au fost expuse de-o parte şi de alta pe alee. Incendiul din anul 1882, care a distrus Palatul Prefecturii, a cauzat şi dezorganizarea muzeului creat de Remus Opreanu. Monumentele salvate din incendiu au fost adăpostite în „pavilionul din grădina publică.
    În anii ce au urmat, colecţiile arheologice de mare valoare istorică şi artistică nu îşi vor găsi un adăpost adecvat, în ciuda unor repetate proiecte ale autorităţilor locale şi ale unor entuziaşti. În anul 1906, Primăria cedează un teren din grădina publică pentru construcţia muzeului, cu al cărui proiect se însărcinează arhitectul Petre Antonescu, fără vreun rezultat. Între 1910-1911 toate antichităţile din Constanţa se aflau depozitate la gimnaziul „Mircea cel Bătrân, fără nici o organizare cu caracter administrativ şi ştiinţific.
    În anul 1911 Vasile Pârvan, venit la conducerea Muzeului Naţional de Antichităţi, înaintează un raport Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice în care pune din nou problema înfiinţării unui muzeu la Constanţa. Ordinul Ministerului, este favorabil. Astfel, Raportul lui Vasile Pârvan şi Ordinul Ministerului sunt considerate, de la această dată, actele de înfiinţare ale Muzeului de Antichităţi din Constanţa.
   Prof. N. Orghidan solicită, şi obţine, sprijin material în efectuarea de cercetări arheologice pe traseul şanţurilor de canalizare din oraş.  După transferarea profesorului Orghidan la Craiova, muzeul este mutat la Şcoala Normală de Învăţători. Directorul acesteia, prof. I. Ghibănescu, este numit custode al muzeului cu data de 29 septembrie 1912.
   Ghibănescu supraveghează cât poate, construcţiile care se fac în oraş şi în împrejurimi şi, împreună cu elevii săi, colectează şi aduce la muzeu toate vestigiile. Reuşeşte să facă din muzeu o instituţie independentă mutându-l într-o clădire din parcul comunal, dată de Primărie care a acordat şi subvenţie pentru plata unui gardian. Muzeul, în noua clădire, avea şi program de vizitare: joia şi duminica, între 14-16,30.
    Într-un document din 1913 se spune: „Sperăm că actualele şi viitoarele administraţii locale şi judeţene îşi vor face un titlu de glorie, dacă timpul le va permite, să acorde tot sprijinul pentru înfiinţarea şi întreţinerea unui frumos muzeu de antichităţi. Muzeul Cetăţii Tomis“.
    În ianuarie 1915 Vasile Pârvan a început săpăturile la zidul de incintă al Tomisului; pe baza rezultatelor obţinute a stabilit conturul incintei şi a făcut primul plan topografic al ruinelor cetăţii antice, distrusă grav de construcţiile ridicate după 1878. Cercetările sistematice întreprinse la Constanţa de Muzeul Naţional de Antichităţi, în paralel cu lucrările edilitare, au condus la descoperirea unei cantităţi apreciabile de monumente arheologice care au îmbogăţit patrimoniul muzeului care, încă, nu avea un spaţiu adecvat, continuând să funcţioneze în chioşcul din parc.
    În timpul primului război mondial, muzeul aflat în grădina publică a fost jefuit în totalitate de armata bulgară de ocupaţie (64 de inscripţii şi sculpturi, colecţiile de vase de lut, lămpi, figurine de bronz, colecţia de monede etc.). În august 1921 este înapoiat o parte din materialul arheologic transportat în Bulgaria (din cele 64 de monumente s-au întors cu siguranţă numai 14). Au fost pierdute în întregime colecţiile de obiecte mărunte, ajunse foarte probabil în colecţiile private din Bulgaria şi Germania.
   Abia în 1928, cu prilejul semicentenarului Independenţei, prof. C. Brătescu a organizat o expoziţie cu caracter arheologic şi etnografic în pavilionul din faţa Cazinoului din Constanţa. După terminarea festivităţilor jubiliare, prin insistenţele organizatorului expoziţiei, s-a organizat muzeul în aripa stângă a Primăriei, prefigurând parcă mutarea sa definitivă aici la jubileul centenarului.
   Deşi amenajat în 1928, muzeul îşi va deschide porţile abia în 1930, iar din vara anului 1935, când a început clasificarea pe epoci istorice, a devenit o instituţie organizată pe criterii ştiinţifice.
   Creşterea permanentă a colecţiilor prin donaţii, achiziţii, săpături de salvare sau cercetări organizate la Histria, Capidava, Adamclisi şi Constanţa, a ridicat problema insuficienţei spaţiului. De exemplu, în 1937, secţia de arheologie avea înregistrate 272 piese; iată de ce, o primă soluţie era transferarea muzeului în restaurantul din faţa Cazinoului (actualul sediu al Acvariului). În noul sediu muzeul avea program de vizitare (9-12; 16-18 pe timpul verii), iar taxa de intrare era de 5 lei. Prof. Ioan Micu raporta, la finele anului 1938, un număr de 5000 vizitatori.
    În timpul celui de-al doilea război mondial muzeul şi-a încetat temporar activitatea. După 1945 s-a acordat o atenţie deosebită conservării pieselor şi punerii în valoare a tezaurului arheologic al Constanţei, oraş considerat, el însuşi un muzeu în aer liber.
    Între 1948 şi 1951, în cadrul lucrărilor de reparaţii de la Cazinou, s-au făcut reparaţii şi la anexa sa unde era adăpostit muzeul. Acţiunea de reorganizare a impus sarcini multiple şi dificile restrânsului colectiv al muzeului: prof. Gh. Iordănescu – director; prof. Carol Blum – secretar şi un gardian.
   De la finele anului 1951, când prof. Nubar Hampartumian a fost numit director, se constată o activitate mai alertă prin măsurile luate: restaurarea pieselor, recuperarea valorilor arheologice care se aflau la Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti, deplasări pe teren pentru colectarea de noi obiecte, clasificarea arheologică şi redactarea unui catalog-inventar al cărţilor şi revistelor aflate în biblioteca muzeului. Complexitatea activităţilor necesita lărgirea colectivului; în consecinţă au fost angajaţi un muzeograf şi un restaurator.
   Din 1956 începe o nouă etapă în viaţa muzeului. În vederea creşterii reţelei de muzee la Constanţa, Comitetul Executiv al Consiliului Popular Regional a acceptat colaborarea cu Vasile Canarache, cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei Bucureşti; acesta şi-a asumat obligaţia reorganizării muzeului din Constanţa în calitate de coordonator ştiinţific şi tehno-muzeografic. Planurile concepute la finele lui 1956 şi la începutul anului următor prevedeau mai multe instituţii de gen: Muzeul de Arheologie, căruia trebuia să i se afecteze localul vechii facultăţi de piscicultură; Acvariul, instalat în anexa Cazinoului; extinderea muzeelor din Mangalia, Adamclisi şi Histria. Accelerarea ritmului reamenajării construcţiei era impusă de un eveniment cultural internaţional: bimilenarul naşterii marelui poet exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso.
   Pe 22 septembrie 1957 s-a inaugurat, parţial, muzeul în noul său sediu. După terminarea festivităţilor, lucrările de organizare au fost reluate astfel că la finele anului obiectivul a fost atins: Muzeul de Arheologie Constanţa exista cu o expoziţie de bază, laborator de restaurare, bibliotecă de specialitate, mobilier modern.
    În noua sa existenţă, muzeul s-a dovedit un organism experimentat, caracterizat prin profesionalism, specialiştii săi intervenind atât la săpături de salvare cât şi la cercetări sistematice pe mari şantiere arheologice. Astfel, muzeul a început să se transforme dintr-un simplu depozitar de valori arheologice şi istorice într-un autentic centru de cercetări. Datorită acestora, în răstimpul dintre anii 1957-1977, muzeul constănţean a devenit o instituţie de renume. Dar, prin exponatele sale, muzeul îşi încheia naraţiunea la începutul evului mediu. Pentru o expunere a istoriei până la zi era necesar un alt spaţiu şi o tematică nouă
    Prilejul pentru o altă etapă a vieţii muzeului l-a oferit sărbătoarea Centenarului Independenţei. Pentru noua tematică, care avea să conducă şi la schimbarea numelui instituţiei, s-a oferit toată clădirea Primăriei, ea însăşi monument istoric. Astfel pe 25 decembrie 1977 s-a inaugurat Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Atributul de naţional acordat unei instituţii provinciale este expresia pe deplin justificată de poziţia ştiinţifică şi culturală a instituţiei.
   Muzeul constănţean are în teritoriu filiale la Adamclisi, Cernavodă, Histria şi Hârşova.

 SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMAŢII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
ADRIAN RĂDULESCU, STOICA LASCU, PUIU HAŞOTTI
– CONSTANŢA. GHID DE ORAŞ, EDITURA SPORT-TURISM, BUCUREŞTI-1985;
MUZEUL DE ISTORIE NAŢIONALĂ ŞI ARHEOLOGIE CONSTANŢA
;
INSTITUTUL NAŢIONAL AL PATRIMONIULUI (cIMeC);
ADINA BORONEANŢ
– VASILE PÂRVAN ŞI PATRIMONIUL ARHEOLOGIC DOBROGEAN ÎN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL. DOCUMENTE ÎN ARHIVA MUZEULUI NAŢIONAL DE ANTICHITĂŢI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s