Marea Neagra

   Marea Neagra este o mare semiinchisa din bazinul atlantic, componenta a Marii Mediterane (Mediterana Europeana, sau Mediterana Eurafricana), de care se leaga prin marile Marmara si Egee si stramtorile Bosfor si Dardanele.
    Din punct de vedere geografic, Marea Neagra este situata intre Europa si Asia (40º55′ si 46º32′ lat. N si 27º27′ si 41º42′ long. E), intr-o regiune in care platformele stabile stravechi intra in contact cu muntii tineri generati de orogeneza alpina. Granita stabilita de geografi intre cele doua continente, pe Caucaz si Stramtoarea Bosfor taie aceasta mare in doua parti inegale, cea mai mare parte fiind europeana.

Bazinul Mediteranean

Bazinul Mediteranean

   Statele riverane Marii Negre sunt Romania, Ucraina, Federatia Rusa, Georgia, Turcia si Bulgaria.

   Suprafata Marii Negre, estimata la 423.000 km² (421.638 km², Stanchev et al., 2011) este de aproximativ doua ori mai mare decat teritoriul Romaniei. Volumul total de apa al marii este apreciat la 547.000 km³, din care cea mai mare parte este improprie existentei vietii, fiind contaminata cu hidrogen sulfurat.
   Lungimea bazinului Marii Negre (vest-est), intre tarmul golfului Burgas din Bulgaria si gura raului Inguri din Georgia este de 1.148 km. Latimea maxima (nord-sud) cuprinsa intre Oceakov (Ucraina) si Capul Ereğli (Turcia) este de 610 km, iar latimea minima pe meridianul extremitatii de sud a peninsulei Crimeea (Capul Sarici), de 263 km.
   Adancimea medie a Marii Negre este de 1.271 m. Adancimea maxima atinge 2.212 m (catre partea central-sudica, intr-un punct situat la 111 km de tarmul sudic, pe linia care uneste Capul Chersones (Ucraina) cu Capul Kerempe (Turcia); in apropiere de Yalta 2.206 m.

Marea Neagra

Marea Neagra, vedere din satelit

   In cadrul structurii reliefului submarin al  Marii Negre se deosebesc patru zone distincte, distribuite relativ neuniform: selful (platoul continental), taluzul (abruptul), piemontul (bazinul de adancime) si campia abisala.
   – Selful (platoul continental), ocupa 29,9% (127.000 km²) din suprafata cuvetei marine si are o larga dezvoltare in partea de nord-vest a Marii Negre, intre Crimeea si Delta Dunarii, unde largimea sa depaseste 180 km. In lungul coastei Turciei, sudul si estul peninsulei Crimeea si litoralul georgian, largimea acestuia rar depaseste 20 km. In general, adancimea selfului este delimitata de izobata de 100 m, dar in sudul Crimeii si al Marii Azov, panta continental incepe la o adancime mai mare, de circa 130 m. In zona de nord-vest a selfului, sunt prezente unele albii relicte, care sunt insa in mare masura ingropate sub sedimente.
   – Taluzul (abruptul) platoului continental, prezinta in Marea Neagra doua caracteristici diferite: o panta abrupta, brazdata de numeroase canioane submarine, caracteristica platoului continental ingust din dreptul coastelor Turciei, Georgiei si Rusiei, inclusiv vestul Peninsulei Crimeea si o panta mai domoala, cu mai multe canioane submarine care margineste zonele cu platou continental extins din vestul si nord-vestul Marii Negre. Taluzul continental  se desfasoara intre izobatele de 180-200 m (in partea superioara) si 1.000 si 1.500 (in partea inferioara) si reprezinta 27,3% (115.000 km²) din suprafata totala a marii.
   – Piemontul, ocupa 30,6% (129.000 km²) din suprafata bazinului Marii Negre si reprezinta zona de tranzitie dintre taluzul platoului continental si campia abisala, O formatiune specifica din acest areal este reprezentata de conul de aluviuni al Dunarii, ce se extinde pe directia nord-vest – sud-est si traverseaza campia abisala. Profilurile seismice indica faptul ca acesta este compus din sedimente transportate de raurile mari din nord-vestul marii Negre: Nipru, Bug, Nistru si Dunare.
   – Campia abisala (zona adanca), se gaseste la o adancime de sub -1.500, in centrul Marii Negre, unde ocupa o suprafata de 12,2% (52.000 km²). Este mai dezvoltata in partea vestica a marii, datorita unei dezvoltari mai accentuate a curentilor de turbiditate din aceasta zona. 

   Tarmurile Marii Negre  sunt putin dantelate. Patrunderea uscatului in mare se face, de obicei, pe distante scurte, sub forme de capuri. Intre acestea, golfurile au deschideri largi, ceea ce le imprima caracterul de bai si sunt putin prielnice adapostirii vaselor pe furtuna (Golful Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful Samsun), sau sunt colmatate la iesire de curenti orizontali si transformate in limane (Limanul Nistrului). Cele mai pronuntate capuri care patrund spre larg, sunt marcate cu faruri ca repere de navigatie, la litoralul vestic remarcandu-se Cap Midia, Cap Tuzla, Cap Sabla, Cap Caliacra, Cap Emine si golfurile Burgas si Varna, la tarmul bulgar.
   In general coastele estice si sudice ale marii sunt inalte, datorita lanturilor muntoase care inainteaza pana in zona litorala. Zonele costiere nordice si nord-vestice se prezinta de obicei ca sesuri mai mult sau mai putin inalte (fragmentate de vai), care in unele locuri se termina cu faleze, iar in alte locuri cu cordoane litorale ce despart limanurile de mare. Coastele sud-vestice, mai coborate in sectorul Rumeliei, se inalta treptat pana in zona Burgasului, datorita apropierii muntilor Balcani.

Capul Caliacra

Capul Caliacra

   Din cauza proceselor dinamice, permanente, de transformare a liniei de coasta, datele lungimii acesteia nu sunt constante. In functie de data, autorii si metoda prin care s-a calculat lungimea tarmurilor, au fost emise valori cuprinse intre 4.020 km si 4.790 km. In anul 2011 cercetatorii bulgari de la Institutul de Oceanologie din Varna, utilizand imagini si masuratori efectuate cu ajutorul satelitilor au stabilit ca lungimea totala a tarmurilor Marii Negre este de 4.869 km, din care 1.756 km pe teritoriul Ucrainei, 1.700 km in Turcia, 421 km in Rusia, 414 km in Bulgaria, 322 km in Georgia si 256 km in Romania.

Harta Marea Neagra

Harta Marea Neagra

   Singura peninsula mai mare, care si schimba mult configuratia generala a liniei tarmului este Crimeea, “impartita” cu Marea Azov. In nordul ei se gaseste o campie joasa, iar catre sud Muntii Crimeii (1.545 m, Vf. Roman-Kosh), care au o origine geologica foare veche in raport cu zonele din imprejurimi. Istmul Perekop, o fasie ingusta de teren cu latimea de 5-7 km leaga Crimeea de continent.

Crimeea

Crimeea

   Marea Neagra este foarte saraca in insule. In apropierea coastei de nord-vest si chiar in sud sunt situate cateva insule stancoase si numeroase insule-bariera nisipoase, spituri si bariere lagunare specifice: Kosa Tuzla (Kerci), Tendrivs’ka Kosa, Dzharylgach, Mayskiy, Berezan, Insula Serpilor si altele apartin Ucrainei; Insula Sacalin creata de Dunare, apartine Romaniei; Nessebar, Sf. Anastasia (Chernomorets), Sf. Kiril, Sf. Ioan, Sf. Petru (Sozopol) si Sf. Toma (Duni) apartin Bulgariei; Kefken, Giresun, Insula Mare si Insula Iepurilor (Amasra), apartin Turciei. Cea mai cunoscuta este Insula Serpilor, care are lungimea de 660 m, latimea de 440 m si inaltimea maxima de 60 m. In partea centrala si estica nu se gaseste nici o insula sau vreo ridicatura mai importanta a fundului marii.

Insula Serpilor

Insula Serpilor

Insula Sfanta Anastasia

Insula Sfanta Anastasia

   Bazinul hidrografic al Marii Negre are o pozitie asimetrica: cea mai mare parte, adica 82%, ocupa centrul si sud-estul Europei, restul de 18% cuprinde nordul peninsulei Anatoliei si vestul regiunilor caucaziene si transcaucaziene.
   Numeroasele cursuri de apa care se varsa in Marea Neagra au o dispunere radiara si lungimi variate. Regimul lor hidrologic difera potrivit regiunilor pe care le strabat. Pe coasta nord-vestica se varsa cele mai multe rauri: Nistrul (1.411 km), Niprul (2.285 km), Bugul (857 km), ale caror guri au fost transformate in limanuri, mai spre sud, fluviul Dunarea (2.860 km), iar in Bulgaria, Provadiyska (119 km) si Kamchya (244 km). Un aport important de apa este primit de Marea Neagra de la Don (1.950 km) si Kuban (870 km), prin intermediul Marii Azov. Pe coasta sudica, in Turcia, se varsa in mare: raurile Sakarya (824 km), Kızılırmak (1.350 km) si Yeşilırmak (418 km). Alte ape care se mai varsa in Marea Neagra sunt Ҫoruh (438 km) in Armenia turceasca, Rioni (327 km) si Inguri (213 km) in Georgia.
   Reteaua hidrografica dreneaza o suprafata bazinala de 2.402.119 km², din care bazinului Dunarii ii revin 805.000 km².
   Datorita izolarii mari a Marii Negre fata de oceanul mondial, apele continentale influenteaza in mare masura elementele hidrologice ale marii.

Bazinul hidrografic al Marii Negre

Bazinul hidrografic al Marii Negre

    Marea Neagra comunica cu marile imediat invecinate prin stramtorile Bosfor si Kerci.
   Stramtoarea Bosfor are o lungime de aproximativ 31 km si o latime cuprinsa intre 3,329 km la intrarea dinspre Marea Neagra si 2,826 km la iesirea spre Marea Marmara. Sectorul cel mai ingust (Așiyan-Kandilli), nu depaseste 700 m. Adancimea in stramtoare variaza intre 13 m (Așiyan) si 110 m (intre Kandilli si Bebek). Impreuna cu Stramtoarea Dardanele realizeaza legatura Marii Negre cu Marea Mediterana, asigurand un schimb activ de ape, care influenteaza profund intreaga structura si functionare a acvatoriului pontic.
    Stramtoarea Kerci face legatura dintre Marea Neagra si Marea Azov. Are o lungime de 45 km, o latime care variaza intre 4,5 si 15 km si  adancimea cuprinsa intre 10 m (la capatul nordic) si 18 m (la capatul sudic). Importanta Stramtorii Kerci este mult mai redusa in comparatie cu Bosforul, datorita dimensiunilor mici ale Marii Azov si aportului fluvial mai scazut, dupa amenajarea hidrotehnica a fluviului Don.

Stramtoarea Bosfor

Stramtoarea Bosfor

   Curentii marini constituie, in forma in care se manifesta, o alta particularitate a bazinului pontic. Factorii care declanseaza aparitia curentilor sunt: vanturile, diferenta de densitate, temperatura si salinitate in plan orizontal si pe verticala, diferentele de nivel ale reliefului submarin, deversarile fluviale, schimbul de ape cu Marea Mediterana si cu Marea Azov.
   In Marea Neagra a fost identificata existenta unei circulatii originale care cuprinde:
   – Un curent de descarcare a apelor sarate din Marea Mediterana in Marea Neagra prin stramtoarea Bosfor si invers, de compensare prin transferul de la suprafata a apelor mai putin sarate din Marea Neagra spre Marea Mediterana. Curentul de descarcare a apelor sarate din Marea Mediterana prin Bosfor in Marea Neagra este provocat de diferenta de presiune care apare datorita nivelului de salinitate dublu (38-39 g ‰), al apelor Marii Marmara fata de cele ale Marii Negre. Deplasarea de suprafata a apei mai putin sarate a Marii Negre este estimata la aproximativ 600 km³ anual, in timp ce curentul de adancime al Marii Mediterane, cu apa  mai sarata care se deplaseaza in directia Marii Negre poarta 300 km³ de apa anual;
   – Curentul ciclonal din bazinul adanc numit Curentul Principal al Marii Negre (Rim Current), care formeaza circulatia majora de suprafata. Acesta se deplaseaza de-a lungul coastelor intregului bazin, in sens contrar acelor de ceasornic, curgand activ in stratul dintre suprafata si 150 m adancime, avand un caracter geostrofic si viteze de 15-20 cm/s la suprafata si de peste 20 cm/s in miez. Viteza curentului scade cu adancimea, resimtindu-se pana la 500 m, unde exista o circulatie lenta, cu viteze de maximum 2 cm/s, foarte variabila, cu anticicloni si curenti turbionari. Structura acestui curent este discontinua in timp si foarte variabila in spatiu. In sectiune transversala apar frecvent procese de forfecare orizontala care determina formarea unor curenti anticiclonici, bine conturati, spre exterior (Dunarea, Constanta, Caliacra, Bosfor, Sakarya, Sinop, Kızılırmak, Batumi, Caucaz, Kerci, Crimeea, Sevastopol), la care se adauga mai multe vartejuri mici, secundare;

Circulatia de suprafata din Marea Neagra

Circulatia de suprafata din Marea Neagra
(modelul Oğuz)

   – In interiorul marelui inel al Curentului Principal se formeaza doua vartejuri ciclonice, vestic si estic, cu mai multe vartejuri interioare care au o dinamica foarte activa, schimbandu-se continuu in timp si spatiu;
   – Circulatia de suprafata sub-bazinala se dezvolta in regiunile costiere si este mai activa in compartimentul vestic, unde se afla cel mai intins self continental;
   – Circulatia frontala este reprezentata prin curenti verticali de la adancime spre suprafata, atat in apele costiere cat si in bazinul adanc. Acesti curenti transporta de la 200-300 m adancime spre suprafata ape reci, bogate in hidrogen sulfurat.

   Valurile si curentii de suprafata “ocazionali” se rasfrang in transportul de aluviuni in lungul tarmului, in eroziunea lui si in nivelarea platformei litorale. Regimul valurilor este strans legat de regimul vanturilor, care il determina si influenteaza. Frecventa cea mai mare o au valurile cu inaltime mica 0,5-1 m. In timpul furtunilor valurile ating o inaltime maxima de 4-5 m chiar 6 m. Vanturile pricinuiesc, in afara de valuri, scaderi sau cresteri de nivel dupa directia din care bat. Un caz aparte il constituie trombele marine, care apar accidental la tarmul romanesc.

Trombe marine la Marea Neagra

Trombe marine la Marea Neagra (Vama Veche iulie 2013) 

   Mareele foarte reduse (7-10 cm) sunt aproape lipsite de importanta. Variatiile anuale ale nivelului Marii Negre au amplitudinea de 20-26 cm, ca rezultat al factorilor hidrologici (deversarile apelor curgatoare, schimbul de ape cu Marea Mediterana si Azov) si meteorologici (precipitatii). Valorile cele mai mici ale nivelului marii sunt atinse in perioada septembrie-decembrie, dupa care, incepand cu luna martie pana la inceputul lunii iulie, se inregistreaza o crestere gradata.
   Transparenta apei atinge in general 15 m in larg si 1 m la tarm in zona deltei.
   Salinitatea creste de la tarm spre larg. Media anuala la suprafata variaza intre un minim de 10‰, in partea nord-vestica, in zona de debusare a marilor fluvii si un maxim de 20,7‰ in partea centrala a bazinului. In largul marii salinitatea se mentine in jurul concentratiei de 17-18‰. La gurile Dunarii salinitatea scade la 5-8‰, datorita volumelor mari de apa fluviala. In adancime, salinitatea creste mai puternic pana la 600 m si apoi mai lent pana la 1000 m (sub aceasta adancime salinitatea ramane constanta, fiind de 22,3‰).
   Termica apei variaza sezonal. In stratul superficial, temperatura medie anuala a apei este cuprinsa intre 11°C in nord-vest si 16°C in sud-est. Temperaturile cele mai ridicate se inregistreaza in luna august (25-27°C), iar cele mai coborate in februarie (0°C in nord-vest si 8°C in sud-est).
   In adancime, pe primii 60 m se constata o scadere a temperaturii medii anuale pana la 7-8°C; intre 60-80 m adancime exista un orizont mai rece, cu temperaturi de 5-7°C; intre 80-450 m adancime temperatura medie anuala cunoaste o crestere progresiva, incat pana la fundul marii temperatura ramane constanta (9°C). In iernile friguroase, in partea de nord si nord-vest se formeaza gheata la mal, sloiuri plutitoare si chiar pod de gheata.

Iarna la Marea Neagra

Iarna la Marea Neagra

Marea Neagra

Apa cea mai calda se intalneste vara in luna august

   Stratificarea verticala este una din caracteristicile principale ale Marii Negre, datorata conditiilor particulare de temperatura, salinitate, densitate si circulatie a apelor. In functie de adancime sunt relevate doua straturi diferentiate de apa:
   – un  strat superficial, pana la adancimea maxima de 150-200 m, cu o salinitate mai scazuta si o cantitate mare de oxigen dizolvat, favorabil existentei vietii;
   – un strat de apa de profunzime, aflat sub adancimea de 200 m, anoxic, cu o salinitate ridicata si o stabilitate termica pronuntata, lipsit de viata (cu exceptia bacteriilor reducatoare de sulfati), bogat in hidrogen sulfurat (H2S).
   Oxigenarea apei este influentata de adancime, fenomenele de amestecare a maselor de apa, vegetatie si sezon. Oxigenul dizolvat in apa Marii Negre este prezent in stratul superior pana la o adancime de 125 m in zonele centrale ale marii si pana la 225 m in arealele marginale.
   Continutul mare de hidrogen sulfurat, in straturile de adancime ale Marii Negre, reprezinta una din cele mai importante particularitati ale acestei mari. Datorita prezentei acestui gaz toxic, 85-90% din volumul apelor acesteia si aproximativ 65% din suprafata sa totala sunt lipsite de viata. Granita hidrogenului sulfurat in paturile centrale ale marii este situata la circa 125 m adancime, iar in paturile periferice, la 175 m. Stratul de intrepatrundere reciproca a oxigenului cu hidrogenul sulfurat are o grosime de 50 m, osciland in diverse sectoare ale marii intre 7 si 50 m. Principalele surse de producere a hidrogenului sulfurat sunt: descompunerea reziduurilor organice si reducerea sulfatilor sub influenta bacteriilor.

SURSE BIBLIOGRAFICE (INFORMATII, NOTE, TEXTE, IMAGINI):
Prof. dr. EMIL VESPREMEANU
– GEOGRAFIA MARII NEGRE, EDITURA UNIVERSITARA, BUCURESTI-2005;
OCTAVIAN G. DULIU
– STUDIUL CICLURILOR DEPOZITIONALE HOLOCENE DIN MAREA NEAGRA, RECONSTITUIRI PALEOENVIROMENTALE, UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI, FACULTATEA DE GEOLOGIE SI GEOFIZICA, BUCURESTI-2011;
Prof. VICTOR TUFESCU
– ROMANIA, EDITURA STIINTIFICA, BUCURESTI-1974;
Prof. dr. CONSTANTIN PARVU
- INDRUMAR PENTRU CUNOASTEREA NATURII, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCURESTI-1981;
Dr. DORIN JURCAU
- MAREA NEAGRA-PIATRA UNGHIULARA IN RELATIA DINTRE CLIMA SI APARITIA CIVILIZATIILOR;
- Iarna la Marea Neagra http://sas-richard.blogspot.ro/2012/02/just-winter.html

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 25 other followers